skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Poveste de suflet

 

Odată, demult, un înger a decis să coboare pe Pământ, să se întrupeze şi să trăiască asemeni oamenilor, pentru a învăţa cea mai grea lecţie a existenţei, iubirea de sine. După ce a luat această hotărâre, îngerul a cerut de la Dumnezeu o călăuză care să-l însoţească până pe Pământ.
Într-o zi oarecare, îngerul, însoţit de un bătrân înţelept, a coborât din cer pe o scară de lumină. Cu cât se apropia de Pământ, cu atât pierdea din strălucire, dar îşi spunea: nu-i nimic, am să-mi recuperez lumina. Apoi, în locul aripilor au apărut braţele şi, odată cu ele, teama că va cădea, că se va prăbuşi pe pământ şi a început să se prindă, cu putere, de scară. Bătrânul care îl însoţea a spus: „nu-i nimic, aşa se întâmplă de fiecare dată, este ceva normal dacă vrei să devii om, va trebui să te obişnuieşti, frica este sentimentul cel mai cunoscut de către oameni”.
După ce a terminat de coborât scara, devenise deja om, când a început să păşească pe pământ, au apărut problemele, picioarele îi sângerau foarte tare, deoarece coborâse pe vârful unui munte, mâinile îl dureau şi tot corpul îi asuda din cauza căldurii şi a efortului depus pentru a nu aluneca în gol. Dar eforturile sale au avut un final pozitiv, deoarece a reuşit să escaladeze muntele şi chiar să ajungă pe un platou. Însă, odată ajuns, a început să se vaiete de rănile pe care le simţea pe tot corpul; chiar dacă reuşise, el continua să se plângă şi chiar a cerut mesagerului să-l ajute să se întoarcă:
– Este foarte greu, a spus el, vreau să renunţ, ştiu că am hotărât singur să vin aici, dar nu am ştiut cât de greu este şi ce efort presupune.
Călăuza i-a răspuns:
– Ştii că asta nu se poate, va trebui să duci drumul până la capăt, doar aşa iţi poţi învăţa lecţia pentru care ai venit aici.
– Cum am să reuşesc asta? Nu mai am aripi, nu mai am puteri, nici măcar nu mai ştiu care este drumul meu sau ce lecţie am de învăţat; cum am să mă descurc? (dar întrebările lui nu primeau niciun răspuns, deoarece călăuza sa deja începuse să urce scara spre cer)
– Te rog, striga în continuare îngerul-om, nu mă lăsa aşa! Spune-mi doar care este lucrul esenţial pentru un om ….!?
– Cel mai important lucru pentru un om este să nu rănească niciun suflet.
Îngerul-om a respirat uşurat şi a strigat, plin de entuziasm,:
– Hei, asta e uşor! E nevoie doar să fiu atent la nevoile celor din jurul meu.
Mesagerul, continuând să urce, s-a întors către îngerul-om şi i-a spus:
– Să nu răneşti nici măcar sufletul tău…!
Îngerul-om a amuţit şi o lacrimă a început să-i brăzdeze obrazul… Într-un final, s-a adunat şi a strigat cu vocea stinsă, după mesager:
– Bine, dar asta îmi va lua timp… Va trebui sa exersez până la finalul vieţii…!
Mesagerul, ajuns aproape de capătul scării, şi-a întors capul şi a strigat:
– Parcă doreai să afli care este lecţia vieţii tale şi motivul pentru care ai venit pe pământ,. nu!?…….

Doar respectându-te pe tine, iubindu-ţi sufletul, atât de mult, încât să nu-l răneşti, vei putea să-ţi aduci aminte de unde vii, cine eşti cu adevărat şi care este lecţia vieţii tale pe Pământ. Oferă-ţi şansa să te iubeşti pe tine însuţi. Eşti mai important decât îţi dai voie să crezi!

Geanina Nicolae

Comentarii (36)
  1. Buna dimineata,
    multumesc pentru acest articol,celei care l-a scris si celui care l-a postat…
    Nu demult,cand imi ranisem atat de mult Sufletul incat nu mai vedeam Lumina din el,in viata mea a aparut un Inger real,care mi-a inteles starea in care eram si mi-a spus ca sunt chiar asa…mai importanta decat cred.Atunci nu l-am inteles ce vrea sa-mi spuna,deoarece Intunericul si deznadejdea ma invaluiau,dar El,de atunci imi demonstreaza zilnic ca este asa,mi-a aratat Lumina si ma invata chiar si acum lectii importante…
    Cand eram adolescenta,ma certam des cu Dumnezeu,ii ceream sa ma ia inapoi,in locul de unde am venit,ca aici nu pot rezista…dar mi-a zis ca am venit aici cu o misiune pe care trebuie s-o duc la capat,iar acea misiune o voi afla mai tarziu,printr-un mesager…Acel moment a venit…iar Mesagerul e cea mai importanta persoana din viata mea,iar acum daca imi ranesc Sufletul ,stiu ca il ating si pe al lui,dar am puterea de a alege si aleg sa ma pretuiesc pe mine insami,onorandu-l astfel si pe El…
    O zi frumoasa tuturor!
    Si tie Rosa,adu-ti aminte sa te onorezi cu ganduri frumoase,nu mai fi trista,nu are importanta ce gandeste lumea despre tine,important e ce simti in suflet…(si despre mine cred multi ca sunt dusa de acasa,dar nu dau importanta,asta ma distreaza)am scris asta aici,pentru tine, deoarece stiu ca o sa citesti…

