skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Picătura de apă

 
A fost odată ca niciodată, un discipol care îl întreba pe maestrul său:
– Care este lucrul ce mă separă de adevăr ?
Maestrul îi spuse:
– Nu ești singurul care e separat de adevăr, mai sunt și alții. Îți voi spune douăsprezece povestioare, care îți vor părea simple. Trebuie să meditezi asupra acestora tot timpul și, chiar de ți se va părea că le-ai înțeles, nu te opri din a medita asupra lor, până ce aceste simple povești vor căpăta proporții uriașe și până vor deveni din nou simple.
 
Prima poveste:
A fost odată ca niciodată o picătură într-un Ocean ce spunea că nu exista Ocean. Tot astfel se întâmplă cu mulți oameni. Trăiesc înăuntrul lui Dumnezeu și spun că nu există Dumnezeu.
 
A doua poveste:
– Vreau să fiu liberă, spuse picătura de apă din mijlocul Oceanului; și Oceanul, în compasiunea sa, a ridicat-o la suprafață.
– Vreau să fiu liberă, spuse din nou picătura de apă și soarele, auzindu-i glasul, o așeză într-un nor.
– Vreau să fiu liberă, spuse picătura încă o dată și norul o eliberă, iar aceasta căzu din nou în Ocean.
 
A treia poveste:
O picătură intelectuală este o picătura intelectuală, dar nu mai aparține Oceanului.
 
A patra poveste:
– Nici o picătură nu are nici o valoare, spuse picătura din mijlocul Oceanului.
 
A cincea poveste:
– Fără nici o îndoială, există un lucru de care eu mi-am dat seama: eu sunt mai importantă decât Oceanul,  spuse picătura din Ocean.
 
 A șasea poveste:
– Nu voi putea niciodată să ajung la Ocean, spuse picătura din Ocean.
 
A șaptea poveste:
– Oh, ce-mi pasă mie de Ocean, spuse picătura din Ocean.
 
A opta poveste:
Era odată o picătură care-și regreta soarta. La urma urmei, ea era în mijlocul Oceanului și nu știa nimic despre Ocean.
 
A noua poveste:
O picătură din Ocean chema toate celelalte picături să i se alăture, pentru a se răscula împotriva Oceanului.
 
A zecea poveste:
– Prin puterea cu care am fost investită, spuse picătura din Ocean, prin puterea cu care am fost investită, de astăzi sunteți excluse din Ocean.
 
A unsprezecea poveste:
– Tu te afli în mijlocul iubirii mele, îi spuse Oceanul, picăturii de apă. Dar picătura nu auzi Oceanul, pentru că era plină de iubire pentru altă picătură.
 
A doasprezecea poveste:
– Dacă aș putea cuprinde, gândi o picătură, fiecare picătură cu dragostea mea, atunci aș deveni Oceanul.
Cum gândi aceasta, picătura începu să reverse dragostea sa asupra tuturor picăturilor, pe rând. Dar exista o picătură care îi facuse un mare rău și, deși era capabilă de o mare iubire, picătura nu putu să o ierte. Și, pentru că nu a putut să-și reverse dragostea sa asupra acesteia, nu a putut să devină Oceanul.
 
Discipolul îl întrebă pe maestrul său:
– A existat vreodată o picătură care a devenit Oceanul?
Și maestrul îi spuse ultima sa poveste:
Era odată o picătură care căuta Pacea Oceanului, ce căuta Profunzimea Oceanului. Dorința îi era mare și puterea de iertare îi era mare și, deodată, Oceanul îi spuse:
– Tu și cu mine, noi suntem Una – și Oceanul își deschise larg brațele si îmbrățișă picătura și tot ce aparținea Oceanului deveni și al picăturii. Ea se pătrunse de pacea Oceanului, se întinse pe toată suprafața lui și, prin profunzimea sa, deveni salvarea lumii.
– Află astfel, o ucenicule, că Oceanul este plin de iubire pentru cei ce-l iubesc și că-i primește în măreția sa, pe cei ce o doresc cu adevărat.
– Dar ce se va întâmpla dacă o astfel de picatură devine murdară?, întrebă discipolul.
Maestrul râse din toată inima:
O picătură nu poate deveni atât de murdară, încât Oceanul să nu o poată curăța.

Comentarii (46)
  1. ‘O picătură nu poate deveni atât de murdară încât Oceanul să nu o poată curăța’ – este nemaipomenit, multumesc pentru aceasta poveste plina cu invataminte!

