Secretul vieții de pe Pământ poate fi pe Marte?
Ne-ar place să ne imaginăm că viața pe alte planete este plină de omuleți verzi sau unii cu ochi mari reptilieni. Chiar dacă asta poate fi adevărat în imensitatea galaxiei noastre, venind mai aproape, în limitele Sistemului Solar cercetătoarea Nathalie Cabrol ne duce în lumea căutării de microbi pe Marte, iar cercetarea începe în lacurile aflate la mari înălțimi în munții Anzi. Acest mediu extrem, cu atmosferă rarefiată arată aproximativ la fel cu cea de acum 3,5 miliarde de ani de pe Marte. Aflăm de pe Terra, pe baza dezvoltării vieții în aceste medii extreme unde trebuie să căutăm urmele vieții pe Marte. Totodată, datorită schimburilor îndelungate de materie rezultată din ciocnirile cu comete și meteoriți între Marte și Pământ, s-ar putea ca pe Marte să găsim ceea ce lipsește pe Pământ și anume, dovezile apariției vieții.
Știți, câteodată lucrurile cele mai importante sunt cele mai mici. Voi încerca să vă conving, în cele 15 minute pe care le am, că microbii ne pot oferi multe răspunsuri la întrebări cum ar fi: „Suntem singuri?” Apoi ne pot spune mai multe, nu numai despre viața din sistemul nostru solar, ci poate și din afara lui. De aceea îi caut în cele mai imposibile locuri de pe Pământ, în medii extreme în care condițiile îi împing la limita supraviețuirii. Chiar și pe mine, când mă apropii prea mult de ei. Iată cum stau lucrurile. Noi suntem singura civilizație avansată din Sistemul Solar. Dar asta nu înseamnă că nu există viață microbiană în apropiere. De fapt, planetele și sateliții pe care îi vedeți aici ar putea găzdui viața – toate! – și știm acest lucru. E o posibilitate foarte mare. Iar dacă descoperim viață pe acele planete și sateliți, am putea răspunde unor întrebări ca: suntem singuri în Sistemul Solar? De unde provenim? Avem rude în vecinătate? Există viață în afara Sistemului Solar?
Putem pune toate aceste întrebări pentru că s-a produs o revoluție în a înțelege ce înseamnă o planetă habitabilă. Astăzi, o planetă habitabilă e o planetă care are o zonă unde apa poate fi stabilă. Însă mie îmi pare o definiție pe orizontală a habitabilității, pentru că implică distanța până la o stea, dar există o altă dimensiune a habitabilității, o dimensiune verticală. Gândiți-vă la această dimensiune astfel: condiții sub suprafața unei planete, foarte departe de un soare, dar unde totuși există apă, energie, nutrienți, care uneori înseamnă hrană, și protecție. Dacă luăm Pământul, foarte departe de lumina soarelui, în adâncurile oceanului, viața prosperă și folosește doar chimie pentru procesele vieții.
Dacă gândești astfel, în acel moment toate barierele se dărâmă. Practic, nu mai există restricții. Și dacă v-ați uitat la știri în ultima vreme, ați văzut că am descoperit oceane subterane pe Europa, pe Ganymede, pe Enceladus, pe Titan, iar mai nou un gheizer și izvoare termale pe Enceladus. Sistemul nostru solar se transformă într-o uriașă stațiune balneară! Cine a mers la stațiune știe cât de mult le place microbilor acolo, nu? (Râsete)
Și acum gândiți-vă și la Marte. Viața nu e posibilă pe suprafața lui Marte astăzi. Dar poate că se ascunde în adâncime.
Am progresat în a înțelege ce înseamnă habitabil, dar am progresat și în a înțelege care sunt semnele vieții pe Pământ. Avem ceea ce se cheamă molecule organice, care sunt baza vieții, avem fosile, avem minerale, biominerale, care apar în urma reacției dintre bacterii și roci, și firește avem gaze în atmosferă. Priviți aceste mici alge verzi în partea dreaptă a ecranului, ele sunt descendenții direcți ale celor care pompau oxigen acum un miliard de ani în atmosfera terestră. Făcând asta, au otrăvit 90% din formele de viață de pe Pământ, dar ele sunt motivul pentru care putem respira acest aer astăzi.
