Să-i dăm o șansă inimii
Barbat frumos, chipeș, deștept, cu mare succes la femei – pe scurt, acesta sunt eu.
Am cunoscut acum trei ani o fată minunată, una plină de voie bună, plină de iubire și care mă face extrem de fericit. Când am văzut-o prima oară mi s-a părut că un înger a coborât pe pământ chiar în fața mea.
De atunci, suntem practic inseparabili și suntem extrem de fericiți. Mă gândesc la ea și nu pot decât să zâmbesc.
– Ioane! Trezește-te și nu ma amesteca atâta în ceaiul acela, se aude vocea gravă a tatălui meu.
– Bună dimineața, tată!
– Vreau să vorbesc ceva serios cu tine, îmi spune el, după ce dă din cap în semn de salut.
– Nu mergi azi la birou?
– Azi este duminică.
– Știu, dar tu ești tot timpul cu treabă.
– Astăzi nu. Vezi tu, Ioane, compania mea e una medie, dar trebuie să fiu tot timpul prezent. Fără mine nu merge treaba. Știi doar că privirea șefului îngrașă vaca.
– Da, știu, mi-ai mai spus asta. Despre ce vrei să discutăm?
– Vreau să știu ce ai de gând cu viața ta. Tu trebuie să ne duci familia în sus.
– Mai am un an de facultate și voi lucra cu tine, dacă asta vrei.
– Nu la asta mă refer. Știi, tu ești un băiat frumos, ai minte, ai oarece avere. Trebuie să-ți găsești și tu o fată.
– Dar, o am pe Ileana…
– Copile, eu vorbesc de însurătoare, de lucruri serioase, nu de aventuri.
– Dar, tată, o iubesc. Când va veni timpul, ne vom căsători.
– Ce are iubirea cu căsătoria? Tu trebuie să-ți găsești una bogată, una cu părinți influenți, una care va fi manager și care îți va deschide și ție drumurile, nu una ruptă de foame.
– Știu că Ileana nu are zestre, dar vremurile acelea au trecut! Nu mai suntem în secolul 18.
– Și crezi că strămoșii noștri care se uitau la averea fetei înainte de a-și da copilul erau idioți? Ei îi doreau răul?
– Nu, dar…
– Vremurile sunt grele și o să vină altele și mai grele. Avem mulți care ne trag în jos. Tu ți-ai trăit tinerețea, ai iubit, ai fost iubit, ai umblat pe unde ai vrut și cu cine ai vrut. Acum e momentul să te schimbi. Încep responsabilitățile. Va trebui să iei de nevastă o fată pe care să o prețuiești, să o respecți și cu care să împarți greutățile. Dacă ea este bogată, vei avea o viață ușoară, dacă nu, atunci ai încurcat-o! Sărăcia este o boală molipsitoare. Păduchele la păduche trage și banul la ban.
– Dar, tată, eu voi munci și voi câștiga suficient pentru a-mi întreține familia.
– Crezi că este așa simplu? Cu tatăl ei bețiv și cu fratele care e bolnav cu jocurile de noroc? Tot ce câștigi se va duce pe apa sâmbetei. Vei deveni și tu păduche, așa cum sunt ei toți. Spune-mi, i-ai împrumutat fratelui ei bani?
– Păi sunt familia ei, e normal să-i împrumut când au nevoie.
– Și i-ai primit înapoi?
– Încă nu, dar o să mi-i dea când se pune pe picioare.
– Adică niciodată. Am văzut asta de mii de ori. Te vor trage la fund și îți vei distruge viața. Să știi că poți găsi fete frumoase care provin din familii bune.
– Și ce-ai vrea să fac?
– Desparte-te de Ileana! Ai inimă, n-o mai chinui și amăgi. Ea niciodată n-o să fie pentru tine. Nu sunteți la același nivel. Cât încă mai este tânără și frumoasă își poate găsi pe cineva de nasul ei. Drumul tău este altul.