     
  2. chiar daca nu iti scriu mereu, in fiecare zi iti multumesc, draga razvan pentru fila de lumina si iubire.
    sa fii binecuvantat.

     
  3. Multumim pt picatura de speranta pe care o primim in fiecare zi si care ne da increderea ca Oceanul este izvor de Pace si Iubire!

     
  4. Minunat. Dar ce parere aveti de un sot care isi bate sotia insarcinata pana aceasta pierde sarcina in luna mare si apoi afla ca in acele zile se culca cu fosta sotie dar era un spiritual fervent pupa toate icoanele si facea un spectacol de credinta atat la biserici cat si la cursuri de spiritualitate sau Constelatii Familiale, acelasi om delapideaza firma sotiei si dispare in neant, sau despre o fiica care isi bate mama batrana pentru ai lua pesnia si casa dar este absolventa de psihologie si alta pupatoare de icoane, si multe nenorocite de astfel de exemple….. picaturi de apa care considera ca orice ar face sunt imaculati si daca unii sufera sau mor insemna ca nu au suficienta credinta, ei sunt drept credinciosi si au aflat ca preotul iarta in numele Domnului, ca sunt imaculati din punct de vedere psihologic si motivati sa repete acelesi comportamente pentru ca li s-a spus ca daca fac trei plecaciuni, canta o mantra si practica si vre-o terapie ci ingeri sau alt bla-bla sunt de-a dreptul sariti in marele salt cuantic. Si cum spune si acesta pilda a maestrului sunt complet inocenti, ei practica iubirea lumii cu inima deschisa. Sunt multi cei de care va povestesc. Mergeti de curiozitate la o Constelatie Familiala si va veti ingrozi de ce auziti ca fac oameni aparent intregi la cap care mai au si studii superioare si/sau o pozitie cheie in vre-o firma. Veniti oameni buni in realiate si vedeti cum buni credinciosi se calca in picioare, se fura, se barfesc la cozi la biserici cand este un eveniment filmat sau se da de pomana sau uitati-va la tv cum se calca in picioare pentru ajutoarele din comunitatea europeana care se dau identic aceleasi cantitati pana in luna martie a anului urmator, dar nu ,ei vor toti acum, chiar daca se strivesc unii pe altii , apoi le vand ca tot le-au primit gratis.Saracia nu inseamna si pierderea umanitatii si a respectului fata de sine. Priviti-le hainele si degetele si veti observa ca sunt multi cu haine de calitate si aur pe degete. Fac copii ca sa aiba cine sa cerseasca in timp ce mama sta la telenovele si tata in carciuma band alocatia copiilor, dar parintii sunt drept credinciosi si nu lipsesc de la biserica. Traim niste vremuri in care oamenii stau si se roaga dar faptele lor sunt strigatoare la cer. Intrati intr-un birou la orice functionar de stat. Nu te baga in seama, ba chiar e deranjat ca i-ai stricat jocul pe net sau ultima barfa la ultimul model de telefon mobil (de trei ori mai scump decat salariul lui/ei pe o luna) si daca mai ai de depus o cerere si trebuie sa iti de-a un raspuns in 30 de zile calendaristice – ia-ti adio si fii fericit daca peste trei luni iti va veni un raspuns la total altceva si va trebui sa reiei cererea care bineinteles va avea acelasi rezultat. Tu poti sa crapi, lucrarea nu va veni pana nu vei da spaga, spaga spagii si iar spaga ca oricum a uitat ca i-ai dat si daca lucrarea ta va iesi intr-o zi cu sfinti nu ti-o poate da ca este la biserica si se roaga pentru iertarea pacatelor. In rest pace si armonie- Dumnezeu le iarta pe toate si nimeni nu raspunde pentru nimic. Daca te superi, te enervezi si ceri socoteala insemna ca ai energii negative si nu esti suficient de credincios de aceea ai probleme. Oceanul de iubire al lui Dumnezeu le vindeca pe toate. Azi am itrat intr-un Plafar si dupa mine a intat o domnisoara foarte elganta cu un telefon smart la care vorbea in engleza cu cineva si a pus o intrebare minunata – “Aveti lapte de soia si spuneti-mi e de post ?”apoi a continuat “Plec cu mama la cumparaturi la Londra si acum am plecat de la cursuri ca m-am plictisit si vreau ceva fanny – deci e de post, am aflat ca e cool sa ti post ,o fac si prietenele mele”. Am intrebat-o la ce facultate e. “ La Stoma bine’nteles”. Ma gandesc pozitiv doar la bine …. Pace si armonie si de o fi pe undeva Dumnezeu poate o veni si prin tara noastra.

