De-a lungul istoriei omenirii, multe specii de animale au dispărut. Dar acum, Stewart Brand spune că avem tehnologia de a readuce la viață specii dispărute din cauza oamenilor. Prin urmare -- Ar trebui să facem asta? Dacă da, care specii?…
Houdini a fost cel mai mare magician al timpului său. El a fost şi un fantastic spărgător de lacăte. Susţinea că poate evada din orice celulă din lume în mai puţin de o oră. Într-un mic oraş din Marea Britanie,…
Omul poartă cu sine toate darurile vieții, numai că, în loc să le cultive, le risipește în zările speranțelor deșarte. Sufletul se hranește cu speranță, însa crește doar din împliniri. Omul și muntele se aseamană prin aspirația lor către…
Un câine se rătăceşte prin junglă. Plimbându-se el liniştit, vede un tigru îndreptându-se în goană spre el, cu intenţia clară să-l mănânce. Câinele se gândeşte: - Am încurcat-o ! Ăsta mă mănâncă ! Dar, imediat, vede nişte oase pe jos.…
Doi oameni munceau în aceeiași pădure tăind lemne. Copacii erau mari, puternici și vânjosi. Cei doi tăietori de lemne își foloseau securile cu aceeași măiestrie, dar cu metode diferite: primul lovea trunchiul cu o constanță de neînchipuit, lovitura după lovitură,…
La vârsta de 14 ani, în sărăcie şi foamete, un băiat din Malawi a construit o moară de vânt, pentru a alimenta casa familiei lui. Acum, la 22 de ani, William Kamkwamba împărtăşeşte cu cuvintele lui, povestea emoţionantă a invenţiei…
Se spune ca doi copilași vorbeau unul cu celălalt, în burta mamei. - Tu crezi în viața de după naștere? - Desigur! După naștere trebuie să urmeze ceva… Probabil că ne aflăm aici, tocmai pentru a ne pregăti pentru ceea…
Într-o zi de vară, un grup de broscuțe se plimbau vesele printr-o pădure. La un moment dat, două dintre ele au căzut într-o groapă foarte adâncă. Toate celelalte, strânse în jurul gropii, erau convinse că suratele lor sunt condamnate. - Sunteți…
Un bătrân indian, din neamul Cherokee, stătea împreună cu nepotul său și-l învăța: - În viața fiecărui om de pe pământul ăsta se dă o luptă formidabilă, o luptă între doi lupi. Unul rău: el întruchipează frica, mânia, invidia, lăcomia,…
Abia după o lună şi jumătate a putut să îşi ţină pentru prima dată copilul în braţe. Un băieţel mult dorit, după ani de rugăciuni şi de speranţe. Dorinel. La 28 de săptămâni a trebuit să fie adus pe lume.…
Un om bogat, pasionat de artă, avea în colecția lui opere ale tuturor marilor maestri, renascentiști, clasici și moderni, din toate școlile și curentele. Deseori stătea împreună cu unicul său fiu, admirând minunatele piese din colecția lor. Dar a izbucnit…
Un bătrân maestru de arte marțiale călătorea odată cu un vaporaș pe un râu. Printre pasageri era și un tânăr recalcitrant care îmbrâncea și înjura pe toată lumea, lăudându-se că este invincibil. La un moment dat, se legă și de…
Știați că toate literele din alfabetul latin și cifrele de la 0 la 9 se află pe aripile fluturilor? Ca să aflăm despre această minune a naturii, un fotograf pe nume Kjell Sandved a pierdut aproximativ 25 din viață și…
Astăzi vă prezentăm un text minunat, care ne arată cum putem să fim cu toții feriviti. Primul pas în direcția fericirii este modul optimist de a privi viața, cu tot ce ne aduce ea. Prin urmare, de ce să nu…
O zi minunată ca cea de astăzi nu poate incepe decât cu pace în inimă și bucurie în suflet. Să lăsăm mintea să savureze minunata poezie a lui Marin Sorescu, iar sufletul să îl lăsăm să zboare. V-am pregătit un…