Dar oricât s-a îmbogățit înțelegerea noastră asupra acestor lucruri, există o întrebare căreia încă nu-i putem răspunde și aceasta e: de unde provenim? Ba, mai rău, nu vom putea descoperi o dovadă fizică despre originea noastră pe această planetă, și asta pentru că orice e mai vechi de 4 miliarde de ani a dispărut. Istoria a dispărut, a fost ștearsă de tectonica plăcilor și eroziune. E ceea ce eu numesc „orizontul biologic al Pământului”. Dincolo de acest orizont nu știm de unde provenim.
Deci e totul pierdut? Poate că nu. Am putea descoperi dovezile originii noastre în cel mai improbabil loc, iar acest loc e Marte.
Cum e posibil? În mod evident la începutul Sistemului Solar Marte si Pământul au fost bombardate de asteroizi și comete gigantice și produsele impacturilor s-au răspândit peste tot. Pământul și Marte au aruncat roci unul către celălalt mult timp. Bucăți de rocă au aterizat pe Pământ, fragmente din Pământ au ajuns pe Marte. Atunci aceste două planete ar fi putut fi însămânțate cu același material. Deci, da, poate că străbunicul stă acolo la suprafață și ne așteaptă. Asta înseamnă și că am putea merge pe Marte să descoperim urmele originii noastre. Secretul acesta ar putea fi pe Marte. De aceea Marte e atât de special pentru noi.
Însă pentru asta trebuia ca Marte să fi fost habitabil când condițiile au fost prielnice. Așadar, a fost Marte habitabil? Avem numeroase misiuni care ne spun exact acest lucru astăzi. La momentul când a apărut viața pe Pământ, Marte avea un ocean, avea vulcani, avea lacuri, și avea delte, ca în această frumoasă imagine. Imaginea a fost transmisă de robotul Curiosity acum câteva săptămâni. Ne arată rămășițele unei delte și această imagine ne spune ceva: apa exista din abundență și a continuat să izvorască foarte multă vreme. Asta e bine pentru viață. Chimia vieții durează mult până se produce.
Deci e foarte bine, dar înseamnă oare că dacă mergem pe Marte va fi ușor să găsim viață? Nu neapărat.
Iată ce s-a întâmplat. Pe când viața se extindea rapid la suprafața Pământului, totul a luat-o razna pe Marte, literalmente. Atmosfera a fost smulsă de vânturile solare, Marte și-a pierdut magnetosfera, apoi razele cosmice și UV i-au bombardat suprafața, iar apa s-a dus în spațiu și în adâncime. Dacă vrem să putem înțelege, dacă vrem să descoperim acele urme ale vieții de la suprafața lui Marte, dacă există, trebuie să înțelegem impactul fiecăruia dintre aceste evenimente asupra conservării urmelor de viață. Numai atunci vom putea ști unde se ascund aceste semne, și numai atunci vom putea să trimitem robotul spațial unde trebuie să putem lua o probă de rocă ce ne-ar putea spune ceva foarte important despre cine suntem. Sau, dacă nu, poate ne va spune că undeva, în mod independent, viața a apărut pe altă planetă.
Asta e ușor. Trebuie numai să mergem cu 3,5 miliarde de ani în urmă în trecutul unei planete. Ne trebuie doar o mașină a timpului.
Simplu, nu-i așa? Ei bine, chiar este. Priviți în jur – asta-i planeta Pământ. Asta e mașina timpului. Geologii o folosesc pentru a se întoarce în trecutul planetei noastre. Eu o folosesc într-un mod puțin diferit. Folosesc planeta Pământ ca să merg în habitate extreme în care condițiile au fost asemănătoare celor de pe Marte când s-a schimbat clima. Acolo încerc să înțeleg ce s-a întâmplat. Care sunt urmele vieții? Ce a mai rămas? Cum le vom găsi? Vă voi lua cu mine pentru un minut într-o călătorie cu această mașină a timpului.
Ceea ce vedeți aici e la 4500 metri în Anzi, de fapt suntem la mai puțin de un miliard de ani după ce s-au format Pământul și Marte. Pământul și Marte arătau probabil exact așa: vulcani peste tot, lacuri care se evaporă peste tot, minerale, izvoare termale. Vedeți movilele de pe marginea acelor lacuri? Ele sunt construite de către descendenții primelor organisme care au produs prima fosilă de pe Pământ.
Dar dacă vrem să înțelegem ce se întâmplă, trebuie să mergem puțin mai departe. Și încă ceva despre acele locuri, exact ca pe Marte cu 3,5 miliarde de ani în urmă, clima se schimbă foarte repede, iar apa și gheața dispar. Trebuie să ajungem la vremea când pe Marte s-a schimbat totul. Pentru asta trebuie să urcăm. De ce? Pentru că pe măsură ce urci, atmosfera se subțiază, devine mai instabilă, temperatura scade și sunt mult mai multe radiații UV. Pe scurt, ajungem la acele condiții de pe Marte când s-a schimbat totul.
