skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Numărul 7 – între sacru și magic

 

Numerele fascinează mintea umană, ele își pun clipă de clipă amprenta asupra noastră.
De-a lungul timpului unele numere au căpătat semnificații sacre, au devenit simboluri magice în multe religii.
Cifra doi indică dualitatea, fața și spatele oricărui lucru, acțiune și reacțiune, femeia și bărbatul etc.
Cifra trei, patru, cinci, sapte, zece doisprezece, patruzeci sunt doar câteva dintre cele mai inportante numere, cu toate acestea, se pare că cea mai iubită și mai folosită este cifra 7.
Aceasta este folosită de toată lumea. Poate unii o consideră cifra o cifră norocoasă, alții au propriile lor numere norocoase, pot fi 16, 21, sau orice alt număr, indiferent dacă fac sau nu parte din cifrele folosite de restul lumii. Acum vă propun să aruncăm o scurtă privire asupra celor mai importante aspecte ce sunt legate de cifra 7:

  • Există:”7 minuni ale lumii antice”; ele sunt: Marea Piramidă de la Giza, Grădinile suspendate ale Semiramidei, Templul zeiţei Artemis din Efes, Statuia lui Zeus din Olimpia, Mausoleul din Halicarnas, Colosul din Rodos, Farul din Alexandria .
  • Există şi „7 minuni ale Evului Mediu”: Colosseum-ul din Roma, Catacombele din Alexandria, Marele Zid Chinezesc, Stonehenge, Turnul din Pisa, Turnul de Porţelan din Nanjing, Moscheea de la Hagia.
  • Sunt definite şi „7 minuni naturale ale lumii” şi anume: muntele Everest, cascada Victoria, Marele Canion, Marele Recif de Corali, Aurora Boreală, vulcanul Paricutin, portul Rio de Janeiro.
  • Există „7 continente”: Europa, America de Nord, America de Sud, Africa, Asia, Antarctida şi Oceania .
  • Curcubeul are „7 culori”.
  • „Cerul este împărţit în 7”: atmosfera, exosfera, ionosfera, termosfera, mezosfera, stratosfera şi troposfera.
  • Cele „7 păcate” capitale sunt: lăcomia, desfrâul, avariţia, invidia, mânia, lenea, trufia.
  • Cele „şapte virtuţi” ale omului sunt: smerenia, dărnicia, bunătatea, răbdarea, modestia, abstinenţa şi sârguinţa.
  • În Biblie se descriu cele „7 zile” în care Dumnezeu a creat lumea.
  • Grupul de „7 stele” denumit „Pleiade” este singura constelaţie cunoscută în fiecare cultură de pe Pământ, actuală sau dispărută, datând de cel puţin 40.000 de ani; în mitologia greacă, Pleiadele erau şase surori împreună cu mama lor, care au fost fugărite prin păduri de Orion Vânătorul până ce Zeus s-a îndurat de ele şi le-a transformat în stele; Aborigenii numesc această constelaţie „Wurunna” şi o asociază cu zeul vânătorii, iar amerindienii o cunosc sub numele de „Constelaţia celor Şapte Fecioare” urmărite de un urs; Pleiadele se regăsesc şi în legendele aztecilor, ale incaşilor, polinezienilor, chinezilor, hinduşilor, africanilor, precum şi la egipteni.
  • Cobra de la Angkor Wat din Cambogia are „7 capete”, copacul cosmic al şamanilor are 7 ramuri şi tot 7 sunt sferele sau treptele cereşti.
  • Există „7 zile” ale săptămânii denumite după cei 7 zei romani, care la rândul lor au fost numiţi după cele 7 planete ce se puteau observa cu ochiul liber.
  • „7” este considerat un „număr norocos” în mai multe culturi; de exemplu, în Japonia, mitologia vorbeşte despre Cei Şapte Zei ai Norocului (Shichifukujin).
  • În cultura chinezilor, numărul 7 este proeminent; de exemplu, a şaptea zi după prima lună plină din an este Ziua Omului; această zi este considerată ziua universală a tuturor fiinţelor umane de pe planetă; de aceea fiecare chinez îşi sărbătoreşte ziua de naştere la data respectivă (nu înseamnă totuşi că nu o sărbătoreşte şi în ziua calendaristică în care a apărut pe Pământ).
  • Se spune că dacă visezi „cifra 7” îţi vei întâlni sufletul pereche.
  • Cultura hindusă vedică susţine că omul are „7 puncte energetice” sau chakre.
  • Vaca, un animal sacru în India , are 21 de nume, de trei ori cifra şapte.
  • Bushido sau „calea războinicului” din cultura japoneză este un cod care ajută samuraii să însuşească „7 virtuţi”.
  • În legendele budiste se spune că după ce s-a născut, Buddha s-a ridicat în picioare şi a făcut „7 paşi”.
  • Consiliul suprem al babilonienilor se compunea din „7 zei”, fiecare legat de un astru.
  • În folclorul irlandez, al 7-lea fiu al celui de-al 7-lea fiu are puteri magice; în folclorul românesc, acesta este vampir.
  • În folclorul iranian, pisica are 7 şi nu 9 vieţi şi îşi poartă pisoii de şapte ori în şapte locuri diferite.
  • Potrivit mai multor credinţe, există „şapte trepte” ale Raiului care corespund celor şapte corpuri cereşti (Pământ, Soare şi celelalte 5 planete care se pot vedea cu ochiul liber); în iudaism, al „şaptelea Rai” este denumit Araboth şi este casa Tronului Gloriei, care este păzit de cei „şapte arhangheli”.
  • La nunţile evreieşti, există „şapte zile” de binecuvântări (Sheva Brachot).
  • Dintre multele denumiri pe care vechii evrei le aveau pentru Dumnezeu, cele „şapte nume” ale acestei Divinităţi pe care scribii trebuiau să se îngrijească să le scrie corect erau: El, Elohim, Adonai, Yhwh (Yehova), Ehyeh-Asher-Ehyer, Shaddai şi Zebaot.
  • Templul lui Solomon avea „7 trepte”.
    Roma a fost construită pe „şapte coline”: Palatina, Capitolina, Quirinal, Viminal , Esquilina, Caelan, Aventina; Roma a fost de asemenea condusă, la început, de o linie de „7 şapte împăraţi”.
  • Există „7 perioade” ale elementelor în tabelul chimic al lui Mendeleev, „7 note muzicale”, 7 compuşi principali ai celulei vii: apă, substanţe proteice, lipide, polizaharide, acizi nucleici ADN şi ARN, molecule organice, săruri minerale.
  • 7 este neutru pe scara PH-ului; apa pură are PH-ul 7.
  • Există 7 stadii ale dezvoltării umane: embrionul, fătul, sugarul, copilul, adolescentul, adultul, bătrânul.
  • Mărimea capului intră de 7 ori în înălţimea corpului.
  • Dimensiunea ochiului este a 7-a parte din lăţimea totală a capului.
  • Sunt 7 articulaţii ale membrelor superioare.
  • Potrivit studiilor ştiinţifice, 7 este numărul de ore pe care trebuie să îl doarmă un om pe noapte.
  • În tradiţia hipocratică, numărul 7 guvernează bolile corpului uman.
  • Gărgăriţele au 7 buline negre.
  • Gâtul majorităţii mamiferelor este format din 7 oase.