– Nu vreau să mai aud nimic! am strigat eu, trântind ușa și cu ochii în lacrimi, am fugit pe dealul din spatele casei.
Soarele își trimitea ultimele raze peste câmpul din fața mea și un iepuraș străbătea câmpul alergând în felul lor simpatic, dar mie nu-mi stătea sufletul să admir priveliștea.
Am stat mult sus în vârful dealului. Stelele mi-au fost tovarășe în acea noapte, iar eu eram rupt și sfâșiat. Pe Ileana o iubeam din tot sufletul și inima îmi spunea să las totul și să fug la ea. Mintea, pe de altă parte, mă îndemna să-mi ascult părinții. Tata, neîndoios avea dreptate.
Spre dimineață, cu inima grea, am coborât dealul cu hotărârea luată. Mi-am sacrificat iubirea.
La scurt timp, tata mi-a prezentat o tânără cu care am început o nouă relație și cu care după doi ani m-am căsătorit. N-am iubit-o. Nu o iubesc nici acum. Trăim mulțumiți și mă prefac uneori că sunt fericit. Este o fată bună și știu că ea chiar mă iubește. Aș putea spune că am o căsnicie bună. Nu ne lipsește nimic. De-a lungul timpului, am văzut câțiva prieteni care s-au căsătorit din dragoste, acea iubire nebună pe care o simțeam și eu cu Ileana. Unii dintre ei au divorțat și s-au despărțit urându-se unii pe alții. Asta mi-a dat încredere și mi-am spus că tatăl meu a avut dreptate.
După un timp, am început să lucrez cu socrul meu la marea lui companie. Ajutat și de el am ajuns rapid într-un post de conducere cu multe răspunderi. Aveam o vilă impunătoare, eram respectat și se părea că viața mea avea un traseu bine stabilit.
Asta până în ziua aceea neagră când m-am trezit cu poliția la ușă.
M-au ridicat pe mine din fața soției și au confiscat toate actele de la sediu.
Se pare că socrul meu făcuse afaceri ilegale cu armament, încălcând o mulțime de legi. Eu, ginerele, cel care nu știa nimic autorizasem exporturile, fără să mă gândesc că marfa declarată nu era aceeași cu cea trimisă.
Ulterior, am aflat că exista o întreagă rețea clandestină care opera în acest fel și că armele ajungeau în zonele de conflict și în țări aflate sub embargo. Fuseseră mituiți toți pe întregul traseu, vameși, controlori, inspectori și o întreagă armată de funcționari, iar capul întregii mafii era chiar socrul meu. Doamne, cât de naiv putusem să fiu.
Pierdusem tot!
Fiind în arest, am auzit că atunci când s-au dus la iubitorul de arme, la socrul meu, l-au găsit cu mâna pe pistol. Tocmai se împușcase. Ce nebunie! Am trăit 15 ani fără să știu nimic. Probabil nu eram de încredere în ochii lui.
Acum mă îndrept spre vorbitor. Mă așteaptă soția.
– Bună, dragule.
– Bună.
– Ce faci? Cum ești?
– Sunt plin de nervi. Tatăl tău mi-a tras-o! Cum crezi că mă simt?
– Te înțeleg, dar am venit pentru altceva.
– Pentru ce?
– Tata a depus în contul meu 50 de milioane de euro într-o bancă din Elveția. Banii sunt de dinainte să ne căsătorim, sunt bani curați.
– Așa și?
– Acum totul se confiscă. Tot ce ai tu și tot ce a avut tata. Doar banii aceștia au mai rămas.
– Înțeleg. Măcar atât să rămână.
– Da, dar vezi tu, banii aceștia au fost gândiți pentru altceva.
– Pentru ce?
– Pentru cazul în care tu erai un măgar și făceai ceva ca să mă furi după căsătorie.
– Ce? Ce nebunie este asta?
– Era un fel de poliță de asigurare pentru mine în caz de divorț.
– Și?
– Ca să pun mâna pe ei, condiția este să divorțăm și să nu mai vorbim niciodată.
– Înțeleg. Spun eu privindu-i albastrul ochilor.