     
    1. Bună dimineața!
      Eu cred că singurul mesager cel mai prețios din viața unui om,nu poate să fie altcineva,decât ,Domnul Isus Cristos.El s-a coborât din cer,a trăit printre noi oamenii,a suferit pentru noi,a fost sărac(chiar dacă era stăpânul universului),s-a făcut sărac pentru ca să ne îmbogățească pe noi,cu darul vieții eterne:Noi,oamenii,ce am făcut cu EL?;L-am batjocorit și L-am răstinit(L-am omorât),pentru că întunericul nu poate suporta LUMINA(”…Noi,am crezut că este lovit,pedepsit de D-zeu,și smerit.Dar era străpuns pentru păcatele nostre,zdrobit pentru fărădelegile noastre.Pedeapsa care ne da pacea,a căzut peste El,și prin rănile Lui suntem tămăduiți”.-Isaia,cap.53,vers.4,5)
      A LUI SA FIE GLORIA IN VECI DE VECI !

       
      1. Buna ziua d-le Burciu,
        Asa este,El e Mesagerul ,numai ca,traieste, e Viu, este Aici si Acum…asta pentru cine are ochi sa-l vada,urechi sa-l auda si Sufletul destul de deschis ca sa-l simta…
        EL a trait candva in acest Colt de Rai,in Dacia Sfanta…si tot aici e si acum…dar mai multe nu pot spune,ramane sa descopere fiecare Adevarul in Sufletul lui….
        Iar mesajul Lui pentru voi toti,este acela de a-l urma,te a va trezi cu totii,de a ridica in Lumina si Iubire acest Neam ales pe Pamant pentru a fi exemplu demn de urmat in fata tuturor natiilor…
        Sa fiti binecuvantati!

         
      1. Draga Rosa,
        simt ca trebuie sa luam legatura,de aceea uite adresa la care poti sa-mi scrii: lucia_lucia65@yahoo.com
        Poate reusim sa vorbim la telefon maine seara si am o surpriza pentru tine…Carmen a venit in tara,de aceea am fi bucuroase sa-ti auzim vocea…
        Te imbratisez…

         
    2. Buna seara tuturor! 2 ,,vorbe” am sa spun: ,,am venit aici ca sa iubesc, nu sa-mi judec fratii” si ,,omul este un inger cu o singura aripa, iar pebtru a putea zbura e necasar sa fim imbratisati”. Am simtit azi, si nu numai, o iubire infinita care se revarsa asupra mea si a tuturor celor intalniti in cale. Omul din mine asista tacut si recunoscator la miracolul de Aici si Acum.

       
  2. Multumesc, Geanina ! Multumesc, Razvan ! Ce pilda minunata. Cat adevar cuprinde in ea. La fel cred si eu ca se intampla cu Sufletele noastre. Venim si ne intrupam aici in aceste corpuri pentru a experimenta ceva, ce nu am mai facut, sau ce nu cunoastem cum este. Apoi ni se pune un „val pe ochi”, sa „nu mai vedem”, sa uitam…. Asa se face ca nu mai stim Cine Suntem, de unde venim, pentru ce suntem Aici, ce cautam aici de fapt…..? Trebuie sa nu stim, ca sa descoperim, sa aflam….Si multe alte intrebari pe care ni le punem……, simtind, stiind ca este ceva mult mai Magic decat ceea ce vedem cu ochii, decat ceea ce stim, si suntem dornici sa aflam ce anume este acesta. Suntem inconjurati de Mistere, si incercam sa le deslusim….ratacim…, cautam…, invatam….,apoi gasim ceea ce cautam… Aceasta este doar parerea mea, asta simt eu, cel putin pana in acest moment, asa cred. Adevarul, Adevarat abia la urma il vom afla. Multe citim, multe auzim, dar Adevarul este in NOI !
    O zi Superba la Toata Lumea ! Namaste !

     
      1. O fi insemnand ceva, in mod sigur. Si eu de multe ori, ma regasesc in cate un comentariu de aici de pe
        „File de Lumina”. Parca ar fi exact gandurile mele. O fi Sincronicitate sau altceva….,ori poate doar Adevar. Adevarul care se adevereste. Ma bucur tare mult, atunci cand vad ca, si alte persoane au aceleasi pareri cu mine. De altfel, acelasi lucru se intampla cu toata lumea ma gandesc, cand sunt mai multe persoane care-si impartasesc parerile in acelasi mod, despre un anumit subiect, aceleasi ganduri, ne simtim fericiti. Doar, nu degeaba „Noi cu Totii Una Suntem !” Atunci ne simtim mai aproape unii de altii, probabil. Energia ne cuprinde, suntem bucurosi, parca Sufletele noastre se inalta la o vibratie mai inalta…. Aceasta este doar parerea mea…. Eu asa cred.
        Te imbratisez si eu.

