skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Povestea jocului de șah

 

1. Bobul de grau

Se povesteste in legendele vechi cum, intr-o zi cand regele Vishtaspa se intorcea victorios dintr-o campanie, a intalnit un grup de oameni stand in cerc sub un copac si ascultand cu mare atentie un batran venerabil asezat in mijlocul lor. Regele, care era in acea vreme un om tanar, a fost curios sa afle cine era batranul, asa ca a trimis un servitor sa afle.

Acesta s-a apropiat de cercul de oameni, care i-au facut loc si a aflat ca batranul om era marele invatator Zarathushtra iar oamenii asezati in cerc in jurul lui erau discipolii sai. Toate acestea i-au fost aduse la cunostinta regelui Vishtaspa care, se spune ca a cerut ca inteleptul sa fie adus in fata lui.

„Mi s-a spus ca numele tau este Zarathushtra” a spus regele cand Invatatorul s-a aflat in fata lui, „si deasemenea mi s-a spus ca esti cel mai intelept om din lume. Daca este adevarat iti cer, in calitate de rege, imediat sa ma instruiesti si sa imi explici legile naturii si ale oamenilor. Dar te rog sa fi explicit pentru ca ma grabesc sa ma intorc la palat unde sunt multe chestiuni de stat care ma asteapta”.

Zarathushtra s-a uitat ganditor pentru un moment la rege si apoi s-a aplecat si a ridicat de pe jos un bob de grau. Tinandu-l cu respect intre degetul mare si aratator s-a inclinat adanc in fata regelui si i-a oferit grauntele. Regele l-a luat in mana iar marele intelept a explicat:

„Majestatea Ta, toate legile care guverneaza Raiul si Pamantul pot fi citite in ceea ce tii tu acum in mana. Fortele binelui si raului sunt acolo si toate intrebarile tale isi gasesc raspuns discutand asupra acestui bob de grau. Iti ofer aceasta carte pe care o poti lua cu tine si citi in voie”.

Dar regele Vishtaspa, vazand zambetele de pe fetele discipolilor s-a gandit ca Zarathushtra radea de el. A aruncat grauntele de grau pe jos si s-a urcat mandru in sa.

„Am venit cu respect si ti-am cerut sfatul pentru ca mi s-a spus ca esti cel mai intelept om de pe pamant. Imi dau seama acum ca nu esti nimic mai mult dt un taran care nu a invatat bunele purtari. Iti ascunzi ignoranta in spatele unor exagerari. Am fost prost ca mi-am pierdut timpul aici”. Asa a grait regele. Apoi si-a intors armasarul si a pornit inapoi.

In timp ce regele si suita sa se indepartau Zarathushtra a ingenuncheat si a ridicat bobul de grau: „o sa pastrez acest bob” si-a spus „pentru o zi cand regele va ave nevoie de el si bobul ii va fi profesor”.

Multi ani au trecut si faima lui Zarathushtra a crescut cu fiecare an. La fel si faima regelui Vishtaspa: intotdeauna victorios in batalii, devenind tot mai bogat cu fiecare alianta, isi petrecea zilele in lux si abundenta. Dar noptile i-au devenit tot mai lipsite de somn cu cresterea faimei si a averii. „Traiesc in lux” gandea el „si totusi cine imi poate garanta ca va fi intotdeauna asa? Intr-un an recolta fermierilor este bogata iar in anul urmator furtuni cumplite destrug tot. Oare voi fi intotdeauna binecuvantat cu victorii? Caderea mea va fi mai mare pe masura ce imi sporeste faima si averea? Sigur, legile care guverneaza saracii guverneaza si pe cei bogati – si cine este El cel care face aceste legi? Cum am sa inteleg vointa lui Dumnezeu, sa imi pot aprecia faima si sa stiu numarul zilelor ce mi-au fost date?

