Visul unei omizi
O omidă micuță coboară, într-o zi, înspre pământ. Foarte aproape de drumul ei era o lăcustă. “Unde te duci?”, a întrebat-o. Fără să se oprească din mers, omida a răspuns: “Am avut un vis azi-noapte; visam că priveam toată valea,…
O omidă micuță coboară, într-o zi, înspre pământ. Foarte aproape de drumul ei era o lăcustă. “Unde te duci?”, a întrebat-o. Fără să se oprească din mers, omida a răspuns: “Am avut un vis azi-noapte; visam că priveam toată valea,…
William Ury, autorul cărţii "Getting to Yes" (Ajungând la Da), oferă o elegantă, simplă (dar nu uşoară) cale de a crea un acord chiar şi în cele mai dificile situaţii -- de la conflicte de familie la, poate, Orientul Mijlociu.…
Conform filozofiilor asiatice corpul omenesc deține o forță formidabilă denumită Chi, Phrana sau Ki. Chiar dacă ea curge prin orice om, pentru a o putea controla este nevoie de ani de zile de antrenament. În Yoga ești învățat să controlezi…
Ai visuri abandonate? Ai drumuri către inima ta pe care s-a pus praful? Deja ai renunțat la ce puteai să fii? Toți suntem egali. Nu contează de unde ai plecat, nu contează unde ești, contează unde vei ajunge. Dacă iubești,…
Un rabin, aşezat în mijlocul studenţilor săi, le-a pus o întrebare: - Când se termină noaptea şi când începe ziua? Un student exclamă: - Când poţi să vezi de la distanţă diferenţa între capre şi oi. Atunci se termină noaptea.…
Atunci când frica pune stăpânire pe tine, atunci când situația pare fără de ieșire, bătălia cea mare se dă în sufletul tău, în inima ta, în mintea ta. De fapt, frica reprezintă o neîncredere în propriile puteri și în tăria…
Aceasta este povestea unui copil de nouă ani, care și-a petrecut întreaga vară, pentru a construi o sală de jocuri, în magazinul de piese second-hand al tatălui său. Micuțul iubea atât de mult sălile de jocuri unde ajungea foarte de…
Astăzi vom face o excursie în inima oceanului pentru a admira frumusețile naturii. Vom vedea forma de viață care mai de care mai ciudate. Pești și mii de specii de alge marine care uimesc și încântă. Călătoria noastră se va…
Sfântul indian Narada a fost un mare devot al Domnului Hari. Iubirea lui faţă de acesta era atât de mare, încât într-o zi el a fost tentat să creadă că în toate cele trei-lumi nu exista nimeni care să-l iubească…
Cei ce ne-au însoțit de-a lungul vremii pe pământ, cei care au fost plămădiți de Creator în mii de forme minunate, cei care sunt mereu puri și nevinovați, cei care ne-au fost alături pe Arca lui Noe, sunt astăzi mai…
Nicolae Steinhardt (n. 29 iulie 1912 - d. 30 martie 1989) a fost un autor, critic literar, diarist, eseist, jurist, publicist și scriitor român, originar din Pantelimon, județul Ilfov. De origine evreiască, s-a convertit la religia creștină ortodoxă în închisoarea…
Să începem să ne umplem inima de frumos, dragoste și gingășie, să-i privim pe ceilalți cu ochi mai buni, cu înțelegere și voie bună. Poate ca cel care ne iubește, cel pentru care suntem Universul, cel pentru care clipele dor,…
În acest clip veți putea vedea cum antrenorul îl determină pe un jucător să nu cedeze. Oricine poate face același lucru, când antrenorul este în interiorul nostru și ne șoptește la ureche să nu cedăm, să luptăm, să nu ne…
Ric Elias a avut un loc în față în zborul 1549, avionul care aterizat în râul Hudson din New York. Ce i-a trecut prin minte în timp ce avionul blestemat se prăbușea? Acum, el spune povestea în mod public, pentru…
Era o fată, fiică de țărani, care în fiecare zi urca pe munte, să culeagă rădăcini și ierburi, pentru a potoli foamea familiei sale. Într-o zi, a văzut un dovleac mare, copt și gata să fie cules împreună cu frunzele…
Ştii... timpul are un fel al său de a se mişca repede şi de a nu-ţi da răgaz să devii conştient de trecerea anilor. Parcă mai ieri eram tânăr, abia căsătorit şi mă urcam la bordul noii vieţi, alături de…
