skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Castelul vieții tale

 

A fost odată un Senior, care a hotărât să facă o excursie prin Europa. Ajungând în Marea Britanie, din aeroport a cumpărat un ghid de călătorie, ce cuprindea castelele care pot fi vizitate în M. Britanie, în el fiind menționate zilele și orele de vizită, uneori acestea fiind foarte limitate. Pe una dintre paginile ghidului, Seniorul a văzut o ofertă specială “Castelul Vieții Tale.” Din fotografiile prezentate, castelul nu este mai bun sau mai rău ca altele… Ghidul mai spune că, din motive care vor fi anunțate mai târziu, pentru vizitarea castelului nu se percepe taxa la intrare, ci la ieșire, iar coordonarea zilei și orei vizitei, urmează a se face individual, la numărul de telefon indicat.
Intrigat de oferta neobișnuită, de cum ajunge la hotel, domnul formează numărul de telefon și se înțelege cu proprietarul despre data călătoriei.Totul în lume decurge după anumite legi, era inscripționat la intrarea în castel, iar la ușă domnul a fost întâmpinat cu foarte multă amabilitate, de către un om îmbrăcat într-o fusta tipic scoțiană, în carouri.
– Ceilalți vizitatori au intrat deja?, se interesează turistul.
– Ceilalți vizitatori???, se miră omul. Nu, nu mai e nimeni, vizitele în Castelul nostru se efectuează individual.

Nespunând nimic cu referire la programul de lucru, el a început a-i povesti turistului istoria castelului și a făcut o trecere în revistă a tuturor lucrurilor notabile ce pot fi admirate acolo: tablourile de pe pereți, sala cu modele de armuri de lângă intrare, armele din cameră sub scări, catacombele și camera de tortură din temniță. Când a terminat povestirea, i-a înmânat o lingură și a cerut ca pe parcursul întregii călătorii să țină lingura cu partea concavă în sus.
– Și asta de ce?, a întrebat el, nedumerit.
– Astea sunt regulile noastre. Noi nu percepem o taxă de intrare, iar costul excursiei îl stabilim în felul următor: fiecărui vizitator îi dăm o lingură, umplută cu nisip fin, în aceasta fiind exact o sută de grame de nisip, iar fiecare om care intră trebuie să poarte această lingură cu el, pe tot parcursul vizitei. După finalul călătoriei, măsurăm nisipul rămas în lingură, iar pentru fiecare gram lipsă, se achită o Liră sterlină …
– Și dacă nu vărs nici un gram?
– O, în acest caz, vizita este gratuită.

Vizitatorul a fost surprins și amuzat de o astfel de condiție. Gazda primitoare a umplut lingura cu nisip și excursia Seniorului a început. Încrezător în puterea mâinilor sale, el a început să urce încet treptele, neluându-și privirea de la lingura. El a decis să nu meargă în partea de sus, lângă galeria de tablouri, pentru că vântul sufla puternic și ar putea vărsa nisipul. Coboară sub scări pentru a ajunge la sala cu arme, însă stând sub scară, își dă seama că, pentru a ajunge în acea sală, trebuie să sară peste o balustradă – lucru care nu i-ar fi pus viața în pericol, dar care cu siguranţă avea să ducă la vărsarea nisipului din lingură, așa că, s-a limitat să examineze camera, de la distanță. Pentru același motiv, Seniorul nu a coborât în temniță, deoarece trebuia să coboare pe niște scări foarte abrupte. Foarte mulțumit de faptul că a păstrat conținutul din lingură intact, a început să se îndrepte spre locul de unde și-a început turul.