     
    1. Stimata doamna,
      Povestile pe care ni le spuneti nu au nimic comun cu iubirea, compasiunea sau chiar cu religia.
      Evident poti sa iesi din biserca sau de la vreun intelept si sa omori pe cineva.
      Mii de pilde poti citi, mii de icoane poti saruta, daca inima ta este de piatra si nimic nu patrunde in ea, atunci totul este fara rost.
      O zi buna sa aveti.

       
      1. Stimata doamna, sper sa va consolez macar cat o picatura de apa curata in acest ocean murdar pe care il descrieti. Precum in Rai sunt primiti cei cu inima curata, la fel in iad sunt repartizati cei cu inima intinata(murdara). Ceea ce se intampla in lumea asta in prezent, parere personala, este datorat faptului ca noi, oamenii, creatia lui Dumnezeu imputernicita cu inimaginabilul DAR(cadou) de „a alege”, am ales sa mergem pe carari tot mai indepartate de iubire, dragoste, armonie. Azi nu mai e „cool” sa iubesti si sa fii iubit, totul s-a rezumat la materialism, iar spiritual nu mai e. Citez: „Inainte oamenii aveau inima de aur si cruce de lemn, acum au inima de lemn si cruce de aur”. Nu fiti deznadajduita de ceea ce vedeti, pentru ca tot ce se intampla e ingaduit de Dumnezeu. De ce a ingadut asa ceva? Tocmai pentru ca s-a intristat vazand ca noi „am ales” tocmai ceea ce nu e pe placul Lui. Si El acum e trist. Sta Maica Domnului in coate si-n genunchi si plange pentru noi (a zis Sfantul Parinte Arsenie Boca, plecat la cer pe 28 decembrie 1989, a pictat manastirea de la Draganescu, o „Capela Sixtina a Ortodoxiei”). Cei ipocriti sunt inca de aici de pe pamant, in iad, ei nici nu mai trec pe la judecata, soarta lor e directia „suferinta eterna in intunericul cel mai de departe”. Daca Dumenzeu a putut sa transforme Sodoma si Gomora (se intampla azi mai rau ca atunci) in ceea ce cunoastem azi ca Marea Moarta, cea mai adanca, cea mai sarata si fara viata(bacteriile nu le pot include ca fiind cu „viata”, ele traiesc precum plantele) apa de pe pamant, nu credeti ca are puterea sa starpeasca si pe ipocritii care isi bat sotiile apoi merg si pupa icoane? Noi trebuie sa respectam ceea ce ne spune Sfanta Scriptura: cele 10 porunci din Vechiul Testament si cele 2 rugaminti(nu stiu un cuvant mai potrivit acum) din Noul Testament: Iubeste-ti aproapele, iubeste-ti vrasmasii. Restul are El grija, iar la Judecata nu e nimic facut in ascuns care sa nu fie pus in lumina ca atunci tocmai dracii vin cu „dosarul” fiecaruia dintre noi ca sa dovedeasca modul de viata si rasplata cuvenita, daca ai facut si fapte bune atunci e posibil ca Dumnezeu, prin iubirea Lui desavarsita fata de oameni, sa ne stearga toate pacatele, dar daca noi am dus o viata plina de desfrau si condusi de poftele noastre trupesti (mancare, sex, lux) atunci El nu are cum sa ne primeasca in Imparatia cerului. Ceea ce am scris nu imi apartine, e doar o prelucrare a ceea ce am citit/ aflat din scrierile Sfantului Parinte Arsenie Boca. „Tinerii, familia si copiii nascuti in lanturi” este o carte care mi-a raspuns la foarte multe intrebari, cel mai ieftin, 16 ron, o puteti gasi online la w.libraria-liliana.ro, „Cararea imparatiei”, „Filocalia Sfintelor Nevointe ale Desavarsirii” ( din care mai am de citit). Semneaza: un tanar dezamagit de propria generatie.

         
  5. Am vrut sa spun – credinciosi avem , Dumnezeu ne lipseste. Si daca ar aparea, sigur ar murii de durere

     
    1. Credinciosul adevarat are Lumina in suflet.
      Imi pare rau ca aveti atata suparare in dumneavoastra.
      Va doresc multe bucurii!

