skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Inima nu are riduri

 

Motto: Se aşază din nou pe scaun şi-mi zice pe un ton ridicat, aproape răstit: Pentru că vreau să se ştie că se poate trăi frumos până la sfârşit. Pentru că nu mai vreau să văd bătrâni plângându-şi de milă. Pentru că nu mai vreau să se uite lumea la noi ca la nişte mumii, ca la nişte făpturi expirate. Pentru că vreau să se ştie că viaţa şi dragostea sunt daruri minunate de la Dumnezeu şi dacă nu ne bucurăm de ele până în ultima zi, înseamnă că suntem doar nişte amărâte de umbre pe pământ.

Jurnalul unei iubiri târzii

Povestea mea poate să pară o ciudăţenie, deşi eu sunt convinsă că e cât se poate de normală pentru orice om inteligent, cu sufletul viu.
Am o vârstă destul de înaintată şi iubesc ca o adolescentă. Da, pot spune că e prima mea iubire adevărată. Vă miraţi? Vă indignaţi? Vi se pare ridicol? Toate astea sunt doar nişte prejudecăţi puerile.
Eu cred că sufletul nu face niciodată riduri. Dacă ai sufletul viu, poţi să iubeşti oricând, la orice vârstă. Pentru mine, viaţa abia acum începe. În fiecare zi, plutesc parcă pe un curcubeu”. Sunt primele rânduri ale unei lungi scrisori primite la redacţia noastră. O poveste uluitoare a unei femei misterioase, care nu-şi dezvăluie vârsta şi nici numele, semnând epistola doar cu două iniţiale: M.T. Şi totuşi, în colţul de jos al ultimei pagini, apar câteva cifre minuscule şi uşor deformate, scrise parcă de o mână tremurândă. Un număr de telefon lăsat acolo, ascuns, pesemne după lungi ezitări, cu teama că un asemenea indiciu i-ar putea dezvălui identitatea.
Am sunat-o şi i-am spus că aş vrea să ne întâlnim, să o cunosc. Că povestea ei este un triumf fabulos, un elogiu minunat al bucuriei şi-al dragostei, o lecţie de voinţă şi optimism. A tăcut mult timp, am crezut că s-a întrerupt convorbirea ori că, pur şi simplu, mi-a închis telefonul. Apoi, brusc, vocea ei a ţâşnit ca un chiot de veselie: „Da, domnule! Haideţi să ne întâlnim. Până la urmă, ce-ar putea să fie rău? O să spuneţi poate că sunt nebună şi cu asta, basta. Eu tot aşa rămân, n-are nimeni cum să-mi ia bucuria pe care o trăiesc”.

Iubire, la 87 de ani

Se întunecase de-a binelea. Am ajuns cu cinci minute mai devreme, dar ea deja mă aştepta acolo, în faţa blocului, sub lumina palidă a unui felinar.

„Haideţi, că stau aici de o jumătate de oră. N-am mai avut atâta răbdare să vă aştept în casă”. Zâmbeşte solemn şi îmi întinde mâna. Are părul alb ca neaua, dar chipul luminos şi trupul subţire ca de fetişcană.
„Haideţi să urcăm. V-am pregătit un ceai şi o plăcintă cu vişine. Abia am scos-o din cuptor”.

Se mişcă sprinten şi vorbeşte cu o anume voioşie, rostind apăsat fiecare cuvânt.

„M-a sunat mai devreme o prietenă, i-am povestit că aştept pe cineva, că vreau să dau un interviu”.

Intrăm în lift, apasă butonul pentru etajul şapte şi-apoi mă priveşte pe furiş, parcă puţin stânjenită.

„Vai de mine! Sunt tare emoţionată, să ştiţi. Nici nu ştiu dacă e bine ce fac. Şi prietena mea mi-a zis: Parcă m-a dat puţin înapoi, aproape că mă răzgândisem după ce-am vorbit cu ea, chiar voiam să vă sun, să nu mai veniţi. Dar, ştiţi, am zis totuşi că e o revistă serioasă şi nu-şi permite să trateze o asemenea poveste în bătaie de joc”. Încerc să o liniştesc, aprobând-o. „Ştiţi, în America sau în orice altă ţară civilizată, o poveste ca a mea ar fi ceva absolut normal, aproape banal. Dar la noi, cu-atâta mârlănie şi atâtea prejudecăţi primitive…”.
O întrerup, atingându-i uşor braţul. „Nu vă faceţi griji, cititorii noştri sunt oameni speciali. Mulţi dintre ei sunt poate mai profunzi decât noi. Mârlanii de care vă temeţi, citesc alte reviste”. Vorbele mele îi înseninează şi mai mult chipul. Zâmbeşte timid, urmărind cu privirea cifrele care se aprind la fiecare etaj. O observ mai atent, încercând să-i evaluez vârsta. 65? Poate 70? Mai mult de-atât, imposibil. Surâsul ei permanent, deloc ipocrit sau forţat, ţinuta ei suplă şi demnă, atitudinea mereu însufleţită, agerimea privirii, iuţeala cu care se mişcă, fervoarea şi limpezimea vorbirii, toate astea par să-i şteargă pe veci de pe chip orice urmă de bătrâneţe. Prezenţa ei tonică pare în stare să umple şi să învie orice spaţiu, să alunge din jurul ei orice supărare ori apatie. Intrăm în apartament şi mă invită să stăm în bucătărie.

„E mult mai comod”, îmi zice. „Aici am pregătit ibricul cu ceai şi platoul cu plăcinte. Şi avem şi lumina mai bună”. O bucătărie modestă, o masă, un dulap alb, un aragaz vechi cu cuptor, o chiuvetă din fontă, un frigider puţin ruginit pe la colţuri şi multe ghivece cu flori. Toate aranjate frumos, într-o curăţenie exemplară. Îmi toarnă ceai într-o ceaşcă şi-apoi îmi pune în faţă o farfurie cu câteva prăjituri.

„Să ştiţi că sunt expertă la plăcinte. Toată lumea îmi zice asta. Îmi place mult să fac prăjituri, mai ales pentru alţii. De câte ori ştiu că am musafiri, pun imediat ceva la cuptor”. Scoate din dulap un caiet şi-apoi se aşează pe scaun, fixându-mă brusc cu privirea.
Domnule, am aici, pe caietul ăsta, toată povestea mea. Am scris-o în nopţile mele de insomnii. E un fel de jurnal, dacă vreţi. Cel mai bine ar fi să vă citesc din el. Dar întâi de toate, trebuie să vă spun câte ceva despre mine. Se opreşte puţin, trage aer în piept, deschide larg ochii şi-mi zice aproape şoptit: Sunt multicampioană mondială şi europeană la atletism, proba de maraton, cinci şi zece kilometri, pentru seniori. O să vă arăt mai târziu toate medaliile, diplomele, fotografiile şi toate articolele din presa internaţională. De când mă ştiu, duc o viaţă sportivă şi fără asta n-aş putea să trăiesc. Nu lipsesc de la niciun campionat mondial, de la nicio olimpiadă. Niciodată, în ultimii ani, n-am venit acasă, fără o medalie de aur sau de argint. Chiar şi în toamna asta va trebui să ajung la Olimpiada pentru seniori, din Brazilia. Pentru toate performanţele mele, mă antrenez permanent. Ies zilnic într-un parc din apropiere şi alerg cel puţin cinci kilometri. O zi dacă nu fac asta, mă simt de parcă-s bolnavă. În rest, citesc mult, ascult muzică bună, merg săptămânal la concerte, mă întâlnesc cu prietenele, îmi place să fac daruri, să înveselesc lumea – într-un cuvânt, să trăiesc. A, şi ar mai fi ceva. Am venerabila vârstă de 87 de ani… Îmi vede ochii mari, uluiţi şi se opreşte puţin, schiţând un zâmbet larg, cordial.
„Ce, nu vă vine să credeţi? Şi sunt perfect sănătoasă, nu iau niciun medicament, toţi medicii îmi spun că am un organism ca la 50 de ani. Şi peste toate astea, de cinci ani, sunt îndrăgostită lulea. Să zică lumea ce-o vrea, eu abia acum pot să spun că trăiesc adevărata iubire. Cam asta ar fi, pe scurt, despre mine”. Se opreşte brusc şi mă priveşte zâmbind. Eu rămân mut şi năuc, parcă lovit cu leuca.

87 de ani! De unde atâta putere, vioiciune şi poftă de viaţă, la o asemenea vârstă? Ce forţe supranaturale pot crea un asemenea fenomen? Ce secrete magice ascunde această misterioasă doamnă, mereu tonică şi mereu jovială, ca o zi vioaie de primă-vară? O privesc insistent şi încă nu-mi vine să cred.
„87 de ani?”, mormăi eu buimac şi sfios. Multicampioană mondială la atletism? Îndrăgostită lulea?
Ea deschide larg ochii şi izbucneşte într-un hohot de râs.

„Vai, ce să spun! Dar ce-i aşa extraordinar în asta, domnule? Toată lumea s-a obişnuit să vadă într-un om de 80 de ani, un biet bătrân muribund, care abia îşi mai târâie picioarele. Mă mai întâlnesc prin parc, când alerg, şi cu mitocani d’ăştia, care strigă după mine: . Păi să alerge prin parc o femeie de 87 de ani? Ea trebuie să stea acasă, la cratiţă, ori la televizor, ori cu nepoţii. Sau, pur şi simplu, să zacă la pat şi să-şi aştepte sfârşitul. Cam aşa suntem noi văzuţi. Nu-i deloc aşa, domnule. Omul trebuie să se bucure de viaţă, până la capăt. Dumnezeu ne-a lăsat nişte daruri pe lume şi noi trebuie să ne bucurăm de ele, până în ultima zi.