– Te iubesc nebunește, mi se rupe inima, dar mintea îmi spune că asta trebuie să fac. Cu inima grea, iubirea mea, am decis că ar fi mai bine să divorțăm.
Și asta a fost tot. A plecat cu ochii în lacrimi, iar eu am rămas sărac, în arestul poliției, în așteptarea judecății.
În singurătatea celulei am avut destul timp să mă gândesc la viața mea dar tot nu mi-am dat seama ce voi face în continuare.
Și ziua judecății a sosit.
În momentul în care a intrat completul de judecată mi s-a oprit inima. Judecătoarea mea era chiar Ileana, fata pe care și acum o iubesc nebunește. Lacrimile au început să-mi curgă fără să știu de ce. Inima mea striga nebunește „Uite-o! Uite-o! Ea este!”. N-am putut să-mi spun nici măcar numele. N-am auzit nimic tot procesul. Eram cu ochii la ea și nu puteam spune o vorbă.
Totul s-a petrecut ca într-un vis. M-am trezit abia seara plângând în celula mea. Am aflat că fusesem condamnat la un an de închisoare, o sentință neobișnuit de blândă din partea judecătoarei Ileana. Era considerată o persoană extrem de corectă dar foarte dură și pedepsea exemplar infractorii. Se pare că atunci când pronunțase sentința ea considerase că nu știam nimic despre afacerile murdare ale socrului, ceea ce era și adevărat.
La trei zile după ce s-a încheiat anul și am ieșit din închisoare, i-am dus un mare buchet de flori la birou.
– Tu!
– Da, eu sunt!
– Mi-ai adus buchetul drept mulțumire pentru sentința ușoară?
– Nu! Ți-am adus buchetul pentru ca să-mi ierți prostia.
– Ce prostie?
– Aceea de a sta departe de tine atâția ani de zile, aceea de a încerca să nu te mai iubesc, deși nu mi-a reușit niciodată.
– Și ce vrei de la mine? Pot avea soț, copii, familie. Ce crezi că faci aici?
– Nu știu. La început am ales cu mintea, i-am dat minții întâietate și am ajuns cu inima frântă în pușcărie. Acum i-am dat o pauză minții și cu inima deschisă am venit la tine să îți spun că te ador și că n-am încetat nicio clipă să te iubesc.
– Ce dorești? Ce vrei?
– De fapt, nu vreau nimic. Sunt pur și simplu fericit să te iubesc. Vreau ca tu să fii fericită. Nimic mai mult.
Ii văd privirea și ochii aceia pe care i-am admirat mereu. Își găsește cu greu cuvintele.
– Nu am familie, nu m-am căsătorit niciodată, șoptește ea.
În acel moment am simțit că explodez. Fericirea mea era mult prea mare. Am luat-o în brațe și am strâns-o tare.
– M-ai așteptat! strig eu învârtind-o prin încăpere.
– Ho, nebunule! spune ea, cu răsuflarea tăiată.
– Hai să ne căsătorim! Hai acum! Vrei să fii soția mea?
În acel moment, ea devine brusc serioasă. Se uită în ochii mei și spune:
– Știi Ioane, eu sunt judecătoare, tu ai fost în pușcărie. Nu se poate. Reputația mea s-ar spulbera imediat.
O privesc și îmi dau seama că are dreptate. Cât de imbecil am putut să fiu?
O aud ca prin vis cum continuă:
– Sunt Judecătoarea Ileana și nu mă pot mărita cu tine… dar dacă vrei îmi pot da demisia. În cazul acesta rămân doar Ileana, și Ileana e gata să fie soția ta. Problema e că eu nu am servici, de tine ce să mai spun? E oare înțelept? Cu siguranță nu. Însă mă gândesc să-i dau o șansă inimii.
– Da, să-i dăm o șansă inimii! spun eu cu ochii în lacrimi.
Comentarii (21)
Dă-i un răspuns lui Razvan Anulează răspunsul
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
CE DEMNA ESTE DRAGOSTEA! Ea nu negociaza,nu profita,nu face de rusine,ea implineste,te inalta!