Acolo era așteptat de persoana în fustă scoțiană, cu o balanță în mână. Seniorul a golit conținutul din lingură în balanță și a așteptat, nerăbdător ,rezultatul.
– Surprinzător, ați pierdut doar jumătate de gram, ceea ce înseamnă că nu trebuie să plătiți nimic pentru vizita efectuată, spune proprietarul.
– Mulțumesc.
– Ți-a plăcut vizita?, întrebă la sfârșit, omul în fustă.
Turistul, după un moment de ezitare, decide să fie sincer.
– De fapt, nu prea. Tot timpul m-am gândit la nisip și nu am reușit să văd ceea ce era în jur meu.
– Foarte regretabil!!… Știi, voi face o excepție pentru tine. Din nou îţi voi umple lingura, pentru că astea sunt regulile, dar de data asta uită de nisip, chiar dacă îl verși pe tot, nu vei plăti nimic pentru vizită. Singura condiție e că trebuie să reuşeşti în 12 minute, deoarece după asta trebuie să vină alt vizitator.

Fără a irosi nici un moment, domnul a luat lingura și a fugit spre sala de lângă antreu, pentru a arunca o privire rapidă la exponatele de armură. După asta, a coborâtrepede pe scări, în temniță. Nisipul era deja vărsat tot, dar asta nu mai conta. Acolo, el nu a petrecut nici un minut, pentru că timpul se scurgea destul de repede. A început să alerge spre camera de sub scări, unde erau depozitate armele, dar aruncând o privire la ceas, și – a dat seama că au trecut deja unsprezece minute. Timp pentru a vizita camera cu arme nu mai avea, de aceea s-a hotărât să plece spre ieșire, unde era așteptat de proprietar.
– Văd că nu aveți deloc nisip în lingură, lucru ce mă face să cred că, nefiind obligat să aveți grija nisipului, de data asta excursia v-a plăcut. Vizitatorul nu a răspuns imediat.
– De fapt, nu, a spus el, în cele din urmă
– Mă gândeam cum să nu întârzii, chiar dacă am vărsat tot nisipul, nu am avut nici o plăcere.
Omul în fustă își aprinde pipa și spune:
– Există oameni care trec prin ”Castelul Vieții” lor, încercând să nu plătească pentru nimic și nu se pot bucura de această călătorie. Mai sunt și alții, care întotdeauna sunt grăbiți, pierd repede totul și nu pot obține plăcere. Puțini înțeleg știința vieții. Ei descoperă fiecare ungher și se bucură de fiecare moment. Ei știu că trebuie să plătească pentru tot, dar înțeleg că, în viață, sunt lucruri pentru care merită să plătești.