         
  3. Sa_ti cunosti adevaratul loc in lume si sa sti sa te respecti ,sunt insusiri foarte rare ,cel putin tot atat de rare ca adevarata demnitate _A spus DOSTOIEVSKI_ socotesc ca spre asta trebuie sa tindem cu totii .

     
  4. Clive Staples Lewis (1898 – 1963), scriitor irlandez spunea: „Tu nu ai un suflet. Tu esti un suflet. Tu ai un trup.”
    Deci tu esti scanteie divina, iar trupul este templul sufletului.
    O zi minunata tuturor :)

     
    1. Da, prea des spunem ca suntem trupuri si avem suflete cand in realitate suntem suflete care avem trup….o eroare care se va corecta odata cu trecerea timpului si capatarea intelegerii necesare. Dar, rabdare, se va face lumina !

       
  5. Langa aceasta minunata FILA DE LUMINA , as adauga FILA DE LUMINA : ” Cele 10 ADEVARRRURI ALE VIETII ” din 21. 07.2012 si filmul NOSSO LAR (Casa Noastra ) ……..prietenii stiu de ce . Pace ,acceptare si bucurie

     
      1. ……si bineinteles FILA DE LUMINA : In ziua in care m-am iubit cu adevarat ‘- de Charlie Chaplin din 12.06.2012 . Multumesc Razvan pentru TOT si TOATE ……FILELE de LUMINA si nu numai . Ne-ai CREAT toate premisele pentru INVATATURA ……….NAMASTE !

         
  6. Mi-a placut sa citesc Lectiile (Shoud) lui Tobias, el ne-a subliniat de multe ori ca cei de „dincolo” de val ne admira, noi nu stim cine suntem, dar, ca si acest inger ,am hotarat sa venim in timpurile astea de mari schimbari pentru a sustine Lumina. Cand am spus cu smerenie ca eu nu stiu sa fac nimic, parca mi-au venit raspunsuri de peste tot: carti, mesaje, am deschis Biblia exact acolo unde-mi scrie sa ma imbrac in lumina si sa luminez, asta este functia mea (este din Curs de Miracole). Nu-i nimic daca acuma nu stiu, dar generatia urmatoare va stii. Nu mai trebuie sa treaca prin aceste greutati, ci sa fie fara dualitate, si asta pt. ca noi i-am pregtit drumul. Nu stiu daca se intelege ce am scris, dar eu m-am bucurat ca pot fi de folos, macar pt. cei care vin dupa noi.(vb.despre Lucratori in Lumina,, adica cei care au deschidere pt. aceste informatii si au citit si au admis ca sunt entitati suprasensibile, spirituale care ne trimit mesaje .
    Multumesc !

     
  7. Cand vom descoperi scanteia Divina din noi -Sinele Divin Superior ne vom iubi cu adevarat si vor disparea fricile ,in locul lor va fi lumina adica in suflet unde e locul ei !

     
  8. 1.-ingerii mai au de invatat?credeam ca sunt entitati perfecte…!Ce va spune un copil care se roaga seara „Inger , ingerasul meu…..”?…cum sa ma invete el daca si el e ca mine nestiutor?
    2.Ar trebui explicata in chestia cu iubirea de sine tot timpul ,diferenta intre ” egoism ” si iubirea de sine….intre sinele meu si sinele colectiv…altfel se va crea o abureala in oameni.Stiu o gramada care se bucura de chestia cu iubirea de sine…..ca la o justificare a egoismului.
    Jumatate de adevar spus este mai periculos decat miNCIUNA.
    3.Inainte de a utiliza concepte ele trebuie explicate si definite, altfel vor crea sau monstri sau deviati psihic, sau ratacitori in labirintul unei false spiritualitati.
    Virginia

     
    1. Virginia,
      Esti realista, ai o minte deschisa care stie ca poate judeca singura, nu inghiti fara discernamant ceea ce ii este dat…Doar dupa aceasta analiza e bine sa ne insusim ceea ce primim . Imi place atitudinea ta !

