Căutarea vieții la marginea sistemului solar

Astronomul Freeman Dyson sugerează că ar trebui să căutăm viața în sistemul nostru solar în locuri în care alții nu cred că este posibilă. Totuși, dacă ar exista și dacă teorial lui este corectă, atunci descoperirea vieții ar fi extrem de simplu de făcut chiar de pe Pământ cu ajutorul telescoapelor. Să-l urmărim !

Cum vom fi ținuți minte peste 200 de ani? Se întâmplă să locuiesc într-un oraș mic, Princeton, în New Jersey care, în fiecare an, sărbătorește marele eveniment al istoriei sale: bătălia de la Princeton, care a fost, de fapt, o bătălie foarte importantă. A fost prima bătălie câștigată George Washington, de fapt, și a fost un moment de cotitură al războiului pentru independență. S-a întâmplat acum 225 ani. A fost, de fapt, un mare dezastru pentru Princeton. Orașul a fost ars din temelii; s-a întâmplat în mijlocul iernii, și a fost o iarnă foarte, foarte grea. În jur de un sfert din populația orașului a murit în acea iarnă de foame sau de frig, dar nimeni nu ține minte asta. Ce țin minte e, desigur, marele triumf: britanicii au fost înfrânți, noi am învins, iar țara s-a născut. Și sunt de acord că nu durerile nașterii, ci copilul e cel ținut minte. Și prin asta trecem în acest moment.

Voiam să vorbesc doar un minut despre viitorul biotehnologiei, pentru că eu cred că știu foarte puțin despre asta — nu sunt biolog — așa că tot ce știu poate fi spus într-un minut. Ce spun eu e că ar trebui să urmăm modelul care a avut atât succes în industria electronică: ceea ce transformă calculatoarele într-un mare succes în întreaga lume sunt jucăriile. Imediat ce calculatoarele au devenit jucării, cu care copiii puteau veni acasă și se puteau juca, industria s-a lansat cu adevărat. Și asta trebuie să se întâmple și cu biotehnologia.

E o mare — Există o mare comunitate de oameni în lume de biologi practici, de crescători de câini, crescători de porumbei, de orhidee, de trandafiri — oameni care se ocupă manual de biologie, și care sunt dedicați producției de lucruri frumoase, creaturi frumoase: plante, animale, animale de companie. Acești oameni ar fi ajutați de biotehnologie, și asta ar fi un enorm pas înainte către acceptarea biotehnologiei. Asta ar înlătura o mare parte din opoziție. Când oamenii au tehnologia asta pe mână, ai o trusă de biotehnologie, pe care să o poți folosi singur — crește-ți propriul câine, propria pisică. Cumperi doar programul, tu construiești restul. Nu spun mai mult, puteți duce dvs. [ideea] mai departe. Se va întâmpla, și cred că va trebui să se întâmple înainte ca tehnologia să devină naturală, să devină parte din condiția umană, ceva cu care toți s-au obișnuit și pe care toți o acceptă.

Să lăsăm asta deoparte. Vreau să vorbesc despre ceva destul de diferit, ceva la care mă pricep, și anume despre astronomie. Și mă interesează căutarea vieții în univers. Și depinde de noi să introducem un nou mod de a face asta, și despre asta voi vorbi timp de 10 minute, sau oricât timp mi-ar mai fi rămas. Important este că cea mai mare parte din teritoriul care ne e accesibil — nu vorbesc despre stele, vorbesc despre sistemul solar, locuri la care putem ajunge cu nave spatiale și cu telescoapele de pe pământ. Cea mai mare parte din acest teritoriu este foarte rece și foarte departe de Soare.

Dacă privești sistemul solar așa cum îl știm azi, are câteva planete aproape de Soare, acolo locuim noi. Are un număr substanțial de asteroizi între orbita Pământului și — până la orbita lui Jupiter. Asteroizii reprezintă o cantitate importantă de teren, dar nu foarte mare. Și nu e foarte promițătoare pentru viață, devreme ce e compusă în principal din metale și piatră, mai mult piatră. Nu e numai frig, dar și foarte uscat. Așa că nu avem prea mari speranțe legate de asteroizi.