Autor: necunoscut

Comentarii (9)
  1. Incredibil…..Cand ajunsesem la concluzia …ca vizita ,,CASTELULUI VIETII …..nu mai avea nimic …de oferit …totul capata …o intorsatura ….neasteptata ….Aceasta …poveste …emotionanta …care reuseste sa -mi rascoleasca …amintirile …Ma opresc …o clipa …din visare …imi pregatesc cafeaua …si …ma asez confortabil ….in fata calculatorului…..Presimt …ca voi trai …momente …placute …memorabile ..ce se vor .implementata …definitiv ….in fisierul mintii….Nu sunt singurele … :) Am citit …si am trait …intreaga poveste ….Emotiile ….imi acapareaza …intreaga fiinta …..Totul …se aseamana …izbitor …de bine …cu povestea mea …Mai sunt …3 zile …cand se va implini un an …cand a inceput totul…..Iti aduci aminte ?…………………………………………………………..Retraiesc …fiecare clipa ….savurez ….in tacere ….frumusetea lor…..Recitesc povestea …..Totul …capata ..o semnificatie …clara ….Gasesc raspunsul la intrebarea …DE CE OARE A FOST NECESAR ATATA TIMP ?…Am suferit …am plans …am ras …m-am bucurat ….Am trait experiente …unice …de extaz ….Cred …nu cred …iar cred …iar nu cred …nici eu nu mai stiu …sunt confuza …Un sigur lucru …stiu …Au fost cele mai frumoase ….momente din viata mea …Daca nu ar fi existat …nu aflam niciodata : ..-.ce inseamna sa traiesti …nu sa supravetuiesti …. …-iubirea adevarata ….. -ce inseamna …o evolutie spirituala …Nu-mi ramane decat sa spun … …un MULTUMESC ! din inima …DIVINITATII….TIE …MIE ..tie… RAZVAN…celor de la FILE DE LUMINA …voua care cititi…si lista ramane deschisa ….MULTUMESC…din nou …. CA…. EXISTAT !…. VA IUBESC …….Continui …comentariu….,,TOTUL IN LUME DECURGE DUPA ANUMITE LEGI ,,….Fac o pauza ….Imi las gandurilr sa calatoreasca in voia lor….Culmea …au facut PACE …cu mine ….Simt si traiesc …ARMONIA …dintre TRUP ….MINTE si SUFLET …Cata splendoare !………………………………………continui…..Secretul Universului esti TU! →
    Cele 7 Legi ale Universului – Deepak Chopra
    Norocul nu este altceva decat momentul in care starea de deschidere interioara
    si ocazia se intalnesc fata in fata…
    LEGEA POTENTIALITATII PURE (LEGEA UNITATII)
    “In stare esentiala, noi suntem constiinta pura. Constiinta pura este esenta noastra spirituala.”
    Universul nu iti refuza nimic. Totul este posibil. Totul devine posibil in momentul in care stii ce-i ceri, in momentul in care stii ce-ti ceri. Poti fi liber, implinit. Actiunile tale pot deveni manifestari a ceea ce iti doresti.
    In momentul in care ajungi sa te cunosti cu adevarat, in momentul in care afli cine esti cu adevarat, ce iti doresti si care sunt dorintele tale, vei reusi sa te conectezi la acea forta care guverneaza universul. In momentul in care intelegi ca eul tau este creator si ca detine potentialitatea, vei reusi sa atingi ceea ce isi doresti. Interiorul iti releva ce trebuie sa faci in exterior. In momentul in care inveti sa iti adresezi intrebarile potrivite, vei primi si raspunsurile potrivite. Nu ar trebui sa te miri. Cele mai eficiente solutii, idei si rezolvari sunt cele din interior. In momentul in care ajungi sa te descoperi pe tine, te vei conecta la univers si la resursele universului. Atunci mintea trebuie sa fie deschisa pentru a primi ceea ce universul are si poate sa ii ofere. Putem aplica aceasta lege, spune Deepak Chopra, prin rugaciune, prin meditatie, prin conectarea la natura, prin introspectie. Evita sa judeci si foloseste-te de tacere. Cunoasterea de sine poate incepe cu privitul unui copac in floare…
    LEGEA DARUIRII (LEGEA CONSACRARII)

    “Corpul nostru se afla intr-un schimb constant cu corpul universului; mintea noastra interactioneaza dinamic cu mintea cosmosului; energia noastra este o expresie a energiei cosmice.”
    Universul functioneaza prin intermediul interactiunilor dinamice. Intentia este cea care produce crestere si favorizeaza schimburile dinamice. Daruirea sincera genereaza primire sincera. Daruirea voluntara atrage energia pozitiva. Lucrurile curg catre tine ca un rezultat al acestui schimb. Indiferent de forma, ceea ce este cu adevarat valoros in univers si merita sa fie daruit si primit se multiplica. Pentru a primi, trebuie sa daruiesti la randul tau. In momentul in care esti dispus sa daruiesti ceea ce doresti sa primesti, in mod firesc vei primi. In momentul in care daruiesti mai mult decat primesti, dinamica universului va actiona in beneficiul tau si te va recompensa intr-un mod fabulos.
    Daca primesti ceva valoros, daruieste la randul tau ceva valoros. Daca vrei sa ai parte de afectiune, imparte afectiune la randul tau. Darul dat sau primit poate sa insemne un zambet, o floare, un compliment in care crezi sincer, un gand pozitiv… Este un inceput pentru a pune in aplicare legea daruirii…
    LEGEA KARMEI (LEGEA CAUZEI SI A EFECTULUI)

    “Indiferent daca suntem de acord sau nu, tot ceea ce ni se intampla in acest moment este rezultatul unei alegeri facute in trecut.“