Apreciez ca ati scris acest material atit de bun pentru vremea in care traim, ca macar cei care isi doresc
o casnicie cu fericire adevarata, sa fie incurajati frumos!
Va multumesc!
Intrucat lumea vine, citeste sau nu si nu comenteaza, m-am gandit ca poate nu mai intereseaza pe nimeni. Se pare ca totusi mai exista oameni pentru care dragostea conteaza.
O zi minunata sa aveti!
Emotionant pana la lacrimi , iubirea mereu invinge pt ca Este natura noastra, a omului. Foarte frumos , multumim , va doresc sa aveti mereu dragoste si iubire in suflet !!!!
Multumesc si eu si va doresc sa aveti parte de multa iubire.
O zi minunata!
frumos articol si frumoase articole. Multumesc . articolele voastre sunt pline de intelepciune si sfaturi bune.
Va multumesc pentru aprecieri.
Sa aveti parte de o zi minunata!
Superb exemplu ! Multumim din inima -dragostea invinge tot-iertarea face minuni…..iar despre parinti…ne vor binele dar nu si pentru noi este bine.Parintii ar trebuia sa-si exprime parerea lor fara a insista- dar alegerea sa o faca copii. O zi binecuvantata!
Poate ca te deziluzionez,dar iata cum il vad eu pe Ion din povestioara ta:
-un fanfaron.Toate declaratiile sale( din primele 4 randuri ale povestirii) nu au avut nicio valoare in realitate;
-un tip usor manipulabil si lipsit de principii de viata,poate si ca urmare a educatiei primite in familie(vezi sfaturile tatalui si lipsa de atitudine a mamei,mai ales ca,in general,mamele sunt cele care sunt mai atasate de fii);
-prost,intrucat daca ce a spus este real,numai un prost (la pozitia pe care o avea) nu-si putea da seama de afacerile dubioase ale socrului.
Ar mai fii si alte de spus,dar nu vreau sa te supar de tot.
O zi buna!
Stimate domnule Valeriu, voi incerca sa raspund la punctele ridicate de dvs.
In primele 4 randuri Ion spune cat de mare este dragostea lui si cat de mult o iubeste pe Ileana. Daca dvs. considerati ca asta nu are valoare, atunci ramane… parerea dvs.
La varsta tineretii, si mai apoi in adolescenta oamenii sunt vulnerabili la influentele celor apropiati, deci educatia de acasa are o mare importanta.
Referitor la prostia de a nu vedea afacerile socrului, aici e o cu totul alta poveste. Va rog vizionati filmul „Vrajitorul minciunilor” difuzat de curand pe HBO si veti vedea ca exista in realitate oameni care pot ascunde totul. Filmul este despre Bernie Madoff, cel care a facut cea mai mare frauda din istoria lumii. O frauda estimata la peste 65 de miliarde de dolari (daca imi aduc corect aminte). In aceasta afacere nimeni nu a stiut nimic, nici sotia, nici copiii dintre care unii lucrau cu el de ani de zile. Deci, se poate, iar in cazul real, dupa care s-a facut filmul nu s-a furat o punga cu seminte ci echivalentul PIB-ului unei tari mai mici.
Evident ca poti spune orice doresti, eu nu ma supar, e doar o poveste imaginara, dar sunt convins ca exista multe elemente rupte din realitate. Ion e un personaj fictiv. Nu-l apar, ci doar spun ca asemeni lui multi oameni pot trai evenimente similare. Casatoria din interes era o practica larg raspandita in vremurile trecute si se practica chiar si in zilele noastre. Nu trebuie sa fii malefic ca sa fii prins intr-un vartej al evenimentelor pe care sa nu-l poti controla. O singura decizie nefericita iti poate marca intreaga viata.
O zi minunata sa aveti!