Text pus la dispozitia dumneavoastră de Editura For You

Comentarii (20)
  1. Majoritatea sunt COINCIDENTE. Iar unele sunt de-a dreptul asocieri fortate sau inventate (de ex. cea cu numarul sapte guverneaza bolile corpului uman, de unde ati scos-o?). Hai ca d-astea puteam si eu sa inventez pana dimineata…
    Si inca ceva, foarte important: va rog eu mult de tot, data viitoare mare atentie la gramatica limbii romane.
    O zi minunata :)

     
    1. Clement,nu exista coincidente.Cunoasterea este nelimitata si fiecare o percepe doar la un anumit nivel in functie de evolutia lui ca Spirit.Pace si iubire!

       
      1. Da, Ioan si cata liniste aduce aceasta credinta: cunoasterea este nelimitata. Mintea care ,,le stie ea pe toate” este pusa la locul ei! Acest fapt imi aduce si un zambet larg pe fata sufletului. Ma rog pentru ca toti oamenii, fara exceptie, sa ajunga la Intelepciune. Pace tuturor in aceasta zi binecuvantata! Doamne ajuta!

         
        1. … Daniela, cate de tipice abordari avem noi doi in spiritualitate: a mea este bazata pe dragoste si cunoastere adica tipic masculina, in timp ce a ta este bazata pe dragoste si intuitie adica tipic feminina … urmatorul nivel este pentru cei ce pot ingemana ambele laturi ale acestor abordari in ei insisi.

