skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Dacii la judecată

 

Pe vremea când mândrii daci cutreierau câmpiile și împânzeau codrii cu minunatele lor doine, s-a zvonit că o dulce crăiasă, cu ochii ca două viorele și părul bălai, asemenea zânelor își caută soț. Părintele ei, unul dintre oștenii de seamă ai lui Dromihete și totodată sfătuitorul său, avea o cerință neobișnuită de la pețitori. Aceștia erau invitați să vină pe un drum anume iar ultimul popas să stea de o zi la umbra unui arbore uriaș. Acesta era cel ce străjuia de mii de ani aceste ținuturi, un singuratic, sub care se spunea că însuși Zalmoxe s-a odihnit odinioară. I se spunea Copacul Gândurilor.

Tatăl fetei își câștigase de-a lungul vieții un binemeritat respect din partea tuturor geților și chiar al grecilor din apele sudului. Sfaturile sale l-au ajutat pe Dromihete să-l învingă pe cotropitor, pe Lisimah, și totodată să-l transforme pe acesta într-unul dintre cei mai buni prieteni. Astăzi, el își căuta ginere. Mulți tineri daci au răspuns chemării sale. Dar, oricât de mândri erau, fiecare dintre flăcăi avea un uriaș respect pentru bătrânul și înțeleptul tată.

Pe drumul șerpuitor de pe malul pârâului mii de tineri pășeau sprinteni precum căprioarele. Când ajungeau sub marele copac, un trimis al fetei le spunea că trebuie să fie cel puțin la fel de isteți și de înțelepți precum tatăl ei, altfel nu au ce căuta mai sus pe munte la pețit. Apoi, tinerii trebuiau să aștepte o zi și o noapte sub Copacul Gândurilor. Dar cine s-ar fi putut întrece în istețime și mai ales în înțelepciune cu vestitul sfătuitor al regelui? Poate doar un nesăbuit sau un visător să încerce asemenea prostie.

Tinerii ce sosiseră cu speranțe mari plecau imediat după ce solul le spunea ce îi așteaptă. Puțini îndrăzneau să se mai așeze sub copac. Chiar și aceia, după câteva ceasuri de cugetare, se întorceau la casele lor. Zilele treceau rând pe rând și tinerii care soseau erau din ce în ce mai rari. Și totuși, într-una dintre ultimele zile de toamnă, patru tineri s-au încumetat să-l înfrunte pe tatăl fetei. Erau buni prieteni și se gândeau că măcar unul dintre ei va fi la înălțimea sarcinilor care vor urma.

Ajunși la așezarea distinsului înțelept au fost primiți cu brațele deschise. O masă mare s-a așezat în fața lor și au fost serviți chiar de gingașa fată. Era de o frumusețe răpitoare și doar cu un zâmbet a reușit să le fure inimile.

Tatăl fetei a început să-i descoasă, să vadă de unde vin și cine sunt. Cu toții i-au arătat respectul cuvenit și i-au răspuns respectos și scurt, fără înflorituri. Atunci înțeleptul a zâmbit pentru prima dată. Părea că tinerii noștri sunt pe drumul cel bun. Ridicându-se în picioare tatăl i-a cerut fiecăruia să-i răspundă la o întrebare.

– La ce te-ai gândit sub copac și ce părere ai despre el?

Primul care a răspuns era cel mai mândru și mai chipeș dintre cei patru prieteni:

– M-am gândit la înălțimea ta, la fata care ne așteaptă.

– Și despre copac ce gânduri ai avut?

– Probabil că era mare, pentru că ne dădea umbră suficientă în arșița zilei.

– Bine. Am înțeles, spuse bătrânul, invitându-l pe cel mai mic și mai jucăuș să răspundă și el la întrebare.

Acesta, luând în glumă ca de obicei totul, răspunse:

– Cine stă să piardă vremea cu copacii când minunea și frumusețea este chiar aici, zise el, facându-i cu ochiul fetei. Aceasta roși și de emoție se întoarse cu spatele.

– Dar tu ce ai de zis tinere? spuse înțeleptul către următorul tânăr dac.

– La început am fost mulțumit de umbră, apoi m-am uitat în sus și am văzut cât de mare este copacul. M-am gândit la câte mii de ani i-au trebuit ca să aibă crengile atât de mari și de puternice. Am fost încântat.

– Altceva?

– Altceva nimic, la asta m-am gândit.

– Iar tu? Ultimul dintre pretendenți?

Cel din urmă era atât de pierdut de importanța momentului, încât se bâlbâi și spuse nesigur că și el s-a gândit la precum ultimul dintre flăcăi.

– Asta ați învățat voi neisprăviților într-o zi sub marele Copac al Gândurilor? strigă bătrânul cu voce de tunet.

