skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Când nu ţi-a sunat ceasul

 

Accidente teribile, mașini răsturnate, avioane prăbușite, uragane, inundații, izolare în mijlocul ghețurilor sau al unui vulcan gata să erupă – iată doar câteva din situațiile în care mii de oameni își pierd viața.

Tragedii cutremurătoare se abat zilnic asupra colțurilor lumii și ne iau mereu pe nepregătite.

Totuși, putem vedea că în aceste situații cumplite, de multe ori fără de scăpare, există o mână divină, ce îi salvează pe cei a căror soartă nu a fost scrisă, până la ultima pagină.

Atunci, în mijocul dezastrului, apare inexplicabilul, minunea ce oferă viață. Supraviețuitorii înșiși nu pot răspunde la întrebarea simplă: Cum am scăpat?

În acest articol nu mă refer la cei care au avut tăria psihică și fizică pentru a lupta cu sorții potrivnici, nu. De data aceasta, îi urmărim pe cei care au avut zile.

Veți vedea în clipul următor o situație… dar mai bine urmăriți clipul.

 

“Trepte spre Cer”
 de Răzvan Șerbu

 

Comentarii (18)
  1. Multumesc din suflet Superb Avem nevoie sa ne amintim mereu ca in ciuda tuturor dificultatilor si obstacolelor, faptul ca suntem inca in viata e semnul cel mai clar ca drumul nostru nu s a terminat si ca Dumnezeu ne vegheaza cu iubire sa ne implinim menirea. Cristina

     
  2. Este Extraordinar! Ce imagine infricosatoare! Ce prapastie….! Ma mir ca nu au murit de inima. Este groaznic. Numai uitandu-ma la aceasta imagine si, ma ia ameteala, dar atunci sa te afli, chiar acolo pe muchia ei. Intr-adevar, acesti oameni, mai aveau zile de trait si, ingerul lor pazitor, trimis de catre Dumnezeu era acolo, prezent pentru a-i proteja, a impiedica sa se intample catastrofa si, in acelasi timp, pentru a le transmite ceva, din intamplarea acestui eveniment, probabil. De ceea ce, ei si-au dat seama in mod sigur. Este adevarat, noi ar trebui sa ne traim viata si sa o apreciem in fiecare zi. Sa traim cu bucurie, sa fim fericiti, sa ajutam pe cei care au nevoie, dar si mai important sa Iubim si, sa fim Recunoscatori Divinului pentru ca: Suntem! Existam, aici pe acest Pamant si avem posibilitatea de a infaptui lucrarea lui Dumnezeu, acel Rol pentru care ne-am intrupat. Niciodata nu stim, cand ne cheama la EL, iar noi inca nu am facut ce trebuia sa facem. Divinul ne arata la fiecare pas, ce avem de facut. Noi, doar sa: Vedem. Pace si Lumina. O zi buna la toata Lumea!

     
  3. Minunat!Si foarte adevarat.Acum vorbesc din proprie experienta.Am trecut si eu printr-un accident de masina:rulam intr-o dimineata cu viteza catre o urgenta( lucram pe atunci la ambulanta) cind un autoturism ne-a „taiat calea” in dreptul unei benzinarii; dupa mai multe manevre , scrisnituri, tipete , zdruncinaturi teribile…ne-am oprit.
    Scena pe care am vazut-o cind am reusit sa ies din masina(eu am fost relativ usor ranita, dar o peresoana era inconstienta in autoturism) m-a facut sa cad in genunchi…masinile s-au oprit la o palma distanta de pompa de benzina!!! Cred ca este usor de imaginat ce s-ar fi putut intimpla.
    De atunci apreciez fiecare clipa din viata, si-i multumesc lui Dumnezeu !
    Si, da, mi-am dat seama ca nu sosise clipa, pentru ca mai am multe de trait, de invatat pentru a-mi implini menirea.
    Fie ca Lumina Divina sa patrunda in sufletele noastre, ale tuturor!