Nu v-am promis o călătorie comodă cu mașina timpului. Nu veți sta jos în mașina timpului. Trebuie să urcați 500 kg de echipament pe vârful acestui vulcan de 20 000 de picioare din Anzi. Asta înseamnă vreo 6000 de metri. Va trebui să dormiți pe pante înclinate la 42 de grade și să sperați că nu va fi niciun cutremur în noaptea aceea. Dar când ajungem în vârf, descoperim lacul pentru care am venit. La această altitudine, lacul trece prin exact aceleași condiții ca cele de pe Marte acum 3,5 miliarde de ani. Acum trebuie să ne schimbăm călătoria, să intrăm înăuntrul lacului. Pentru asta, trebuie să ne scoatem echipamentul de urcat pe munte, să ne punem costumele și să trecem la treabă. Însă când intrăm în lac, chiar în momentul în care intrăm în lac, facem un pas înapoi 3,5 miliarde de ani în trecutul altei planete. Apoi vom găsi răspunsurile pe care le căutam. Viața există pretutindeni, absolut pretutindeni. Tot ce vedeți în această imagine e un organism viu. Poate scafandrul nu, însă orice altceva. Însă această imagine e foarte înșelătoare. Viața e abundentă în acele lacuri, dar, ca în multe locuri de pe Pământ, din cauza schimbărilor climatice, există o mare pierdere în biodiversitate. În probele pe care le-am luat cu noi, 36% din bacteriile din aceste lacuri erau trei specii, și aceste trei specii sunt cele care au supraviețuit până acum.
Aici este un alt lac, chiar lângă primul. Culoarea roșie pe care o vedeți aici nu se datorează mineralelor. Se datorează de fapt prezenței unei alge mici. În această zonă radiația UV e foarte dăunătoare. Oriunde pe Pământ, 11 este considerat extrem În timpul furtunilor UV aici indexul UV ajunge la 43. FPS 30 nu e de niciun folos în aceste condiții. Iar apa e atât de transparentă în aceste lacuri încât algele nu prea au unde se ascunde. Astfel se protejează singure împotriva soarelui, ceea ce le dă culoarea roșie. Se pot adapta însă numai până la o limită. Când dispare toată apa de la suprafață, microbii mai au o singură soluție: să meargă în adâncime. Acești microbi, rocile pe care le vedeți aici, ei bine, ei de fapt trăiesc înăuntrul rocilor și folosesc protecția dată de transluciditatea rocilor pentru a primi partea bună a radiației UV și a opri partea care le-ar putea distruge ADN-ul. De aceea ne luăm robotul și-l antrenăm pentru a căuta forme de viață pe Marte în aceste zone, pentru că dacă a existat viață pe Marte acum 3,5 miliarde de ani, trebuie să fi folosit aceeași strategie pentru a se autoproteja. Este evident că mersul în medii extreme ne ajută foarte mult în explorarea lui Marte și pregătirea misiunilor spațiale. Deocamdată ne-a ajutat să înțelegem geologia de pe Marte. Ne-a ajutat să înțelegem cum era clima pe Marte și cum a evoluat, dar și potențialul său ca habitat. Cel mai recent robot trimis pe Marte a descoperit urme de elemente organice. Da, există elemente organice pe suprafața lui Marte. A descoperit de asemenea și urme de metan. Încă nu știm dacă acest metan se datorează geologiei sau biologiei. Dar, indiferent, ceea ce știm e că datorită acestei descoperiri ipoteza că încă există viață pe Marte în zilele noastre rămâne viabilă.
Până acum cred că v-am convins că Marte e foarte special pentru noi, dar am greși crezând că Marte e singura planetă din Sistemul Solar de interes pentru a căuta forme microscopice de viață. Iar motivul este că Marte și Pământul ar putea avea o origine comună a pomului vieții. Dar a căuta dincolo de Marte nu e atât de ușor. Mecanica celestă nu îngăduie cu ușurință un transfer de materie între planete și astfel dacă am descoperi viață pe alte planete ar fi diferită de noi. Ar fi un alt fel de viață. Dar în final, s-ar putea să fim doar noi. S-ar putea să fim doar noi și Marte. Sau s-ar putea să fie mulți pomi ai vieții în Sistemul Solar. Încă nu știu răspunsul, dar vă pot spune ceva: oricare ar fi răspunsul, oricare ar fi acel număr magic, ne va oferi un etalon după care vom putea să măsurăm potențialul vieții, abundența și diversitatea dincolo de sistemul nostru solar. Acest lucru poate fi realizat de generația noastră. Aceasta poate fi moștenirea noastră, însă numai dacă îndrăznim să explorăm.