Că-i tare bine să fii în viaţă! Şi unul dintre darurile astea, poate cel mai de preţ, este dragostea. Să nu te bucuri de un asemenea dar, ăsta e adevăratul păcat. Rămâne nemişcată, cu privirea gravă, puţin încruntată. Apoi, brusc, zâmbeşte din nou şi se apleacă spre mine:  „De ce nu gustaţi din plăcintă?”

Vecinul din autocar

Am avut două mariaje. Primul s-a sfârşit brusc şi dureros, prin moartea soţului meu. Aveam 45 de ani şi am zis că n-o să mă mai mărit niciodată. Cinci ani am trăit singură cuc şi n-a fost rău deloc. Aveam o viaţă extrem de activă şi toată ziua alergam din casă în casă, îngrijind copiii bolnavi. Pe vremea aia nu făceam încă sport de performanţă, însă activitatea mea profesională însemna foarte multă mişcare. Şi-atunci eram la fel de veselă, pe unde mergeam îmi făceam numai prieteni. Foarte mulţi părinţi mă chemau special pe mine, atunci când mai aveau o problemă cu copilul. Îmi ziceau că prezenţa mea le dă putere şi optimism. Iar pentru mine, asta era cea mai mare bucurie. După cinci ani de văduvie, am cunoscut un domn cu vreo opt ani mai în vârstă decât mine. Fusese în tinereţe, atlet de performanţă, iar acum era printre şefii unei organizaţii sportive. Eu n-am văzut la el nimic special, însă el s-a îndrăgostit nebuneşte de mine. Un an de zile s-a ţinut scai de mine, cerându-mă de nevastă. Până la urmă, am cedat. De-aia cred şi acum că al doilea mariaj al meu nu a fost o alegere, ci o renunţare. Nu l-am iubit. Doar l-am respectat şi i-am apreciat calităţile. Când am ieşit la pensie, am căzut într-o depresie cumplită. Cum să stau eu ca o babă în casă, după o viaţă atât de activă? Atunci, soţul meu mi-a zis: Hai sa facem sport. Aşa am început să fac sport de performanţă şi pentru asta îi sunt recunoscătoare toată viaţa, soţului meu. După 30 de ani de căsnicie, adică acum şase ani, s-a prăpădit şi el, după o boală care l-a chinuit foarte tare.

Am rămas iar singură şi fără nici cea mai vagă dorinţă de a o lua vreodată de la capăt, cu un nou mariaj. Un an de zile mi-am purtat cuviincioasă doliul, continuând totuşi să alerg, să mă antrenez, să particip la competiţii şi să câştig noi medalii. Apoi, în toamna anului 2008, am fost invitată la un eveniment sportiv, în Austria. Nu era o competiţie, ci doar un fel de maraton demonstrativ, la care participau şi foarte mulţi voluntari amatori, din toată Europa. Pe 19 septembrie, la ora cinci dimineaţa, m-am îmbarcat, alături de alţi pasageri, într-un autocar ultramodern şi am pornit în călătoria care urma să-mi schimbe viaţa. Aşa a început
povestea… Ridică ochii spre mine şi lasă caietul pe masă, zâmbind timid şi spunându-mi în şoaptă:
– Dacă vă plictisesc, să-mi spuneţi. N-am deloc talent literar, dar m-am străduit… Oricum, o să vă citesc doar câteva fragmente.

O încredinţez sincer că e un privilegiu unic pentru mine să fiu confidentul ei şi să ascult o asemenea poveste fascinantă. Ea îmi întinde mâna şi îmi strânge palma voiniceşte, ţintuindu-mă cu privirea.
De-acum, veţi fi complicele meu.
Deschide din nou caietul, îşi drege puţin glasul şi continuă să citească, rostind cuvintele tare şi răspicat, cu o dicţie impecabilă.
În autocar, forfotă mare. Pasagerii încă somnoroşi îşi căutau buimaci locurile, îşi aşezau bagajele şi bâiguiau primele cuvinte între ei. Eu mă aşezasem deja pe scaunul meu, undeva, mai în spate, pe locul de la fereastră. Deodată, lângă mine, aud un glas sobru, elegant, cu inflexiuni de bariton. Un domn înalt, cu mustaţă, îmi cerea permisiunea să se aşeze lângă mine. Acolo era locul lui. Ii răspund puţin încurcată. Pune o geantă de piele deasupra şi se aşează calm lângă mine. Eu îl tot cercetez cu coada ochiului, fără să înţeleg prea bine de ce.
Faţă de toţi ceilalţi pasageri, avea ceva special. Era îmbrăcat impecabil, într-o cămaşă albă, imaculată, şi-o lavalieră albastră la gât. Avea o privire pătrunzătoare şi o ţinută care impunea de la prima vedere. După câteva ocheade însă, m-am lipit cu capul de geam şi-am aţipit. M-am trezit după aproape două ore, eram deja pe lângă Sinaia, se vedeau munţii. Domnul de lângă mine citea. Thomas Mann. Purta pe nas nişte ochelari eleganţi, cu rame subţiri. La un moment dat, i-a sunat telefonul. A răspuns calm, spunând ceva despre nişte schiţe şi proiecte. Vorbea amabil, dar autoritar, dându-i interlocutorului său anumite indicaţii, ca şi cand i s-ar fi adresat unui subaltern. În autocar era linişte, nu se-auzea decât zumzăitul motorului. Ceilalţi pasageri dormeau ori se uitau amorţiţi pe fereastră. Am scos şi eu din geantă o carte, ceva despre viaţa lui Mozart, şi am început să citesc. După câteva rânduri însă, am simţit privirea bărbatului uşor întoarsă spre mine. Am ridicat şi eu ochii spre el. Mi-a zâmbit amabil, luându-şi ochelarii de pe nas şi întinzând mâna spre mine. Am făcut cunoştinţă, apoi mi-a spus că i-a atras atenţia cartea mea despre Mozart. Mi-am spus că trebuie să aflu cât mai mult despre el. A urmat un adevărat recital. Aproape două ore mi-a vorbit despre Mozart. Mi-a mărturisit că e un meloman înfocat, că nu ratează niciun concert important. Erau primele afinităţi, primele semne ale unei prietenii ori măcar ale unei companii mai mult decât agreabile. A venit ora prânzului. Am făcut o primă escală, am mâncat la un restaurant şi, la întoarcere, l-am servit din bagajul meu, cu plăcinte cu mere. Mi-a spus că n-a mâncat
niciodată prăjituri atât de gustoase, însă nu ştiam dacă a spus-o sincer sau numai din politeţe. A scos apoi din geantă o cutie, oferindu-mi şi el nişte fructe confiate. Conversaţia s-a încins, am schimbat primele informaţii personale. Eu i-am spus cine sunt, el mi-a spus că are o firmă în domeniul arhitecturii şi că, în paralel, e profesor la o universitate din Bucureşti. Eu i-am spus că sunt multicampioană mondială, el mi-a spus că e doar un sportiv amator, că aleargă şi el zilnic, face gimnastică, ţine tot felul de diete şi încearcă să trăiască cât mai sănătos. L-am întrebat apoi câţi ani are. Am simţit că se năruie cerul pe mine. Eu aveam atunci 82. Adică, 21 de ani diferenţă. (Aveam să aflu mai târziu că mama lui era cu trei luni mai mică decât mine.) De data asta însă, politeţea lui m-a salvat. Nu m-a întrebat nimic despre vârstă. Discuţiile noastre au continuat pe toată durata călătoriei. Erau tot mai vii, la fel de vii ca şi emoţiile mele. Prezenţa acestui domn îmi făcea bine. Avea un fel de a fi care mă încărca cu o bucurie enormă. Mă simţeam mai frumoasă, mai deşteaptă, mai luminoasă. Până atunci, nu simţisem aşa ceva, niciodată. Mai târziu, atmosfera din autocar s-a încins. S-au spus glume, s-au cântat tot felul de melodii. Am prins şi eu curaj şi am cântat ceva din Maramureş. Toată lumea m-a aplaudat, iar după ce m-am aşezat pe scaun, el s-a întors spre mine şi mi-a vorbit cu o tandreţe năucitoare în glas. Din momentul acela, am început să plutesc”.

Lasă caietul jos şi trage adânc aer în piept. Bea o gură de ceai şi mă întreabă din nou dacă nu cumva m-am plictisit.
– A fost un vis, domnule, îmi zice cu un aer puţin melancolic. O săptămână de vis. Nu mi-am putut imagina niciodată că pot trăi, pentru prima oară, asemenea sentimente, la 82 de ani”.