Noapte dupa noapte intrebarile acestea si altele ocupau mintea regelui Vishtaspa si ii tulburau somnul. Pana la urma gandindu-se la intalnirea avuta cu Marele Intelept cu ani in urma, a decis sa ceara din nou sfatul, de aceasta data in conditii diferite de cele pe care le impusese din saua calului in vremea cand era tanar.

„Mare invatator, vin umil in fata ta” i-a scris lui Zarathushtra. „Regret profund mandria si ignoranta tineretii si vad acum cat de prostesc a fost sa cer raspunsuri la asemenea intrebari majore intr-un timp atat de scurt. Te rog accepta regretele mele si

fa-mi onoarea unei vizite, poate as putea invata de la tine, sau macar trimite unul dintre discipoli sa ma invete”. Apoi a invelit scrisoarea impreuna cu o piatra pretioasa de mare valoare intr-o panza fina de in si le-a trimis invatatorului.

Dupa cateva zile mesagerul s-a intros de la Zarathushtra aducand raspunsul pentru rege: „Majestatea Ta este foarte bun, dar un gradinar nu are trebuinta de o piatra pretioasa asa ca ti-o trimit inapoi. Panza o voi pastra, va fi utila pentru a-mi proteja unele plante impotriva frigului iernii”, impreuna cu scrisoarea, invelit intr-o frunza se gasea bobul de grau. „Sunt prea batran pentru a pleca departe de gradina mea” isi continua inteleptul scrisoarea, „dar regele este prea nobil pentru a primi pe unul dintre discipoli in locul meu. Asa ca nu trimit un discipol ci chiar pe profesorul meu, cel care m-a invatat tot ce stiu despre univers”.

*****************

Prin aceasta legenda persana (transmisa de secole ca Povesti ale Secolului X ale poetului persan FIRDAUSI) vechea Arta a Asha este legata de ceea ce cunoastem in ziua de azi sub denumirea de SAH, mentionat in istorie ca „Jocul regilor si regele jocurilor”. Dar in timp ce azi sahul este un simplu joc, vechea Arta Asha nu este un joc; este un microcosmos complex intretesut cu macrocosmosul Vietii – un univers complet prin el insusi.

Cuvantul „SAH”

Deriva din persanul „SHAH” insemnand Rege, cuvantul original fiind „ASHA”, Ordinea Cosmica. Legenda povesteste ca Regele Vishtaspa al Persiei a devenit extrem de plictisit de viata, pentru ca a realizat tot ce si-a dorit: el era plin de triumf in razboaie, satul de vanatoare, obosit de intrigile si placerile de la curtea sa. Regele suferea de plictiseala si pana la urma a oferit o recompensa nelimitata celui care l-ar fi facut sa isi recapete interesul pentru viata. Nimeni nu a reusit pana cand a aparut Zarathushtra cu tabla de joc originala, diferita de cea de sah cunoscuta in zilele noastre: Arta Asha. El l-a invatat pe rege regulile si cum sa il joace si, prin el a demonstrat regelui toate regulile universului si ale vietii. El le-a interpretat ca nimeni altul, asa cum nici un jucator de sah din zilele noastre nu ar putea si regele a fost foarte satisfacut iar interesul sau pentru viata a renascut. Dupa aceea el l-a rugat pe Zarathushtra sa ii ceara orice si-ar dori si a promis ca dorinta ii va fi indeplinita. Zarathushtra a dorit sa il invete pe rege o lectie prin care sa nu mai fie megaloman incat sa creada ca poate oferi cuiva chiar orice isi doreste. Zarathushtra i-a spus regelui ca isi doreste un lucru simplu si modest: un bob de grau pe primul patratel al tablei, doua boabe pe cel de-al doilea, patratul lui 2 pe cel de-al treilea si tot asa pana cand toate cele 64 patratele vor fi pline cu boabe de grau in numar reprezentand patratul numarului de boabe de pe patratica anterioara a tablei de joc. Regele a ras si a promis ca ii va trimite lui Zarathushtra graul in cateva zile, gandindu-se ca a fost prost sa ceara cateva boabe de grau cand ar fi putut cere aur si o adevarata comoara.