       
      1. Draga Dorina , multumesc.Sper din toata inima ca toata lumea sa fie minutioasa si sa incerce sa inteleaga si nu sa parcurga niste cuvinte care suna bine… si de care sufletul are nevoie si nu beneficiaza.Sincera sa fiu cred ca am facut un pic de intoxicatie la inimi iluminate si imbracari in lumina …pe care pe bune nu le-am vazut la NIMENI.
        O liota de autori americani iluminati publica en gros niste aiureli despre dimensiuni si vibratii ….iar oamenii se lasa furati de melodie ….fara sa bage de seama lipsa de logica sau sa isi puna urmatoarea intrebare …de ce nu ma duc eu la vechile scrieri indiene,persane,chineze ….acolo unde este adevarata spiritualitate…..de ce nu ma duc eu la biblie , la coran,la talmud……aveti fratilor ce sa studiati daca vreti …si acolo sa va chinuiti sa intelegeti….nu ratacirile unora care castiga bani buni dupa urma voastra.
        As vrea si eu sa vad o persoana care sa nu repete ca papagalul o limba de spirit incremenit despre iubirea neconditionata……
        La inceput am zis si eu ca suna bine….si imi placea notiunea…dar parca ceva suna fals……iubire neconditionata……adica ceva care sa mi se dea …indiferent de purtarea mea….maiiiiiiiii…am zis eu asta e minunat……excelent……eul meu vibra la chestia asta…..al naibii de bine….
        Ceva insa suna fals…undeva la marginea logicii…ceva …..repeta……JUDECATA…judecata…judecata……mmmmmmmmmmm si dintr-o data m-am iluminat…..pai Dumnezeu nu iubeste neconditionat daca te judeca…..si m-am dus la Biblie…si da-i si studiaza…..si oups……mi-am dat seama ca ceva nu e in regula.
        Am zis…Dumnezeu e un parinte…. pentru noi….cum eu sunt pentru fiul meu….dar l-am conditionat la greu de-a lungul timpului…..pai si Biblia e plina de conditionari……Dumnezeu ne conditioneaza……cele 10 porunci sunt clare….ele nu sunt recomandari…nu sunt legi…..sunt PORUNCI…adica au continut clar.Si mai vine Isus,si spune legea lui care o completeaza pe cea veche a lui Moise” Iubeste-ti apropele ca pe tine insuti”Nu defineste aproapele….ci te lasa sa il definesti tu….sa vada ce este pentru tine aproapele……cat tine aproapele asta….cat se intinde el……
        Si totusi iubirea neconditionata exista.Nu am gasit pe nimeni pana acum care sa defineasca iubirea neconditionata….tare as da un premiu celui care ar explica chestia asta….nu cu cuvintele copy paste si extrase din carticele americane…..ci efectiv ceea ce i s-a revelat personal…..
        AS da un indiciu….tine de analiza suifletului….
        In ultima vreme ma bate un gand……ca toate aiurelile astea americane ….sunt un instrument de manipulare…..venit din zona celor cu mare putere pe lumea asta si care vrea sa ne transforme in niste oi care ii iubesc neconditionat pe cei care le dau hrana la limita supravietuirii, asistenta medicala cat sa respire ,invatatura cat sa ii transforme in roboti.Un grup de roboti care sa cante IMNUL IUBIRII NECONDITIONATE si sa moara pe altarul acesteia…..pentru ca un iubitor neconditionat nu iti rupe gatul ca l-ai furat,l-ai mintit,l-ai inselat…….el te iubeste…….neconditionat.
        Decat sa invatam iertarea de noi si cum sa ne vindecam(alta aiureala de parca toti am fi bolnavi….noi nu am fost dar acum toti sar sa ne vindece de noi….)mai bine sa invatam sa nu inselam , sa nu uram, sa nu mintim , sa nu judecam nedrept , sa nu facem rau altuia, ca de la asta ni se trag bolile si suferintele…..acisilea Dumnezeu zice….pai furasi fiule…furasi pe clientui caruia i-ai dat un produs expirat, sau ti-a dat restu vanzatoarea mai mult si tu l-ai luat si te-ai bucurat……si pac ti-o trage…….iti da o durere de glezne de nu poti sa mergi…..si te intrebi de ce?
        Oare daca am face workshopuri cu explicarea Bibliei tot asa ar veni lumea ?…si ar da 300, 400, 500 de lei sa li se explice ce si cum…..?
        Nu cred draga Dorina.

         
        1. Personal, si fara sa ma gandesc ca deranjeaza, am nevoie de un model de comportament uman. Si dintre toti oamenii care au trait l-am ales pe Fiul intrupat, iar pentru contactul cu relitatea am ales Invatatura Lui. Iisus nu a predat religie (asta au facut-o oamenii). El a predat Iubirea. De la El am invatat sa merg 2 mile cu cel ce ma forteaza sa-l insotesc 1. Sa ma rog pentru cel care NU STIE CE FACE, etc. Pana si rugaciunea primeste voturi negative. Ea ma ajuta pe mine sa nu ma afund in resentimente si amar. Poate altii practica indiferenta divina, nu e treba mea! Desigur, eu sunt Daniela si am in mine toata potentialitatea de a capata Asemanarea, cu parfumul meu specific. Iubirea neconditionata exista, o invat… da, am trecut prin filtrul meu si am TRAIT experienta de a ajuta un om chiar daca a gresit. Insa am vazut si inversul… cineva sa aiba nevoie de ajutor si sa-l refuze pentru ca nu-l accepta pentru ca simte ura. Poate suna stereotip, insa VINDECATORII NEVINDCATI exista. Cine este mai mult in eroare, orbii care cauta alt orb sa le arate drumul sau orbul conducator? Cel care ne-a aratat Calea nu facea altceva decat sa vorbeasca despre Iubire si sa invete despre efectele incalcarii Legii. Cand iubesti cu adevarat nu mai simti asprimea acesteia, devii LEgea. Pe cine a judecat El? Adevarul este Adevar si nu are nevoie de argumentare. Ceilalti mari oameni nu au judecat, au gasit adevarul in ei. Cum putem crede ca le intelegem pe toate si le putem cuprinde? Raman ancorata in realitate si vad ce e de facut cu fiecare om si situatie din viata de toate zilele. Mi s-a furat si mie si nu am gandit nicio secunda sa i se taie mana. Am ramas detasata pentru ca ceea ce mi-a luat nu era din mine. Experientele de viata te invata detasarea. Cat despre Lumina si Iubire… ea se vede… ma uit la fetele unor oameni si la ochii lor… chiar stralucesc de pace si liniste… ei ar putea sti ce este iubirea neconditionata de experientele traumatizante… au uitat, au iertat… mamele stiu mai bine aceasta iubire…
          Multumesc! Tot ce am scris nu este o reactie la ce ai scris, ci o convorbire prieteneasca in care imi exprim puncte de vedere pur subiective, pentru ca vin de la mine. E loc intotdeauna de si mai bine. Doamne ajuta!