Un pahar de şampanie

Iese din bucătărie şi se întoarce repede, cu o fotografie în mână.
El este. Un domn puţin grizonat, dar proaspăt la chip, bine legat, cu o mustaţă puţin arcuită la margini şi ochii vii, iscoditori, îmbrăcat lejer, dar decent şi cu gust. Stă pe o bancă cu privirea ţintă spre obiectiv, zâmbind tandru, dar cumpătat.
– Eram într-un parc din Viena, în penultima zi a excursiei. I-am făcut-o chiar eu, după ce i-am spus ce vârstă am. Trebuia să i-o spun. A fost de-a dreptul şocat, mi-a spus că nu mi-ar fi dat mai mult de 65. De-atunci, n-am simţit nici o schimbare în atitudinea lui. Chiar dacă pe mine m-a chinuit cumplit complexul ăsta legat de diferenţa de vârstă, el niciodată nu m-a făcut să mă simt bătrână. Dimpotrivă, m-a tratat şi m-a răsfăţat la fel de delicat, ca pe o prinţesă”.
Pune fotografia între filele caietului şi se aşează pe scaun.
– Sper că nu vă închipuiţi cine ştie ce lucruri indecente… Ar fi caraghios, ba chiar grotesc. La vârsta asta, dragostea se manifestă cu totul altfel, aşteptările sunt total diferite, chiar dacă emoţiile şi fluturii din stomac sunt aceiaşi. Oricum, atunci, în Austria, n-a fost decât aşa, o tatonare, o încercare timidă, dar emoţionantă, de a ne descoperi unul pe celălalt. Ce să vă zic… era fermecător. Niciun gest ori cuvânt de-al lui nu era fără noimă, iar cu mine se purta minunat.
Putea să se termine totul aici. O excursie de şapte zile şi o prietenie puţin siropoasă, care mi-a trezit, acum, aproape de sfârşitul vieţii, o nostalgie dulce-amăruie. Şi chiar aşa s-a şi încheiat. Dar mai bine să vă citesc.

Deschide din nou caietul, îl răsfoieşte, caută cu înfrigurare o pagină anume. Apoi se opreşte brusc, pune degetul în dreptul unei date din calendar şi începe să citească cu aceeaşi dicţie impecabilă:
– 26 septembrie, 2008. Era deja noapte şi ne-am despărţit într-o parcare din Bucureşti, la scara autocarului. Mi-a strâns uşor mâna si mi-a spus ca a fost minunat. Eram deja tristă, dar n-am vrut să se vadă asta. M-am silit să zâmbesc şi i-am răspuns că şi pentru mine a fost la fel. Ne-am strâns mâna, am întors spatele şi am simţit că-mi explodează ochii în plâns. Mi-am muşcat tare buzele şi m-am întors aşa, pe jumătate, spre el, spunându-i cu glasul înecat: La revedere. A zâmbit şi a tăcut. O tăcere mortală, ca un cuţit care mi-a străpuns inima. Au urmat câteva zile chinuitoare. Mă învârteam prin casă fără noimă, nu mai ştiam ce-i cu mine, nu mai puteam să adorm, nu mai ieşeam să alerg, nu mâncam… Până într-o zi, când m-am înfuriat foarte tare şi am zis: Gata! Mi-am pus imediat echipamentul şi am ieşit să alerg. Nu mai eram deloc în formă. După două ture simţeam că mă prăbuşesc. A urmat apoi o adevărată tortură. Zile la rând m-am luptat cu mine din răsputeri, am mers la biserică, m-am forţat să mănânc, să citesc, să ascult din nou muzică. Eram disperată, trebuia numaidecât să mă întremez, să-mi vin iar în fire. Cu chiu, cu vai, am reuşit să uit şi să fiu din nou eu. Într-o dimineaţă însă, după aproape o lună de la excursia din Austria, primesc un telefon. O voce de bărbat îmi spune: Bună dimineaţa, doamnă. Era vocea aceea caldă şi sobră… Am căzut pe fotoliu parcă lovită de fulger. Nu-mi amintesc prea clar, dar cred că i-am răspuns imediat că da, că se poate oriunde şi oricând. Toată lupta aia a mea, tot exerciţiul ăla cumplit de voinţă, totul s-a năruit într-o clipă. Ne-am fixat întâlnirea undeva, în oraş. M-am gătit ca o mireasă,
am probat toate rochiile, fustele, bluzele… Am ales ceva lejer, dar şi elegant. Până la locul întâlnirii, parcă am zburat. Totul mi se părea minunat, chiar şi ploaia mocănească de-afară ori băltoacele pe care le-am traversat până la staţia de tramvai. El era neschimbat. La fel de elegant, galant şi impunător. Am intrat într-un bistro, am văzut fotografiile şi ne-am amuzat copios. La despărţire, m-a invitat în weekend la un concert. Simfonia a noua, de Beethoven şi un recital de pian. Pluteam, eram în al nouălea cer. Zilele următoare au fost poate cele mai frumoase din viaţa mea. Aşteptarea următoarei întâlniri îmi dădea aripi şi fiori, ca la 20 de ani. Cântam toată ziua şi alergam ca o felină. Speranţa şi emoţia aşteptării… Două daruri minunate, pe care mi le-a dat Dumnezeu, tocmai atunci, la 82 de ani.
Sâmbătă, după concert, ne-am plimbat pe Kiseleff. I-am povestit despre mine, despre căsniciile mele. M-a ascultat atent şi cu emoţie, apoi a tăcut. Nicio vorbă despre trecutul lui. Face o pauză şi ridică ochii spre mine. Abia mai târziu, după un an şi ceva, mi-a mărturisit că în urmă cu 15 ani avusese o decepţie oribilă şi că de atunci a refuzat categoric orice relaţie”.

Mă întreabă dacă îmi place plăcinta şi îmi promite că o să-mi dea şi câteva la pachet. E deja ora 12 noaptea, dar nu văd pe chipul ei nicio urmă de oboseală. Dimpotrivă, amintirile astea o stârnesc tot mai tare şi verva ei creşte la fiecare pagină citită.
– Deci, unde rămăsesem… A, da, la plimbarea de pe Kiseleff… Aşadar, nicio vorbă despre trecutul lui. E un om introvertit, misterios, atât cât să stârnească interesul şi să fie interesant. A doua zi, duminică, l-am invitat la mine să luăm prânzul. A venit cu un buchet uriaş de trandafiri şi o pâine preparată cu măsline. După masă, l-am servit cu ceai verde şi savrine şi am ascultat Concertul pentru vioară şi violoncel al lui Brahms. Mi-a povestit despre afacerea lui şi despre materia pe care o predă la universitate. A fost prima dată când ne-am tutuit. La despărţire, mi-a spus că va trebui să plece pentru două săptămâni din Bucureşti. Nu l-am întrebat unde şi de ce, deşi eram ca pe jar să ştiu. Mă gândeam că poate are pe cineva… Eram pentru prima dată geloasă. De-atunci, întâlnirile noastre s-au tot repetat. La mine, la el, în oraş, la concerte, la teatru… După un an şi ceva, de ziua lui, m-a invitat undeva, la ţară, unde avea o casă de vacanţă. Am făcut împreună cumpărături, am pregătit bagajele, iar eu am preparat un tort minunat de fructe. Acolo, am petrecut o noapte de vis. În faţa şemineului aprins, doar noi doi, cu muzica lui Chopin în surdină. Nici Prometeu n-a fost aşa fericit de focul furat. De-atâta emoţie şi fericire, aproape că am vorbit numai eu. Spuneam vrute şi nevrute, nimic nu mă putea opri. La un moment dat, l-am întrebat dacă nu-l obosesc. S-a uitat în ochii mei şi mi-a zis că sunt minunată. Mă simţeam ca o adolescentă topită de dragoste. De-atunci, în fiecare an mergem de ziua lui, acolo. De ziua mea, petrecem la mine, doar noi doi. Ne răsfăţăm cu o sticlă de şampanie şi vorbim despre orice. La vârsta noastră, dragostea se reduce doar la cuvinte. Cuvinte care pot da fiori, mai mult decât orice atingere sau mângâiere.
Astăzi am 87 de ani şi trăiesc cea mai frumoasă poveste de dragoste. Nu vrem să ne căsătorim, nici să trăim împreună. Vrem să avem răgazul nostru de singurătate şi dor, pentru a ţine dragostea aprinsă până în ultima zi.
Închide caietul şi râde, vădit stânjenită, de parcă s-ar fi ruşinat brusc de toată destăinuirea ei.
– Să ştiţi că nu-i uşor pentru mine, momentul ăsta. Mă simt de parcă m-aş fi dezbrăcat în văzul lumii. Se ridică şi pune caietul la locul lui, în sertarul bufetului. Simt o oarecare iritare în glasul ei şi încep să mă simt şi eu puţin vinovat pentru indiscreţia cu care am ascultat-o.
– Şi totuşi, pentru ce aţi făcut-o?, o întreb. De ce aţi decis să faceţi publică, o poveste atât de intimă?”. Se aşează din nou pe scaun şi-mi spune pe un ton ridicat, aproape răstit:
– Pentru că vreau să se ştie că se poate trăi frumos până la sfârşit. Pentru că nu mai vreau să văd bătrâni plângându-şi de milă. Pentru că nu mai vreau să se uite lumea la noi ca la nişte mumii, ca la nişte făpturi expirate. Pentru că vreau să se ştie că viaţa şi dragostea sunt daruri minunate de la Dumnezeu şi dacă nu ne bucurăm de ele până în ultima zi, înseamnă că suntem doar nişte amărâte de umbre pe Pământ”.