Toată lumea de la masă încremenise. Tinerii simțeau caii disperării alergând prin lutul moale. Nimeni nu mai sufla un cuvânt… cu excepția celui mai glumeț dintre tineri, care, în acea liniște apăsătoare începu să vorbească.

– Eu… ca să fiu mai exact… aș mai avea ceva de zis.

Privirea ucigătoare a înțeleptului îi opri vorbele. Și totuși, după un moment de cumpănă, acesta îi dădu voie să continue.

– E prea adevărat că gândurile la micuța zână ne bântuie pe toți, încă de când am plecat de la casele noastre. Altfel de ce am mai fi purces la drum? Copacul n-a avut niciun rol în asta. El ne-a oferit umbra, ne-a oferit prilejul de a-i admira bogăția. Mi-am dat seama că dincolo de crengile-i înalte sunt altele și altele care îmbrățișează cerul. Apoi, trunchiul lui masiv, orb să fii să nu-l zărești. Toată această minune stă bine înfiptă în puternicele-i rădăcini. Acestea ca și ramurile din înalt nu se văd, dar există, sunt pline de viață și foarte mari. Orice om care se așează sub copac, dacă are un pic de minte, înțelege că și el este asemenea pomului. Rădăcinile îi sunt părinții și strămoșii adânc înfipți în glia străbună iar înălțimea gândurilor sale, acolo unde acestea se întâlnesc cu zeii, cu toate că sunt nevăzute, sunt cele mai prețioase. Oamenii, asemenea copacilor, fac legătura între cer și pământ. La asta m-am gândit… în rest, la fata ta. Sper să nu te supere necuviința adevărului. Dacă te vei încrunta, amărăciunea pe cerul tău va fi. La mine, e senin tot timpul, spuse zâmbind flăcăul.

Atunci, bătrânul izbucni într-un hohot de râs. Își găsise ginerele.

 

Autor: Răzvan
De același autor: cărtile VISE DE ÎNGER, FILE DE LUMINA, TREPTE SPRE CER pe care le găsiți aici: LINK

Comentarii (11)
  1. VA ROG, TARE VA ROG, VREM ALTE SI ALTE LEGENDE SI POVESTI ALE DACILOR SI DESPRE DACI, STRAMOSII NOSTRII VITEJI.

     
    1. In urmatoarea mea carte (Sufletul lupului alb), care va fi publicata la inceputul lui decembrie, vor mai fi povestiri cu si despre daci.
      Una dintre ele este o poveste lunga, surprinzatoare si extrem de frumoasa. Altele sunt mai scurte, dar la fel de minunate.
      Zile frumoase sa aveti!

       
  2. “iar înălțimea gândurilor sale, acolo unde acestea se întâlnesc cu zeii, sunt nevăzute dar și cele mai prețioase. Oamenii, asemenea copacilor, fac legătura între cer și pământ”
    Ce frumos!
    Primele noastre lecturi sunt povestile.
    Fiecare poveste avea de descuiat o porta , de rezolvat o ghicitore, de trecut cate un rau sau un munte in incercarea de a ajunge la o anumita destinatie.
    Sufletul meu de copil se bucura cel mai mult atunci cand nevazutul se facea vazut.
    Zanele, spiridusii, spiritul apelor sau al pamantului.
    Aveam doar o mare problema pe care nu o puteam intelege si gata.
    Toate aceste minunatii puteau fi vazute doar de acela “CU INIMA CURATA”.
    Mi-am spart mult capul in copilarie ca sa incerc sa pricep ce inseamna :O IMIMA CURATA – pentru ca vroiam sa vad si eu minunatiile nevazute – si n-am reusit.
    Anii au trecut , de acum citeam romane de toate felurile , dar trecerea anilor nu reusea sa stearga acea intrebare si, din cand in cand , ma surprindeam incercand sa dau un raspuns .
    Cine era CEL CU INIMA CURATA , am reusit sa inteleg doar acum , de cativa ani.Iar momentul in care am inteles , mi-a adus o imensa bucurie pentru ca , intr-adevar nu mai mai gandisem demult la el .
    CEL CU INIMA CURATA este omul care se BUCURA, care RADE, care face totul din INIMA sa, dintr-o intelegere innascuta a frumusetii vietii.El este acela care da totul din iubire fara a cere ceva in schimb si prin aceasta portile inchise se deschid .Este acela care duce cu el nevinovatia copilariei, dar isi asuma responsabilitatea faptelor sale daruindu-se pe sine vietii pentru a putea fi trait de viata.Este acela care face legatura “prin gandurile sale intre cer si pamant” , intre a trai si a pasi CU INIMA CURATA spre nemurire.

     
    1. Ce comentariu frumos si adevarat… Iti multumesc ca ti-ai deschis inima in fata noastra. Pasesti cu INIMA CURATA prin viata si asta este superb.
      Sa ai o zi minunata!