Există întrebări fără răspuns, sau mai degrabă întrebări cu foarte multe răspunsuri. Unele răspunsuri provin din zona științifică, altele din cea spirituală. Aceste întrebări sunt cele care ne duc mai departe, sunt cele care ne motivează să căutăm mai mult,…
În timp ce se punea foc în colțurile bibliotecii (din Alexandria, Egipt, la anul 640 d.Hr.), un bibliotecar bătrân s-a ascuns pe o alee îngustă, uitându-se cum flăcările se înălțau la cer. După câteva zile, când clădirea, cândva măreață, ajunsese…
Astăzi vă prezentăm 16 fotografii și un film de jumătate de oră al celui mai mare set de trenulețe din lume. Doi frați din Hamburg au construit o lume în miniaturã. Aceasta acoperã 1.150 mp, are aproape 10 km de…
A fost odată un împărat, care, vrând să le dea o lecţie supuşilor lui, a pus un bolovan mare în mijlocul drumului, iar după aceea s-a ascuns, pentru a vedea cine va da bolovanul la o parte. Au trecut pe…
Are 80 de ani și este din Canada - merge în fiecare an în statul Washington pentru festivalul internațional al zmeelor. Este surd, așa că cei care vor să arate că spectacolul le merge la suflet, îl aplaudă cu mâinile…
Motto: Se aşază din nou pe scaun şi-mi zice pe un ton ridicat, aproape răstit: Pentru că vreau să se ştie că se poate trăi frumos până la sfârşit. Pentru că nu mai vreau să văd bătrâni plângându-şi de milă.…
Astăzi vă prezentăm un scurt film. El trebuie urmărit până la sfârșit, are doar 11 minute. Veți vedea o situație limită, în care personajul principal are un comportament extrem de violent. Din păcate, în lumea în care trăim, violențele se…
Au fost odată, într-un sat, trei fraţi gemeni. Semănau foarte mult, atât de mult încât ţi se părea că vezi unul şi acelaşi om, de trei ori, dar în trei situaţii diferite. Unul, cel mai mare, era foarte egoist şi…
Te rog, nu-ţi fie silă, că tremurându-mi mâna, Când vreau să mă hrănesc, mă murdăresc pe faţă. …Când erai mic,cu ea,eu te ştergeam întruna, Şi îţi dădeam, băiete, ca să mănânci dulceaţă… Când tot repet o frază, nu te-amărî pe…
CAILE PACII - PRIMA CALE A PACII Unii cauta extazul sau, dupa cum vor spune ei, starea Samadhi, precum si iluminarea, care pentru noi inseamna, in prezent, sa cunosti iubirea adevarata, jocul indragit, sa dansezi, sa te simti fericit in…
Erau timpurile când Bunul Dumnezeu, împreună cu Sfântul Petru, se coborau pe pământ, ca să vadă cum o mai duc oamenii. Izbit de mulțimea răutăților întâlnite în lume, Sfântul Petru zise către Domnul: - Doamne, pentru ce mai ții lumea…
Astăzi vă las în compania naturii, atât de minunat surprinse de autorul acestui clip. Cu o asemenea realizare nu poți rămâne supărat sau trist. Muzica împreună cu aceste extraordinare imagini îți aduc pacea și bucuria în suflet. Vizionare plăcuta!
Intr-o zi, cand eram boboc la liceu, am vazut un coleg plecand pe drumul de la scoala spre casa. Numele lui era Kyle. Parea ca isi cara toate cartile cu el. Ma gandeam: "De ce si-ar cara cineva acasa, toate…
Bârfa este un mare păcat. Ce ai semănat nu mai poți întoarce. Astăzi vă prezentăm câteva citate celebre pe aceasta tema, împreună cu un fragment din filmul Doubt. A încerca să pui capăt unei bârfe este ca și cum te-ai…
A trecut mai bine de un secol din momentul în care au debutat operaţiunile de construire a celebrei Sagrada Familia, biserica din Barcelona proiectată de faimosul arhitect catalan Antoni Gaudí, iar până la finalizarea operei vor mai trece alţi 13…
Dacă asculți o melodie frumoasă, Dacă urmărești imagini minunate, Dacă magia apei și a luminilor te încântă, Oare mai poți urmări cuvinte pline de miez? Încercați... Vizionare plăcută! Montaj: http://GraficaDesign.ro
A fost odată ca niciodată o femeie rea şi amarnică la suflet. Şi femeia aceea a făcut umbră pământului şi, împlinindu-i-se sorocul, a murit. Şi murind n-a lăsat după ea nicio faptă bună. Dracii au pus atunci gheara pe ea…