Epilog

La plecare, îmi arată toată colecţia ei de diplome, medalii şi articole din ziare. Sunt multe, foarte multe, nu ar ajunge o noapte întreagă să-mi povestească despre fiecare în parte. Printre ele, văd o fotografie mare, apărută într-un ziar scris în limba germană. „Da, asta e din Germania, când am câştigat pentru a doua oară titlul de campion mondial”. O văd acolo pe ea, urcată pe podium, cu medalia la piept şi braţele ridicate, cu zâmbetul ei suveran şi senin, plutind deasupra lumii de-atâta fericire. De atunci, de câte ori mă gândesc la ea, îmi apare brusc în minte imaginea asta. A unei doamne, campion mondial la probele de voinţă şi fericire.

de Catalin Apostol

Comentarii (26)
  1. Da,intradevar ceva frumos si maret in acelas timp.”Viata si iubirea sint daruri minunate de la Dumnezeu si daca nu ne bucuram de ele pina in ultima zi, inseamna ca sintem doar niste amarite de umbre pe pamint.”Cit de multa dreptate are aceasta minunata fiinta,lacrimi de bucurie mi s-au prelins pe obraji si de fericire in acela timp,am inteles-o perfect.Adevarata iubire porneste din inima acolo unde exista cea mai mare frumuste a noastra.
    .De ce, indragostiti,cei care iubesc sint frumosi?Pentru ca iubirea ii invaluie intr-o mantie de fericire si lumina.
    Iubirea nu are virsta.Numai prin iubire ne mentinem tineri,frumosi,sa lasam iubirea sa ne lumineze fruntile incruntate,sa nu ne mai judecam pe noi si pe cei din jurul nostru.Asa vad eu o Noua Lume.
    Va doresc o noape cu vise minunate pline de iubire.

     
  2. da, da cunosteam povestea; m-a impresionat si la prima lectura. Mi se pare plina de sensibilitate si delicatete. Este fascinant sa descoperi ca poti ramane „viu” chiar daca, inevitabil, anii trec. Frumos, frumos si aducator de speranta ; DA, viata insasi este un miracol. Multumim

    zi buna tuturor

     
  3. superba povestea asta. ……Hai sa nu mai disperam ca „trece” viata… oricum, mai degraba „vine” spre noi ! ;;
    cu drag. multumesc

     
  4. 1-Te iubesc fără să știu cum sau când sau de unde. Te iubesc pur și simplu, fără complexități sau mândrie; te iubesc pentru că nu știu altă cale… – Pablo Neruda
    2-Iubirea este hrana sufletului. La fel cum alimentele hrănesc trupul fizic, iubirea hrănește sufletul. Dacă trupul nu primește alimentele de care are nevoie, el devine slab. La fel se petrec lucrurile și cu sufletul. Dacă nu beneficiază de iubirea de care are nevoie, devine slab, se va îmbolnăvi. – Osho

    3-Când iubirea vă face semn, urmați-i îndemnul, chiar dacă drumurile-i sunt grele și prăpăstioase, și când aripile-i vă cuprind, supuneți-vă ei, chiar dacă sabia-i ascunsă-n penaju-i v-ar putea răni, iar când vă vorbește dați-i crezare, chiar dacă vocea-i ar putea să vă sfărme visurile, asemenea vântului din miazănoapte care vă pustiește grădinile. – Khalil Gibran

    DESPARTIRE DE O VARSTA

    Nichita Stanescu

    Totul ar fi trebuit sa fie sfere, dar n-a fost, n-a fost asa.
    Totul ar fi trebuit sa fie linii, dar n-a fost, n-a fost asa.
    Ar fi trebuit sa fii un cerc subtire,
    dar n-ai fost, n-ai fost asa.
    Ar fi trebuit sa fiu un romb subtire,
    dar n-am fost, n-am fost asa.
    Iarba, pietre, arbori, pasari
    voi sunteti cu totul si cu totul altceva.
    Ma privesc, m-aud, m-adulmec
    si imi pare ca visez.
    Totul ar fi trebuit sa fie sfere, dar n-a fost, n-a fost asa.
    Totul ar fi trebuit sa fie linii,
    dar n-a fost, n-a fost asa.

    O poveste frumoasa de iubire .Iubirea ? Ce poate fi mai frumos decat iubirea !Iubirea este Viata …este TOTUL …Multumesc! Razvan Iubeste si vei gasi Fericirea ! :)

     
  5. Mmda….Iata un subiect altfel -Dragostea de partener – cand si cat dureaza ea…..Fiecare are o poveste ( sau mai multe ..) de dragoste , momente in care cerul parea mai albastru….si luna dadea mai multa stralucire noptii.Eu nu fac parte din ,,corul biserici ” si nu ma induiosez asa usor….
    Deci puteti sa ma criticati cat vreti….Doamna din poveste , e de ..poveste . Viata ei nu sa desfasurat normal….Adolescenta si tineretea e perioada dragostei – platonica si fizica . Dragostea in acea perioada e extraordinara tocmai ca nu implica nici o responsabilitate ….El sta la parinti ea sta la parinti….se intalnesc cand doresc , proaspeti ,aranjati, se plimba , distractii , fac dragoste ( pentru ca e normal ) apoi fiecare in alta directie pana la proxima intalnire….E super nu..? Daca am tine-o asa le nesfasit ar fi minunat….Dar dragostea adevarata implica si alte stari…
    Rodul dragostei e un copil sau mai multi….asta implica alte responsabilitati…Dragostea cere stabilitate . Luciditate , decizii….
    Eu spun adesea ….,,Poti sa faci de toate in viata – orice e permis – dar fa-le la timpul lor ”…. E un timp pentru zburdalicii – dragoste – fluturasi in stomac….Un timp pentru dragoste – responsabila . si un timp pentru asumarea tuturor … Cand acestea sunt ,,amestecate ”…atunci starea de anormalitate creaza adevarate drame. Pe fiinta iubita nu o intalnesi doar in sufragerie….o vezi si dimineata cu ochii carpiti de somn , nemachiata sau nebarbierit…cu indispozitii si dureri de cap…sau dureri de spate….dormi cu ea – el in brate , o mirosi , Da asta e viata – viata adevarata . Iar daca privesti dragostea carnala ca pe ceva ,, indecent ” sau ,,murdar ”…e o problema….Doamna nu spune nimic de primul sot , de care se presupune ca sa indragostit si sa si casatorit ….Cu al doilea e clar ca nu sa indragostit – o spune chiar ea – Daca dragostea sa declansat la 82 de ani….pentru un cineva cu 20 de ani mai ,,tanar ”….e o problema . Am cunoscut o doamna care facuse o pasiune la cei 70 de ani ai ei pentru un tanar de 20 de ani….Purtarea ei se schimbase intr-un mare fel…Ridicol si ilar….Trist dar adevarat. Da inima nu are riduri..dar mintea e cea care ordoneaza purtarile….

     
    1. Draga Vali apreciez comentariul tau. Este adevarat „Pe fiinta iubita nu o intalnesi doar in sufragerie….o vezi si dimineata cu ochii carpiti de somn , nemachiata sau nebarbierit…cu indispozitii si dureri de cap…sau dureri de spate….dormi cu ea – el in brate , o mirosi , Da asta e viata – viata adevarata”….
      Adevarat….insa atunci cand partenerul „a plecat” tu cel ce ramai o iei de la capat si traiesti o alta experienta …repetando sau o alta diferita…ca doar varianta anterioara o cunosti. Parerea mea este ca in viata repetitia este o pierdere de timp. Explorand cunosti….
      Citind cu atentie si in aceasta povestire am regasit o traire in intimitate, atunci cand cei doi locuiau in cabana de la munte…momente despre care ar fi fost ridicol cu adevarat sa vorbeasca …cred ca sunt cilpe intime, despre care decent la aceasta varsta, este sa pastrezi tacere….
      Deasemenea apreciez comentariul tau pentru situatia in care …”o doamna care facuse o pasiune la cei 70 de ani ai ei pentru un tanar de 20 de ani….Purtarea ei se schimbase intr-un mare fel…Ridicol si ilar….Trist dar adevarat”.
      Asa este.
      Ref la diferentele de varsta am o alta parere. Aceasta diferenta se vede pana la 60 de ani…cand lucrurile in viata se aseaza. Dupa aceasta varsta totul este posibil deoarece viata se traieste in bucurie si iubire pana in ultimul ceas, varsta unde corpul nu mai are dorinte tineresti…insa sufletul are .
      Parerea mea este ca a numara medicamentele, bolile si anii sau a -ti plange de mila este „moartea in viata”… pentru mine viata inseamna apreciere, recunostinta pentru faptul ca o alta inima bate la unison cu a ta . Apreciez „Vrem să avem răgazul nostru de singurătate şi dor, pentru a ţine dragostea aprinsă până în ultima zi.” tocmai pentru a da voie celuilalt sa dispuna de timpul lui…. aceasta este un maxim de dovada de iubire….ESTE O ALEGERE de admirat. SE POATE SI ASA .este o ALTERNATIVA.
      Cu drag i-ti multumesc pentru ca ai avut curajul sa iesi din rand „Eu nu fac parte din ,,corul biserici ” si nu ma induiosez asa usor….” Tu esti un alt Eu. Floricica & Vali

      Read more: http://filedelumina.ro/2013/10/16/inima-nu-are-riduri/#ixzz2hvneGYp5

      Read more: http://filedelumina.ro/2013/10/16/inima-nu-are-riduri/#ixzz2hvcVCC5k

       
  6. Este un DAR doar de la Dumnezeu sa traiesti cu atata pasiune la 80 de ani.
    E minunata povestea doamnei si-ar trebui sa invatam ca vorba „traieste clipa” trebuie urmata pana in ultima clipa a vietii.