Buna ziua Razvan
In articol minunat care mi-a mers la …….SUFLET.Intradevar trebuie sa ne ascultam intodeauna INIMA pentru ca ea este cea care ne spune adevarul.Inima nu minte ,nu inseala.IN INIMA SE GASESTE LUMINA DE LA DUMNEZEU si ea este CEL MAI FRUMOS SI MAGIC DAR PRIMIT DE LA CREATOR.Nu conteaza daca sintem tineri fara experienta sau batrini,INIMA ne raspunde la intrebarii in acelas mod,adica prin IUBIRE,dar,depinde de noi cum interpretam raspunsul ei.O colaborare intre MINTE si SUFLET at fi perfecta dar,…..pina atunci…..
Multumesc,cu lumina iubirii, Petra-Amba.
Buna seara Petra-Amba,
Imi cer scuze pentru publicarea atat de tarzie a comentariului dumneavoastra, insa era in Spam. Sincer nu-mi explic de ce, insa vom studia maine ca sa vedem care a fost cauza acestei erori.
Va multumesc pentru cuvintele frumoase si va asteptam cu mare drag pe la noi.
Comentariile dvs. sunt mereu binevenite.
O zi minunata!
Sincer imi pare rau ca v-am suparat.Nu fac decat o singura remarca,fara a avea pretentia ca reprezinta un adevar deplin.Noi,in general,molipsindu-ne cu usurinta unul de la altul,avem tendinta de a cauta in primul rand motive si apoi sa analizam si parerile altora. Daca ne-am intreba ce inseamna ,in fond,dragostea,opiniile,dorintele si legatura acestora cu constiinta,poate ca am judeca putin diferit. Nimic nu se poate intampla in lipsa constiintei noastre,ne spune fzica cuantica.
Inca odata scuzati-ma daca v-am suparat.
O seara placuta.
Nu m-am suparat, nu am de ce, si nici dumneavoastra nu aveti de ce sa va scuzati. Fiecare isi expune punctul de vedere, nu e un concurs si nici nu exista un detinator al Adevarului suprem.
Eu doar v-am spus la ce m-am gandit cand am scris aceasta scurta povestire, acum, daca am reusiti sau nu sa-mi exprim prin scris gandurile… asta e o alta poveste.
O seara minunata sa aveti!
:Devilish:
Eeei, ia sa vedem, elev Razvan Serbu, sa ne spui tu de ce nu poate exista un detinator al Adevarului Suprem?
:Geek:
Huh?…
:Conceited:
Ba exista, acesta este Dumnezeu!
Dar, acum daca il scoatem din ecuatie ar trebui sa-ti fac si o expunere de motive referitoare la imposibilitatatea existentei Adevarului suprem.
Ok, sa o luam pas cu pas.
In primul rand a cunoaste Adevarul Absolut este imposibil deoarece nu ai acces la toate fațetele lui ci doar la informatii de mana a doua despre subiectul respectiv. Intre obiectul in sine si tine este o distanta, adica tu beneficiezi de o reprezentare a obiectului ci nu de obiectul in sine. Aceasta reprezentare este obtinuta prin simturile tale, apoi in pasul doi asupra acestei reprezentari intra in „paine” functia cognitiva.
Presupunand ca toate legaturile sunt corecte, adica logice dintre cele trei elemente atunci rezulta ca adevarul poate fi definit ca o reflectare fidela a obiectului in sine.
In principiu ar fi bine, dar intervine o mica problema si anume ca , omul poate compara obiectul cu o cunoştinţă oarecare pe care o posedă cu privire la acel obiect, deoarece cunoaşte acel obiect. Dar, în această situaţie, cunoştinţa respectiva ar trebui deci sa se confirme singura, ceea ce insa nu este suficient pentru adevar, deoarece, obiectul fiind în afara omului, iar cunoştinţa în interior, el nu poate aprecia niciodată altceva decat concordanţa dintre cunoştinţa respectiva despre obiect cu ea însăşi.