           
          1. Daniela draga mea, multumesc pentru gandurile tale.
            Am un set de intrebari pentru tine extrase din ce ai scris tu:

            1.”Iubirea neconditionata exista, o invat… da, am trecut prin filtrul meu si am TRAIT experienta de a ajuta un om chiar daca a gresit.”
            Definesti iubire neconditionata actul de a juta pe cineva care ti-a gresit?
            2.-„Cand iubesti cu adevarat nu mai simti asprimea acesteia, devii LEgea.”
            Ce e aia iubire cu adevarat…exsiata si iubire cu neadevarat?
            3.-„Am ramas detasata pentru ca ceea ce mi-a luat nu era din mine”
            Daca lua din tine nu mai erai detasata?
            4.-„Adevarul este Adevar si nu are nevoie de argumentare.”
            Un principiu oriental spune ca adevarul este ceea ce crezi tu.In sensul asta fiecare are adevarul lui…si tare se valideaza chestia asta in viata de toate zilele!
            Eu zic ca are nevoie de argumentare….argumentarea face parte din procesul de invatare ca instrument al logicii.
            Tu ce crezi?
            5.-„Poate altii practica indiferenta divina, nu e treba mea!””Experientele de viata te invata detasarea”
            Ce este indiferenta divina?
            Care este diferenta dintre indiferenta umana si detasare umana?

            6.In persoana ta care sunt pozitiile pe care se situeaza una fata de alta urmatoarele componente ale tale:mintea ta, sufletul tau, corpul tau,spiritul tau si tu?care sunt atributele si produsele fiecarei componente?

             
        2. Multumesc pentru raspuns! La 1: da, sa ajuti pe cel care a gresit la fel ca pe cel care nu ti-a gresit (toti); a ajuta inseamna sa dai ce ai mai bun si atunci cand ti se solicita, dar si cand simti s-o faci; 2:pentru mine iubirea adevarata este cea care nu ascunde nicio intentie, restul este iubire neadevarata pentru ca aduce la suferinta; te iubesc pentru ca iubesc, oricum, toata viata mea cu tot ce e in ea: 3: exprimarea, desi lasa de dorit, se refera la orice identificare cu orice; cand esti furat suferi pentru ca se poate sa crezi ca de la tine a luat (desi totul iti este dat si luat la fel de catre Viata); din mine inseamna atasamentul meu fata de lucruri, idei, concepte incarcate cu puterea tranferata lor; de aceea ma supar… altfel… nimeni nu-ti poate lua nimic. 4: fiecare are adevarul lui… E PERFECT… nu avem niciun motiv sa ne ,,duelam in adevaruri”… Pilat din Pont nu a primit raspuns la intrebarea ce este Adevarul… pot sa respect adevarul tau, il poate intari pe al meu, sau vad o alta fateta; sar la 6: am 3 componente: personalitate (natura inferioara), individualitatea (natura superioara) si duhul meu (natura divina)… experimentez viata aici si acum prin corpul adaptat la conditiile terestre, iar restul se traduce asa: sunt constienta ca natura superioara va lua conducerea gand-vorba-fapta, dupa care, intr-o zi cu soare duhul va fi dirijorul intregii mele fiinte. Pe fiecare palier iubirea se manifesta din ce in ce mai spre iubirea neconditionata. Eu asta imi doresc. Doamne ajuta!

           
          1. Draga Daniela…ceea ce era scris in preambulul in ghilimele la intrebarile mele …erau citate din ceea ce ai scris tu in postarea dinainte,erau cuvintele tale.
            Imi pare rau sa iti spun dar nu ai raspuns la nici una din intrebarile mele.
            Vrei sa te concentrezi si sa raspunzi exact?
            Comentariile tale la comentariile tot ale tale nu limpezesc nimic, ba devin si mai incurcate.

