skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro
Intoarcerea

Intoarcerea

 

M-am întors dintr-o călătorie lungă și prietenii m-au oprit la cârciuma din sat. M-au „arestat” cum zic ei, ca sa le povestesc la un deț de pălincă ce am văzut și minunile pe care le-am întâlnit în peregrinările mele.

– Măi Gheorghe, nu fii… Gheorghe, îi spun amicului arătându-i paharul gol.

– Păi se poate Ioane, doar cum așa, nu te las eu cu dinaintea goală, mai ales când e vorba de poveștile tale, spune el făcând „plinul”.

Fane și Chioru stau tolăniți pe canapeaua șubredă, uitată de cine știe când, de cineva, într-o casă părăsită și care acum era mobilierul principal din acest colț de crâșmă. Privirile lor curioase mă fac să-mi aștern povestea.

-Știți că am plecat într-o marți, spun eu zâmbind.

– Da, îmi aduc aminte, era cu o zi înainte de… Miercurea-Ciuc, spune Fane hâtru.

– Dacă începeți cu bancurile, să știți că mă duc acasă și vă las aici să vă povestiți unul altuia ce ați mâncat de dimineață.

– Hai bre, nea Ioane, nu mai pune și matale la suflet toate prostiile pe care le spunem, intervine și Chioru plin de veselie.

Încerc să-i ignor și o iau iar de la început.

– Era într-o marți când am plecat din sat și am ajuns pe seară în Sighișoara. M-am oprit la un han nu departe de cetatea de sus, cetatea veche.

– Mai e ceva din ea? Cum e?

– E frumos acolo, oameni gospodari, iubitori de sânge.

– L-ai văzut pe vreunul lingându-și rănile?

– Asta n-am văzut, însă fiecare tarabă din oraș vinde căni cu vampiri, tricouri ce zici că te mușcă, pahare pentru sânge, dinți și multe alte grozăvii.

– Hai măi Ioane că exagerezi, zău așa, spune Fane, făcând a lehamite din mână.

– Și asta nu e totul, știați că acolo s-a născut Vlad Țepeș, fiul lui Vlad Dracul?

– Parcă mi-aduc aminte de Țepeș, spune Chioru râzând. Nu era gagiul ăla cu un hobby de neuitat? Să țepuiască lumea.

– Gagiul ăla ești tu! Dacă poți, tu țepuiești pe toată lumea, zic eu supărat. El a fost un mare domnitor și îi trăgea în țeapă pe dușmani. I-am văzut camera în care a văzut pentru prima dată lumina zilei. Știați că s-a născut într-un coșciug?

– Hai, bre Ioane, că asta-i mai gogonată decât toate, interveni și Gheorghe în discuție.

– Am văzut cu ochii mei, spun eu, lovit în amorul propriu de povestitor.

– L-ai văzut pe Țepeș când s-a născut? întreabă și Fane cu o privite tâmpă.

– Ce-aveți băieți, v-a luat pălinca creierii deja? N-am golit nici măcar o jumate de sticlă. Se poate? Vă credeam mai rezistenți. Cum să-l văd pe Țepeș la naștere diliule, asta s-a petrecut cu sute de ani în urmă. Am văzut camera – monument istoric. O păstrează oamenii așa cum era pe vremuri, așa am văzut eu în documentare, că la monumente n-au voie să schimbe nimic.

– Asta e tare! Îl știi pe Știrbu? zise și Chioru mângâindu-și cele trei fire care îi marcau barba.

– Da, ce e cu el?

– S-a născut în crâșma asta, sub masa de colo. De aia e bețivul satului și bea de stinge orice de la motorină în sus. Așa o fi și cu Țepeș. Dacă te naști într-un sicriu, îți vine dorul să-i bagi pe alții în sicrie, mai o țeapă, mai o sabie la un turc în beregată, mai un pic de foc la cerșetori sau bătut niște turbane în cuie. De, isprăvi de om plictisit.