       
    2. Draga Luiza, eu stiu ca cel mai bine este sa nu judecam, altfel ne conectam la energia negativa a respectivilor. Noi nu stim de fapt ce lectie si-a luat in aceasta viata un suflet sau altul… Intr-o viata poate si-a luat ca lectie sa experimenteze rolul de infractor ipocrit, asa cum ii descrii tu, iar in alta viata va trebui sa-si ia rolul de victima ca sa experimenteze ambele laturi; te asigur ca n-are cum sa „scape” si de acest rol. Si noi trecem prin lectii din acestea viata de viata si multi nu stim, si nici n-ar fi bine sa stim :), ce am fost in vieti trecute; s-ar putea sa ne speriem!
      Pe termen lung, deci multe vieti, insa este exact cum trebuie sa fie: fiecare experimentam toate laturile unei lectii, atat ca agresori cat si ca victime. In fond nu exista bine si rau.
      Este foarte greu sa nu judecam pe altii si sa-i acceptam asa cum sunt ca parte a Creatiei, asta insa nu inseamna sa facem ca ei. Stiu ca este mai usor de spus decat de facut ce iti spun, dar altii reusesc sa aplice aceasta, si chiar si eu in destule randuri…
      In plus, in perioada asta mai mult ca oricand in ultimii 26.000 ani, orice gandim pozitiv sau negativ este de sute si chiar mii de ori amplificat … deci sa gandim numai de bine :):)

       
    3. Dumnezeu nu lipseste! Credinciosii sunt ipocriti (farisei moderni).
      Considerati ipotetic astfel: aveti un copil care face numai impotriva (a orice e bun), face numai rele si asta cu buna stiinta si chiar cu satisfactie, l-ai mai avea la inima pe acel copil? Eu presupun ca raspunsul este ‘Da’ pentru ca e totusi copilul dumneavoastra chiar daca face numai rele. Asa si noi, suntem creatia lui, dar nu facem nimic din voia lui, vrem numai satisfactii materiale, numai fizic. Cine se mai gandeste azi la asceza, aspiratii pe plan sentimental, cati mai pun valoare pe dragoste si cati pe sex, presupun ca putini sunt si care stiu diferenta dintre dragoste si sex. Azi nu mai e cool sa ajuti un batran, e cool sa il impingi pe scari si sa il intrebi unde se grabeste. Azi nu mai e cool sa cedezi locul in autoboz pentru un batran, o femeie (paote si insarcinata), azi daca cedezi locul in autobuz, primesti replica de la prieteni: „ce l-ai lasat ba pe unchiasul ala sa stea langa mine pe scaun?”

       
    1. Realiatea dumneavoastra nu este prea frumoasa. Incercati sa intampinati fiecare zi cu bucurie, fiecare om cu dragoste si compasiune.
      Exemplul dumneavoastra cu domnisoara este extrem de elocvent. Multa lume o judeca pe acea fata, ca este de bani gata, ca este proasta, ca e infatuata, ca se da mare, ca… etc.
      Dar fata aceea are si ea un suflet pe care i-l impietresc ceilalti cu asemenea judecati, ea va gasi oprobiul si se va apara prin epatare.
      Daca ar fi primita si acceptata cu iubire si ea va raspandi iubire in jur.
      Cum as putea sa judec eu sau altul pe un om pentru actiunile lui?
      Eu pot afla ce a facut, eventual si de ce a facut acel lucru, pot spune ca eu nu fac asa ceva, dar eu nu am fost in locul lui atunci cand s-a intamplat evenimentul. E simplu sa arunci vina sau blestemul dar asta nu rezolva nimic.
      Doar societatea si Dumnezeu au puterea de a judeca, si o fac in feluri diferite si cu scopuri diferite.
      Sa aveti o seara minunata!

       
      1. Sunt de acord cu Razvan in ceea ce priveste exemplul cu domnisoara „laptele de soia e de post”. Vina nu este a fetei pentru ca are un astfel de caracter, ea face ceea ce vede in jur si mai ales in propria casa. Va recomand „Tinerii, familia si copiii nascuti in lanturi” din invataturile Parintelui Arsenie Boca. Inca din primele 10 randuri veti intelege multe, veti afla raspunsul la multe intrebari, daca ajungeti pana la pagina 50 nu o sa va mai puteti opri din.

