skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Iepurii de portelan

 

Cea mai mare delicatesa care se pomenise vreodata era o mancare din iepuri de „portelan”. Evident ca eu nu am mancat niciodata asa ceva, insa, imi doream extrem de mult ca macar o data in viata sa gust din aceasta mancare legendara.

Cand eram tanar, stiu sigur ca mancarea putea fi gasita in meniul celor mai bogati oameni din lume, al regilor si al nobililor posesori de averi nemasurate. Timpul a trecut implacabil si iepurii de „portelan” se gaseau din ce in ce mai rar. Era o specie tare curioasa care isi avea locasul intr-o singura zona greu accesibila. E vorba de Valea Primaverii, o vale plina de o vegetatie deasa unde acesti iepuri se puteau ascunde usor. Totusi, ei devenisera din ce in ce mai rari si fiecare dintre ei valora fabulos de mult. Astazi, pana si regii trebuie sa se multumeasca cu o asemenea delicatesa o data pe an sau chiar mai rar, indiferent de cat sunt dispusi sa plateasca.

Cand eram tanar, auzisem ca un rege venise de departe, insotit de savanti si oameni instruiti ca sa prinda cateva perechi din pretioasa creatura. Se spune ca a reusit, dar, odata bagat in cusca fiecare dintre iepurii de „portelan” a trecut in lumea umbrelor in mai putin de trei zile. Nu le prieste captivitatea – asta e sigur. Nu a putut sa-i duca la el la palat si sa-i tina in captivitate pana vor face pui.

Astazi, in pragul batranetii, am plecat cu pusca mea cea veche sa-mi implinesc visul culinar care m-a bantuit o viata. Nu stau acum sa povestesc toate aventurile pe care le-am avut pe drumul care patrunde pana in inima Vaii Primaverii. Important este ca am ajuns aici.

La primul popas in vale, cand intind cana mea cea veche catre apa care tasneste dintre doua stanci si care formeaza mai jos un parau, aud in spatele meu o voce:

– Sa ai noroc la vanatoare omule !

Ma intorc surprins si-l vad cu haina stramta care se chinuie sa acopere un corp osos si subtire. Barba lunga si alba ii ajunge pana la brau. Cu siguranta acest batran ar face ca toate capetele sa se intoarca curioase dupa el daca ar pasi pe strazile unui oras. Oare de unde a aparut aceasta aratare? Privindu-l cu mai multa atentie, imi dau seama ca nici hainele, barba si nici corpul lui nu sunt cele care fascineaza, ci mai degraba ochii lui misterios de albastri cu o culoare pura, una pe care n-am mai vazut-o niciodata. In plus, in jurul lui se simte pacea, si linistea ce izvoraste din adancuri. Il simti ca pe un tata – o entitate protectoare, ceva mai mult decat un om.

– De unde stii ca am venit la vanatoare?

– Pentru ce altceva sa fi venit in pustietatea asta, frumosule? Doar iepurii de „portelan” mai atrag oamenii pe aici.

– Sunt greu de prins? Greu de vanat?

– E cea mai grea vanatoare aceasta.

– De ce? Fug repede? Se ascund? Care e secretul?

– De fapt, in vanatoarea de iepuri de „portelan” cea mai dificila parte este sa-i gasesti. Nu sunt mai breji decat orice alta vietate a padurii, doar ca au ramas putini, foarte putini. Cand eram tanar, puteam sa prind 3-4 urechiati pe zi iar acum totul s-a schimbat. Ieri am vazut unul dupa aproape doua luni, in care nu le-am zarit nici macar urmele.

– Ce s-a intamplat cu ei?

– Au fost vanati de vanatori ca tine. Si, adevarul este ca merita sa dispara rasa lor.

– Cum asa batrane? De ce spui asta?