     
  7. Superba poveste de viata, ar trebui sa invatam toti ca anii nu inseamna nimic, spiritul sa ramana tanar.

     
  8. Emotionant,inaltator,plin de delicatete si frumusete spirituala! O poveste frumoasa ,adevarata si cat se poate de emotionanta.Nu exista o varsta a iubirii si nu trebuie sa ne simtim jenati in fata celorlati,dimpotriva chiar,la orice varsta dragostea e un sentiment inaltator.Felicitari ,doamna draga si sa va dea bunul Dumnezeu ani multi alaturi de cel pe care-l adorati !

     
  9. Puterea de a iubii este cea care iti da forta si puterea de a te depasi pe tine si orice greutate ivita in viata. Din dragoste pentru partenerul tau, pentru copii tai, pentru cei dragi inveti sa te recontruiesti zilnic , sa fii cea mai si cea mai dintre toate. Adica cea mai buna sotie, cea mai buna mama, cea mai buna in ceea ce faci si daca inca mai sunt, intre primele cea mai buna e si aceea de a fi cea mai buna fiica. Cred ca este valabil si la masculin desi…… Cand iubesti afii si cat te iubesti – pentru ca doresti sa ii oferi fiintelor iubite sau poate cu atat mai mult partenerului de viata tot ceea ce este mai bun si mai frumos din tine. Fiinta ta este cel mai frumos dar, pentru ca ea reprezinta toata reala avere pe care o ai. Trupul tau are perfectiunile si imperfectiunile lui dar este ingrijit cu multa bucurie si rabdare pentru a face placere celui drag la atingere. Majoritatea femeilor indiferent de varsta isi ingrijesc cu atentie tot corpul. Este ceva din instincte – te nasti cu acest lucru.
    Este adevarat ca nu toate si din pacate sunt reprezentante ale sexului frumos care isi dau cu parfum dar uita de apa si sapun. Etnia rroma are ca mandrie noxele naturale statute in par si fuste – de unde si pafumul lor Cristian Dihor.
    Dar revenind, femeia adevarata este sensibila si puternica din toate punctele de vedere. Unele stiu si imbatraneasca frumos fara ca varsta sa devina un complex ci din contra o mandrie a unei vieti traite cu bune si mai putin bune, din care au avut ceva de invatat si de lasat ca amintire o viata, in care de fapt au invins si s-au invins pe sine, traita cu asumarea tuturor gandurilor si faptelor.
    Orice femeie isi doreste sa fie iubita pentru sine asa cum este ea. Fiecare femeie stie ca este unica si ca are daruri si calitati unice si chiar si defecte – dar si astea ii da unicitatea. Ceea ce avem in comun este ca dorim sa fim iubite, imbratisate, ascultate si rasfatate. Fiecare femeie vrea sa fie iubita pentru ceea ce este ea si poate oferii. Din aceasta cauza si dusa la aberant – sunt operatiile estetice care practic transforma femeia normala intr-un produs estetic comercial.
    Adevaratele femei sunt frumoase nu doar pentru ca arata ca un manechin conform modei anului – sunt frumoase pentru modul cum isi daruiesc frumusetea prin: respectul fata de sine si relatiile cu cei apropiati; grija fata de casa ca loc de manifestare a respectului si iubirii fata de cei dragi sot/ partener, copii, parinti.
    Multe dintre femei au o problema cu stima de sine provenita din lipsa de educatie in familia de provenienta cat si din viata impreuna cu vre-un partener care nu a fost la randul lui educat pentru respect si apreciere reciproca.
    Educatia adevarata pentru consolidarea personalitatii copilului, tanarului, adultului este din ce in ce mai rara. Parintii actuali au considerat ca principala avere a unei familii sunt banii. Ca urmare au cautat sa castige bani, cat mai multi prin orice mijloace daruindu-si majoritatea timpului acestui lucru. Daca s-au intemeiat familii acestea au avut ca baza nu sentimentele si trainicia acestora, ci banii – averea adunata de unul sau de altul mai rar impreuna. Deci relatiile interumane au devenit o marfa, un produs de schimb – bani contra tinerete, bani contra sex, bani contra posibilitati si rampa de lansare.
    Este adevarat sunt si familii intemeiate pe dragoste adevarata si respect reciproc dar sunt putine si rezista cu greu problemelor financiare existente sau problemelor de sanatate aparute odata cu varsta si stresul zilnic.
    Copiii sunt undeva la mijloc si educatia din pacate este cea de la televizor sau din tablete – nimic real – totul virtual asa incat sunt victime din start pentru orice societate – rezista cine cu adevarat la un moment dat stie ce vrea si are o posibilitate de afirmare. Dar stict profesional – uman fiind deficitari. Sistemele de valori traditionale umane ordinea, etica, harnicia, perseverenta, onoarea, respectul, compasiunea, dragostea – au devenit doar cuvinte al carui continut este doar publicitar fara ca sensul lor sa fie cunoscut si acceptat ca un mod de viata.
    Cei ce imbatranesc o fac parca mult prea devreme. Sunt si batrani tineri blazati. Dar revenind – acum societatea te vede batran de la 40 de ani cand esti cam dat la o parte pentru ca…….
    Familiile se rup pentru ca nu rezista stresului zilnic si nevoilor fiecaruia care au sau nu o motivatie reala. De fapt nu mai exista comunicare si actiuni comune. Copiii considera ca parintii sunt datori sa le indeplineasca toate cerintele indiferent de valoare dar la moda fara ca ei sa faca alt efort decat acela de a cere ca li se cuvine. Si majoritatea parintilor ofera ca „puiul” sa fie multumit – dar…..cat va dura pana va apare alt moft…?
    Daca se intampla ceva cu „puiul” incep reprosurile intre parinti si apoi separarile. Intervin „prietenii” care fiecare isi sustine partea, apoi psihologii care toaca bani si nu spun nimic decat alte prostii mai mari care maresc egoul, apoi terapeutii care sunt alti experti sarlatani rar cand nimeresti si un om de bun simt sau se apeleaza la crestinitate si preoti care este alt timp si bani pierduti. Familia intra in criza si consecintele le suporta toti pentru ca isi pierd singurul liant de stabilitate si echilibru in viata. Daca mai apare si decesul unuia dintre membrii este la fel de daramator ca si un divort. Sentimentul separarii indiferent de forma dupa ani de convietuire este pustiitor. Chiar daca nu recunosti in sufletul tau universul vietii tale este creat impreuna cu partenerul tau. Dragostea profunda si adevarata este un adevarat balsam. Sa il iubesti pe cel de langa tine ca pe tine insati dar pastrandu-ti integritatea individuala este mare lucru. Sa iubesti dincolo de tine pastrandu-te pe tine ca fiind ceea ce esti. Multi confunda iubirea cu pierderea de sine intr-o relatie si de aici incep traumele, mai ales cand se despart, pentru ca nu mai stiu cine sunt de fapt traind dependent de celalat. Pentru unii este obisnuita sau datorie. Cand o noua iubire sau chiar iubirea apare asa cum vine ea cu fluturi in stomac si plutind pe sapte norisori roz de nu mai atingi pamantul, acel om devine centrul universului si soarele pe cer. Magic este ca puterea de a indragosti iar nu tine de ratiune, tine de simtire si ea chiar nu are nici o legatura cu varsta sau de cum arati si apare cand nu te astepti. Iar cand se intampla brusc iti dai seama ca de fapt esti vesnic tanar si ai o forta de a te redimensiona si recreea ca un magician peste noapte. Multi retraiesc sentimentul de tinerete cand se reindragostesc. Pentru cei cu bani , ei cumpara aceste lucruri – si din pacate se strica si familii pentru o dragoste fulgeratoare aparuta brusc – si ratiunea ramane in urma cu consecinte………si ni se poate intampla tuturor indiferent de sex………apare ca o schimbare brusca si foarte placuta … ca un drog…. si de aceea se vinde si acesta ca o marfa. Sunt cei care se trezesc la timp si isi asuma consecintele dar sunt putini si oricum sunt obligati sa isi asume consecintele. Cei ce sunt victime colaterale sunt copii dar cui ii pasa atunci ? Timpul le aseaza pe toate dupa ce zguduie bine si face o curatenie care nu credeai ca o vei face vreodata la acea amplitudine. Si afli brusc cine esti de fapt tu in fata propriilor decizii si ce conteaza cu adevarat in viata si esti responsabil. Sunt multi care farama tot pentru noile sentimente considerandu-le adevarate si din partea cealalta. Cand se trezesc ca a fost doar un mijloc sau o treapta in evolutia cuiva se trezesc brusc – dar e prea tarziu. Si pentru cel ce pleaca si pentru cel ce ramane daca se poate numi asa, viata capata alte sensuri. Increderea in sine si in iubire adevarata si completa devine un mare semn de intrebare – ce insemna de fapt , cine sunt si pot darui , cine sunt si pot primii, mai am incredere mai ales dupa atata timp cand sunt ceea ce sunt cu calitati si defecte? Si culmea e ca atunci cand iti vezi de viata, facand lucruri obisnuite si cand nu te mai intrebi, pur si simplu traiesti – se intampla sa intre in viata ta cineva care are nevoie exact de o persoana cum esti tu. Te intrebi unde a fost atatia ani si culmea e ca daca cu ani in urma v-ati fi intalnit sigur nu v-ati fi si inteles – dar viata e un bun profesor pentru fiecare. Si lucruri si fapte pe care nu le apreciai atunci, iti dai seama azi ca iti sunt necesare si mai presus de orice ai nevoie da cineva cu care sa poti sa razi si sa te bucuri, sa poti sa spui si prosti de care sa razi, sa poti sa te iei de mana si sa alergi ca doi adolescenti in parc. Pentru a fi fericit impreuna cu cel drag nu ai nevoie de multe decat de tine si de el asa cum sunteti si de dorinta de a fi fericiti impreuna fiecare daruind ceea ce poate , stie si vrea. Copii au drumurile vietii lor si sunt fericiti cand parintii isi regasesc linistea.
    Sunt si persoane care uitat ca sunt oameni obisnuiti si singura valoare pe care o recunosc sunt bunurile acumulate, acestea mai presus de orice si cand nu mai pot aduna sau controla pe ceilalti se simt distrusi. Din pacate sunt multi care confunda profesia cu viata de fiecare zi din familie si banii cu valorile familiale asa ca traiesc si fac si viata celor pe care ii numesc dragi un cosmar. Sunt batranii aceia singuri , rai si reci care ajung si pe la azile uitati de toata lumea sau singuri in vre-un mare apartament. Ii vedeti in fiecare zi boscorodind nemultumiti si singuri in mijloacele de transport sau in apartamente reci – au adunat bunuri, bani si icoane dar au uitat ca viata insemna si altceva si si-au conditionat existenta si bucuria de a trai cu aceea de avea bani si control dar….in viata te nasti liber si decizi in orice moment ce faci, nu esti la dispoztia nimanui nelimitat. Dragostea nu este un dar care coboara din ceruri la comanda nici din acatistele date la biserica. Dragostea este cea care ne face vii si umani si care este legatura noastra cu intreaga viata de pe planeta si cu semenii nostrii, este cea care inseamna insasi viata si cretia. Asa ca nu are varsta si nu are timp – ea este ceea ce ne anima si ceea ce ramane dupa noi nemuritoare. Modul cum traim si ce facem cu noi suntem responsabili in timpul in care il avem la dispozitie pentru a trai cu parintii, cu partenerul de viata , cu copiii, cu nepotii, cu prietenii si mai ales cu noi insine. Si dragostea inseamna puterea ne a ne privii pe noi insine asa cum suntem si de a ne face propria curatenie si ordine in minte si suflete pentru a trai drepti , curati, luminati si umani noi insine privind si traind in realitate util noua si celor apropiati. Cu drag.

