O mâncare gustoasă
Acum o sută de ani, la sfârşitul dinastiei Qin, China era într-o mare dezordine şi tulburare. Ţările europene au pătruns pe scenă şi o dominau cu ajutorul tehnologiei superioară şi focului de puşcă. Deşi militanţii chinezi opuneau rezistenţă, erau învinşi fără speranţă.
Conflictul s-a întins până ce chiar şi Beijingul a devenit un câmp de luptă. Situaţia devenea tot mai periculoasă astfel că împărăteasa Tzu-hsi n-a mai putut rămâne în palat. Escortată de gărzile imperiale şi slujitorii personali, s-a retras la ţară. Spaima şi nesiguranţa o urmăreau pe împărăteasa în vârstă. Ce se va întâmpla cu palatul ei? Dar cu oraşul? Dar cu ţara? Niciodată în cei 65 de ani ai ei nu s-a simţit aşa de vulnerabilă. I se părea că violenţa pe care a lăsat-o în urmă la Beijing avea s-o ajungă în orice moment din urmă, punându-i în pericol chiar şi siguranţa personală.
Câteva zile mai târziu a ajuns la un sat şi s-a hotărât să se oprească pentru odihnă. După fuga plină de spaimă, care i s- a părut fără de sfârşit, Tzu-hsi era epuizată fizic, cu nervii la pământ şi flămândă ca un lup. Ordonă atunci să i se aducă imediat de mâncare.
Ţăranii au pregătit mâncarea cea mai bună pe care o aveau ei. Dar erau săraci şi nu aveau decât strictul necesar. După multe străduinţe, au apărut cu o fiertură de orez şi o mâncare de melci muraţi.
Împărătesei Tzu-hsi mâncarea i s-a părut incredibil de delicioasă. A degustat o lingură, apoi alta şi nici cum nu se mai putea sătura. Niciodată în viaţa ei n-a mai mâncat aşa ceva. Curioasă, a întrebat: „Cum numiţi aceste minunate mâncăruri?”
Ţăranii ştiau că mâncarea oferită de ei este cea mai obişnuită mâncare posibilă fără nici un fel de adausuri sofisticate sau o notă artistică aparte. Dar chiar şi în timpurile de răstrişte era necesar ca tot ce atingea împărăteasa să corespundă atmosferei sale imperiale. Aşa că ţăranii i-au spus: „Hmmm..Majestatea voastră a avut la masă supă de perle şi ostropel de ochi de fenix”.
Împărăteasa Tzu-hsi se gândi la mesele de la palat. Fiecare masă era un banchet sofisticat, cu 120 de feluri diferite, toate preparate cu trudă de bucătarii imperiali. Deşi aceştia erau cei mai renumiţi bucătari în China, niciunul din felurile de mâncare aduse n-au satisfăcut-o vreodată precum această mâncare pe care o avea în faţă.
Mai târziu, după ce luptele au încetat, Tzu-hsi s-a putut întoarce la palat. Ascunsă în opulenţa sa, ea reflectă la ordinul dat. Îşi aminti de supa de perle şi ostropelul de ochi de fenix şi le ceru din nou, dar spre marea ei dezamăgire bucătarii imperiali jurară că n-au auzit în viaţa lor de aşa ceva.
Bătrâna împărăteasă n-a descoperit niciodată secretul. Bucătarii săi erau perla împărăţiei ca talent şi îndemânare, dar chiar şi ei nu i-au putut oferi acel ingredient crucial de care avea nevoie: foamea. Doar ea îl putea crea personal, acest ingredient magic care-a făcut ultima masă atât de incredibil de delicioasă.
Minunat si plin de invataminte ..!!! Multumim..!!!
..,, am descoperit secretul ,,
..Vi-l impartasesc si voua …
… si ..Totul este Magic !
Traieste-ti viata …Traieste-O asa cum iti doresti ! Vei cunoaste cele mai magice gusturi ale Ei ! Ignora tot ceea ce ai invatat pana acum de la altii ! Paraseste-ti zona de confort in care incerci sa supravetuiesti Descopera-ti propria reteta a Fericirii ! Gust-o … ! Savureaz-o … Vibreaza pana la ultima celula a fiintei tale !