Bijutierul era așezat la biroul său, privind distrat strada prin vitrina elegantului său magazin. O fetiță se apropie și-și lipi nasul de geam. La vederea unuia dintre obiectele expuse, ochii ei albaștri ca cerul se luminară. Intră hotărâtă în magazin…
Odată cu încălzirea globală, din ce în ce mai multe bucăți de gheață se rup din marile banchize, Aceste bucăți se transformă în adevărate opere de artă. Ele ne oferă cântecul de lebădă al nordului și respectiv sudului extrem. Fotograful…
Un vas de croazieră a naufragiat în timpul unei furtuni pe mare şi doar două persoane au supravieţuit, înotând până pe o mică insulă pustie. Cei doi supravieţuitori, bărbaţi, neştiind ce altceva să facă, s-au înţeles că nu au altă soluţie…
“Minte de maimuță” este un termen folosit pentru o minte care zboară de la un lucru la altul, niciodată nu stă pe loc să se odihnească pentru un moment. Gândurile minții fug într-o parte și alta, în trecut sau viitor,…
Astăzi am pregătit pentru dumneavoastră câteva cuvinte pline de înțelepciune, combinate cu imagini pline de bucurie, ce uimesc și încântă. Pentru a rămâne tânăr, trebuie să privești cu ochi de copil și să te minunezi, necontenit, de frumusețea ce te…
Cuvântul Paști (acceptat și ca Paște) provine în limba română din forma bizantino-latină Pastihae a cuvântul de origine evreiască Pesah (trecere), moștenit de evrei de la egipteni. Evreii numeau Paseha (Paști) — sau sărbătoarea azimilor — sărbătoarea lor anuală, în…
Astăzi, ne vom delecta cu un mic buchet de gânduri, ce este însoțit de imagini, în care măreția creației iese la lumină în mod spectaculos. Imaginile prezintă fumusețile lacului Mono din SUA - “Un tinut al contrastelor minunate, al deserturilor…
Soarele se aprinde peste lanurile de grâu ce unduiesc la marginea drumului. Colbul drumului păstrează amintirea pașilor mei. Pelerinajul meu nu este la o cetate sfântă, nu este la o biserică, nu este la o sinagogă sau la un templu…
Astăzi vă prezentăm un documentar de excepție, care vă va schimba modul în care vă raportați la boli și la medicină. Documentarul a fost prezentat și la televiziunea română și poate fi găsit la finalul clipurilor introductive. Cele 9 clipuri…
Zece ani au trecut de când am fost numit Mare Maestru. Acum toți mi se închină, până și regele îngenunchiază în fața mea. Dar asta nu este o bucurie, ci este o mantie grea. Eu trebuie să port pe umerii…
Astăzi vom face o călătorie magică, vom merge să vedem lumina din adâncuri. În adâncurile întunecate ale oceanului, foarte multe creaturi marine își produc propria lumină, pentru a vâna, a se împerechea și a se apăra. Expertul în bioluminiscență, Edith…
Henry Ward Beecher a învățat la școală o lecție importantă despre încrederea în sine, o lecție pe care nu a uitat-o niciodată. Odată a fost chemat să recite în fața clasei. Nici bine nu a început să recite că profesorul…
Ochii tăi există pentru Lumină Gura ta există pentru un cuvânt bun, pe care altul îl așteaptă. Buzele tale există pentru un sărut. Mâinile tale există pentru a ajuta și pentru a mângâia. Picioarele tale există pentru a merge către…
Conștientizați că singura dată în viață când ne place să "îmbătrânim" este în copilărie? La mai puțin de 10 ani, suntem atat de încântați de asta, încât gandim și în fracțiuni de an. "Cați ani ai?" "Am patru ani și…
Învață bucuria. Bucuria unei clipe, a unei singurătăți, a unei reușite, a unei relații împlinite. Descoperă bucuria identității tale, care nu face legătura cu nici o persoană din viața ta. Fii tu însuți, spărgând bariera unui conformism impus de uzanțele…