Acum, în final, dacă cineva vă spune că cercetarea unor microbi străini nu e de interes pentru că nu poți avea o discuție filozofică cu ei, dați-mi voie să vă arăt cum le puteți demonstra că greșesc. Materialul organic ne poate informa despre mediu, despre complexitate și despre diversitate. ADN-ul sau oricare purtător de informație ne va spune ceva despre adaptare, despre evoluție, despre supraviețuire, despre modificările planetare și despre transferul de informație. Toate acestea ne spun ce a început pe cale microbiană și de ce ceea ce a început pe cale microbiană uneori duce la o civilizație iar alteori la un capăt de drum.
Gândiți-vă la Sistemul Solar și la Pământ. Pe Pământ sunt multe specii inteligente, însă numai una a creat tehnologie. Exact aici, în călătoria sistemul nostru solar, există un mesaj foarte puternic care ne spune cum să căutăm forme de viață necunoscute, mici sau mari. Da, microbii vorbesc și noi îi ascultăm. Ne poartă planetă cu planetă și satelit cu satelit spre frații lor mai mari care există în univers. Ne vorbesc despre diversitate, despre abundența vieții și ne spun cum a continuat viața până în ziua de azi și s-a ajuns la civilizație, inteligență, tehnologie și chiar filozofie.
Comentarii (17)
Dă-i un răspuns lui Vali Anulează răspunsul
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Buna ziua
Poate….poate viata se ascunde oriunde sau e posibila oriunde.Microbi si alge…si daca ii descoperim sa zicem pe Marte …nu ne incalzeste cu nimic.Ba creaza o deruta si mai mare.
Daca nu descoperim forma aia de viata inteligenta , capabila sa comunice intr-un fel – oricare cu noi ….mai departe putem doar emite supozitii.Se poate sa …..nu am cautat unde trebuie….sunt doar scuze . Scuze pentru neputinta .Bine , nu cere nimeni scuzele astea dar ei , cercetatorii simt nevoia sa ne tot abureasca ,cu microbi sau alge care zic ei ca le vorbesc….Din pacate microbii nu vorbesc deloc.Putem doar emite supizitii despre ce si cum ne inchipuim ca a fost .
Ma gandesc si la vastitatea Sistemului Solar dar mai ales la Pamant. Sunt multe specii inteligente aici. Doar speciei umane i-sa dat posibilitatea sa creeze tehnologie….
Ne place sa credem ca evoluam ca specie.Nimic mai fals.Nu evoluam deloc.Toate speciile de pe pamant se adapteaza la habitatul nou creat de noi oamenii.Unele specii nu se pot adapta si atunci dispar.Cercetatorii cauta viata pe Marte si aiurea in Cosmos cand noi nu suntem in stare sa pricepem limbajul sau felul de a comunica al acestor specii din vecinatatea noastra.Cand nu pricepem durerea cu care te priveste un catel abandonat….
Cand nu intelegem geamatul si ,,tipatul’’ unui copac taiat impreuna cu tot habitatul lui….
Mergand pe un scenariu utopic ,ce ar fi daca maine ar ateriza pe Pamant niste Extraterestrii
Care sa demonstreze ca Ei sunt Creatorii si promotorii speciei Umane dar….Au venit de fapt sa incheie acest capitol al Creatiei deoarece specia Umana se face vinovata de distrugerea habitatului Terestru in defavoarea celorlalte specii .Iar continuarea ar duce la distrugerea totala a acestui habitat prin crearea si folosirea de arme de distrugere din ce in ce mai puternice si devastatoare…..
Inteleg ca e mai mare curiozitatea de unde venim si nu spre unde ne indreptam…
O zi buna.
Eu consider ca aparitia vietii reprezinta un mister fundamental.
Daca vom avea raspunsuri stiintifice care sa elucideze aceasta intrebare, vom sti mai multe despre noi si despre Univers in general. Aceasta intrebare ne poate influenta viitorul.