     
  10. Domnule Vali si eu am crezut ca sunt povesti nabadaile intre o doamna in varsta si un tanar dar din pacate si cu mare durere le-am trait . Fostul meu sot dupa plecarea fiicei noastre s-a consolat pentru inceput in bratele maestrei de Reiky care avea cu 24 de ai mai mult ca el fiind o „onobila doamna, bunica si maestra” de 64 de ani. Pe considerentul ca maestria se transmite mai bine prin „futing” deci ambalarea chacrei unu pana transpira abundent cheacra sapte si amandoi traiesc profund uniunea cu universul de iubire care nu are varsta. Apoi ca barbatul trebuie sa polenizeze fara responsabilitati deoarece noul univers si saltul cuantic nu are nici o legatura cu actualele legi pamantene. Culmea este ca s-a simtit foarte ofensata cand a aflat ca fostul meu sot i-a luat la rand toate cursantele care aveau bani explicandu-le in sedinte individuale terapia cu reiky, karuna, constelatii familiale tot ceea ce domna ii predase la randul ei atat in sesiuni publice cat si private. A aflat si ca este foarte cucernic adanc pupator de racle si icoane dar si fervent cursant a tot ceea ce a mai aparut spiritualitate contra cost pe piata avand predilectie pentru cursuri sustinute de doamne maestre si ajungand in anturajul intim al acestora. Am aflat despre asta intamplator intr-o seara cand domnul mare maestru si-a uitat mail-ul deschis culmea pe corespondenta cu marea mestra revoltata de tradare. Apoi am mai aflat de la bunele mele prietene care beneficiau de serviciile lui fiecare considerandu-se mai speciala in spiritualitate si tradata in dragoste. Odata cu divortul am facut si o mare curatenie intre prietene si spiritualitate contra cost – realizand de fapt ca m-am mintit si inselat singura cativa ani pe multi bani. Dar mai bine am facut curatenie desi m-a durut, decat sa traiesc asa mintindu-ma singura. Si eu am crezut ca exista dragoste fara interese materiale doar intre oameni care dupa un divort traumatic pot la un moment dat sa isi refaca vietile dar m-am inselat profund atunci. Era aparent bun profesional dar uman era o catastrofa – dar profesionalul atunci a fost hotarator si am confundat calitatile profesionale cu cele umane – era din toate punctele de vedere o perioada tensionata si ma simteam foarte singura – de aceea am fost si victima sigura.
    Cand nu mi-am mai dorit nimic alceva decat numai si numai munca pentru achitarea tuturor datoriilor si dezastrelor ramase am intalnit un om care avea si el povestile lui de viata si care s-a dovedit in timp un real partener nu doar de munca ci si de viata. Sincer nu credeam la ranile pe care le aveam sufletesti si financiare ca mai pot fi un partener intreg intr-o relatie si ca pot fi iubita pentru ceea ce sunt ca om si femeie, partener si gospodina. Si totusi. Nu am venin si razbunare in suflet pentru fostul si nici nu am permis sa imi distruga sufletul toate acele evenimente traumatice generate in lant de el – pierderea copilului, a partenerilor de afaceri, a prietenelor de-o viata, a casei, a fiicelor care s-au indepartat, a acumularilor unor datorii fata de banci si prieteni depasind capacitatile de rambursare, pe o piata in cadere libera, pierderea unor obiecte personale de mare pret ca amintire de familie, a increderii in persoanele care se numesc cu diploma spirituale. In acele momente am ramas eu si invataturile bunicii de ma ridica si de a fi eu insami analizandu-ma real si organizandu-ma corect fata de propria-mi viata si raspundere fata de mine, copiii mei, mama mea si increderea unui prieten care mi-a fost aratata si sustinuta financiar, asteptandu-ma a ma redresa si aratandu-mi cu acesta ocazie increderea pe care o are in profesionalismul si puterea mea de ma redresa singura. Sprijinul lui a fost pentru a nu pierde firma si care ar fi avut repercusiuni grave fata de parteneri. Asa ca din varful muntelui am ajuns in mijlocul prapastiei singura. Am avut la alegere pentru un scurt timp ce fac – plec dincolo ca o lasa sau imi asum consecintele propriilor fapte si responsabilitatea lor de le ordona chiar daca asta insemna timp. Lupta cea mai grea nu a fost cu ceilalti care ma priveau ca o paria invinsa ci cu mine sa nu ma las doborata de situatie si sa ma analizez in fiecare zi cine sunt si ce vreau de la mine si mai presus de asta sa nu urasc si sa nu fiu rea dar sa pot fi dreapta cu mine si cu cei apropiati. Cand ai bani si succes toata lumea te cauta si iti deschide usile, cand ai probleme brusc nu iti raspund la telefon si vestile rele circula mai repede decat cele bune si oamenii nu verifica de obicei adevarul. Asa ca te trezesti ca o greseala de viata personala afecteaza tot ceea ce ai creat o viata de munca iar oamenii acum se iau dupa bani si aparente nu dupa profesionalism si umanitate. Dar cu rabdare, perseverenta, profesionalism, autodisciplina si ordine, capacitatea de a avea incredere in mine si tot ceea ce stiu si am de daruit, am achitat o mare parte din datorii si mai presus de toate ma pot privi cu respect pe mine insami in oglinda. S-au reparat si relatiile cu fetele, cu mama si cu cei care cred ca merita a fi numiti apropiati. Scrisul pe acest site despre copii, medicina traditionala sau diverse comentarii accentuand pe invataturile bunicii m-au ajutat de asemenea foarte mult si mi-a dat increderea de a scrie despre bunicii mei si invataturile pastrate de la ei ca fiind oameni autentici plini de bun simt, respect, onoare, responsabilitate si o mare iubire se familie si de semeni indiferent de necazurile proprii create de oameni sau sistemele politice. Inainte de orice suntem oameni cu calitati si defecte care invatam in fiecare zi cine suntem noi insine si care este rolul nostru pe acest pamant. Spiritualitatea consta in a ne pastra umanitatea si responsabilitatea fata de noi, cei dragi, semenii nostri si toate formele de viata ale acestui pamant cu care interactionam zilnic. Cu respect.