…. Este alegerea ta , numai a ta … cum doresti sa-ti traiesti restul vietii !
…. Descopar retete magice in fiecare zi ..una mai gustoasa ca alta !
… PS…,, ostropelul de ochi de fenix ,, ..nu-mi place …
… O duminica binecuvantata !
Cred in inteligenta ascunsa a Universului care ne ghideaza prin mesajele ,sincronicitatile , visele ,transmise …Cred , simt , traiesc prin toti porii fiintei aceasta legatura intre …. tot ceea ce exista …Suntem Unu in tot si Totul in Unu …Cand descoperi aceasta stare , cand reusesti sa o experimentezi …caderile … viata banala de zi cu zi …numai le vezi decat ca cele mai frumoase momente care ti-au fost daruite ..Totul este atat de unic si de magic …Devii un adevarat artist care-si creioneaza propria Lume …O lume ireala la prima vedere ..dar trairile te fac constient ca nimic nu e mai real decat Lumea pe care ai reusit sa ti-o cladesti… Devii un calator vesnic in miscare ..oriunde , oricat ..cu cine vrei …Nu mai exista spatiu ..timp decat o stare de liniste totala in care auzi sunetele Universului cum se contopesc in tine … vibrezi pana la ultima particica din trup in ac ritm cu El …..Privesti mirajul ca si cum te-ai uita la Tv….Te simt relaxat ..iubit ..intreg ..Implinit ..Nu mai esti niciodata singur …
Intuitia , iubirea , imaginatia ….m-au catapultat in aceasata Lume din care pot sa plec si sa ma reintorc cand doresc …
…………………………..
Paradisul redescoperit …imi aduce acea Bucurie , fericire pe care candva o cautam in exterior …
… Lucrurile inexplicabile alta data devin Ceva obisnuit Acum ..
… Sunt multe , alte , multe lucruri de spus …… …Poate candva …intr-o buna zi …
……………………………O seara binecuvantata !
Mi-au placut mult cele citite, mai ales ca mi-au amintit de bunica materna. Gatea foarte bine, mancaruri simple si sanatoase si ne iubea enorm. Ne-a crescut cu drag si stia niste povesti minunate. Iubea pe toata lumea, avea o inima atat de larga ca ar fi putut cuprinde lumea intreaga. Mi-am amintit o vorba de-a bunicii – foamea este bucatarul cel mai bun ! Se potriveste si in acest caz. Multumesc mult .
La comentariul dumneavoastra Anamaria as adauga ca …Doctor Nevoie…te invata sa inveti orice….si daca inainte de a te apuca lasi sufletul si intuitia sa te indrume….vei descoperii ….. ca stii sa faci magie…Habar nu ai logic de unde, dar simti ca stii si inveti din mers sa simti cum si ce trebuie facut sa fie bine cu adevarat. Inveti si din greseli, inveti sa comunici si cu necuvantatoarele care parca iti vin la mana altfel, incepi sa vezi si sa recunosti ce nu vedeai si recunosteai inainte parandu-ti firesti, dar nestiind intregul potential de folosinta si utilitate ca informatie a prezentei lor acolo. Si daca ai si ajutor ce vine de la sine….oferindu-se…dintr-o data…nici nu mai muncesti…doar te bucuri si lucrurile si evenimentele si preparatele ies parca de la sine. Iti descoperi „intamplator” noi talente si pasiuni ce erau undeva in tine nedescoperite si nemanifestate inca…..dar oarecum cunoscute din povestile strabunilor, talentele din familie..jocurile copilariei. „Aschia nu sare departe de trunchi” si „Capra sare masa..iada sare casa”…deci de undeva au existat si au tasnit. Da ..cine a crescut cu bunici iubitori…pastreaza mult in suflete din darurile nemuritoare ale acestui neam, al acestui popor transmise astfel. Mostenirea de familie este si aceasta iubire de intelepciune frumoasa impartasita cu ceilalti fie ca povestiri, eseuri si orice forma de scriere.