           
  2. Si antroposofia imparte mereu in 7 ciclul evolutiv al Pamantului si al Omului. 7 perioade starea de forma fizica : perioada polara, hiperboreana,lemuriana, atlanteana, perioada postatlanteana (actuala, a cincea)) care se imparte tot in 7 epoci de cultura: India veche, Persia veche, Egipto-caldeana, greco-latina, 5.actuala si doua ce vor urma si sapte stari de evolutie a constientei, ceea ce numim azi forma fizica ocupa zona de mijloc a intregului ansamblu.. Deci, dupa antroposofie, omenirea mai are de depasit cateva etape destul de lungi… de asta nici nu am crezut inca in sfarsitul lumii in 2012.

     
    1. Rudolph Steiner a fost fondatorul antroposofiei si el era cu aceasta impartire … Acum vreo 10 ani cred ca i-am citit toate cartile/conferintele si mi se parea
      un fel de profetul Ilie sau asemanator revenit printre noi sa ne lumineze. Intretimp am mai evoluat si cum Steiner vorbea acum 100 de ani unor persoane de o constiinta nu foarte ridicata ca medie fata de cei de acum, eu optez mai mult in prezent pentru Drunvalo Melchizedek si descrierea universului din Floarea Vietii… Si editura FY a publicat destule carti de-ale lui.
      Drunvalo are si o pregatire stiintifica net superioara lui Steiner, si in plus acces la descoperiri stiintifice ce nu existau acum 100 de ani, ceea ce i-a permis de exemplu descrierea geometriei sacre si a conceptului de merkaba in mod unic. Steiner tinea conferinte in fata unor sali ce ramaneau cu gura cascata si cam atat, n-a creat o scoala cu adevarat, in timp ce Drunvalo a creat o scoala, lectori instruiti si are o legatura senzationala cu Mama Pamant prin filiatia lui indiana si legatura pe care o are cu mayasii si nu numai …

       
      1. Claudiu, m-ai inspirat :) Spiritul uman sau duhul lui este constiinta neamestecata cu personalitatea omului, de aceea el nu poate fi ametit de informatii eronate. Ramane doar sa fim recunoscatori celui care ne-a creat atat de minunati, iar prin perceptiile noastre sa ne bucuram de perfectiunea Creatiei. Traim cu totii in oceanul Mintii lui Dumnezeu, iar accesarea acesteia ne de intelepciunea sa folosim orice informatie ne este necesara pentru evolutie, caci iin fiecare dimineata vine o noua zi, unica, in care vom reusi sa fim si mai buni, sa fim ca El. desavarsiti in Iubire. De 7 ori Amin! Daniela