     
    1. Doamna Luiza asta e viata. Viata autentica . Cu bucurii si necazuri …cu tradari si demonstratii de mare umanism si prietenie . Toti cei care ,,navigam ” virtual pe acest site am avut la un moment dat o cumpana a vietii . Ceea ce ne-a facut sa ne punem intrebari …despre noi si despre ceilalti…Intrebari despre Dumnezeu . Cautam – unii sustin ca ai gasit raspunsul la intrebarile lor…Parerea mea este ca nu…Saltul cuantic si noul univers ….cred ca al poate rezolva doar mult asteptata Nibiru…planeta care se tot da pitita….In alta ordine de idei , dragostea nabadoiasa care se aprinde la 80 de ani e cu cantec….am spus-o si o repet – toate se fac la timpul lor. Dupa tot ce ati trait …tradarea din partea partenerului si din partea asa ziselor prietene …Dumnezeu ( sau Universul ) a raspuns nevoilor dumneavostra . Suntem sau devenim exact ceea ce gandim.
      Nu v-ati lasat doborata si asta e cel mai imporatn .Sunteti o luptatoare si mai mult sunteti o invingatoare. Fiti convinsa ca viata pune pe fiecare exact acolo unde ai e locul , mai devreme sau mai tarziu…dar niciodata lucrurile nu raman nerezolvate…..Avem exemple ….multe.
      Sunteti o persoana plina de viata , aveti multa experienta si inteligenta ….incercati sa fiti mai pe subiect . Repet va citim comentariile cu placere dar asteptam parerea Luizei la subiectul – tema.
      Razvan e un magician care stie cand sa intervina si cand nu… da o tema care nu e fara rost . Intrebarile dau de gandit – e si asta un mod de a te ..mobiliza . Te fac sa-ti pui intrebari site-ul e vizitat de mii de oameni ….cinci hai opt au curajul de a comenta. Asta spune multe…
      Mult respect si o seara placuta

       
    2. Suflet drag, asemenea tie, trauma vietii m-a invatat multe. A fost o cale prin care am cunocut alte aspecte ale traiului …”asa ca sa nu ma plictisesc”. Am parcurs o situatie oarecum la fel. O buna prietena a intervenit in viata mea de cuplu, o casnicie cu „bune si rele” cu trei copii minunati…Atunci am judecato…ACUM ii multumesc. Asa am avut oportunitatea de a experimenta o alta fateta a vietii. Realizez ca judecata si victimizarea m-a dus in fundul prapastiei si ca doar acum cand nu mai pot povesti povestea traiesc viata.
      Cand povesteam retraiam situatia si astfel reinsamantam trauma, pe care o retraiam cu suferinta interioara, spunand ca am iertat….ma amageam….tarziu am descoperit ca in spatele acestei masti se ascundea neiertarea, judecata ca altul este vinovat de neimplinirile mele, ca de fapt ascundeam neputinta de a ma detasa de „normalitate, de confort…, frica de necunoscut… ” . Vedeam viata ca pe o obligatie contractuala. Acum stiu ca atunci cand termenii contractuali nu sunt respectati sau au fost aspecte nescrise, contractul inceeaza cu acordul partilor implicate.
      De fapt ma oglindeam in fiecare atitudine cu care ma intalneam.
      Am avut posibilitatea de a experimenta diverse aspecte ce au rezonat cu semintele din interiorul meu.
      Am intalnit oameni si intimplari in care m-am oglindit reusind astfel sa ma descopar…poate ca altfel as fi ratat experienta…
      De ce ceilalti manifestau o anumita atitudine …era doar problema lor…insa de ce ma intalneam cu acea atitudine …clar era doar o oglinda pe care am putut sa o constientizez si sa o schimb.
      Acum am reusit sa vad ca „tot raul a fost spre bine” ca a fost o alegere spre cunoastere. Asa am avut oportunitatea de A TRAI O ALTA EXPERIENTA. Am invatat experimentand, experienta pe care o pot impartasi cu cei ce doresc a invata din trairile celorlalti…pentru a castiga timp in care sa experimenteze alte fatete ale vietii.
      Te imbratisez cu drag.

       
  11. Oare Momentul Trezirii de a Fi Tu Insuti cu Adevarat ,cand Incepi Sa-Ti Asculti Inima ,indiferent de varsta , de invataturi , de dogme , de „sfaturi ” ,de scolile urmate , de situatia sociala , de „recomandari ” , de barfe” , de umilinte , de pierderi , de lovituri , de trecut , de greseli s.a. este „trecut” in cartea de identitate (buletin) ?. Consider ca Nu . Ii las pe Nico si pe Aurelian Temisan sa va spuna si ei cate ceva in melodia – Daca .

     
  12. Buna seara,d-na Luiza si tuturor cititorilor.Inca de la inceput tin sa va felicit pentru toate comentariile dvs…pe care le citesc si recitesc cu ff. multa placere…ma simt..bunicuta care a stiut sa va cultive,adevaratele valori umane..care nu se pierd sub nici o forma niciodata…caracter,demnitate,bun simt,sinceritate,loialitate,afectiune,iubire si stima fata de tine si de cei dragi….doar ca cei dragi,mai apropiati sau prieteni in care ai crezut o viata,..dau bir cu fugitii,atunci cand iti este greu…nici macar un telefon…si-atunci nu-ti ramane decat sa te ridici din prabusire si sa spui..gata,trebuie sa fac curat in viata mea si sa merg cu demnitate,onestitate ..mai departe..atat cat mi-e dat sa traiesc.Mi-ar face mare,mare,placere sa putem comunica,pe mess…eu am fost o simpla contabila-liceul economic,….nu sunt cu studii super. dar imi place sa citesc ff mult,tot ce tine de suflet,de frumos si poezie si teatru si muzica clasica,opera-opereta.uneori si goblen….Va stimez,va iubesc,pentru tot ce scrieti pentru tot ce sunteti..un mare OM….o mare Doamna..!gandurile si conceptiile noastre despre viata ,coincid…macar de-am fi mai multi atat de ..CURATI…si la propriu si la figurat..Multumesc Razvan,copil cu sufletul de aur,pentru toate articolele.Sanatate la minte,trup si suflet,TUTUROR !

     
    1. Nu trebuie de avut, Olga draga, „studii super” pentru a ne „misca” sufletul cu trairi si povestiri frumoase!
      Bobarnace primesc doar cei ce se dau Harap Alb si isi zdrangane armura ruginita prin fata noastra.
      „Sageti otravite” cum zice Sefu`! Curara noastra nu e insa letala, ea amorteste doar pentru o vreme..
      Ce se vede insa la noi toti, ce iese la iveala, sint problemele sufletului ramase nevindecate! Unele sint „la vedere”, altele mai mult sau mai putin iscusit dosite. La ele trebuie de lucrat, numai asa ne vom desavarsi.
      Acest forum se poate asemana cu globul „pavat” cu oglinzi de la discoteca! Se invarte si reflecta luminile (noastre) aratandu-ne in acelasi timp si chipul (uneori adevarat!)!
      Toti sintem unici, toti avem in spatele nostru o „calatorie” unica!
      Cum se spunea pe undeva: Adevarul cel mare nu il vom putea afla decat punand cap la cap adevarurile noastre ale tuturor!
      Sa scormonim asadar in „lada noastra cu zestre” dupa adevarurile proprii!

       
    2. Draga Olga in momentele mele de trecere de la o stare la alta am trait starea asa cum tu spui „ca cei dragi,mai apropiati sau prieteni in care ai crezut o viata,..dau bir cu fugitii,atunci cand iti este greu…nici macar un telefon”. De fapt am constientizat ca eu nu mai eream pe teritoriul lor…eu ma ridicasem din acel mod de a vedea lucrurile si alti oameni trebuia sa intalnesc pentru binele meu, pentru descoperirea altor aspecte din interiorl subconstiebtului meu. Pentru mine viata este o calatorie in care Eu calatoresc….ceilalti traiesc felul lor iar Eu sunt oaspete prin viata lor traind viata mea. Ca oaspete stiu ca vizitele scurte sunt apreciate si alt loc interesant ma asteapta.
      Stiu ca sti – ca in fiecare om este D.zeu care a ales sa provoace in mine iubirea
      – ca fiecare om a les sa aplice o anumita profesie spre a darui celorlati acea cunoastere, sprijin si indrumare
      – ca fiecare profesie este extrem de importanta…este o piesa din Jocul vietii.
      – ca lipsa dee apreciere”altul este bun…altul are scoala mai multa…etc.” este judecata de Sine…de D.zeu
      – ca viata se traieste in viata cu bucurie pentru tot
      – ca atunci cind descoperim fricile ce umbresc bucuria putem spune ca intradevar traim viata
      Stiu ca sti toate aceste ….acum poti sa le si aplici penteu ca meriti toata aprecierea mea penteu ceea ce esti. Multumesc ca existi.
      Esti minunata. O viata cu impliniri in toate

       
  13. Va rog sa ma iertati,d-nul Dan….insa nu toti oamenii, pot sa stearga trecutul,putem IERTA dar eu inca nu pot uita….niciodata.O seara placuta, tuturor.!…N-am sa mai comentez nimic.

     
    1. Cand m-am referit la Trecut , gandul m-a dus la Neaducerea in Prezent a Trairilor ce Ne-au Daunat Sanatatii Trupului , Mintii si Sufletului . Un exemplu concludent si proaspat de Readucere a acestor tipuri de Trairi ale Trecutului in prezent , ne da (pentru a n-a oara) Luiza care si azi si-a readus aminte , reluind si in comentarii ,istoria cu sotul cu „guru ” de 64 de ani , cu prietenele „darnice ” cu sotul samd, la fel cum un condamnat isi cara lantul de la picioare ,de care e legata o bila de otel .Exista o explicatie …sau chiar mai multe . E Fix Alegerea Fiecaruia ce face cu Viata si Sanatatea sa. O seara minunata ,asa cum este si Viata Traita cu Inima. Scuze ,inca ceva : am exersat si eu o perioada : Iert dar …nu Uit . Dupa un timp mi-am dat seama ca e „apa de ploaie „. Apoi am incercat altceva , apoi am imbunatatit acel ceva , am perseverat continuu pana am reusit sa iert. Este minunata aceasta Stare .

