Pălăria femeii
Într-o zi, când eram tânăr și preocupat de problemele lumii, am avut șansa să întâlnesc în tren un bătrân. Avea glasul molcom și blând și în ochi îi citeam acea înțelepciune strămoșească, pe care o prețuiam atât de mult. Hainele erau croite de croitorii altor vremi, dar curate și îngrijite. Totuși, pălăria cu borul tare și perfect îndoită în acel loc în care o prinzi cu trei degete ca sa o dai jos sau să o pui pe cap, părea mai obosită decât restul, fiind prea mult utilizată. De sub ea, apăreau doi ochi albaștri ca cerul, care nu păreau să cunoască trecerea timpului chiar dacă erau înconjurați de riduri groase ascunse un pic și de sprâncenele albe și bogate. Barba, tăiată îngrijit, întregea un chip pe care nu-l puteai uita ușor și care îți sugera o anumită distincție în fața căreia nu puteai rămâne indiferent.
Evident nu l-am putut ignora pe Moș Ion, așa cum se prezenta la începutul discuției. Avea oarecum un limbaj hâtru presărat cu glume, pe care trebuia să le urmărești cu atenție pentru a nu-ți scăpa o intonație sau o vorbă ce părea aruncată în vânt. Uneori îî plăcea să vorbească despre el la persoana a treia și dacă nu erai atent, credeai că întâmplările se refereau la altcineva. Încă de la început, mi-am dat seama că este altfel decât majoritatea persoanelor cunoscute:
– Bună ziua.
– Dacă zici, tu, așa ți se pare?
Un pic derutat, îl privesc în ochii mari și decid să nu mă las intimidat.
– Era o urare, nu o constatare.
– Atunci, o primește Moș Ion.
– Cine?
– Moș Ion, adică eu.
– Aha.
– Și tu să ai o viață cumsecade, îți urază Moșul.
– Nu fericită, veselă, bogată sau lungă?
– Nu. Atât e suficient. Fericit nu poți fi dacă nu știi ce e tristețea, veselia prea multă e pentru nebuni, bogăția o caută doar cei care nu au altceva mai bun de făcut și lungimea e dată de Dumnezeu.
– Moș, Ioane, te văd trecut prin viață, spune-mi și mie ce e cu femeia? Aveam o prietenă care era atât de jucăușă când era mică și acum s-a schimbat de tot. Este aprigă și mohorâtă. Așa sunt toate femeile?
– Ehe, dragul moșului, femeia e o creatură plină de miracole. Se schimbă mereu, de la un an la altul, de la o saptămână la alta și chiar de la o clipă la următoarea. Țin minte ce i-a spus badea Gheorghe lui Moș Ion, când moșul nu era încă moș și abia îi dăduseră tuleiele.
– Cine e Badea Gheorghe?
– Tu nu-l cunoști încă pe Moș Ion, chiar dacă stă în fața ta și vrei să știi cine e badea Gheorghe?
– Aici cam ai dreptate.
– Eee… badea Gheorghe era tatăl lui Moș Ion. Acum e la ceruri și râde de noi de acolo de sus că ne chinuim și ne zbatem în viața asta ca muștele într-un borcan.
– Și ce ți-a zis?
– Muierea este schimbătoare, la 3 ani se privește în oglindă şi vede o prințesă, la 8 ani se crede cea mai frumoasă zână. Apoi se schimbă și la 15 ani se privește şi o vede pe sora cea urâtă a zânei și spune: „Mamă, nu pot merge la școală arătând în halul ăsta! “
Când ajunge la 20 de ani, se uită la ea și își găsește numai defecte, ba că e prea grasă sau prea slabă, ba că are sânii prea mici sau prea mari, ori e prea înaltă sau scundă, mă rog știi tu, dar nu se mai ascunde, iese în lume oricum.
Când ajunge la 20 de ani, se uită la ea și își găsește numai defecte, ba că e prea grasă sau prea slabă, ba că are sânii prea mici sau prea mari, ori e prea înaltă sau scundă, mă rog știi tu, dar nu se mai ascunde, iese în lume oricum.
Când ajunge la 30 de ani, se uită la ea și își găsește aceleași defecte, dar nu se mai dichisește și iese în lume așa cum e.
La 40 de ani, e mulțumită dacă e curată înainte să iasă în lume. La 50 capătă încredere în ea și merge unde vrea. Pe la 60 își dă seama că viața e scurtă și pleacă să cucerească lumea. La 70 râde, se bucură cu adevărat de viață, fiind mai înțeleaptă, iar la 80 nu mai pierde vremea, își pune pălăria și iese fericită în lume.
– Moșule, nu înțeleg de ce femeia nu face asta de la început.
– Dragul tatii, femeia este un mister. Tu crezi că eu am deslușit misterul când nici chiar ele nu i-au dat de capăt? Ai o viață în față, caută și tu să le înțelegi, poate ai mai mult noroc, spuse el, în timp ce-și lua bagajele ca să coboare din tren.
Autor: Răzvan Șerbu
(după o idee de pe Internet)
Comentarii (3)
Lasă un răspuns
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Creatura?!?
Dumnezeule Mare, eu cind ma gindesc, privesc la sau vorbesc cu sau despre femei – de la virsta de o zi si pina la infinit – gindul mi se duce automat la … fapturi mai degraba ezoterice, zau asa!
Doina, eu chiar si acum, la anii mei, cind am invatat ‘la greu’ ca fapturilor astea ezoterice le trebuie – chiar si fara a fi suparate, provocate sau desconsiderate in vreun fel -, extrem de putin ca sa treaca cu viteza luminii de la ezoterism inalt spiritual laaa…
…exoterismul cel mai ‘contondent, eu tot nu ma pot referi la femei ca la niste … creaturi!
Parol!…
am prins si eu ideea asta parca am citit-o undeva
dar ai aranjat-o frumos si ti-a iesit o poveste
simpatica..o poveste despre o poveste Femeia