         
  3. Simbolul FLORII VIETIi ,este considerat a fi ceva sacru,in multe din culturile din intreaga lume .In acest Simbol se regasesc toate elementele constitutive ale Universului…numite de noi ,,,solide platonice ,,…Simbolul poate fi folosit ca o metafora care ilustreaza legatura care exista in Univers ,intre ORICE FORMA A VIETII SI SPIRIT……NUMEROLOGIA …este tocmai …stiinta care studiaza …semnificatia …numerelor din viata noastra …Intr-un cuvant folosirea numerelor ,este modul prin care omul poate sa demonstreza ,stiintific , matematic existenta lui DUMNEZEU … Cand vom ajunge la o CONSTIINTA EXTINSA…vom realiza ca de fapt ceea ce am trait pana acum ..a fost o ILUZIE TOTALA …Vom realiza ca DUMNEZEU …nu este ceea ce am crezut …DUMNEZEU este ceea ce nu am vrut noi sa vedem …si ca este mult mai aproape ..decat am fi crezut ..DUMNEZEU ..ESTE ENERGIE …TOTUL este ENERGIE …NOI SUNTEM ENERGIE …NOI SUNTEM DUMNEZEU …IMPREUNA SUNTEM UNUL ..cand vom TRAI CONSTIENT vom descoperi in noi calitati la care in momentul de fata …nu putem concepe …ca ar exista ….Cand vom realiza acest lucru …vom scapa de FRICA …NE VOM IUBI MAI MULT …NE VOM RESPECTA …si vom trai in PARADIS…pentru ca vom deveni UNUL ..O FAMILIE….ATUNCI ..cand .vom trai CONSTIIENTI …vom scapa de ATASAMENT…pentru.ca VOM IUBI TOT si TOATE … Demonstratie inversa :…DUMNEZEU este PERFECT …OMUL …nu poate atinge PERFECTIUNEA …dar este UNIC …fiecare suntem UNICI…dar suntem IMPERFECTI….IMPERFECTIUNILE noastre IMPREUNA = PERFECTIUNE =DUMNEZEU….Cand vom realiza acest lucru …CA NOI DEPINDEM NUMAI DE NOI …TOTUL SE VA SCHIMBA …TOATE RELIGIILE VOR DISPARE …NOI VOM FACE PROPRIA NOASTRA RELIGIE …fiecare din noi va participa cu CEVA …si IMPREUNA ne vom creea propriul DUMNEZEU ……Numerele magice din viata mea sunt : 1, 3, 5, 11, 13 ….si chiar 7…are o semnificatie …..Parerea mea …fiecare sa fim atenti ..la mesajele primite …din UNIVERS …pentru ca toate ,vor sa ne transmita CEVA ………Intr-un vis ..CINEVA … mi-a spus ..SCHIMBA-TI DESTINUL …SCHIMBA-TI DESTINUL …cand m-am trezit …intuitia m-a indreptat spre calculator….CRED IN INTUITIILE MELE …. …M-am intrebat ,cum sa-mi schimb destinul ?…NUMEROLOGIA foloseste ..datele ..pe care le ai in certificatul de nastere …De atunci …am folosit ..in diferite calcule …acele date …si am reusit sa aflu multe raspunsuri …la intrebarile pe care mi le-am pus sau mi le pun….Omul traieste cu adevarat numai atunci ..cand MINTEA este TREAZA…Ti-a murit MINTEA ..esti un cadavru viu …In legatura cu semnificatia simbolului FLORII VIETII …din ceea ce experimentez …sunt multe de spus …VA doresc o VIATA TRAITA CONSTIENT …Tot ce am scris ..sunt parerile mele …simtamintele …credintele …pe care le-am gasit scormonind ..in mintea mea ..in sufletul meu in TOT si TOATE … : ) MULTUMESC RAZVAN …FILEI DE LUMINA ….voua care cititi aceste ..pareri…mie :)….motanelului meu ONIX…care este cu mine la bine si la rau …pe care-l iubesc si ma iubeste neconditionat :)….

     
  4. ….cele 7 note muzicale : do , re ,mi , fa ,sol , la , si
    …..cei ” 7 intelepti ” ai Greciei antice
    …..cifra 7 era considerata in Antichitate , o cifra ” placuta Zeilor „……poate ca stiau ei DE CE ……Namaste

     
  5. Cu ceva timp in urma ,ma intrebam cine ar putea aprecia, prin votul pe stelute, articolele din aceste „File de Lumina” cu calificativul „Groaznic”!!
    Incep sa -l intrezaresc pe cel care e , mai mereu, critic si nemultumit! Ba chiar si jigneste un pic…Dar asa cum spunea Dan, Batranul Dan, e bine sa iertam si sa-l intelegem. Trebuie sa fim convinsi ca in lumea asta , nimic nu e intamplator creat, asezat, numerotat……hotarat! NAMASTE!!

     
    1. Gabriel, stai linistit, nu esti singur, suntem doi care-l cautam!
      Vanatoarea (de vrajitoare) a inceput!

       
  6. pentru Batranul Dan , toata admiratia si respectul . Multa sanatate va urez ! Mutumesc Razvan pentru acest articol .

     
  7. De multe ori mi-am pus intrebarea de ce 7! Am avut o casatorie care a durat 7ani, apoi doua relatii care au durat tot cate 7 ani ! Nu am gasit o explicatie . Poate este o coincidenta.

     
    1. Domna Maria, poate fi un adevar sau o simpla gluma… nimic din ceea ce este neadevarat (adevarat = alte intentii din afara Iubirii ) nu rezista mai mult de 7 ani :) Pentru binele nostru totul se reinnoieste la fiecare 7 ani :)

       
      1. Multumesc frumos Daniela pentru „incurajare”. Nu, nu este o gluma, chiar am trecut prin asa ceva, si m-am hotarat sa nu mai incerc chiar deloc. Ma rog la Bunul Dumnezeu sa nu am o batranete prea grea.

         
        1. Doamna Maria, gluma sau adevar era comentariul meu… nu puteam sa am idee decat daca am trecut si eu prin aceeasi experienta… eu nu am renuntat… am avut o rugaciune personala in acest sens… Minunea s-a petrecut, o traiesc si multumesc in fiecare secunda a vietii mele pentru asta! Cu mare drag si dragoste, Daniela

           

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top