Spre exemplu, una este sa stii ca din materie organica poate apare viata oriunde in Univers, ceea ce ar duce la supozitia logica ca Universul este plin de viata, si alta este sa afli ca doar pe Pamant a avut loc un proces, pe care inca nu l-am definit sau descoperit, in urma caruia a aparut viata. In acest din urma caz, Universul ar fi mult mai sarac in vietuitoare.
O zi minunata!
Razvane, vorba poetului, ‘misterul e doar in ochiul privitorului’…
In proprii sai ‘ochi’ misterul … nu e nici un mister!
Nici macar nu trebuie sa fii astrofizician sau macar filozof ca sa realizezi ca, dincolo de stupidele, inutilele si epuizantele noastre precognitii, realitatile Cosmosului – anorganice sau organice – se desfasoara dupa un ‘plan’ exersat si perfectionat vreme de miliarde de ani, fara absolut nici un fel de … consideratie sau respect pt. opiniile infime, self-suficiente si sferto-docte ale unei … ginganii total insignifiante pt. Univers!
Mica, ignobila, teribil de emfatica, aroganta si iresponsabila da’ care mai are si obraznicia sa se autodefineasca caaa…
…’MARIA SA’, OMUL !!!
Sa ne umfle risul?….
Sa ne umfle plinsul??….
Sa ne umfle mila???…
Sa ne umfle … sila?!?
Teoretic da, si totusi, inca nu stim daca viata este un „accident” extrem de rar si improbabil sau este o „regula” a Universului. Evident, in imensitatea spatiului noi suntem doar niste furnici, care intamplator ocupam acest loc minuscul pentru o clipa extrem de scurta raportata la existenta Universului.
Cine va mai ști ca Gigel a iubit-o pe Maria peste 500 de ani, sau cine va mai ști de Einstein peste 50.000 de ani ori peste 5 milioane?
Mergand pe aceasta idee, vom constata ca orice am face, dupa un timp mai scurt sau mai lung, oricum nu va conta, intrucat Universul isi va desfasura maretia neperturbat de actiunile noastre.
Ma distreaza afisele si sloganurile de genul „Salvati pamantul!” – e total gresit, corect este „Salvati natura!” sau „Salvati omenirea!”, pentru ca Pamantul e bine-mersi cu sau fara oameni pe el. Daca maine ne vom extermina datorita capetelor luminate care ne conduc si apasa pe butoanele distrugerii atomice, Pamantul se va invarti in continuare in jurul Soarelui, fara nicio grija si incet-incet se va repopula cu alte vietuitoare, poate unele mai puternice si mai inteligente decat oamenii.
O zi minunata sa ai!
Adevarul este ca daca peste 500 de ani un alt Gigel de-atunci si o alta Marie vor vrea sa experimenteze si sa traiasca emotiile ‘tizilor’ lor din urma cu 5 veacuri, sint ferm convins ca tehnologia de-atunci va putea face posibil acest lucru!
Cu conditia ca sa fi fost ceva de capu’ si caracterul alora doi din trecut, si nu sa fi fost doar doi nebuni obisnuiti ai zilelor noastre care, dupa dragostea de la inceput, au ajuns ca dupa 20-30 de ani sa se urasca ca si cum ar fi dusmani de moarte!…
Oricum, Razvane, iti dai seama ce-ar insemna sa ajungem sa putem reconstitui din mai nimic … cimpul morfic al unei fiinte umane care a trecut in nefiinta de multa vreme?
Sa-gasesti, sa-i identifici8 si sa-i recompui urmele infinitezimale de energii subtile care s-au risit in spatiu si timpm odata cu moartea sa?!?…
Iti poti imagina cam cum ar fi sa poti deveni, fie si doar pt. scena balconului, un autentic si suspinind … Romeo, declamindu-si iubirea eterna unei minunate Juliete la fel de uluita si incintata?
Si in toata frumoasa asta nebunie a viitorului, singurul de care o sa-mi para teribil de rau o sa fie doar … sarmanul Shakespeare!
Care e posibil, in felul asta incredibil azi, chiar … sa moara a doua oara.
De gelozie, fireste!…
Dumnezeule, sper totusi ca sa-i poata fi reconstituit cimpul morfic … fara greselile de editare!