Vă mai aduceți aminte de întrecerea dintre iepuraș și broscuță? Cu toții știm că povestea se termină cu faptul că iepurașul pierde întrecerea la alergari, iar broscuta este cea care câștigă. Ei bine, de fapt, nu acesta este finalul. După…
În Japonia, la 4 ore de Tokyo, găsim grădinile Kawachi Fuji Gardens din Kitakyushu. Acolo vei întâlni un spectacol care taie răsuflarea. Dacă ajungi acolo de la sfârșitul lunii aprilie până la mijlocul lunii mai (depinde de vreme în fiecare…
A fost odată un Senior, care a hotărât să facă o excursie prin Europa. Ajungând în Marea Britanie, din aeroport a cumpărat un ghid de călătorie, ce cuprindea castelele care pot fi vizitate în M. Britanie, în el fiind menționate…
Orice gând ai avut despre tine însuţi, indiferent că te-ai subapreciat sau supraapreciat, nu reprezintă cine eşti tu de fapt. Este doar un gând. Adevărul despre cine eşti nu poate fi gândit, pentru că este sursa tuturor gândurilor. Adevărul despre…
I-am cerut lui Dumnezeu să-mi îndepărteze obișnuința. Dumnezeu a spus NU. Nu eu trebuie să ți-o îndepărtez, ci tu trebuie să renunți la ea. I-am cerut lui Dumnezeu să-l vindece pe copilul meu handicapat. Dumnezeu a spus NU Spiritul său…
Cine nu este familiarizat cu citatele? Aceste cuvinte pline de putere, ce împreună dansează în mod magic, alcătuind o frază memorabilă, ne lasă o amprentă de neșters în minte și în inimă. Astăzi, am strâns câteva pastile de înțelepciune și…
Cu mulți ani în urmă, trăia în sudul Italiei, într-o peșteră de pe multele Etna, un mare înțelept, a cărui faimă depaășise cu mult hotarele țării. El se numea Ridano, iar poporul îi dăduse și numele de Intelis (mare înțelept).…
Vine o vreme Când trebuie să tragem sub noi O linie Și să facem socoteala. Câteva momente când era să fim fericiți, câteva momente când era să fim frumoși, câteva momente când era să fim geniali, ne-am întâlnit de câteva…
Un soldat, înainte de a pleca pe front, s-a dus la bibliotecă şi a cerut o carte. Era o carte de poezii. A citit cartea care a avut un impact foarte mare asupra sa. Dar ce l-a impresionat mai mult…
Numerele fascinează mintea umană, ele își pun clipă de clipă amprenta asupra noastră. De-a lungul timpului unele numere au căpătat semnificații sacre, au devenit simboluri magice în multe religii. Cifra doi indică dualitatea, fața și spatele oricărui lucru, acțiune și…
RUGAMINTE SI ATENTIONARE: va rog mult sa nu dati crezare altor informatii in afara de cele trimise de mine, prin Newsletter. De doi ani incoace, exista niste persoane care doresc sa zadarniceasca evenimentele organizate de mine si transmit tot felul…
Copilul își privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat, întrebă: - Scrii o poveste care ni s-a întâmplat noua? Sau poate e o poveste despre mine? Bunicul se opri din scris, zâmbi și-i spuse nepotului: - E adevărat,…
Am învățat că nu poți face pe cineva să te iubească. Tot ce poți face este sa fii o persoană care iubeste. Restul depinde de ceilalți. Am învățat că oricât mi-ar păsa mie, Altora s-a putea să nu le pese.…
Păsărelele cântau voios, pașii mei se avântau prin iarba verde de început de vară. Simțeam prezența mare, bună și blândă a tatălui meu. Este un om tare înțelept, iar cuvintele lui rare, ce au un ritm propriu, mă farmecă și…
Oamenii sunt adesea neînţelegători, iraţionali şi egoişti... Iartă-i oricum. Dacă eşti bun, oamenii te pot acuza de egoism şi intenţii ascunse... Fii bun, oricum Dacă ai succes, poţi câştiga prieteni falşi şi duşmani adevăraţi... Caută succesul, oricum Dacă eşti cinstit…