         
  6. Draga Luiza . Fiecare traieste ,vede si simte ce doreste din VIATA SA . VIATA ESTE CA O OGLNDA , ITI SURADE …..daca o vezi zambind .Oare tu ce faci cu VIATA TA ? Te-ai intrebat ? Dupa comentariul tau de astazi te-ai simtit mai implinita ? Te-ai simtit bine in SUFLETUL TAU ? Oare bunica ta nu te-a invatat despre ACCEPTARE ? Oare nu te-a invatat despre : PRIMESTI CEEA CE DARUIESTI ? Nu te-a invatat despre GANDUL CARE SE MATERIALIZEAZA ? Nu te-a invatat despre ATASAMENTE si CONSECINTELE SALE CUMPLITE ? In legatura cu OGLINDA VIETII iti recomand SA-TI FACI TIMP sa vizionezi pe YOUTUBE filmuletul rusesc (tradus) „OCHELARII FERMECATI „…..Pace si bucurie

     
    1. Scuze ….despre ATASAMENTE si CONSECINTELE LOR CUMPLITE …… Si inca ceva ,VIATA ESTE CA O SCOALA unde INVATM SI APLICAM LECTIILE VIETII ! unde sunt si „chiulangii” si „cei de la fara frecventa” , si „corijenti” si ‘ repetenti ‘ si ” profesori ” -(INGERI CU CHIP DE OM” )” ,si „tocilari” si „elevi ce invata din placere’ . Pace si bucurie

       
  7. Foarte frumos, Razvan&Co., multumesc pentru ca in fiecare zi am ceva nou „altfel” de citit. Mi se umple sufletelul cand vad ca e speranta, asa cum am vazut in ultimul timp in filmuletul „I Am Gabriel”. In legatura cu comentariile, Luiza a punctat foarte bine din punct de vedere material ce se intampla. Fiecare dintre noi privim intr-un anume fel, si suntem intr-un anumit stadiu: de a observa, de a constientiza, de a iubi, de a lumina…s.a.m.d. Asa cum fiecare dintre noi isi alege pozitia de victima, de agresor( sau poate de a renunta la ego), asa trebuie sa realizam si noi ce anume avem de facut cu noi. In momentul in care suntem umili si frumosi in fata lui Dumnezeu, putem ajuta mai departe. Daca suntem furiosi, nu ne ajutam nici pe noi, nici pe cei din jur. Asa cum scrie mai sus, Oceanul curata. Dar sunt unele lucruri pe care le poti curata tu. Incepe cu tine. (acel „tu” nu se refera la Luiza, ci la orice cititor)

     
  8. As asemui cele 12 povesti cu 12 TREPTE SPRE LUMINA. Atunci cand reusim SA URCAM cate O TREAPTA A SPIRITUALITATII inseama ca NE APROPIEM DIN CE IN CE MAI MULT DE DIVINITATEA DIN NOI . „URCUSUL ” nu este usor dar nici imposibil DE REALIZAT. Depinde numai de noi SA NE INCUMETAM SA PORNIM si SA NU RENUNTAM , INDIFERENT CAT DE GREU NI SE PARE si sa nu ” aplecam urechea” la „binevoitorii ” ce incearca sa ne determine sa renuntam. Oare CE „gasim” LA CAPATUL TREPTELOR ? Oare nu ne REGASIM CHIAR PE NOI INSINE LA FEL DE PURI , ASA CUM „AM VENIT IN ACEASTA LUME ” ? Consider ca DA. Pace si bucurie

     
  9. Luiza n-a judecat, n-a criticat, a observat doar. Si a spus. Ce facem cu cei care sunt refractari la IUBIRE, SENSIBILITATE, GAND BUN? etc. Impietriti la inima.

    Dar toata povestea picaturii, cu variantele ei de atitudine e absolut minunata!……… Multumim.

     
    1. Foarte bine ca a spus. Ne este drag punctul ei de vedere. Din pacate, Luiza a avut parte de prea multa suferinta si acum a uitat sa se bucure de miracolul vietii.
      Ceea ce cauti, vei gasi. Daca urmaresti cu atentie toate nenorocirile din lume in curand vei fi in mijlocul lor si le vei gasi peste tot. Vei uita ca exista si lucruri minunate de care ai putea sa te bucuri.
      Luiza este o persoana minunata si ne-am bucurat de fiecare data cand a comentat.
      Sa aveti o zi plina de fericire!