             
    2. Da Virginia,
      Raspunsul tau la comentariul meu a atins unele idei care ma bantuie de ceva timp…
      Eu am o vorba, cand aud definitii care nu-mi suna chiar bine ; vorba mea este ( nu e vorba mea, este in latina si e folosita de catre juristi si avocati ) ” Qui prodest ? ” , care in romaneste se traduce prin ” Cui ii foloseste ? ” Adica cine profita daca aceste idei / definitii / reguli sunt aplicate ; cine ne vrea ca turma, fara personalitate si putere de discernamant ? Se pare ca banuiesti raspunsul, din fericire nu suntem singure, am intalnit aceeasi intrebare pe mai multe site-uri ; lumea cam incepe sa se trezeasca !
      De fiecare data cand intalnesc persoane care au ” indraznelal ” de a judeca cu capul propriu, ma bucur nespus .
      Dumnezeu ne-a dat minte sa o folosim, nu sa avem ce purta in cap !

       
  9. Nimic nu este intamplator in viata …Concluzia la care au ajuns altii…si la care eu am ,,lucrat,,…pentru a putea …sa-mi gasesc …partea mea de contributie …Nu am facut decat sa-mi traiesc viata constient…inca de la o varsta frageta …Pana ACUM …am trait cu ideea ca eu sunt cea care greseste …avand acest ,,stil ,,de a vede lucrurile … M-am simtit …mereu vinovata de ,,suferintele ,,mele ..infinite ….indurate la o valoare …extrema …dar …nu mi-am schimbat credinta ….Si ca sa fiu mai explicita …mi-am trait viata …dupa cum mi-a dictat sufletul….pentru ca am si am avut mare incredere in simtamintele lui…In sfarsit …ACUM culeg roadele credintei mele …de a nu ma trada niciodata …indiferent de consecinte …Am realizat ca a fost cea mai buna alegere pe care o puteam face …tinand cont ca nu am avut nici un ,,profesor ,,spiritual …sa ma invete acest lucru…Deci …gustul victoriei este inzecit…sau chiar mai mult…Nu scriu aceste randuri …pentru a ma lauda …vezi Doamne ce tare sunt …scriu in primul rand ..pt sufletul meu …in care ii MULTUMESC…ca m-a indreptat pe drumul cel bun ….si pentru acei care …vor sa cunoasca …experientele altei persoane …in sensul ca se poate recunoaste …si-i poate sprijin ..in calatoria proprie a vietii…Am crezut in toate SINCRONICITATILE ivite in viata mea …si le-am tratat cu mare atentie …Din aproape in aproape …am gasit raspunsurile …in cea mai mare parte ….Niciodata intrebarile nu-mi vor lipsi…din mintea mea …dar raspunsurile le voi gasi cu sufletul…Imi dau silinta sa fiu cat mai la ,,obiect,,…pt ca va respect timpul vostru…Am uitat …Anumite persoane se intercaleaza in viata noastra …nu intamplator …toate sunt bine alese …programate….de Creator …parerea mea ..inante de a ne creea…pentru a ne ajuta reciproc …in evolutia noastra spirituala …Cineva …nu conteaza …a reprodus .o..parere…intr-un comentariu,,“Sa aveti ATITUDINEA SEMINTEI ! Cand VOM PERCEPE CU TOTII ca ” SUNTEM IMBRATISATI CU TOTII ” indiferent de locul pe care ne aflam pe PAMANT ,,…care mi-a atras atentia …si l-am introdus in fisierul mintii..in ideea ca odata imi va prinde bine ….si bine am facut ….Intotdeauna mi-am pus intrebarea DE CE AM VENIT AICI PE PAMANT….Aseara am gasit pe facebook..un citat ……,,EU M-AM NASCUT CA SA IUBESC,,-Sofocle ….L-am trecut pe pagina mea …pentru ca …acest citat …mi-a rascolit intraga fiinta …Este ca si cum mi-as fi vazut viata inainte de a fi trimisa AICI ..pe Pamant …A fost ca un fel de revelatie …M-am trezit f devreme …asa procedez..cand am de raspuns la intrebari…si mi-am facut ..o derulare a intregii mele existente ..si am ajuns la concluzia …ca pentru asta am fost trimisa …Sa invat …toate temele ..in legatura cu acest subiect ;IUBIREA …dar nu cea pe care o stim…ci IUBIREA NECONDITIONATA …IUBIREA DIVINA …pe care o are CREATORUL ..in mod echitabil ..pt toate Creatiile sale …Nu stiu de ce am avut nevoie de atat timp…ca sa pot intelege…diferenta dintre cele doua iubiri …Ultimul an a fost cel … mai greu…probabil..o alta parere ..ma pregatesc de examenul cel mare ..Am gasit o definitie care mi s-a parut cea mai in masura sa ne explice ce inseamna ,,A IUBI ,,…,,A iubi inseamna a inceta sa traiesti pentru tine ,a face ca toate sentimentele omenesti ,teama ,speranta ,durerea ,bucuria ,placerea sa nu depinda decat de o singura fiinta ,inseamna a te cufunda in infinit ,a nu gasi nici o limita simtirii,a-ti inchina viata unei fiinte in asa fel incat sa nu traiesti si sa nu gandesti decat pentru a face fericita ;a turna maretie in injosire ,a gasi alinare in lacrimi indurerate placere in suferinta si suferinta in placere ,,-BALZAC….SINCRONICITATE ?…Dimineata …am deschis …FILA DE LUMINA DE ASTAZI….si ideea mea a inceput sa capete …continuitate ….Indrumarea …catre celelelte FILE…:,,Cele 10 ADEVARURI ALE VIETII..si 7 PASI SPRE FERICIRE…..M-am conformat..asa am simtit …mi-am luat o foaie si un pix ..si mi-am pus mintea la treaba ….La ce concluzie am ajuns ?..Din tot ce am citit ..lipsea CEVA.. RASPUNSUL LA INTRBAREA CEA MAI IMPORTANTA….DE CE AM FOST TRIMISA AICI ?…Raspunsul l-am dat putin mai devreme …daca cititi cu atentie …veti afla ..si am mai aflat …ca inca nu am scapat in totalitate de ATASAMENT…dar sunt pe drumul cel bun …..ca am langa mine pe ONIX…motanelul meu drag…care m-a va invata ce inseamna A IUBI NECONDITIONAT….in sensul sa intelegi ca IUBIREA este cel mai frumos lucru care ti se poate intampla …ma refer la IUBIREA ADEVARATA…cea care va ramane pt sufletul tau pt toata viata …si pentru care sa te simti BINECUVANTAT-A…si …daca iti vei face temele bine …vei scapa de SUFERINTA…Vei trai ACUM…si te vei TRANSFORMA ..intr-o FIINTA DE LUMINA …parerea mea …vei fi numai IUBIRE…pt TOT si TOATE…si nu va mai exista notiunea de EU……bla..bla …Mai avem nevoie si de un ajutor …..NICIODATA nu vom afla raspusurile la intrebarile pe care ni le punem…ar fi de preferat sa ne punem aceste intrebari ..pt a putea EVOLUA SPIRITUAL….daca nu ne dam toata silinta ..si daca nu vom fi atenti..la TOT si TOATE …ce ne inconjoara …natura …plante ..animale …oameni …si sa intelegem conexiunea dintre aceste ,,lucruri,,…etc…Mai pe scurt TOTI PENTU UNU SI UNU PENTRU TOTI….MULTUMESC …CREATORULUI…RAZVAN..FILE DE LUMINA …VOUA …si TOT si TOATE…