       
      1. Ma gandesc ca o fi fost impudic de introdus in „Cartea bunicii” un capitol numit „Polenizarea”, asa ca a gasit o modalitate sa ne parvina!
        Si cum s-o fi gandit ca datile trecute nu l-am inteles pe deplin…

         
    2. Frumos ai spus, Olga draga!
      Acel „niciodata” e insa mare aproblema!
      Ca ai recunoscut: „eu INCA nu pot uita” e minunat!
      La fel se intampla cu majoritatea dintre noi! Chiar daca ne strofocam sa (ne) dovedim contrariul.
      Nu contest aici ca Dan sau altii au reusit, fiindca e greu dar se poate!
      Voiam sa arat ca acel „niciodata” nu e o constatare oarecare ci capata aici un caracter profund de PROGRAMARE!
      Puterea CUVANTULUI ca cea a GANDULUI e deosebit de puternica!
      Cei care ne seduc sa repetam la nesfarsit rugaciuni, mantre, promisiuni, juraminte sau afirmatii stiu foarte bine ce caracter profund autoprogramator au acestea.
      Mare grija trebuie de avut!

       
      1. Nu a fost deloc usor sau simplu si nu s-a intamplat ” peste noapte ” . Unul din „primii pasi ” este sa Ai Curaj Sa-ti Faci Timp Pentru Tine. Apoi sunt alti pasi …Uneori te impiedici ….. Te ridici ,faci alti pasi….obosesti ….Te opresti ,te odihnesti ….Faci alti pasi …..iar te-mpiedici …,Cazi …Te ridici …dar Continui ….zilnic.Merita Tot Efortul .Recomandare : Fila de Lumina despre Plasticitatea Mintii (a carei Realitate a fost demonstrata si stiintific). O noapte linistita

         
  14. Draga doamna Olga la aceasta data Romania este un paradox. Avem reale valori care pot pune in valoare toata frumusetea sufletului, culturii si economiei romanesti dar care nu sunt cunoscute. Si dumneavoastra ca si multe alte doamne si domni sunteti reale valori romanesti dar care sunteti ca si mine in conuri de umbra. De fapt noi suntem valori acolo unde suntem si intamplator ne intalnim datorita lui Razvan pe acest site. E de la sine inteles ca doar oamenii care sub o forma sau alta se aseamana, sunt curiosi si citesc aceste File de Lumina. Aparent avem pareri contrare dar de fapt daca le analizezi cu atentie, nu. Sunt doar manifestari diferite de personalitate si experienta.Eu cred ca avem prilejul de a scrie ce simtim cu adevarat si acest fapt ne pune fata in fata atat cu noi cat si cu cei ce citesc cea ce noi comentam. Recunosc ca sunt teme care pur si simplu ma revolta pentru inca sunt multe nedreptati care se repeta, sunt multe greseli care se reiau de parca nimeni nu a invatat nimic din greselile trecutului. Sunt elemente de prezent si interpretare care sfideaza bunul simt, logica si respectul ca un non-sens. Sunt in continuare manifestari si deliruri spirituale care ne dovedesc comportamente demne de epoca de piatra. Sunt cuvinte folosite pentru a scrie nu pentru a avea consistenta dar care plac exact pentru ca suna plastic sau ritualic. Nu suntem la un concurs cine are dreptate pentru ca fiecare in felul lui/ei o are. Va rog sa comentati pentru ca fiecare om care comenteaza are de fapt o parere importanta si ii face bine sa si-o manifeste asa cum o simte indiferent de parerea celorlati. Nu puteti fi pe placul tuturor, dar puteti sa aveti curajul de a va sustine propria parere si asta va va ajuta sa o manifestati si in fiecare zi acolo unde sunteti. Problema majora a generatiei noastre este ca noi am muncit inversunat de multe ori tacand sa fie bine si ne-am trezit ca nu este bine si noi nu avem curajul de a ne manifesta parerile care culmea sunt reale, umane, profesionale si de bun simt. Credem ca suntem o categorie umana pe cale de disparitie deoarece ne-au invadat oportunistii si tupeistii. Mai noi superspiritualii cu capetele pline de mantre si goale de creieri. Este adevarat ca traim vremuri care nu mai au nici un reper, dar acest fapt are consecinte dramatice. Sloganul „traieste clipa” a produs multe daune la nivel de individ, familie, societate si democratia prost inteleasa si dezinteria legislativa fara noima si utilitate cat si spititualiatea exacerbata cu tema sfarsitul lumii sau economia disfunctionala. Practic fiecare acolo unde suntem trebuie sa ne gasim repere proprii de fi si de a ne manifesta. Analizand istoria devine clar cum suntem manipulati si devine clar si ce avem de facut noi cu noi pentru a ridica nivelul de a privi, intelege si actiona in realitate. De multe ori trebuie sa luam decizii care ne schimba categoric viata. Decizia de a ne schimba profesia, locul de munca, de a ne manifesta talentele native chiar daca intampinam o multime de critici dar, asa in fiecare zi, facand ceea ce ne face reala placere, sa descoperim cine suntem de fapt si ce vrem cu adevat sa facem zilnic. Am o cunostinta care a renuntat la a fi contabila intr-o firma si s-a apucat de gatit prajituri, alta tricoteaza , alta face bijuterii hand-made si desi sunt activitati migaloase, le produc o reala satisfactie pentru ca au invatat sa faca lucruri care le produc o foarte mare placere nesupuse unor modificari aberante si vesnic stresante. Bineinteles ca familiile la inceput au fost impotriva dar in timp vazandu-le fericite si mai important mai mult acasa cu familia si totusi castigand bani si-au schimbat parerile si le-au sustinut. Copiii lor sunt sanatosi si mananca o hrana pregatita cu dragoste si mai mult isi ajuta mamele invatand la randul lor sa isi consume tipul in activitati practice si utile oricand. Rezultatele la invatatura s-au imbunatatit, copii invatand din constiinta nu din obligatie si mai mult chiar au inceput sa fie curiosi sa citesca mai mult, nu sa se joace pe calculator – si toate au venit de la sine. Probabil trebuie sa ne reluam locul nostru fiecare in societate acordand timp echilibrat pentru profesie, familie, noi. In ultimii ani am acordat timp numai muncii si de a castiga bani pentru a sustine toate nevoile familiei mai mult sau mai putin meritate, uitand de noi si de nevoile noastre sufletesti si de sanatate. Am lasat ca cei din exterior sa ne dicteze si interiorul dar nu este asa pentru ca ce nu ne apartine, ne macina, ne consuma si ne distruge. Nu e usor sa iei decizia de a fi tu insati si sa arati asta si lumii si celor care sunt obisnuiti ca femeie sa fi supusa. Dar crede-ma ca in momentul in care realizezi ca este foarte important ca tu sa te simti bine cu tine insati in viata ta – atunci inveti sa spui si „nu” si „putin imi pasa de parea ta – eu pentru mine am hotarat”. Bataliile ca si respectul de sine se castiga si se impune. E superb cand iti asumi consecintele deciziilor tale si o spui pe un ton ferm – eu asa vreau, parerea mea este si mi-o asum. Dintr-o data inveti sa mergi drept ca de la sine si nu mai e nevoie sa ceri permisiunea nimanui. Brusc vei observa ca iti castigi si respectul sotului, copiilor si chiar a colegilor care pana atunci nu te remarcasera decat ca o prezenta oarecare, obisnuiti sa executi fara sa comentezi. Sunt zeci de mii de femei super-inteligente si ultra-creative care nu au curajul sa se manifeste si de aceea asteptand de la sot sau de la societate recunoasterea se plafoneaza autodistgandu-se. Este greu sa iti dai singur valoare cand crezi ca ea iti este data de diplome sau de bani. In realitate conteaza ceea ce faci si cum te simti tu cu tine insati in tot ceea ce faci zilnic. Si vei observa ca incet, incet si cei din jurul tau se schimba si se aleg singuri. Se spune ca atunci cand tu te schimbi primii pe care ii pierzi sunt prietenii – dar inseamna ca nu ai pierdut nimic – pentru ca nu poti pierde ceea ce nu ai de fapt. Intr-o carte am citit un citat care mi-a placut si pe care si bunica il stia : Uriasii cad si se ridica si merg mai departe si sunt tot uriasi, viermii viermuiesc – si fiecare decide in viata lui ce e. Draga Olga scrie, comenteaza si scrie nu doar pe acest site – scrie-ti tie, scrisul te va ajuta sa iti limpezesti gandurile si sa iti ordonezi viata – iti va fi cel mai bun prieten si cel mai adevarat critic dar vei invata cu adevarat cine sti tu si ce vrei de la tine in acesta viata. Cu drag si cu respect.

     
  15. Excelent comentariu Luiza, si eu am avut un moment cand am spus „nu”. Pacat ca, in general, trebuie sa induri foarte mult pana sa ajungi sa spui „nu”. Suntem educati sa fim disciplinati inca din scoala.

     

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top