       
  10. Am sa raspund la aceasta poveste cu o alta poveste,careia sper sa-i ghiciti autorul 🙂

    Pestisorul caruia ii era sete

    Intr-o noapte,un pestisor dormea sub un coral,cand i-a aparut in vis Dumnezeu.
    -Vreau sa mergi cu un mesaj la toti pestii din mare,a spus Dumnezeu.
    -Ce sa le spun ? a intrebat pestisorul.
    -Spune-le doar ca ti-e sete,a raspuns Dumnezeu.Si vezi ce vor face.
    Apoi,fara alte cuvinte,Dumnezeu a disparut.
    Dimineata urmatoare,pestisorul s-a trazit si si-a amintit visul.
    “Ce lucru ciudat vrea Dumnezeu sa fac!”s-a gandit el.
    Dar imediat, pestisorul a vazut un ton mare inotand prin preajma si s-a apropiat de el,spunand:
    -Scuzati-ma,dar mie mi-e sete.
    -Atunci trebuie sa fii nebun,a spus tonul.Si cu o miscare a cozii,a disparut.
    Pestisorul s-a simtit putin cam stupid,dar avea misiunea sa.Urmatorul peste pe care l-a vazut era un rechin.Pastrand o distanta de siguranta,pestisorul a sprigat:
    -Scuzati-ma,domnule,dar mie mi-e sete.
    -Atunci trebuie sa fii nebun,a replicat rechinul.
    Observand privirea infometata in ochii rechinului,pestisorul s-a indepartat repede.
    Toata ziua pestisorul s-a intalnit cu codul,cu macroul,cu pestele spada si cu bancuri intregi,dar de fiecare data cand isi spunea scurta replica,pestii ii intorceau spatele si nu mai vroiau sa aiba de-a face cu el.Simtindu-se confuz si fara speranta,pestisorul a cautat cea mai inteleapta creatura din mare,care s-a intamplat sa fie o batrana balena albastra uriasa,avand trei cicatrici de harpoane.
    -Scuzati-ma,dar mi-e sete!,a strigat pestisorul,intrebandu-se daca balena il poate macar vedea,fiind doar o mica pata argintie.Dar inteleapta balena s-a oprit din drum.
    -L-ai vazut pe Dumnezeu,nu-i asa?, a intrebat.
    -De unde stii ?
    -Pentru ca si mie imi era sete,odata,a ras balena.
    Pestisorul parea foarte surprins.
    -Te rog,spune-mi,ce inseamna acest mesaj de la Dumnezeu?,a implorat pestisorul.
    -Inseamna ca noi IL cautam in intr-un loc gresit,a explicat batrana balena.
    Noi il cautam pe Dumnezeu in sus si-n jos,dar El nu e acolo.Asa ca il invinovatim si ne spunem ca probabil ne-a uitat De altfel,noi am hotarat ca El ne-a parasit cu mult timp in urma,chiar daca El a fost totdeauna in preajma.
    -Ce ciudat,a spus pestisorul,sa pierzi ceva ce este peste tot.
    -Foarte ciudat,a incuviintat batrana balena.
    Asta nu-ti aminteste de pestisorul caruia ii era sete?

     
  11. Noi trebuie sa redevenim „traitori” ! Ca sa reusim acest lucru,va trebui sa ne eliberam de mentalul agresiv ! Noi NU TRAIM PREZENTUL ! Ne gandim prea mult la ce rau ne-a facut x si ne facem prea multe planuri de viitor,in loc sa TRAIM MOMENTUL, PREZENTUL ! Cati dintre noi adresam din suflet un cuvant de dragoste si recunostinta…unui copac ? Sau unei flori ? Sau unui „maidanez” care vine dand din coada,exprimandu-si bucuria ? Cati mai imbratisam,FARA CONOTATII SEXUALE ? Am „uitat” sa spunem : „Multumesc !” sau „Iarta-ma” sau „Te-am iertat” ! Degeaba intram in biserica,daca nu construim din sufletul nostru…O BISERICA ! Degeaba citim rugaciuni si suntem „culti”,daca nu stim sau NU VREM sa mangaiem cu o vorba,pe un semen in nevoie ! Ne plangem ca ne merge rau,dar NU NE CAIM PENTRU GRESELILE NOASTRE ! ” Du-te ! Si nu mai pacatui ! ” Sau…” Ce tie nu-ti place,altuia nu-i face ! ” Daca am incerca macar sa respectam,SA APLICAM aceste vorbe… Am citit undeva,ceva ce mi-a placut foarte mult si am sa redau ,chiar daca este Postul Craciunului !
    ” Iisus VA INVIA A VESNICA OARA,PENTRU NOI,CEI CE-L RASTIGNIM IN FIECARE ZI,CU PACATELE NOASTRE ! ” Din punctul meu de vedere,FARA SA JUDEC PE CINEVA – avem de meditat profund la aceste vorbe !
    DUMNEZEU FIE CU VOI IN TOATE !