     
  10. Draga DOAMNA Badea Virginia. Eu va dau mii de puncte la rubrica imi place. Intre atatea siropuri si bla, bla-uri copy-paste in sfarsit un om care a citit religia comparativa, carti de manipulare si „spiritualiate „americane care nu au nici o legatura cu nimic. Vorbe fara fond. VA RESPECT , luciditatea, stiinta, coerenta, inteligenta si bunul simt.
    Eu sunt un om pragmatic si cu bun simt. Prefer sa iti dau un exemplu care sa sune intelept decat sa-i zic unui om in fata ca este idiot, bolnav psihic sau ca bate campii cu gratie. Din nefericire acestia s-au inmultit dramatic. Unde te duci numai credinciosi imbecili si lucratori in lumina drogati in propria beatitudine. Daca le vezi comportamentul real in fiecare zi te ingrozesti cat egoism, rautate, prostie si intoleranta au. Te pui cu fiintele de lumina autointitulate dupa doua meditatii la un curs tinut de o femeie de serviciu ajunsa peste noapte multimilionara din prostia si imbecilitatea celor care considera ca fericirea si bogatia se obtine fara munca, stand in meditatii si organizand cursuri de spalat pe creieri cu denumiri pompoase. Vedeti ce se intampla atat in Bucuresti cat si in tara. Oamenii de la sate traiesc de fapt fie in comuna primitiva, fie in evul mediu timpuriu dar sunt iluminati si credinciosi. Suntem de rasul Europei. Avem telefonie 3D , case si conditii de viata ale anului 100 d. Ch. Biserici pline de oameni care se calca in picioare si incesturi, violuri, batai pentru avere, si 500 de parlamentari dintre care jumatate cu IQ sub 60. La noi sunt toate cultele, sectele,toate bla,bla-urile din intreaga lume. In curand vom avea si cursuri tribale arficane sau de ce nu amazoniene predate de vre-un guru multimilionar plin de evlavie pentru minunate doamne disponibile la iluminare. Tare mult mi-as dori sa avem discutii sanatoase, reale de bun simt care sa rezolve probleme punctuale .In care sa ne aratam adevarata spiritualitate ajutandu-i pe cei de langa noi sa citesca, sa gandeasca autonom, sa invete sa ia decizii asumandu-si consecintele, sa ii invatam puterea creativatatii personale descoperindu-le talentele native in arta, stiinta, bucatarie,moda,educatie si in orice domeniu care sa le aduca implinire personala si satsifactia lucrului bine facut atat pentru sine cat si pentru societate. Discutii lesinate….proza, zbucium mental cu aspecte spirituale dupa o doza de extazy e lumea plina + extrabonus sex profilactic terapeutic intr-o neimplinire a ego-ului. „Lumea nu ma iubeste………, barbatii sunt nerecunoscatori……….., femeile nu ma inteleg………….. eu ma transpun in indubitabil si vreau sa imbratisez absolutul sublim in incantarea care trasncede creatia in care eu ajung ca apostol autodeclarat direct in a 10 dimensiune fix, exact si precis langa , deasupra si chiar unica/ul ales in fata lui Dumnezeu ales ca eu sa conduc lumea”. Draga mea doamna ma bucur ca si tu, ca si mine bei apa din cana sau paharul tau si judeci cu mintea ta. Cu respect pentru toti prietenii File de Lumina indiferent de ceea ce consuma sau ii consuma. Pace, minte, intelepciune, cunoastere, bun simt, coerenta si implinire.