Bref, … „Sa gasesti, sa-i identifici si sa-i recompui urmele infinitezimale de energii subtile care s-au risipit in spatiu si timp odata cu moartea sa?!?…”
Totusi, eu ma gandesc la altceva referitor la problema ridicata de tine. Daca vreun nou Gigel si o alta Mărie or vrea să retrăiasca povestea de dragoste a celor mentionati le va fi mai usor sa se duca la „biblioteca” comunala si sa imprumute arhiva Facebook-ului de azi. Il vor vedea pe Gigel aratandu-si muschii pe plaja si pe Maria cum danseaza etalandu-si nurii prin cluburi, pe melodiile lui Vali Vijelie, tocmai in Noaptea Furtunoasă anuntata de o primariță de care a uitat toată lumea.
Reconstruirea campului morfic al unei persoane este intr-adevar o provocare nu numai tehnica cat si morala, etica, sau filozofica. E greu de apreciat ce efecte ar avea asa ceva asupra umanitatii in general. Cine poate sti ce va fi?
Razvane, eu sint convins – pt. binele general al Umanitatii din oameni! – ca in viitor ‘problemele’ etice, filozofice sau de morala, asa cum le stim si le emitem noi astazi, nici macar nu vor mai exista…
Omul nou (Ooops!) din viitorul acela cred ca va avea intelepciunea de a nu mai semana prea mult cu cel de azi, mai ales la caracter, aspiratii, rol/menire, obligatii si … responsabilitate!
Nu de alta, da’ ce-o fi azi atit de moral in a ‘infiera’ Eugenetica – ca si stiinta de care va depinde in modul cel mai clar viitorul Omenirii – in timp ce, fix in acelasi astazi, ne intorcem ipocriti privirile in alta parte cind o sarmana fiinta umana da nastere – in conditii de viata si educatie absolut oribile – unei alte vieti nevinovate care, volens-nolens, va avea o viata cumplita, plina de suferinta, tristete, lacrimi si chin?!?…
Cit de idioti, inumani si iresponsabili sa fie cei care aburesc miliardele de sclavi de pe ‘plantatia’ asa-zisei civilizatii cu manipulari atroce de genul…
…”Fiinta umana e sfinta!” ?!?
Chiar asa???
Si chiar la ‘modul’ asta barbar si dement ?!?!?…
Dragul meu Tata Mare, referitor la eugenetica, nu ma pot pronunta intr-un simplu comentariu intrucat situatia este mult mai complexa decat pare la prima vedere.
Cat despre oamenii cu alte standarde etice, cu alta filozofie, morala sau de ce nu alte aspiratii, acestia vor apare dupa multi ani. 500 de ani este o perioada mult prea scurta. Daca aruncam o privire in urma si vedem cum erau oamenii acum 2000 de ani, vom constata ca din punct de vedere etic și moral nu ne-am schimbat prea mult, aceleasi invidii, tradari dar si iubiri sublime.
Spiritual fiinta omeneasca evoluaza extrem de lent chiar daca tehnic am ajuns departe.
O zi minunata!
Intrucat vad ca in discutii se evadeaza si spre viitor,parerea mea,care poate avea tenta SF, este ca din omul actual nu va mai ramane decat creierul. Acest lucru va fi declansat de momentul in care mintea va cunoaste si va fi in concordanta perfecta cu creierul. In fond,suntem oameni prin creier.Daca creierul moare (nu fizic ci partial functional),ce ramane il mai putem numi om,desi vizual ramane identic ? Creierul are nevoie de restul numai pentru a supravetui. Cand mintea ii va putea garanta o alta carcasa functionala,materiala sau nu,care sa-i asigure supravetuirea,restul si le va asigura singur,Am in vedere tot ce reprezinta multiplicarea,placerile,senzatiile si celelalte care ne dau viului actual.
O seara placuta
Pare a fi corect. Un cyborg e la o aruncatura de bat, dar de ce sa nu facem inca un pas si sa transferam tot ceea ce e in creier intr-o memorie pozitronica?
O zi minunata!
Nu am cunostinte despre ce presupune „memoria pozitronica”,asa ca-ti raman indatorat daca-mi indici un site sau o lucrare in acest sens.Dar nu la memorie in sine cred eu ca este cheia. Nu memori ne limiteaza.Si in prezent sunt indivizi care,la prima citire pot memora volume intregi,carti de telefoane,etc.,dar niciunul nu a ajuns savant.Sunt si concursuri de memorare,dar despre paricipanti auzim numai cu ocazia premierii lor. Mintea este cea care ne permite sa progresam.In afara de constiinta,o alta componenta a mintii este si inteligenta. Notiunile de „destept” si „prost” sunt foarte relative,intelesul lor depinzand mult de contextul social.In schimb,inteligenta se impune in orice societate,indiferent de gradul ei de dezvoltare.In fond inteligenta este ceeace folosim atunci cand nu stim ce sa facem,deci sunt nevoit sa aleg din memorie acele informatii a caror alaturare sa-mi permita sa rezolv problema. Daca nu am aceasta capacitate si am o memorie formidabila (deci multe informatii de baza),voi avea rezultate mai slabe decat unul cu capacitatea de a combina in mod corect informatiile,chiar daca ale lui sunt mai reduse. Desi mintea este un produs al creierului,ea nu se supune decat partial controlului nemijlocit al acestuia. Toti avem aproape acelasi creier (ca volum,greutate,componenta),dar ne deosebim uneori radical d,p,d,v, al inteligentei,ratiunii,”descurcarii in viata”,perspicacitatii,etc.