În timpuri de mult uitate, trăia un rege care conducea o ţară prosperă. Într-una din zile, acesta s-a dus să viziteze unul dintre cele mai îndepărtate colţuri ale regatului său. Când s-a întors la palat a început să se plângă…
Russell Foster este un neurolog circadian: studiază ciclurile de somn ale creierului. Ne întreabă: Ce ştim despre somn? Nu multe, se pare, pentru ceva ce facem o treime din viaţă. În această discuţie, Foster împărtăşeşte trei teorii populare despre cauza…
Odată, un țăran a vrut să-i încerce pe cei patru fii ai săi. I-a chemat dimineața la el și i-a dat fiecăruia câte o piersică. A plecat apoi la câmp, lăsându-i să-și vadă de treburi și să-și împartă ziua cum…
Poate unii au uitat, poate alții nu au știut niciodată, dar e minunat când aruncăm o privire asupra muzelor. Muzele erau fiicele lui Zeus și ale lui Mnemosyne și sunt patroanele artelor. Pausanias credea că au existat două generații de…
O călătorie pe timp de noapte, în inima Alpilor Elvețieni, nu poate fi decât un miracol și o bucurie, mai ales când cei care realizează filmările sunt niște profesioniști talentați. Tot ceea ce veți vedea în acest clip se întâmplă…
O fetiţă a intrat în camera ei şi a scos din ascunzătoarea din dulap un borcan. A turnat conţinutul borcanului pe podea şi a început să numere banii ...cu atenţie. A numărat mărunţişul de trei ori, până rezultatul a ieşit…
Astăzi vă prezentăm un documentar deosebit. Oamenii de ștință au început să-și pună probleme referitoare la experiențele trăite de cei care au fost în comă sau care au trecut prin moarte clinică. Raymond Moody. prin cartea sa de mare succes…
Într-o zi într-un cocon a apărut o mică gaură. Un om, care trecea din întâmplare prin preajmă, s-a oprit mai multe ore pentru a observa fluturele care se forța să iasă prin această gaură mică. După multe încercări se părea…
30 de delfini au fost salvati de oameni. 30 de suflete minunate au ajuns pe plajă din greșeală. Imaginile sunt rare. De cele mai multe ori, cand delfinii sau balenele ajung pe țărm, nu este nimeni să-i salveze. Specialiștii încă…
"Călugării și-au făcut meserie din rugat, pentru că ei au văzut că nu poate să existe meserie mai frumoasă decât să vorbești tot timpul cu Dumnezeu." (9 ani) "Călugării nu sunt așa de vorbăreți, pentru că dacă Il lasă pe…
Sunăm, ne apelăm, ne conectăm Şi de semnale-i saturat eterul; Comunicăm febril, dialogăm Şi, prinşi de-acest vârtej, prea des uităm Că mai avem un fir direct cu Cerul. Pământul ne-a rămas parcă prea mic Căci anulând distanţe, cu-ndrăzneală, Vorbim mai…
Văl de brumă argintie Mi-a împodobit grădina Firelor de lămâiţă Li se uscă rădăcina. Peste creştet de dumbravă Norii suri îşi poartă plumbul, Cu podoaba zdrenţuită Tremură pe câmp porumbul. Şi cum de la miazănoapte Vine vântul fără milă, De…
“A vorbi despre limba în care gândești este ca o sărbătoare. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se numește, de aceea, pentru mine, iarba iarba se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăște, de aceea,…
Istoria artei nu e nici pe departe, împietrită. Inginerul Maurizio Seracini a petrecut 30 ani, căutând fresca pierdută a lui Leonardo da Vinci „Bătălia din Anghiari” și, în acest proces, a descoperit că multe lucrări au straturi de istorie care…
Peste un râu foarte mare Şi repede curgător Vrând să treacă oarecare Scump, de argint iubitor, Mergând pe pod, cum să pare, Unde-a călcat, n-a văzut, C-atât s-a-mpiedicat tare, Cât drept în râu a căzut. Ş-începu să strige-n apă: “Aoleu!…
Dragi prieteni, Peste un milion de copii sirieni sunt refugiați și nu mai pot merge la școală, dar îi putem salva de la a deveni o ”generație pierdută”. Vom face echipă cu tânăra activistă Malala Yousafzai și emisarul ONU pentru…
Moise Mendelsson, bunicul cunoscutului compozitor german, a fost un bărbat departe de a fi chipeș. Dimpotrivă, pe lângă faptul că era mic de statură, avea si o cocoașă grotească. Într-o zi l-a vizitat pe un comerciant din Hamburg, care avea…