     
    1. Draga doamna Luiza Bratu, m-ai facut fericita cu acest comentariu !
      Felicitari !
      Deci suntem trei aici pana acum, care gandim liber, Badea Virginia, domnia ta si cu modesta mea persoana !

      Nu e rau…
      Dorina

       
    2. Draga Luiza , am ras de m-am tavalit pe jos….de ceea ce ai scris ….citez :

      „Discutii lesinate….proza, zbucium mental cu aspecte spirituale dupa o doza de extazy e lumea plina + extrabonus sex profilactic terapeutic intr-o neimplinire a ego-ului. “Lumea nu ma iubeste………, barbatii sunt nerecunoscatori……….., femeile nu ma inteleg………….. eu ma transpun in indubitabil si vreau sa imbratisez absolutul sublim in incantarea care trasncede creatia in care eu ajung ca apostol autodeclarat direct in a 10 dimensiune fix, exact si precis langa , deasupra si chiar unica/ul ales in fata lui Dumnezeu ales ca eu sa conduc lumea”

      Multumesc pentru apreciere din toata inima…si ti-o reintorc egoist gasind in tine …pe mine….:))))))))))))….ai dreptate in tot ce scrii…..mare dreptate si face parte si din experienta mea…..si din ceea ce vad…poate purtam ochelari din acelasi ” brand”….
      In ce priveste rasul Europei draga mea…..mi se cam rupe de el….Europa aia….care ranjeste ( nu rade) ….nu cunoaste iubirea ci doar banul….aia nu are suflet….si saracia noastra i se datoreaza in complicitate cu cea a tradatorilor autohtoni in egala masura.
      Aici am eu niste oprelisti in a ma topi in sinele colectiv caci stiu ca si astia fac parte din el….caci altfel m-as topi …..in minutul doi…..
      Mi-ar face placere daca vreti sa ne vedem mai indeaproape cei care avem aproximativ aceleasi valori si pe facebook Badea Virginia
      E unul din cele mai mari esantioane de studiu existente vreodata in lume zic eu …..
      Acolo se manifesta si cel mai mare Cor al lui „Da ce frumos e!”…….
      Acolo se foloseste ” multumesc”, cea mai puternica mantra, pentru toate prostiile……
      Cu dragoste….!

       
      1. scuze pentru „aia nu are suflet……”….Guta sa traiasca…..!uite asa intra virusul in om…..si ii deterioreaza limba….e din cauza concentrarii…..:)

         
  11. Doamna Dorina sper sa devenim mai multi nu doar pe acest site ci in realiatea de fiecare zi. Sper sa ne adunam mintile sa facem ceva util, diversificat raportat la calitatile si abilitatile fiecaruia dintre noi. Fiecare pana la acesta varsta a acumulat experienta umana si profesionala si eu sunt dispusa se le pun pe ale mele la dispozitia celor ce vor considera ca le sunt utile. Nu sunt guru si indiferent de diplomele mele de ……. eu consider ca experienta mea si modul in care stiu sa ascult si sa rezolv diverse probleme, situatii, fara sa intru cu bocancii in sufletul omului poate scuti de cheltuieli inutile si timp pierdut la 10 superspecialisti. Din bun simt vorbesc si consiliez numai in domeniile in care imi asum responsabilitatea rezultatelor. Cu prietenie.

     
  12. Dragii mei va apreciez pe cei ce imi dati pe articolele mele nu-mi place. Asta inseamna ca din cei care citesc aceste articole sunteti singurii care au o parere, restul sunt cititori care isi rezerva parerea. Dar oricum citesc , deci le multumesc si lor si dvs. pentru efort. Este intradevar o mare doza de curaj sa dai un click pe o imagine ce reprezinta o parere personala sub anonimat. Cu drag si cu respect.

     
  13. Draga doamna Virginia. Eu sunt varianta dvs. roscata. Sunt la fel de zambareata, am si preocuparile dvs. si cred ca suntem de o varsta apropiata – adica vesnic tinere.
    Personal nu sunt fan Facebook sau alt tip de retea de socializare. Asa simt cel putin deocamdata. Puteti sa imi scrieti pe mail luiza.bratu@yahoo.com. Cu drag.

     

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top