skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Câinele, maimuța și tigrul

 
Un câine se rătăceşte prin junglă. Plimbându-se el liniştit, vede un tigru îndreptându-se în goană spre el, cu intenţia clară să-l mănânce.
Câinele se gândeşte:
 – Am încurcat-o ! Ăsta mă mănâncă !
Dar, imediat, vede nişte oase pe jos. Se aşează pe burtă şi începe să roadă oasele, cu spatele la tigru. Chiar înainte ca tigrul să sară, câinele exclamă satisfăcut, frecându-se pe burtă:
 – Mmmm, delicios tigru ! Oare or mai fi şi alţii pe aici ?
Auzind, tigrul se opreşte din salt şi, înfricoşat, se prelinge pe lângă copaci, distanţându-se:
– A fost aproape ! Câinele aproape că m-a dat gata !
O maimuţă, care a urmărit scena dintr-un copac, sperând să se pună bine cu tigrul, fuge după acesta ca să-i povestească înşelătoria. Câinele nostru o vede. Maimuţa îl ajunge pe tigru şi-i spune pe faţă, toată tărăşenia.
Tigrul, înecat de furie, zice:
– Urcă în spinarea mea şi vei vedea ce îi voi face nemernicului de câine !
Acum câinele vede tigrul cu maimuţa în cârcă şi se gândeşte:
– Ei, cum o mai scot la capăt, de data asta ?
Dar, în loc să fugă, se întoarce cu spatele la atacatori, prefăcându-se că nu i-a văzut. Şi când aceştia au fost destul de aproape, zice:
-Unde e maimuţa aia ?! De jumătate de oră am trimis-o să-mi aducă un tigru şi nici până acum nu s-a întors !
Tigrul, speriat, se retrage rapid. Maimuța nu mai are nicio scăpare și este mâncată de tigrul furios.

Autor: necunoscut

Morala tigrului:
1. Nu întotdeauna este adevărat ce auzi.
2. Fii atent în cine ai încredere.
Morala maimuței:
1. Nu câștigă cel mai puternic, ci cel mai inteligent.
2. Alianţa cu cineva mai puternic, este o armă cu două tăișuri.
3. Nu e bine să te bagi în lupta dintre două animale puternice, pentru că s-ar putea să devii desertul.
Morala câinelui:
1. Când forţele sunt în defavoarea ta, nu fugi, gândeşte!
2. Chiar dacă lupta pare pierdută, cea mai puternică armă rămâne cuvântul.
Sunt situaţii în viaţă când ai fost câine, tigru sau maimuță.
Morala acestei povestiri variază în funcţie de animal.
Tu ce ai adăugat în coşul tău cu învăţăminte?

Comentarii (5)
  1. La morala cainelui adaug: 1. nu cauta sa faci pace cu tigrul pana nu invata sa latre, sau tu sa ragi; 2) in lumea padurii asteapta-te la pradatori si lupta pentru supravietuire… mai ai pana sa traiesti in lumea in care toti devin vegetarieni; 3) daca vrei o viata altfel roaga-te sa te ia un om ca animal de companie.
    La morala tigrului: 1. daca asculti alta voce la ce te poti astepta? 2. puterea credintei face ca pana si un caine sa para a avea puterea unui elefant, pentru ce imi trebuie o maimuta sa-mi spuna ,,adevarul”… sunt ceea ce cred ca sunt…hmmm;
    La morala maimutei: intodeauna am ce merit! intriga are picioare slabalute si scurteaza viata!
    Morala mea: asteapta-te la orice si la nimic! :I-got-an-idea:

     
  2. Foarte interesante si amuzante aceste 1,2,3….n… morale, mereu valabile in fabule, dar ce facem cu realitatea ?

     
  3. In fabula se poate intampla orice. Interesant ca autorul i-a dat cainelui inteligenta,iar tigrul este puternic si prost, iar maimuta e mereu cu doua fete (ca unii politicieni care-si schimba culoarea dupa cum bate vantul).Dar mie-mi place Tigrul, pt. ca e zodia mea, o vad o felina eleganta, zvelta, desteapta…….Multumesc pt poveste.

     
  4. In cosul meu de invataminte am adaugat :
    1. Sa nu-ti fie frica . Sa diminuezi importanta problemei . Sa cauti soluti in loc sa te vaiti
    2. Sa nu-ti bagi nasul ,unde nu-ti fierbe oala
    3. Sa nu faci presupuneri , mai bine intrebi , vezi si te convingi
    Namaste

     
  5. 1-Cine sapa groapa altuia cade in ea .. 2-Cel mai puternic este cel care se stapaneste pe sine insusi . 3-Cine indrazneste invinge … Multumesc..!

     

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top