Întâmplare la Poarta Raiului
Omul se bucura de frumusețea zilei, când, deodată își dădu seama ca de fapt murise. Își aducea acum aminte clar ca murise iar câinele care mergea lângă el, murise chiar cu mai mulți ani în urmă…. Se întreba „…oare unde duce drumul ăsta?”
După o vreme ajunseră amândoi în dreptul unui gard înalt de piatră. Privindu-l mai de aproape, văzu ca era făcut dintr-o marmură foarte fină. Mai sus pe colină, gardul era întrerupt de o arcadă care strălucea în soare…
Ajunseră acolo și văzu ca era încrustată cu perle iar aleea care ducea spre ea părea pavată cu aur. El și câinele său se apropiară de poartă și atunci observă într-o parte, un om șezând la un birou.
Îl întrebă:
– Scuzați-mă, unde ne aflam ?
– Aici e Raiul – răspunse acesta.
– Minunat, zise omul, pot să vă rog să ne dați putină apă ?
– Bineînțeles, intrați înăuntru. Am să trimit imediat vorbă să vi se aducă niște apă cu gheață. Făcu un gest și poarta începu să se deschidă.
– Prietenul meu, poate intra și el ? – întrebă călătorul arătând înspre câine.
– Îmi pare rău, dar noi nu acceptăm animale.
Omul se gândi o clipă, apoi se întoarse și își continuă calea pe care pornise împreună cu câinele său.
După încă o plimbare lungă și pe vârful unei alte coline, pe un drum prăpădit de țară, dădură de o ferma a cărei poartă părea că nu avusese zăvor niciodată. De gard, nici vorbă.
Se apropie și văzu un cetățean șezând, rezemat de un copac și citind o carte.
– Scuzați-mă ! – i se adresă el. Aveți cumva puțină apă?
– Da, desigur… e o cișmea ceva mai încolo.
– Şi pentru prietenul meu ? – arătând către câine..
– Trebuie sa fie și o strachină chiar lângă cișmea.
Trecură de poarta și ajunseră la o cișmea veche, cu pompă. Omul și câinele băură pe saturate. După ce terminară, se înapoiară la omul de sub copac.
– Ce loc este acesta ? – întrebă călătorul.
– Asta este raiul.
– Sunt total încurcat… Un cetățean, ceva mai jos pe drumul asta, mi-a zis că raiul este acolo unde era el.
– Te referi la locul acela cu aleea de aur și zid de marmură ?… Acela e iadul.
– Şi nu va deranjează ca ei folosesc același nume ca Dv. ?!…
– Din contră, suntem fericiți că ei îi triază întâi pe cei care sunt gata să-și lase în urmă prietenii cei mai buni.
Minunat articol si pilda de viata..!!! Multumim.!!!
O adevarata lectie de prietenie …intre un om si un caine ! O prietenie sincera, eterna … O prietenie pe vecie…
Adevaratele prietenii daca nu sunt eterne nu sunt nimic … Idem pentru iubire !
Sa aveti o zi insorita in suflete!
Consider ca in viata terestra fiecare om prin ALEGERILE sale isi traieste viata in RAIUL terestru sau in IADUL terestru . Ce se intampla DINCOLO ? ……..vom afla dupa PLECARE .Pana atunci , una dim MODALITATILE de a trai in RAIUL terestru consider ca ne este aratata in povestire : sa traiesti in ARMONIE cu SINELE si sa „apleci urechea ” la „spusele ” lui …nelasand EGO-ul sa fie pacalit de diferite FASCINATII . Va imbratisez.
Adevarat
Nici un prieten adevarat nu este lasat in urma , in raiul de pe pamant !!! Daca insa este un farseor ….mai bine il lasi in voia lui , caci riscul e prea mare !!!
Povestirea nu are autor necunoscut , ci este preluata din cartea LEGEA IUBIRII scrisa de Jasmuheen . Informatia provine din aceste articol http://jurnalul.ro/editorial/omul-care-si-a-luat-cainele-in-rai-597503.html . Multumesc !