Nu apuca sa-mi raspunda, pentru ca dintr-o data incremeneste si-mi face semn sa tac. Ma uit la el si-l vad cum se uita concentrat intr-un punct indepartat printre doi copaci. Privesc si eu acolo si observ ca ceva se misca. Sa fie oare un iepure? Sa am norocul asta? Ma apropii de batran sa vad mai bine din perspectiva lui. Imi pun pusca pe umar si dau sa tintesc, insa mana batranului o da in jos. Imi face semn sa nu trag. Il ascult si privesc in continuare frunzele care se misca.

Batranul se ridica si fara sa se fereasca sau sa caute sa se miste tiptil, se indreapta hotarat spre locul in care iepurele isi facuse aparitia. In acel moment, din tufis urechiatul sare afara. E mai mare si mai gras decat orice alt iepure am mai vazut pana acum. Cu siguranta este un iepure de „portelan”. Nu mai apuc sa-mi pun la ochi pusca ci incep sa alerg dupa batranul care o luase la sanatoasa. Iepurele fugea mult mai repede decat noi si n-aveam nici cea mai vaga idee cum poate fi prins. Ma bazam doar pe experienta batranului. Dintr-o data, iepurele se opreste si priveste inapoi. Ne vede cum alergam spre el si ingheata. Nu mai face niciun pas. ii simt frica, ii simt disperarea. Dau sa trag dar batranul ma opreste iarasi. Nu mai alearga acum, merge linistit spre iepurele paralizat de frica. Eu il urmez curios.

Ceva incredibil se intampla. Iepurele nu se misca absolut de loc. Batranul ajunge langa el si il prinde cu mainile goale. Il apuca de urechile mari si il ridica de pe pamant. Abia atunci biata creatura incepe sa se miste iar. Se zbuciuma si da din labute, dar n-are niocio sansa.

– Il vrei? Ma intreaba batranul.

Mie nu mi se pare corect. In primul rand, iepurele a fost prins de el si nu de mine, apoi, asta nici nu se cheama vanatoare ci mai degraba munca de agricultor care iese la cules. Ma simt deprimat si dau din cap ca nu-l vreau.

– Treaba ta. O sa-l manance altcineva, spune batranul eliberandu-l pe urechiat.

– Nu inteleg nimic.

– Nu te-ai intrebat de ce le spune iepuri de „portelan”?

– Nu. Banuiam doar ca sunt frumosi ca un iepure de „portelan”.

– N-ai ghicit. Se numesc asa pentru ca incremenesc asemenea unui bibelou, atunci cand privesc in urma. Ramane doar problema de a ajunge pana la ei si de a-i prinde de urechi, sau sa-i impusti direct, daca preferi.

– De ce fac asta?

– Si eu m-am intrebat multi ani acest lucru, dar pana la urma m-am luminat.

– Care e raspunsul?

– Sunt prosti! Asta e raspunsul. Sunt niste creaturi idioate.

– De ce ar face Dumnezeu asemenea creaturi proaste?

– Eeeee… asta e deja alta intrebare. E intrebarea care conteaza cu adevarat. Dumnezeu, Natura sau cine vrei tu, a creat aceste animale pentru noi. Ca sa ne fie lectie in viata. Trebuie sa invatam de la ele.

– Ce sa invatam?

– Sa nu privim in urma cu frica. Orice ar fi in spatele nostru sa-l depasim si sa ne vedem de drum. Trecutul, oricat de greu ar fi, nu trebuie sa ne blocheze viitorul. Doar de noi depinde daca trecem peste orice spaima, peste orice frica, si ne ducem catre un viitor frumos. Greutatile vietii sunt multe, daca ne blocam pe drum, murim exact asa ca prostii acestia de urecheati. Nu vrei sa gusti o bucata? Intreba batranul scoțând din traista lui o bucata de friptura de iepure pe o bucată de pâine.

– Multumesc, spune eu mușcând cu poftă din delicatesa aceea.

Într-adevăr, iepurii de „porțelan” sunt tare buni la gust.

Povestire de: Razvan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Back To Top