Le-a spus oamenilor sai sa calculeze cantitatea de grau si sa I-o trimita lui Zarathushtra. A fost surprins cand, dupa cateva saptamani acestia au venit la el si I-au spus ca ar trebui sa trimita o cantitate de grau care nu exista in tot imperiul. Chiar daca ar fi adunat tot graul din tot imperiul ar fi fost a suta parte din a suta parte a cantitatii promisa lui Zarathushtra. Regele a fost socat sa auda acestea si si-a dat seama ca nu isi poate tine promisiunea. A trimis dupa Zarathushtra si I-a spus cat de rusinat este. Zarathushtra I-a spus ca nu vrea graul ci ca a vrut doar sa il invete pe rege o lectie si apoi s-a retras inapoi in padurea lui. Aceasta este vechea legenda despre originea sahului – Arta Asha – ce duce sahul inapoi in Persia Antica.

Din pacate sahul azi este doar o amintire, o copie palida a originalei Arte Ahsa, desi inca se mai poate observa o parte din simbolistica sumeriana.

Desi dovezile arheologice ale originii sahului pot lipsi, nu este nici o indoiala ca sahul isi are inceputul in est cu multe mii de ani in urma. Sahul original este Arta Asha si rolul sau a fost de a simboliza si exemplifica legile naturii si cosmosului, reprezentate de AHURAS (legile cosmice) si FRAVASHIS (fortele naturii) si de umbrele lor.

In Arta Asha se descopera un microcosmos: fiecare mutare reprezinta in miniatura batalia cosmica eterna intre bine si rau, intre lumina si intuneric.

Arta Asha reprezinta o punte vitala de intelegere intre conceptia atotcuprinzatoare, universala a lui Zarathushtra si practica, aplicarea zilnica a sistemului Ashaic de auto-analiza. A juca Arta Asha inseamna a aduce in prim-plan vasta conceptie universala a lui Zarathushtra si de a ii aplica regulile in viata de zi cu zi. Cu cat cineva ia parte mai mult la Arta Asha cu atat mai mult intelege rolul unic al OMULUI, personajul central pe tabla de joc, cel mai important dintre Fravashis, partenerul Creatorului si cel care trebuie sa desfasoare munca de Creatie pe Pamant.

Pe masura ce regulile Asha sunt invatate, este fascinant sa observam cum miscarile diverselor piese capata un sens vast si universal, pe masura ce denumirile moderne sunt inlocuite de cele stravechi, originale. De exemplu, Puterea si Pacea, asezate pe primul rand, la cele doua capete, au miscari de o infinita putere. Importanta lor este mai mica doar fata de cea a Pastratorului in asigurarea triumfului Luminii asupra Intunericului. Dragostea si Munca, la fel ca si Regele din jocul de sah, se muta dupa modele ingenioase, si sunt singurele piese ce pot fi mutate (pot sari) peste alte piese. In consecinta obstacole ce pot exista pentru alte forte nu exista pentru ele, amintind de cuvintele Bibliei: „Dragostea e mai puternica decat moartea” precum si de vechiul proverb roman: „Munca invinge tot raul”. Creatorul poate fi mutat doar un patratel o data, in orice directie, in timp ce Pastratorul are o mare mobilitate si poate fi mutat pe orice distanta in orice directie. Aceasta simbolizeaza ca in timp ce crearea Universului a avut loc intr-un anumit moment in timp, restul eternitatii ii este dat Pastratorului pentru a face sa fie etern tot ceea ce a fost creat. Ceea ce Pionul Regelui este pentru sahul modern, in Arta Asha este Omul. Vin in minte vorbele lui Protagoras „omul este masura tuturor lucrurilor”. Omul ocupa cea mai importanta pozitie pe tabla de joc: direct in fata Creatorului, simbolizand unitatea sa eterna cu Legea Legilor si rolul sau reprezentativ pentru Creator pe Pamant.