     
  4. Subscriu, cumva, la ceea ce spune Dana; fondul sonor este atat de profund, de nepamantean, de enigmatic – pentru neinitiati, de frumos, de energetic, de inspirat, de patrunzator…Este ca un fluid creator de stari benefice, mai degraba senzoriale si mult mai putin constiente, cognitive sau rationale. Iar miracolul… Cine ce nevoie are sa incerce sa explice inexplicabilul cand stie ( sau banuieste, sau crede, sau intuieste ) ca mintea-i nu-i prea poate fi de folos?…

     
    1. Raspunsul il ai mai sus …. Dupa ce am vizionat Conferintele Doamnei Jasmuheen care a specificat numele acestui OM FRUMOS , si a prezentat inregistrari de ale LUI , le-am ascultat (se gasesc pe you tube) de N+1 ori …Oare de ce ? Raspunsul l-ai dat chiar TU …. NAMASTE ! !

       
  5. da, sunt multe lucruri pe care nu putem sa le explicam noi ,cu mintea noastra pamanteana ; Dumnezeu are grija – ne atentioneaza -si de noi depinde sa tinem cont de aceste semne divine .Si eu va rog ,ca si Dana , sa ne spuneti cine canta melodia din fundal si cum cheama melodia ! Multumesc Razvan , esti deosebit !

     
  6. Melodia este superba,in rest,pana ne va suna ceasul sa avem parte numai de lumina si iubire .Multumim Razvan.Pace si lumina tuturor.

     
  7. GRATIA DIVINA NE INCONJOARA CONTINUU !!!!! Cum O PERCEPEM ,SI CUM II RASPUNDEM fiecare …..asta e alta poveste ….a FIECARUIA DINTRE NOI …..Pace , armonie si bucurie

     
  8. De la inceput , trebuie sa recunosc ca aceste imagini le-am vazut pe net cu ceva timp in urma, dar fara comentarii si evident fara fond sonor ( superb cel de fata…)!
    Acum revazandu-le in aceasta minunata prezentare , comentariu, muzica, parca am simtit mai intens tragedia prin care au trecut pasagerii acelui automobil.
    Fiind conducator auto ( amator , desi cu carnet de profesionist) am vazut multe accidente pe soselele tarii noastre si chiar pe afara. Multe cu victime, dar si cu norocosi . Insa de genul prezentat in clipul de mai sus , nu cred ca pot fi doua petrecute pana acum in lume. Pentru a ajunge cu botul masinii orientat in sens invers, cred ca ralizati ca, pe langa dubla rasturnare a fost si o rasucire in jurul axei longitudinale. Va dati seama ca este practic inposibila o astfel de miscare!! De acea este clar ca aici a fost o forta divina, Indiferent cum i se zice , in functie de religia in care crezi. Suntem niste picaturi in acest ocean al universului si uitam de foarte multe ori asta. Ne indreptam gandul si rugaciunea catre Dumnezeu numai atunci cand suntem la necaz si nu e bine. Astfel de imagini trebuie sa ne dea de gandit si sa lasam loc luminii sa ne intre in suflet. NAMASTE! Pace si armonie….

     
  9. Multumesc Inteleptului Dan pentru sugestie, pentru bunatate si… pentru prietenie. Cred ca Bapa este melodia clipului. Il voi (mai) cauta pe Yunupingu, cel putin pentru cat de mult ma emotioneaza muzica lui. Deci, MULTUMESC Batranului Dan pentru indemn si pentru ca m-a facut sa descopar ceva si pe cineva atata de frumos.

     
  10. Imi cer scuze pentru greseala si confuzie. Titlul piesei lui Geoffrey Gurrumul Yunupingu este Wiyathul, si nu Bapa, cum eronat am trecut mai devreme…

     
  11. Multumim de prezentare, in astfel de ocazii ne amintim de evenimente similare prin care am trecut noi sau cunoscuti de ai nostri. Ne gandim cum am procedat, cum sa corectam sau sa apreciem acele ganduri sau fapte. Din orice situatie invatam ceva, daca nu, se mai intampla…pana stim sa tragem concluzii. Bineinteles, stiind ca avem in spate sprijin si iubire…

     
  12. acest articol ar trebui sa se numeasca „cum sa faci un videoclip de 4 minute jumate dintr-o poza”. extrem de plictisitor.

     

Dă-i un răspuns lui Stefan Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top