     
    1. Inca o data mi s-a demonstrat faptul, ca MESAJELE DIVINITATII SUNT ACELEASI PENTRU TOTI ! Depinde numai de noi SA NE FACEM TIMP , si SA DORIM DIN SUFLET , SA NE ARMONIZAM „AUZUL ” ca sa le putem ” AUZI” . MULTUMESC . Pace si bucurie

       
  12. Vreau sa va transmit ceva putin in afara subiectului, cu permisiunea lui Razvan (care o sa stearga daca va considera ca am gresit). Incepe aiurea povestea asta dar se termina bine. Prin america am auzit de o miscare yoga in care toti yoginii s-au pus pe meditaii in ideea ca daca ei se concentreaza asupra violentelor, crimelor, jafurilor etc. o sa atraga energia pozitiva si o sa scada rata criminalitatii. Ulterior studiile au aratat ca rata criminalitatii s-a manifestat, uluitor ziceau unii: uite chiar functioneaza, numai ca a functionat in contra a ceea ce doreau ei. Rata criminalitatii a crescut si chiar semnificativ. Nu mai stiu toate detaliile ulterioare. Ceea ce vreau sa va transmit este ca intr-adevar ceea ce gandesti se materializeaza, dar nu te mai gandi la crima daca vrei sa aduci pace, gandeste-te la pace; nu te mai gandi la foame, gandeste-te la abundenta, nu te mai gandi la rau, gandeste-te la bine. „How To Stop Worrying And Start Living” – google it.

     
    1. Probabil ca yoghinii respectivi au avut un maestru idiot.
      Nu te poti concentra ca sa respingi ceva si banuiesc ca exact asta au facut ei. Au meditat ca sa puna bariere jafurilor, criminalitatii, etc.
      De fapt, ei trebuiau sa se concentreze pe opusul acelor lucruri, pe iubire, compasiune, acceptare.
      Cand se concentreaza pe violenta, aceasta va fi chemata si se va materializa, indiferent ca este chemata pentru a fi respinsa.
      E amuzant si trist totodata acest episod.
      O seara buna va doresc!

       
  13. Razvan, Slava Domnului ca am ajuns si eu pe acest site, nu stiam de el, mi se pare minunat. Am primit link-ul de la un coleg.
    Iti multumesc pentru ca ai postat aceasta poveste. Sa iti ajute Dumnezeu sa continui ceea ce faci.

     
    1. „Piere dreptul si nimeni nu ia aminte; se duc oamenii cinstiti si nimanui nu-i pasa ca din pricina rautatii a pierit cel drept” (Isaia 57, 1)

       
    2. Daca se va smeri poporul Meu, si va chema numele Meu, şi se vor ruga şi vor căuta faţa Mea, şi se vor întoarce de la căile lor cele rele, atunci îi voi auzi din cer, le voi ierta păcatele lor şi le voi tămădui ţara. 2 Crinici 7, 14.

       
    3. Multumesc ca ni te-ai alaturat.
      Sper ca toate articolele de pe File de Lumina sa-ti aduca bucurie si Lumina in viata.
      Sus, in primul meniu vei gasi butonul „Arhiva”. Acolo poti vedea toate articolele noastre mai vechi. Sunt convins ca unele dintre ele iti vor placea.
      Iti multumesc!

       
    1. TU ESTI VIATA.TOATA VIATA.Experienta umana singulara e picatura.Crezand ca esti doar ceea ce se vede cu ochii fizici ,te poti considera picatura.TU ESTI INFINITATEA.Doar mintea limitata ,iubita de ea,vede numai picatura .TU ESTI INFINITUL.Imi amintesc ,cu multa consideratie,cuvintele unui Maestru Iluminat,care in momentul plecarii dintre oameni a transmis fiului sau sa inlocuiasca,in opera sa, peste tot urmatoarele cuvinte (care se repetau deseori):”eu sunt o picatura revarsata in ocean” cu „EU SUNT PICATURA IN CARE S-A REVARSAT OCEANUL”.”Cere-le din partea mea iertare discipolilor ca le-am impartasit un adevar incomplet” i-a mai spus.Trairea unei fractiuni de secunda de experienta divina doar, confirma deja aceasta realitate.