Eu,cel putin,nu cred ca un creier artificial,va fii in stare sa aiba sentimente,pasiuni si trairi umane.Se va ajunge poate la niste surogate,care cel mult le va uniformiza. Tocmai acestea ne individualizeaza,chiar si daca fizic am arata identic. In acest context am spus ca putem ramane oameni,chiar si daca nu va ramane din noi decat creierul.
O zi buna.
Memoria pozitronica poate fi gasita in seria „Roboții” a lui Isaac Asimov, cel mai cunoscut scriitor de literatura SF.
Aceasta are niste caracteristici aparte, inclusiv o capacitate de stocare de informatii incredibil de mare.
Mintea este in general, este prea puín cunoscuta in zilele noastre. Nu stim cum functioneaza, avem doar indicii si ne bazam teoriile pe acestea. Ce ne facem daca tot ceea ce tine de personalitatea unui om, de la sentimente pana la inteligenta nu se afla in creier?
E prematur sa definim creierul ca detinatorul personalitatii umane, sau detinator al spiritului.
Sunt cazuri documentate ale unor oameni care in urma unor transplanturi de organe si-au schimbat si personalitatea devenind mai apropiati de personalitatea donatorului.
O zi minunata!
Nu,nu,cu cazuile de modificari de comportament la persoanele care au primit unele organe,intram intr-un alt domeniu :memoria celulelor si importanta acestei memorii in vindecari pe baza unui principiu ca nu ar exista boli ci bolnavi,a presupunerii ca la baza declansarii lor ar sta,in majoritatea cazurilor stresul fiziologic stocat in subconstient,etc . Cercetari de aceasta natura,din cate stiu eu sunt mai avansate in SUA la universitatile Southwestern,Stanford, Harward si New York. „Obiceiurile” organului primit nu se pastreaza decat temporar de catre primitor,pana sistemul nervos al acestuia preia in totalitate controlul.Nu cunosc cazuri in care primitorul sa fi devenit mai bun,mai civilizat, mai destept,etc in urma acestui gen de operatie.
Asa am putea aminti de „creierul din burta”,de care se vorbeste cu mult anterior transplanturilor,care este de fapt un fel de sucursala cu anumite „imputerniciri ” de la „Centru”.
Apropo,iata un motiv in plus ca creierul sa-si doreasca sa scape de aceasta „carcasa” care desi il intretine ii creaza si multe probleme.:sistem nervos vegetativ,organe fragile,etc.
Da,nu stim prea multe despre minte,constiinta,ganduri si in general tot ce tine de imaterial.Nimic din fizica moderna nu explica in ce fel un grup de molecule din creierul nostru creeaza constiinta.Frumusetea unui apus de soare,,miracolul de a te indragostii,preferinta pentru anumite mancari,etc. – toate acestea sunt inca un mister pentru stiinta moderna.Stiinta moderna nu poate inca sa explice in ce fel s-a format constiinta si restul celor „invizibile” si „nepipaibile” din materie.Mai grav este ca pana de curand modelul nostru de fizica nici macar nu recunostea ca acestea ar fi probleme de luat in discutie.
Oseara buna.
Buna seara
Nu vreau sa intru prea adanc in subiect dar vad ca nu amintiti nimic despre rolul si mai ales pozita Inimii prezente in ,,carcasa ” numita corp uman.Inima poseda pe langa rolul ei clar definit in organismul uman o anumita energie.Energie sau ,,aura” cum vrem sa o numim care se face responsabila de majoritatea comenzilor si actiunilor intreprinse de creier.Creierul are rolul lui .El comanda sistemul nervos si tot ce tine de functionarea corpului uman.dar se pare ca se supune comenzilor Inimii….Creierul e ,,logic in comenzi” el face exact ce trebuie pentru a asigura buna functionare a corpului uman.Inima in schimb este exuberanta …e in stare sa ia decizii aparent nebunesti si fara sa tina cont de riscuri…
Povestea e lunga .e greu de acceptat pentru o gandire logica si stiintifica…
Creierul singur nu face nici doi bani,luat si pus intr-o carcasa ….