    Ceea ce semeni este ceea ce culegi. Orice actiune produce o reactie, orice actiune are anumite consecinte. Daca faci bine, binele se va revarsa la un moment dat in viata ta. Daca faci rau, mai devreme sau mai tarziu, raul se va intoarce asupra ta. Fiecare actiune produce reverberatii. Viitorul tau este construit de actiunile pe care le faci in prezent. Chiar in acest moment, viitorul tau se contureaza prin ceea ce faci. Daca vrei un viitor mai bun, pentru a crea viata pe care ti-o doresti, incepe chiar din acest moment sa actionezi. Actioneaza POZITIV. Daca vrei ca actiunile tale sa aiba rezultatul scontat, nu opta pentru actiuni care ii lezeaza si ranesc pe ceilalti. Alege actiuni care aduc fericire si succes celor din jur. Ai intotdeauna de partea ta alegerile. Accepta responsabilitatea alegerilor si a actiunilor tale. Alegerile constiente pot deschide drumuri nebanuite…

    LEGEA MINIMULUI EFORT (LEGEA NON-REZISTENTEI)
    “Iarba nu se straduieste sa creasca, ea creste pur si simplu. Pestii nu invata sa inoate, inoata pur si simplu. Florile nu fac eforturi ca sa infloreasca; infloresc pur si simplu. Aceasta este natura lor inerenta. Natura merge intotdeauna in sensul efortului minim.”

    In univers nu guverneaza intotdeauna acelasi legi ca si in societate. Societatea ne invata ca trebuie sa muncim din greu pentru ceea ce vrem, sa ne zbatem, sa luptam cu toate fortele noastre. Universul ne arata ca decizia potrivita este cea luata firesc, fara eforturi, fara lupte interioare, in consonanta cu interiorul tau, cu natura exterioara si cu tot ceea ce se afla in jurul tau, ascultandu-ti intuitia. Nu trebuie sa te lupti crancen cu viata. Nu i te opune. Lasa-te dus de ea. Cu cat te lupti mai mult, cu atat mai mult vei da gres. Este suficient sa ramai conectat la tine insuti si la actiunile tale, iar ceea ce iti doresti se va realiza fara efort.
    Ca sa aplici in viata de zi cu zi Legea Minimului Efort:
    – invata SA ACCEPTI
    – invata SA ITI ASUMI RESPONSABILITATEA pentru ceea ce ti se intampla
    In momentul in care esti sigur ca un anumit lucru este cel mai potrivit pentru tine si il simti ca atare, mai mult ca sigur ca acel lucru este cel mai potrivit pentru tine. Vei realiza acel lucru fara stradanii si sacrificii.
    Realizarea lui nu ti se va mai parea o corvoada. Va avea loc firesc, natural. In armonie si iubire…
    LEGEA INTENTIEI SI A DORINTEI

    “Energia si informatia exista pretutindeni in natura. De fapt, la nivelul campului cuantic nu exista nimic altceva decat energie si informatie. Iar acest camp cuantic este influentat de intentie si de dorinta.”

    Dorintele se pot concretiza atata timp cat crezi in potentialitatea lor. Dorintele devin cu adevarat puternice in momentul in care in spatele lor se afla intentii puternice. In functie de intentia indreptata asupra unui obiect care se afla in atentia noastra, se vor contura si premisele temporale ale realizarii dorintei noastre. Daca inveti sa valorifici puterea intentiei, poti crea orice din ceea ce iti doresti. Tu ocupa-te de ceea ce este cu adevarat important, iar universul se va ocupa de detalii. Traseaza-ti clar dorintele. Lanseaza-le in campul potentialitatii pure. Fii convins ca vor da rezultate concrete. Fii convins ca universul va gasi o metoda (chiar daca nu este metoda pe care ti-ai dori-o) de a-ti indeplini acea dorinta. Daca actionezi astfel incat intentia sa devina posibilitate, universul incepe deja sa lucreze pentru tine.
    LEGEA DETASARII
    “In momentul in care renuntam la atasamentul fata de rezultate, combinand intentia focalizata cu detasarea de fructele ei, vom obtine cu siguranta ceea ce ne dorim”.

