skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Insula pustie

 
Un vas de croazieră a naufragiat în timpul unei furtuni pe mare şi doar două persoane au supravieţuit, înotând până pe o mică insulă pustie. Cei doi supravieţuitori, bărbaţi, neştiind ce altceva să facă, s-au înţeles că nu au altă soluţie decât să se roage. Totuşi, pentru a şti ale cui rugăciuni au fost mai intense, au împărţit insula în două şi au hotărât ca fiecare să rămână pe partea lui de insulă. Primul lucru pentru care s-au rugat a fost mâncarea. A doua zi dimineaţă, primul din bărbaţi a văzut pe partea lui de insulă un pom fructifer şi a mâncat din fructele acestuia. Partea de insulă a celuilalt bărbat a rămas neroditoare.
După o săptămână, primul bărbat a început să se simtă singur şi s-a rugat pentru o nevastă. A doua zi o altă navă s-a scufundat în apropiere şi singurul supravieţuitor a fost o femeie, care a înotat spre partea lui de insulă. Pe cealaltă parte a insulei nu s-a întâmplat nimic.
Nu peste mult timp, primul bărbat a început să se roage pentru o casă, haine şi mai multă mâncare. Ziua următoare, ca prin magie, toate acestea au apărut. În continuare, celălat bărbat, nu avea nimic.
În sfârşit, primul bărbat a început să se roage pentru un vapor pentru a putea pleca împreună cu soţia lui, de pe insulă. A doua zi dimineaţă a găsit un vapor ancorat pe partea lui de insulă. Bărbatul s-a urcat împreună cu soţia pe vapor şi a decis să-l lase pe celălalt bărbat acolo. A considerat că celălalt nu merită să se bucure de binecuvântarea lui D-zeu, deoarece nicio rugăciune a acestuia nu a primit răspuns.
Pe când se pregătea să plece, bărbatul a auzit o voce care parcă venea din ceruri: „ De ce îţi laşi tovarăşul pe insulă?”. „Pentru că binecuvântările sunt doar ale mele, atâta timp cât eu m-am rugat pentru ele, a răspuns bărbatul. Nicio rugăciune a lui nu a fost răsplătită, aşa că nu merită nimic.” „Greşeşti!”, spuse vocea. „S-a rugat pentru un singur lucru, şi i-am şi răspuns. Altfel, niciuna din rugăciunile tale nu s-ar fi adeverit.” „Spune-mi, a întrebat primul bărbat, ce putea el să ceară, astfel încât eu ar trebui să-i fiu recunoscător?”
„S-a rugat ca toate rugăciunile tale să fie ascultate.”
Binecuvântările noastre nu sunt doar rezultatul rugăciunilor noastre, ci şi a rugăciunilor celorlalţi pentru noi.
 

Autor text: necunoscut

Comentarii (9)
  1. Binecuvantati sa fie cei care se roaga pentru mine si nu-i cunosc ,Binecuvantati sa fie cei pentru care ma rog ,Binecuvantat sa fii si tu RAZVAN SI CEI CARE SIMT CITI ACESTE ARTICOLE !

     
  2. Multumesc! Am scris simplu „multumesc”, dar am inclus Tot ce Exista in recunostinta mea si faptul ca s-a facut tot posibilul ca sa ajunga si la mine povestestile, informatiile de pe File Lumina….

     
  3. HRISTOS A ÎNVIAT !
    Mie mi-au dat lacrimile auzind de bunătatea celui de-al doilea bărbat ! Cât despre primul, sunt mulţi asemena, din păcate !

     
  4. Foarte interesanta povestioara. Am recitit-o de cateva ori ,sa incerc sa-i deslusesc si alte pilde , in afara de cea aratata in fraza de la final. Consider ca aici intalnim foarte sugestiv prezentate . Cele Doua Tipuri de Rugaciuni omenesti : Prima fiind Rugaciunea Facuta cu Mintea ( in realitate o Cerere de Realizare a Unor Dorinte ) : ” Doamne Da-mi -mancare , doamne da-mi nevasta (chiar daca implinirea acestei Dorinte a insemnat moartea in naufragiu a celorlalti pasageri ce erau pe vas cu femeia ) , Doamne implineste-mi Dorinta de a ma intoarce in Lume.
    Al doilea tip de Rugaciune este Rugaciunea Efectuata cu Inima (cu Sufletul ) care este o Cerere de implinire a unui Bine dezinteresat (in adevaratul sens al cuvantului ). Consider ca Omul ce a efectuat Rugaciunea din inima pentru implinirea Dorintelor Celuilalt a facut-o avand Toata Increderea si Credinta ca in final va fi Bine , avand o Relatie Continua cu Divinitatea si poate sperand ca ……si colegul cu care a impartit insula , va Invata Ceva ……Consider ca Divinitatea a Implinit in Realitate Rugaciunea din Inima si implicit Dorintele Mintii celuilalt . Cineva spunea ca Legea Rugaciuni inseamna : Cere , Crede si Vei Primi. Cu speranta ca nu v-am plictisit , va urez O Noapte Linistita si Odihnitoare (cui are nevoie de asa Ceva).

     
    1. Interesanta analiza, Batranule Dan, care mi-a adus aminte de inca ceva: in Univers totul este energie iar rugaciunile asisderea. In consecinta conform legii echilibrului o „cerere ” va primi un „raspuns”. Rugaciunea pornita din inima, prin energia imprimata aceasteia, este mai puternica decat cea pornita din minte, tocmai pentru ca inima nu poate sa minta asa cum o poate face mintea (ce joc de cuvinte!), adica nu introduce bruiaje . (In fine, sper ca se intelege ceva din ceea ce doresc sa spun).
      Am vizionat odata un film cu aceasta explicatie interesanta si masuratorile stiintifice efectuate in acest sens.
      Pana la urma Universul (Dumnezeu) stie/simte foarte bine sa faca deosebirea intre adevar si neadevar tocmai prin energiile in care sunt traduse acestea, iar raspunsul pe care il primim este rezultatul unui continuu proces de echilibrare la nivel global. Namaste.

       
  5. da , aceasta povestioara ne pune in fata unui exemplu simplu , dar , pe care noi oamenii ,sau majoritatea dinte noi il ignoram : totul pe pamant este energie ; daca doresti binele aproapelui ,aces bine se intoarce la tine insutit si inmiit ; Razvan , iti multumesc !

     

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top