Se găsesc câteva locuri interesante puțin mai departe, lunile lui Jupiter și ale lui Saturn. În special, e un loc numit Europa, care e — Europa e una din lunile lui Jupiter, Unde observăm o suprafață de gheață foarte plană care arată ca și cum ar pluti deasupra unui ocean. Deci credem că pe Europa se găsește, de fapt, un ocean adânc. Și asta o face un loc extraordinar de explorat. Oceanul — cel mai probabil loc în care viața poate apărea, așa cum a apărut și pe Pământ. Așa că ne-ar plăcea să explorăm Europa, să coborâm prin gheață, să vedem cine înoată în ocean, dacă sunt pești sau alge sau monștri marini — orice am găsi ar fi interesant — sau cefalopode. Dar asta e greu de realizat. Din păcate, gheața e groasă. Nu știm cât de groasă, probabil câțiva kilometri, așa că e foarte scump și foarte dificil să ajungem acolo — să trimitem submarinul sau orice ar fi — și să explorăm. Asta nu știm încă să facem. Există planuri, dar e greu.

Mergi și mai departe, vei găsi că dincolo de orbita lui Neptun departe de Soare, acolo începe adevărata proprietate imobiliară. Vei găsi milioane sau trilioane sau miliarde de obiecte care, în ceea ce numim Centura Kuiper sau Norul Oort — aceștia sunt nori de mici obiecte care apar drept comete atunci când cad aproape de Soare. În mare ele doar există acolo, în frigul periferiei sistemului solar, dar sunt foarte interesante din punct de vedere biologic, pentru că sunt formate în principal din gheață și alte minerale, care sunt tocmai potrivite pentru apariția vieții. Așa că, dacă viața ar putea apărea acolo ar avea toate cele necesare: chimie și lumina soarelui tot ce e necesar.

Deci ce propun este că acolo ar trebui să căutăm viață, nu pe Marte, deși Marte e desigur un loc foarte promițător și interesant. Dar putem privi în afară, foarte ieftin și simplu. Și despre asta voi vorbi. Există un — imaginați-vă că viața ar fi apărut pe Europa, și ar fi rămas în ocean miliarde de ani. Este destul de probabil să iasă din ocean, la suprafață, așa cum a făcut-o pe Pământ. A stat în ocean și a evoluat timp de 2 miliarde de ani, ieșind în cele din urmă pe uscat. Și apoi desigur a avut multă — mult mai multă libertate, și o mai mare varietate de creaturi au apărut pe uscat decât ar fi fost posibil în ocean. Și trecerea de la ocean la uscat nu a fost ușoară, dar s-a întâmplat.

Acum, dacă viața ar fi apărut pe Europa, în ocean, s-ar fi putut deplasa, de asemenea, spre suprafață. Dar acolo n-ar mai fi găsit aer, fiind vid. Este frig, dar tot s-ar fi putut întâmpla. Imaginați-vă plante care cresc precum algele prin crăpături în gheață, cresc la suprafață. De ce ar avea nevoie pentru a crește la suprafață? Ar avea nevoie, în primul rând, de un înveliș gros pentru a se proteja de pierderile de apă prin piele. Deci ar trebui să aibă ceva asemănător pielii reptilelor. Dar mai bine — ce e mai important este că ar trebui să concentreze lumina solară. Lumina solară pe Jupiter, sau pe sateliții lui Jupiter, este de 25 de ori mai slabă decât aici, Jupiter aflându-se de cinci ori mai departe de Soare. Deci ar trebui să aibă, aceste creaturi, pe care le numesc floarea soarelui, pe care le imaginez trăind la suprafața Europei, ar trebui să aibă ori lentile, ori oglinzi pentru a concentra lumina solară. pentru a-și ține de cald la suprafață. Altfel, s-ar afla la o temperatură de minus 150, care cu siguranță nu e propice apariției vieții, cel puțin nu de felul celei pe care o cunoaștem. Dar dacă ar putea să crească precum frunzele, mici lentile sau oglinzi, pentru a concentra lumina solară, atunci și-ar ține de cald la suprafață, și s-ar bucura de toate beneficiile luminii solare și ar avea rădăcini crescând adânc în ocean — viața ar putea înflori mult mai mult. De ce, deci, să nu căutăm — desigur, este foarte improbabil să existe viață la suprafața Europei. Toate aceste lucruri sunt improbabile, dar filosofia mea este să caut ce e detectabil, nu ce e probabil.