    Detasarea nu inseamna a te baza pe sansa pura sau a rataci in viata fara obiective sau teluri anume. Detasarea nu inseamna lipsa de implicare. Nu inseamna a renunta sa-ti mai doresti. Detasarea inseamna sa renunti la a fi atasat de ceea ce iti doresti. Detasarea inseamna sa existi fara zbatere, traind in pace cu tine si cu ceilalti, in convingerea ca cineva se ingrijeste de binele tau si se asigura ca, mai devreme sau mai tarziu, vei avea acel ceva. Detasarea creeaza premisele evolutiei. Poti actiona si lucra mai eficient atunci cand esti detasat. Nu trebuie sa te ingrijorezi ceea ce ti se intampla sau ti se va intampla. Nu intotdeauna poti controla ceea ce ti se intampla. Traieste, dezvolta-te si ceea ce este menit sa se intample se va intampla. Daca vrei sa obtii ceva, renunta sa mai fii atasat fata de acel ceva. Ai incredere ca vei obtine cel mai bun rezultat. Fii convins ca ai sau ca vei avea ceea ce iti doresti. Aceasta lege a detasarii ne invata sa avem incredere in univers, in puterea legilor sale, in capacitatea sa de a ne arata drumul in viata.
    LEGEA DHARMEI (LEGEA MENIRII IN VIATA)

    “Orice om are un talent unic si o maniera unica de a-l exprima. Exista ceva ce putem face mai bine decat oricine altcineva din intreaga lume.”

    Toate lucrurile au un scop. Totul in viata are o menire. Existenta fiecaruia dintre noi este legata de un scop anume. Menirea noastra ca fiinte umane este pur spirituala. Trupul este doar o manifestare fizica a spiritului. Ne aflam pe acest pamant pentru a ne descoperi spiritual, pentru a ne identifica identitatea launtrica. Fiecare dintre noi are datoria de a darui putin din el celorlalti. Fiecare dintre noi are un dar unic de daruit celorlalti, un talent pe care trebuie sa-l impartaseasca, un lucru pe care il realizeaza mai bine decat oricine altcineva. Nu putem fi impliniti cu ceea ce suntem decat in momentul in care ne manifestam talentul, daruindu-l astfel si celorlalti. Nu putem fi in armonie si fericiti cu ceea ce suntem decat in momentul in care putem darui din ceea ce ne-a fost daruit in mod special.

    In viziunea lui Chopra, Menirea noastra in viata are in vedere urmatoarele aspecte:
    – am venit in aceasta viata pentru a ne afla Adevaratul Eu
    – am venit in aceasta viata pentru a ne descoperi si a ne exprima talentele
    – am venit in aceasta viata pentru a servi umanitatii, pentru a ne implini menirea fata de ceilalti
    Nu suntem simplu niste seminte purtate de vant. “Orice samanta contine in ea promisiunea a o suta de paduri”, spune Chopra in cartea sa,,..sursa …drumuri catre tine ….. ….ADEVARAT……Concluzia la care am ajuns dupa o viata traita ,,haotic ,,….nu am ascultat de nimeni …nu m-am fost influentata …am ramas acea bucata de ,,lut ,,……pura ….care m-am lasat …modelata …de olarul …la fel de pur … FLOAREA VIETII….ne-a urmarit …ne-a ajutat …ne-a imbratisat …si restul …va urma …sau ..nu …numai DUMNEZEU stie …..EU NU MAI STIU NIMIC ….decat sa luati TOTUL …ca o alta poveste ….. Va imbratisez !