O seara frumoasa.
Corect… dar… stiinta nu a reusit inca sa faca legatura intre organul inimii si sentimente, nici macar intre inima si dragoste. Din punct de vedere stiintific pur si simplu nu stim cum apar sentimentele si unde sunt „stocate” acestea.
Traditia, religiile si in general orice legenda sau credinta ne spune ca inima este sursa acestora, doar ca, nu este inca dovedit stiintific.
O seara minunata!
Intrucat ma simt direct vizat si,deoarece nu prea rezist la provocari,o sa caut sa te combat,in limita cunostintelor si posibilitatilor,fara a avea pretentia ca cele spuse nu pot fi contrazise.
O sa ma refer intai la afirmatiile cerete si apoi ma voi referi la cele pe care le crezi corecte:
1.Spui:”Creierul singur nu face nici doi bani,luat si pus intr-o carcasa ….”. Hai sa vedem !:
-cred ca esti de acord cu mine ca fara sistemul nervos simpatic,care este comandat de creier (printr-un clic pe net poti deveni „doctor” in cunostinte) resul organelor fac „stop cadru”,sau ,ca sa fiu in ton cu tine,”nu fac nici doi bani”.Daca ai alta parere spune-o !;
-si acum sa vedem de ce are nevoie creierl de inima ! Pentru a fi hranit,prin sangele proaspat (oxigenat si amestecat cu alte ingrdiente pe care le furnizeaza alte organe,comandate tot de creier).Deci,simplificand,inima este o pompa refulanto-absorbanda,care-si retine si cota ei de nutriente. Si asa cum am spus in prima postare,atunci cand mintea va reusi fara aportul organelor respective sa aigure creieruli un sange calitativ identic (sipoate chiar mai bun) asigurandu-i si un grad mai sigur de refulare-absortie decat inima cu sincopele ei, de ce ar mai avea creierul nevoie de ele,mai ales ca el este si singurul care gandeste? Poate numai ca folosindu-se atata timp de ele ii va veni greu sa le paraseasca.Cam ca cei care refuza sa-si abandoneze vechea masina,chiar daca este demodata.;;
-imacineaza-ti un om care se naste lipsindu-i toate cele 5 simturi(au fost astfel de cazuri),in rest „tun” sanatos. La ce-i folosesc „carcasa” si restul pentr a-l cosidera OM? Sistemul lui nervos simpatic fuctineaza,deci creierul traieste,dar ramane un „analfabet” incarcerat intr-un „turn de os”. Cine este deci „capo di tutt’i capi”??
2.Spui „in ,,carcasa ” numita corp uman.Inima poseda pe langa rolul ei clar definit in organismul uman o anumita energie.Energie sau ,,aura” cum vrem sa o numim care se face responsabila de majoritatea comenzilor si actiunilor intreprinse de creie”. Intrebare:
-energia sau „aura” inimei (toate celelale organe au si ele eneria respactiva atata timp cat celulele componente sunt vii),ar mai exista daca sistemul nervos simpatic ar muri ? Deci ce comanda determina posibilitatea inimii de a se „incorona”?;-
– Explica,asa cum fac eu aici,care este mecanismul care face ca „aura” sa fie responsabila de majoritatea comenzilor si actiunilor intreprinse de creier ??
3.Spui:”.Creierul e ,,logic in comenzi” el face exact ce trebuie pentru a asigura buna functionare a corpului uman.Inima in schimb este exuberanta …e in stare sa ia decizii aparent nebunesti si fara sa tina cont de riscuri…”;
-in prima parte a frazei,iti contrazici partial afirmatiile anterioare;
– in partea a doua ai devenit poet,atribuind inimii ” exuberante si nebunii”,care ne place sa le folosim intrucat suna frumos.;
-privind deciziile luate de inima iti reamintesc ca una din fuctiile sistemului nervos simpatic este si la baza „reactiei de lupta sau fugi”,printr-un mecanism pe care cred ca il poti gasi pe net. Deci cine isi permite „exuberante si nebunii”?
Eu termin aici „povestea lunga” si astept reactia ta.
Ozi buna si cu ganduri pe masura.