3. ARTA ASHA

Nu trecuse mult timp cand, printre cei asezati in cerc in gradina lui Zarathushtra se regasea o persoana obisnuita mai mult cu ce numim azi cercurile regale. Dar el era preocupat acum sa priveasca un batran desenand forme pe nisip si sa il priveasca mutand deasupra acestor desene diverse pietricele, aidoma celor cu care copii s-au jucat de-a lungul timpurilor.

Una dintre aceste figuri reprezinta Unitatea a Tot: anotimpurile si energiile stelelor, pamantul si omul, punctele cardinale si elementele. Cu totul au fost desenate sapte linii paralele verticale intersectate de alte sapte linii, formand unghiuri drepte cu primele. In jurul lor a fost desenata cea mai stabila forma geometrica, patratul, asa ca desenul era compus intr-un patrat mare continand 64 de patratele mai mici, cate 8 pe fiecare latura. Acum Marele Intelept a demonstrat cum Universul este strabatut de fortele binelui si raului, si cum timpul poate fi impartit in zi si noapte. Si asa fiecare al doilea patratel a fost intunecat ca noaptea si patratele albe si negre alterneaza pe tot desenul.

Acum Marele Intelept a ales cu grija pietricele de forme ciudate, unele intunecate si altele albe. In total au fost alese 32 de pietricele, unele inalte, altele mai mici, asa cum reprezentau ele marile sau mai mici lectii ale Universului. 16 pietricele erau albe si 16 intunecate. 8 pietricele din fiecare grup de 16 erau aproape identice ca forma si inaltime iar celelalte 8 pareau ca formeaza 4 perechi de figuri identice. De fapt, fiecare dintre cele 16 pietricele era unica. Atunci el a inceput sa le denumeasca , si cu fiecare nume dat, el a aratat cum fiecare pietricica reprezinta o forta sau un agent din Univers, fiecare forta sau agent al luminii facand pereche cu unul intunecat. Fortele si agentii luminii el le-a numit Ahuras si Fravashis, ultimele fiind reprezentate de 8 pietricele mai mici, aproape identice. In opozitie cu acestea fiind fortele intunericului, printre acestea Daevas si Khrafstras. Din fiecare grup de 16 o piatra Ahura si o piatra Daeva fiind conducatorul celorlalte 15. Din fortele luminii conducatorul er Ahura Mazda iar dintre cele intunecate Ahriman.

Fiecare dintre piese se misca in univers in modul ei ciudat si unic. Fravashis si Khrafstras de exemplu, intotdeauna se misca inainte, un patratel o data, cu exceptia primei miscari, cand le este permis sa mute doua patratele inainte, sau cand intalnind o forta straina in fata lor pe diagonala li se permite sa captureze acea forta mutand un patratel inainte si unul lateral. Desi cei 8 agenti par ca arata la fel, fiecare este denumit alrtfel. Printre Fravashis se regasesc Soarele, Apa, Aerul, Hrana, Omul, Pamantul, Sanatatea si Bucuria. De celalalta parte regasim Intunericul, Apa Murdara, Aerul Murdar, Hrana Infestata, Omul Inferior, Pamantul Arid, Boala si Tristetea.