     
  2. Daca MINTEA MEA …mi-a jucat feste …MULTUMESC MINTII ….NIMENI si NIMIC nu-mi va putea ,,fura ,, FERICIREA ….Daca pentru a simti cu adevarat ce inseamna SA FII FERICIT …ar trebui sa fac o alegere intre REALITATE …care …nu-mi ofera …NIMIC….si …A VISA …pentru a avea CEVA ce-mi doresc …din suflet …aleg ….VISELE ….Indiferent de ….CONSECINTE ….suport….totul …cu calm…increzatoare …in mine …la fel de iubitoare ..pentru TOT si TOATE …cu zambetul ..pe buze …CU CE AM GRESIT ?…raspund EU…CU NIMIC………,,.Poate ca cea mai mare suferinta pe care o putem simti in viata asta este cea provocata de pierdere. Pierderea persoanelor dragi, pierderea lucrurilor dragi, pierderea frumusetii, pierderea tineretii. Nimic nu este azi asa cum a fost ieri. In fiecare zi, viata ne ia cate ceva. Si uneori sufletul ni se sfasie de durere si simtim ca nu mai putem merge inainte. E firesc…

    Cand pierzi ceva, cand ti se ia ceva, esti atat de coplesit de sentimente negative, incat nu reusesti sa vezi ca, in realitate, de fiecare data ti se da ceva la schimb. Universul pastreaza totusi o balanta. Nu exista mai mult rau sau mai mult bine, dar suntem obisnuiti sa vedem doar ceea ce vrem, ce ni s-a spus sa vedem, ceea ce vad altii, sau ceea ce am fost obisnuiti sa vedem.

    Adevarul este ca mai nimic nu dureaza o vesnicie, totul este efemer, in fiecare clipa ceva dispare, iar daca nu invatam sa acceptam asta, vom trai cu regrete, cu frustrare, cu resentimente, si nu vom reusi niciodata sa ne depasim conditia.

    Ceea ce trebuie sa intelegi, este faptul ca tu esti cel care hotaraste ce parte a paharului isi doreste sa vada. Vrei sa privesti catre ceea ce pierzi? Fa-o! Dar sa nu te plangi ca viata ta nu e frumoasa si nu reusesti sa cunosti fericirea.

    Daca alegi sa privesti partea plina a paharului, atunci da-mi voie sa-ti spun ca, dintre toate lucrurile care iti pot fi luate – posesiunile, tineretea, cuvintele, drepturile, lucrurile pe care nu ti le va putea lua nimeni niciodata, lucrurile care nu se vor pierde, lucrurile care vor ramane ale tale pana la sfarsitul vietii sunt:

    Unicitatea. Detii in tine o magie care nu mai poate fi gasita in nicio alta fiinta de pe planeta asta. Iar daca nu crezi in propria magie nu inseamna ca esti modest, inseamna ca te anulezi pe tine. Sa iti vezi unicitatea si sa crezi in ea nu este o dvada de egoism, este o preconditie necesara pentru a putea cunoaste fericirea si succesul. Meriti sa porti intotdeauana un zambet in inima! Nu pentru ceea ce ai si pentru ceea ce faci, ci pentru ceea ce esti. Esti minunat asa cum esti!

    Felul in care simti in legatura cu tine. Stiu din experienta ca e necesar al naibii de mult timp pentru a invata cum sa NU te mai judeci prin ochii altora, dar odata ce reusesti sa faci asta, ai intreaga lume la picioare. Fiecare dintre noi este aici, in acest univers, pentru a-si trai propria viata, in armonie cu sine, in armonie cu ceea ce simte. Nu vei fi niciodata fericit daca ii vei lasa pe altii sa iti aleaga destinul, sa iti scrie istoria. Nu este atat de important ceea ce vor ceilalti pentru tine, ceea ce conteaza cu adevarat in viata este felul in care tu simti in legatura cu propria persoana.

    Pasiunea. Daca a existat un moment potrivit in care sa-ti urmezi pasiunea si sa faci ceve care chiar conteaza pentru tine, atunci acel moment este ACUM! Gaseste-ti pasiunea, oricare ar fi aceasta. Si tine mine ca, chiar si atunci cand lucrurile nu merg asa cum ai planuit, tot te indrepti catre directia cea buna. Pentru ca nimic din ceea ce faci din pasiune nu este o pierdere de timp.