Cu toții rămaserăm surprinși de analiza profundă a Chiorului, lucru care nu-i prea stătea în caracter. Să fim sinceri, la el nu se aștepta nimeni să mai și raționeze, iar noi, cei care-l cunoșteam cel mai bine, am fost cei mai uimiți.

– Când am plecat de acolo, am văzut un moș care târa după el un catâr.

– Hai Gheorghe! strigă Fane la cel care ne părăsise cu câteva clipe în urmă pentru a se duce la bar.

– De ce? se auzi și vocea din depărtare.

– Intră moșul în peisaj, strigă și Chiorul în aceeași direcție.

– Mai țineți-l puțin la ușă că acuși aduc încă o sticlă de pălincă.

– Moșu! Moșu! Moșu! băteau din picioare amicii și nu mă lăsau să continui până la reîntregirea trupei. În fiecare călătorie a mea aveam și un pasaj cu un moș și astea le apreciau ei în mod deosebit. Era ca picătura de piper din mâncare, sau cel puțin așa ziceau ei. Eu oricum, nu-mi dădeam seama dacă mă mint sau o spun doar așa, ca un complot împotriva mea. Nu avea prea mare importanță acum, eu le cântam în strună.

Odată cu reumplerea paharelor povestea mea putea continua.

– După cum spuneam, moșu trăgea catârul.

– Și catârul erai tu? râse Chiorul.

– Dacă știi povestea, de ce n-o spui tu? mă îmbufnai eu.

– Gura, că ți-o desenez la spate!

– Latră ca mutul pe furiș! săriră ceilalți pe capul Chiorului, ca să mă lase să povestesc.

Când i-am văzut pe toți interesați din nou, mi-am continuat istorisirea:

– Și am intrat cu moșul în vorbă. Îi admiram catârul ce picioare puternice are și cât de bine și de cuminte își urmează stăpânul. Iar moșul mă privește lung și se oprește, se uită în ochii mei și mă întreabă: „dacă la cioatele acelea cu care mănânci le-ai zice picioare, câte picioare ai avea?”

– Ei și ce ai răspuns?

– Acum eu vă întreb pe voi, ce ar fi trebuit să-i răspund?

– Patru ! Căzură toți de acord. Două mâini plus două picioare – patru. Era clar.

– Greșit! Așa i-am spus și eu moșului și mi-a zis că tot două picioare o să am, indiferent cum le voi spune la mâini.

– Tare moșul! Niciodată nu ne prindem la ce spun moșii tăi din povești. Unde-i găsești?

– Acesta e secretul meu, și le-am zâmbit superior.

– Și ce ți-a mai spus moșul?

– Mi-a mai spus un singur lucru și după aceea drumurile noastre s-au despărțit.

– Ce?

– Ce ți-a zis?

– M-a întrebat care e cel mai prețios lucru de pe Pământ?

– Un kil de aur? spuse Chiorul bâlbâindu-se.

– Nu, măi prostovane, un kil de diamante! strigă Fane.

– Un munte de diamante, blegilor interveni Gheorghe în discuție.

– Greșit!

– Ei, na! Dar care e răspunsul corect?

– Moșul mi-a zis ca o tigvă de cal mort.

– Cum așa?

– Păi este lucrul pentru care nimeni nu știe prețul, deci este neprețuită!

– Ioane, moșii tăi ne dau numai dureri de cap. Niciodată n-o nimerim cu ei. Hai sa bem!

– Noroc! Zic și eu, golindu-mi paharul zâmbind.

Și fumul de țigară își croia drum prin gaura acoperișului direct către stelele ce uneori puteau fi zărite chiar din interiorul cârciumei dărăpănate din sat.

Poveste de: Răzvan Șerbu

Comentarii (4)
    1. Buna seara,
      Am fost in mai multe locuri, iar Sighisoara a fost unul dintre ele.
      O excurisie cu adevarat interesanta.
      O seara minunata va doresc!

       
    1. Buna seara,
      Mosul spunea multe, dar nu le pun pe toate intr-o singura poveste ca sa nu se plictiseasca lumea.
      Ma bucur ca ti-a placut scrierea de mai sus.
      O saptamana plina de bucurii sa ai!

       

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Back To Top