       
  3. :)
    Rad de una singura … Mi-am adus aminte de gandurile unui personaj dintr-un film ..pe care le-am notat … Mi-au placut f mult !
    ,,
    Ti-as atinge fata doar cu varful degetelor … Mi-as pune obrazul langa obrazul tau
    Te-as saruta .. Ti-as pune mainile la obraji
    Ti-as saruta coltul gurii..f.. incet ..
    Mi-as trece degetele in jos , Pe … gatul tau …Pe ..pieptul tau ..
    Ti-as saruta sanii..
    ……
    Imi pun gura pe tine ..Te gust ..Intru in tine …
    Sunt inauntrul tau ..Sunt inauntrul tau …
    Este incredibil.. Te simt pretutindeni ..Inauntrul meu ..Peste tot …
    M-am pierdut ..Suntem doar noi doi !
    ………
    Simt ca s-a schimbat ceva in mine … Nu mai este cale de intoarcere ..
    Vreau sa invat totul
    Vreau sa stiu totul ..Vreau sa ma descopar ! … Vreau asta pentru tine ,,
    ……………………………………………..
    Pai ..cam asa cred ca a gandit tanarul cel vesel sub copac ! :)
    Si ..fata l-a auzit .. :)
    ……………….
    Legea atractiei spune : Esti ceea ce gandesti si lucrurile carora le acorzi atentia si energia ta, vor veni spre tine …
    .. Asa ca ..aveti grija ce si cum ganditi ! :)
    Va doresc o zi asa cum va doriti ! :)

     
  4. .Un dar pentru un sfarsit de septembrie minunata ! :)
    …………………………………….

    https://www.youtube.com/watch?v=kybeq2dWBf8&list=RDkybeq2dWBf8&feature=share

    Nothing Gonna Change My Love For You

    Daca ar trebui sa-mi traiesc viata fara sa te am langa mine
    Zilele ar fi toate goale
    Noptile mi-ar parea atat de lungi
    Cu tine vad vesnicia atat de clar
    S-ar putea sa mai fi fost indragostit inainte
    Dar niciodata atat de tare
    Visele noastre sunt tinere si amandoi stim
    Ele ne vor duce unde vom vrea
    Tine-ma acum
    Atinge-ma acum
    Nu vreau sa traiesc fara tine

    Nimic nu-mi va schimba dragostea pentru tine
    Ar fi trebuit sa sti pana acum cat de mult te iubesc
    De un singur lucru poti fi sigur
    Nu voi cere niciodata mai mult decat dragostea ta
    Nimic nu-mi va schimba dragostea pentru tine
    Ar fi trebuit sa sti pana acum cat de mult te iubesc
    Lumea poate sa-mi schimbe intreaga viata
    Dar nimic nu-mi va schimba dragostea pentru tine

    Daca drumul care ne asteapta nu e usor
    Dragostea noastra ne va ghida
    Ca o stea
    Voi fi acolo daca vei avea nevoie de mine
    Nu trebuie sa schimbi nimic
    Te iubesc asa cum esti
    Asa ca vino cu mine sa impartasim privelistea
    Te voi ajuta sa vezi vesnicia si tu
    Tine-ma acum
    Atinge-ma acum
    Nu vreau sa traiesc fara tine

    Nimic nu-mi va schimba dragostea pentru tine
    Ar fi trebuit sa sti pana acum cat de mult te iubesc
    De un singur lucru poti fi sigur
    Nu voi cere niciodata mai mult decat dragostea ta
    Nimic nu-mi va schimba dragostea pentru tine
    Ar fi trebuit sa sti pana acum cat de mult te iubesc
    Lumea poate sa-mi schimbe intreaga viata
    Dar nimic nu-mi va schimba dragostea pentru tine
    Ar fi trebuit sa sti pana acum cat de mult te iubesc
    De un singur lucru poti fi sigur
    Nu voi cere niciodata maï mult decat dragostea ta
    ……………………………………..
    Iubirea este cel mai frumos dar de la Dumnezeu !
    Iubiti-va mult ! Niciodata nu e prea tarziu ! :)

     
  5. Multe pilde gasim in aceasta povestioara.Am sa ma opresc doar la cateva aratate de tanarul dac mai „sugubat” : DORINTA (fata de fata) neinsotita de ATASAMENT , TRAIREA CLIPEI PREZENTE (la umbra copacului ) si APRECIEREA fata de acesta,si a faptului ca AMARACIUNEA este in mintea (cerul ) celui ce se amaraste .Te imbratisez draga Razvan si va imbratisez.

     
  6. Multumesc Razvan, suntem din ce in ce mai multi CU INIMA CURATA.
    O zi linistita si senina !
    Cu stima.

     

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top