Astăzi vă invit să facem o călătorie încântătoare în lumea muzicii clasice - o călătorie către un tărâm minunat, cu un ghid absolut fabulos. Benjamin Zander are două pasiuni fervente: muzica clasică și dorința de a ne face să realizăm…
Muntele Sacru, doar acolo este salvarea noastră. Suntem invinși și risipiți. Dușmanul este prea puternic. Noi fugim, suntem urmăriți. De trei zile ne ascundem, alergăm prin râpe, peste dealuri și prin codrii verzi de vară. Am rămas atât de puțini...…
Odată, demult, un înger a decis să coboare pe Pământ, să se întrupeze şi să trăiască asemeni oamenilor, pentru a învăţa cea mai grea lecţie a existenţei, iubirea de sine. După ce a luat această hotărâre, îngerul a cerut de…
Ce poate fi mai nimerit decât să-ți începi săptămâna în pași de dans. Astăzi, vă prezentăm rezultatul absolut fabulos al miilor de ore de antrenament, al lacrimilor și sudorii, al talentului desăvârșit. Vă rog să remarcați câtă naturalețe se degajă…
Având în vedere noile reglementări cu privire la protecția datelor cu caracter personal, introduse prin Regulamentul UE 2016/679, ce reprezintă baza legislației privind prelucrarea datelor cu caracter personal și a protecției acestor date, pentru statele membre UE și care sunt aplicabile începând cu 25 mai 2018, dorim să reconfirmăm angajamentul nostru pentru transparența și legalitatea cu care operăm datele personale ce ni le încredințezi.
Acest lucru înseamna că, pentru a vizita site-ul nostru, trebuie să avem acordul tău explicit.
În acest scop, apăsând butonul de mai jos vei găsi elementele principale pe care considerăm că este util să le cunoști pe această temă, în calitate de „persoană vizată”.
Informarea completă privind prelucrarea datelor cu caracter personal
În informare vei găsi răspunsuri la întrebările:
1. Ce înseamnă prelucrarea datelor?
2. Ce date cu caracter personal prelucrăm?
3. În ce scopuri prelucram datele personale?
4. Ce se întamplă dacă nu dorești ca datele cu caracter personal să fie prelucrate?
5. Către cine pot fi transmise datele cu caracter personal?
6. Se pot transmite datele în afara țării?
7. Care sunt drepturile tale privind protecția datelor personale?
8. Cât timp sunt prelucrate datele personale de către Mediafax Group?
Pentru orice cerere, solicitare de informare sau sesizare cu privire la exercitarea drepturilor tale, inclusiv în eventualitatea în care dorești să îți retragi acordul cu privire la prelucrarea datelor în scop de marketing sau cu privire la interogarea bazei de date, poți să ne contactezi folosind următoarele metode de comunicare:
Menționăm ca informațiile prezentate mai sus vor fi permanent la dispozitia ta, în format actualizat, pe website-ul filedelumina.ro.
Echipa File de Lumina
NOTE: These settings will only apply to the browser and device you are currently using.
Acest site utilizează cookie-uri
Folosim cookie-uri doar pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră, pentru a analiza traficul și pentru a evita atacurile informatice.
Nu oferim nici partenerilor noștri, nici altor rețele de socializare datele dumneavoastră cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.
De asemenea, newsletterul nostru se bazeaza pe grupul Yahoo File de Lumina. Abonarea, dezabonarea sau modificarea datelor dumneavoastra pot fi gestionate de dumneavoastra direct din cadrul Grupului. Va rugam sa va conectati la Grupul Yahoo FileDeLumina pentru cazul in care doriti sa va stergeti din lista celor care primesc Newsletterul.