       
  14. Buna ziua ….si eu de colo …..

    In primul rind multumesc tuturor ca existati …….
    Meritul acestor dialoguri este a lui Razvan, FELICITARI…!!
    Despre subiect , e frumos dezbatut ……..nu vreau sa pic in a judeca , …. CONSTAT; (imi place sa cred asta )
    Parerea mea este ca: iubire = iertare =ACCEPTARE …..
    Deci acest cuvint pentru care s-au scris METRI CUBI de carti IUBIRE ,,, cred ca e mai simplu doar ACCEPTARE.
    Pentru cei pe care ii consideram Necredinciosi , eu pina acum nu am intilnit decit Ne religiosi, Nedogmatici, sau cei care au ceva cu sistemul de credinte.( e un sistem….deci are reguli = ingradiri)
    Faptele lor sint altceva .. cautarea Spiritului Divin din ei ….. noi ;
    La nivelul Spitului Divin nu exita dualitate , adica bine — rau , frumos –urit, cald — rece, etc …….. exista doar Experienta.

    Bucuria inimii fie mereu cu voi …..

     
  15. Oceanul este format din picaturi, mii si mii de picaturi…Universul este creat din mii si mii de picaturi de materie si spirit….Viata este un cumul de picaturii de finite , mai mici, foarte mici si din ce in ce mai mari, culminand cu fiinta cea mai dezvoltata omul…Omul care este si el un cumul de picaturi….Totul este un cumul de miliarde de picaturi…Dar o picatura singura nu poate supravioetui … Se pierde , dispare , se usuca , se transforma …Numai impreuna picaturile pot trai , pot sa-si indeplineasca menirea…Dar picaturile neaparat curate , fizic si mai ales spiritual…CELE MURDARE SE MAI POT SPALA, DAR RAMAN, DIN PACATE , SI PICATURI CE NU POT FI SPALATE CU TOATE APELE PAMANTULUI …ACESTE VOR AJUNGE ACOLO UNDE SE DUC TOATE ZOAIELE, ACOLO UNDE DOMNESTE necuratul…
    Pentru a fi o picatura curate trebuie sa gtabdesti in primul rand pozitiv, sa uiti de dusmanie , de ura , de ipocrizie, de fariseism,…..sa ajuti, sa iubesti , SA TRAIESTI,
    asa cum ai fost educat si invatat de cei dragi…Frumoase povestile dar si comentariile. E drept ca azi, in lumea noastra , parca se inmultesc aceste exemplare, dar nu trebuie sa le luam in seama…Prin desconsiderarea lor, prin izolarea lor se vor imputina. Dar din pacate , tot noi gresim…Din curiozitaea de CANCAN de teribilisme , le urmarim pe ecranele televizoarelor, pe strazi si plaje si chiar ne distreaza uneori, desi le condamnam in sinea noastra….Cand nu vom mai face retyng la TV , cand nu vom mai cumpara tabloidele de cancan si scandal, atunci poate….Sper ca ne vom trezi odata si odata …Nu stiu cand si cu ce putere , dar SPER !!!!

     
  16. Dragii mei, doresc sa subliniez un aspect, cred eu important in contextul in care vedem, judecam si ne speriem de relele din jurul nostru ; cine e vinovat de toate astea ? Raspunsul meu, poate surprinzator, e NOI TOTI
    Pai unde se petrec toate aceste rele si nelegiuiri ? In mijlocul pustiului ?
    NU
    Si atunci, cei care se afla / traiesc in jurul celor rai, si stiu si vad cele ce se petrec, ce fac ? Stau ascunsi dupa usa sau dupa colt sa nu cumva sa fie implicati sau expusi si ei, si apoi comenteaza si critica si acuza…
    Daca unul su doar cativa s-ar implica sa opreasca un astfel de comportament, da, exista riscuri si nu oricine vrea si poate sa si le asume ; dar daca am fi mai multi ?
    Daca s-ar incerca sa fie contactat omul rau si sa se discute cu prietenie cu el ? Chiar cu afectiune ? Daca raul ar fi foarte mare dar ascuns dar cei din jur l-ar face public ? Daca pur si simplu omul rau s-ar lovi initial ca de un zid de sezaprobarea muta a celorlalti, si de excluderea lui din partea rudelor si prietenilor ? Daca… daca… sunt sigura ca exista multe solutii, nu doar asteptand ca Dumnezeu sa le rezolve pe toate ;
    Dumnezeu ajuta pe cel ce se ajuta singur.
    TOTI suntem responsabili ce ceea ce se petrece in jurul nostru .
    Stiti, „Unde-i unul nu-i putere, la nevoi si la durere, unde-s multi puterea creste si raul nu mai sporeste ” !

    Cu drag,

    Dorina

     

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

[+] Zaazu Emoticons Zaazu.com

Back To Top