Printre Ahuras si Daevas, Puterea si Pacea, si opusii lor intunecati Slabiciunea si Violenta, ce se muta numai in linie dreapta, vertical sau orizontal. Dragostea si Munca, si de asemenea Ura si Lenea se muta intr-o maniera diferita de toate celelalte: un patratel inainte si un patratel oblic. Intelepciunea si Viata Eterna, Ignoranta si Moartea se muta in linii drepte, intotdeauna oblice, una din fiecare pereche fiind asezata pe un patratel intunecat si una pe un patratel alb. Printre Ahuras – Pastratorul si printre Daevas – Risipitorul se muta cu mare forta si flexibilitate numai in linie dreapta dar in orice directie, in cele opt puncte ale compasului. Despre Ahura Mazda, Creatorul si despre Ahriman, Distrugatorul am vorbit deja. Fiecare poate muta in orie directie dar numai un patratel o data, conform vointei proprii a acelei puteri. Pentru ca inteleptul Rege intotdeauna va trimite agentii sai la lupta, in acest fel el putand planui mai bine apararile si atacurile.

Zi dupa zi, in acea gradina Marele Intelept a demonstrat cu pietricelele sale legile Universului si marea lupta dintre fortele luminii si cele ale intunericului. Si regele Vishtaspa a fost incantat sa invete o metoda prin care sa poata discerne nu numai fortele care guverneaza Universul dar, poate, intr-o zi, chiar vointa lui Dumnezeu.

Sursa: http://www.fairplay.yolasite.com/aparitia-sahului.php

Comentarii (6)
  1. Imi aduc aminte de povestea cu bobul de grau!
    Mi-a povestit-o tata cand eram mic si m-a invatat sah.
    Ne-am apucat sa socotim cate boabe de grau ii datora imparatul taranului dar oi fi adormit intr-un tarziu…
    Am gasit ziua urmatoare socoteala in caietul care nu reusea sa cuprinda cifrele interminabile…
    Nu mai tin minte daca a socotit pana la capat, oricum numerele rezultate depaseau puterea de intelegere a unui copil!

     
  2. Răzvane, pentru acurateţe îţi propun să rearanjăm piesele pe tabla de şah, de mai sus.
    O veche sursă vorbea de simpla dublare a numărului de boabe din pătrăţelul anterior.
    Idem pe adresa (http://blog.matinal.org/2011/05/jocul-de-sah.html).
    Rezultatele matematice al celor două operaţiuni sunt „diferite”.
    Dar materializarea lor este similară precum, infinit ridicat la puterea infinit în raport cu radical indice infinit din infinit.
    Învăţămintele pildei/lor sunt la fel.
    Pentru că partida nu a început, numărul comentariilor sau „like/non like”, teoretic va avea valoarea zero dacă A (nr de parteneri)=1.
    Să vedem practica.
    Mulţumesc

     
    1. Bine!
      Prima mutare la sindromul chiţibuşarilor.
      Şti-mat-i „non-laikhiştii,” ce anume nu v-a plăcut „?
      Doresc să ştiu, poate aveţi dreptate.
      Spune-ţi dacă aveţi ceva inteligibil de spus, sau tot găini aţi rămas ?
      Altfel, respectaţi regula: Mucles !
      .

       
    2. Si cine sta sa numere? La calcule ne da cu virgula. :)
      Pe acelasi principiu era si indoitul unei hartii de 50 de ori… distanta se apropia de cea Pamant-Luna daca mai tin bine minte.
      Si tot asa era legenda studentului care s-a angajat pt. 2 ani la cioban si care stipulase in contract ca in fiecare luna va primi de 2 ori mai multi bani decat in luna precedenta. In prima luna lua doar 5 bani…

       
      1. Răzvane, era doar o propunere în spiritul acurateţii.
        Principial, aşa este precum spui.
        De numărat….dacă trebuie, găsesc o soluţie.Dar nu ouale şi nici găinile.
        Asta este treaba cocoşului.

         
  3. VA MULTZUMESC PT CA SUNTETI! VA MULTUMESC PT CA MEREU INVAT,DESCOPAR LUCRURI NOI.SI PRECUM REGELE VISHTASPA,INCERC SA DESCIFREZ MEREU NOI SI VECHI TAINE,ALE MINTII ALE INIMII ALE SUFLETULUI!

     

Dă-i un răspuns lui eCONOMU CRISTINA Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top