Istoria astronomiei e plină de lucruri improbabile găsite până la urmă. Și, vreau să spun, cel mai bun exemplu e cel al radioastronomiei în întregime. A fost — la începutul radio astronomiei, Dl. Jansky, la laboratoarele Bell, a detectat unde radio venind din cer, și astronomii tradiționali erau disprețuitori. Au spus, în regulă, poți detecta unde radio venind de la Soare, dar Soarele e singurul obiect în univers suficient de aproape și de strălucitor pentru a putea fi într-adevăr detectat. Poți calcula cu ușurință că undele radio venind de la Soare sunt destul de slabe, și orice altceva în univers e de milioane de ori mai departe, deci cu siguranță nu e detectabil. Așa că n-are rost să cauți. Și asta, desigur, a întârziat progresul radioastronomiei cu în jur de 20 de ani. Devreme ce nu e nimic acolo, poți la fel de bine să nu cauți. Desigur, imediat ce au început să caute, după în jur de 20 de ani, radioastronomia a început să se dezvolte. Pentru că au descoperit că universul e absolut plin de tot felul de lucruri minunate care radiază în spectrul radio, mult mai strălucitor decât Soarele. Același lucru poate fi adevărat în cazul formelor de viață, despre care vorbesc, pe obiecte reci: că ar putea de fapt să se găsească în abundență în univers, și să nu fi fost detectate doar pentru că nu ne-am deranjat să căutăm.

Deci, ultimul lucru despre care vreau să vorbesc este cum le-am putea detecta. Există ceva numit vânătoare de noapte. Această expresie am învățat-o de la fiul meu George, care se află în sală. Iei — e o expresie canadiană: dacă vrei să vânezi animale noaptea, iei un felinar de miner, care e o lanternă. O legi de frunte, ca să poți vedea reflexia în ochii animalului. Deci, dacă ieși noaptea la vânătoare și aprinzi o lanternă, animalele strălucesc. Vezi strălucirea roșie în ochii lor, care e reflexia lanternei. Și apoi, dacă ești unul dintre personajele astea nesportive, poți împușca animalele și le poți lua acasă. Și, desigur, asta nu e corect față de ceilalți vânători care vânează ziua. Deci în Canada e ilegal. În Noua Zeelandă e legal, pentru că fermierii neozeelandezi folosesc asta pentru e scăpa de iepuri, pentru că iepurii fac competiție oilor în Noua Zeelandă. Deci fermierii ies noaptea cu mașini pline cu arme, și aprind farurile, și orice nu seamănă cu o oaie e împușcat.

Deci am propus același procedeu pentru a căuta forme de viață în univers. Dacă aceste creaturi care trăiesc pe suprafețe reci — ori pe Europa, ori mai departe, oriunde ar putea trăi pe o suprafață rece — aceste creaturi trebuie să posede reflectoare. Pentru a concentra lumina solară, trebuie să aibă lentile și oglinzi pentru a-și tine de cald. Și apoi, când le luminezi, lumina soarelui va fi reflectată inapoi întocmai ca din ochii unui animal. Deci aceste creaturi vor străluci în comparație cu fundalul rece. Și cu cât avansezi, mai departe de Soare, cu atât va fi mai puternică aceasta reflexie. De fapt, această metodă de a vâna forme de viață devine tot mai puternică pe măsură ce te îndepărtezi, pentru că reflectoarele optice trebuie să fie mai puternice, deci lumina reflectată va străluci și mai mult în contrast cu fundalul întunecat. Deci, cu cât te îndepărtezi de Soare, metoda devine din ce în ce mai puternică. Deci, de fapt, poți căuta aceste creaturi cu telescoape de pe Pământ. De ce nu o facem? Simplu, pentru că nimeni nu s-a gândit încă la asta.