    Atitudinea. Ceva ce nu-ti va putea lua nimeni niciodata este felul in care alegi sa raspunzi la ceea ce ceilalti iti spun sau fac. Cea mai mare libertatea este aceea de a-ti alege atitudinea in orice circumstanta. Alege sa fii fericit si pozitiv. Nu este intotdeauna usor sa gasesti fericirea in interiorul tau, dar este intotdeauna imposibil sa o gasesti in alta parte. Asa ca zambeste si indeparteaza-te de oamenii negativisti.

    Abilitatea de a oferi dragoste si bunatate. La sfarsitul vietii tale, nu va conta ceea ce ai acumulat material, cat ceea ce ai acumulat in suflet. Iar in 99% dintre cazuri primesti ceea ce ai daruit, asa ca ofera un zambet, intinde o mana de ajutor cuiva care are nevoie. Scopul cel mai maret in viata aceasta este acela de a fi fericit. Iar daca vrei sa fii fericit, fa-i pe cei din jurul tau fericiti.

    Speranta. Cel mai mare obstacol care sta in calea indeplinirii visului unui om este dorinta de a incerca sa isi indeplineasca visul, credinta ca acest vis este posibil. Speranta este acea voce care iti sopteste “poate” atunci cand intreaga lume striga “imposibil”.

    Cunostintele si experienta de viata. Caracterul si intelepciunea se sculpteaza in timp. Ele vin odata cu pierderea, cu lectiile si triumfurile. Ele vin dupa dubii, indoieli si necunoscute. Daca ar exista o cale prestabilita catre success, atunci toata lumea ar urma-o. Dar semintele succesului sunt plantate in greselile trecutului. Cele mai bune povesti pe care le vei scrie in cartea vietii tale vor lua nastere in urma celor mai aprige batalii pe care le vei duce. Asadar, paseste in continuare, invata in continuare, traieste in continuare!

    Alegerea de a merge mai departe emotional. Nu lasa relatiile trecute si vechile greseli sa-ti distruga viitorul. Nu lasa nimic si pe nimeni care nu mai este in viata ta sa continue sa te raneasca. Daca o vei face, vei dedica o parte din viata ta unui lucru care nu mai exista. Invata-ti lectia, elibereaza durerea si mergi mai departe. Cicatricile ne amintesc de locul unde am fost candva, nu de locul in care vom ajunge ,,.sursa :paceadintine.com…..Va imbratisez

     
  3. Am zambit tot timpul cat am citit acest material, pentru ca mi s-a intamplat sa nu vad nici eu mare lucru din Castelul Peles la prima mea vizita . Am intrat cu un grup, si, pe neobservate, am trecut la un grup care a vizitat deja si se indrepta spre iesire…deci am vazut doar cateva incaperi….A fost o invatatura pentru atentie.
    Multumesc pt.material.

     
  4. povestea este extra ordinara,,iar cred ca mereu avem de invatat cate ceva din aceste povestiri. Multumesc pentru material

     
  5. da, inca o data ,multumesc pentru articol – RAZVAN – merg pe ideea ca tot ce postezi aici , pleaca din inima ta, ca aceste povestiri , iti umplu sufetul de bucurie pentru fiecare dintre noi care le citim – esti un om extraordinar si eu te felicit si iti multumesc . Cu mult drag citesc tot ce scrii . Referitor la acest articol si la comentariile anterioare : de cele mai multe ori suntem atenti la ce cred altii ca trebuie sa avem grija ; aici este vorba de o lingura plina cu nisip , de care sa avem grija sa nu platim excursia , si daca ma gindesc mai profund este – viata noastra – o excusie – pe care o petrecem , fiind cu atentia concentrata pe lucruri minore , si ignoram frumusetea vietii in toata splendoarea ei
    Astept comentariul domnului Batrinul Dan la acest articol .

     

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top