Copacul urât

 

Cu mult, mult timp în urmă, într-o pădure deasă erau sute de copaci înalţi şi frumoşi. Copacii erau fericiţi şi în acelaşi timp foarte mândri de frumuseţea lor.

Printre ei era, de asemenea, şi un copac mai urât pe care restul arborilor îl jigneau tot timpul şi căutau motive să râdă de el.

“Ce faci aici cocoșatule?”, strigau tot timpul copacii din jur, iar râsetele lor îl necăjeau peste măsură pe copacul cel urâţel. Dar niciodată acesta nu le-a răspuns. În sinea lui însă se gândea: “Mi-aş fi dorit şi eu să fiu frumos precum alţi copaci. De ce n-am avut acest noroc? Drumeţii nu se pot odihni la umbra mea, păsările n-au cum să îşi facă cuib în ramurile mere, nimeni nu are nevoie de mine.”

Într-o zi, un tăietor de lemne a venit în pădure. S-a uitat la copacii de acolo şi spune: “Copacii de aici sunt foarte frumoşi, trebuie să îi tai.” Cum a ridicat toporul toţi copacii semeţi de acolo au încremenit.

Tăietorul de lemne a început să taie copacii şi unul câte unul era doborât la pământ. “Niciunul dintre noi nu va scăpa”, a strigat disperat unul dintre arbori. Şi aşa toţi copacii frumoşi şi mândri au fost puşi la pământ de tăietorul de lemne.

Când s-a apropiat de copacul cel urât, tăietorul de lemne s-a oprit brusc: “Hmm, ce copac plin de găuri, n-am cum să fac buşteni drepţi dintr-un trunchi atât de urât. E inutil să îl tai.” şi a plecat mai departe în căutarea următorului copac frumos.

Atunci, copacul urâţel a răsuflat uşurat. Pentru prima dată, copacul a realizat cât noroc are fiind diferit de ceilalţi.

Din acea zi, copacul cel urât nu s-a mai plâns niciodată şi a trăit fericit cu ramurile sale strâmbe şi trunchiul plin de găuri.

Autor: necunoscut