Dar sper că o vom face, și cu puțin — probabil nu vom găsi nimic, toate aceste speculații putând să nu fie fondate — totuși, avem o șansă. Și, desigur, dacă se întâmplă, ne va transforma perspectiva asupra vieții. Pentru că înseamnă că modul în care viața poate subzista acolo, are avantaje enorme asupra vieții pe o planetă. E extrem de greu să te muți de pe o planetă pe alta. Avem dificultăți chiar în acest moment și orice creatură de pe o planetă e în mare măsură blocată acolo. În special dacă respiri aer — e foarte greu să ajungi de pe planeta A, pe planeta B, pentru că nu există aer între ele, dar dacă respiri aer — ești mort — imediat ce părăsești planeta, dacă nu ai o navă spațială.

Dar dacă trăiești în vid, dacă trăiești pe suprafața unuia dintre aceste obiecte, de exemplu, în centura Kuiper, asta — un obiect precum Pluto, sau unul dintre obiectele mai mici din vecinătatea lui Pluto, și dacă se întâmplă — dacă trăiești pe suprafață, acolo, și ești aruncat de pe suprafață printr-o coliziune, nimic nu se schimbă prea mult: încă te afli pe o bucată de gheață, încă ai lumină solară și încă poți supraviețui în timp ce călătorești dintr-un loc în altul. Și apoi, dacă te lovești de alt obiect, poți rămâne acolo și îl poți coloniza. Viața se răspândește, apoi, de la un obiect la altul. Deci, dacă există viață în centura Kuiper, este probabil să se fi răspândit. Și vei avea atunci concurență între specii, evoluție darwiniană, deci va exista un avantaj de partea speciilor capabile să călătorească dintr-un loc în altul fără a avea nevoie să aștepte o coliziune. Și vor exista avantaje pentru răspândirea unor păduri de vegetație asemănătoare algelor. Numesc aceste creaturi florile soarelui. Arată poate ca florile soarelui. Ar trebui ca tot timpul să fie îndreptate către soare, și ar trebui să fie răspândite în spațiu, pentru că gravitația pe aceste obiecte e slabă. Astfel pot colecta lumina solară pe o suprafață mare. Deci ar fi, de fapt, foarte ușor de detectat.

Deci sper că, în următorii 10 ani, să găsim aceste creaturi, și apoi, desigur, întreaga noastră perspectivă asupra vieții în univers se va schimba. Dacă nu le vom găsi, le putem creea noi înșine. Asta e încă o oportunitate minunată care se deschide. Putem, de îndată ce vom înțelege puțin mai bine ingineria genetică, unul dintre lucrurile pe care le putem face cu trusa de genetică pe care o poți folosi acasă — este să construim o creatură care poate trăi pe un satelit rece, un loc precum Europa, pentru a putea coloniza Europa cu propriile noastre creaturi. Ar fi un lucru distractiv de făcut. Pe termen lung, desigur, asta ar putea face posibilă mutarea noastră acolo. Ce se va întâmpla până la urmă — nu doar oamenii vor coloniza spațiul, ci viața se va răspândi de pe Pământ, mutându-se în regatul său. Și regatul vieții, desigur, va fi întregul univers. Și dacă viața există deja acolo, totul devine mai interesant, pe termen scurt, dar pe termen lung, dacă nu există viață acolo, o putem crea noi înșine. Transformăm universul în ceva mult mai bogat și mai frumos decât e azi. Deci, iar, ne îndreptăm către un viitor mare și minunat.