Oricat de mult am crede în realitatea obiectelor exterioare, accesul nostru la acestea este, în mod fatal, unul de natură epistemică, unul mijlocit de facultăţile noastre de cunoaştere. Prin urmare, avem un acces nu la obiect, ci la modul în care noi putem cunoaşte acel obiect. Deci orice cunoştinţă referitoare la un obiect oarecare s-ar avea doar pe sine drept raţiune ultimă a propriului său adevăr.
Incercarile filozofice de a rezolva paradoxul sunt hilare, cum ar fi acelea ca trebuie introduse criterii (arbitrare, nesustinute de nimic) care ar rezolva situatia. Nu prezint decat un singur exemplu, ca sa ma fac inteles.
S-a sustinut ca unul dintre aceste principii este cel al contradictiei, cum ca o constiinta contradictorie este eminamente falsa.
Laund ca exemplu fraza: Ionel o iubeste pe Maria – ajungem la concluzia ca este adevarata daca observatia mea directa imi confirma acest lucru si daca mintea mea analizeaza informatia in mod logic. Totusi, Ionel poate sa nu o iubeasca pe Maria in pofida a tot ceea ce observ eu. Prin urmare daca eu imi neg singur enuntul incalcand principiul contradictiei, pot ajunge chiar si la un adevar si nu este obligatoriu sa ajung la un enunt fals.
Sper ca m-am facut inteles de ce cunoasterea adevarului este imposibila
O zi minunata!
Razvane, mi-a placut oarecum explicitarea oferita de tine.
In esentza mai mult umana si mai putin acurata, da’ destul de filozofica la inceput iar apoi prea … scolastica!
Poate era mai bine sa le fi pus in ordine inversa, sa fi inceput cu ceva mai ‘usurel’…
Revenind totusi la subiect, marturisesc ca mi-a facut placere sa-ti … intind aceasta capcana perfecta!
In care, fara suparare, ai cazut nefortat de nimeni si inca … ‘big time’!
Chiar daca dupa a doua fraza a ta eram aproape convins ca te-ai prins de ‘miselie’…
Luata separat de tot contextul general urmator, afirmatia „imposibilitatatea existentei Adevarului suprem” aproape imi dejucase … ‘mirsavele’ planuri!
Si, dupa excursul explicativ pe care eu l-am inteles perfect da’ care e posibil sa confuzeze … bizonul eminamente cartezian, ai venit surprinzator cu asertiunea uluitoare „cunoasterea adevarului este imposibila”.
Afirmatie oarecum contradictorie cu tot discursul ‘dintre’ si in acelasi timp … bulversa total paradigma primei afirmatii!
De ce?
Pai o data, in ultima fraza, ai ‘uitat’ sau ai eliminat intentionat (de ce?) chiar subiectul si obiectul dezbaterii, adica cuvintul … „suprem”, transformind toata retorica intr-o banala discutie despre adevar si nu intr-una ‘superioara’ despre adevarul suprem!
Apoi, a doua constatare socanta e ca ai ajuns (nu stiu de ce) de la „imposibilitatea existentei Adevarului Suprem” la o neimportanta discutie despre … „cunoasaterea adevarului (care) este imposibila”!
Incongruentza?…
Neatentie??…
‘Zapacirea’ auditoriului?!?
Numai tu ne poti lamuri.
Cert este ca prima si cea mai aproape de adevar afirmatie a ta este si cea care face, indirect, referire chiar la cunoasterea LIMITATA (obiectiva, sa-i spunem, plus cunoasterea ne-paradigmatica si non-cognitiva, prin intuitie) a ADEVARULUI…
‘Capcana’ de care vorbeam, Razvane, se refera chiar la faptul ca in realitatea obiectiva independenta de ‘observatiile noastre, practic nici NU EXISTA vreun Adevar Suprem!
Lucru greu de acceptat si suportat de noi, fiinte indeobste avide (nejustificat) de a se raporta permanent la … criterii, bariere, jaloane, frontiere sau ‘limite’ care in preconceptia noastra ne dau iluzia ca asta e singurul si unicul mod in care…
…nu ne-am pierde cu totul si iremediabil mintile!
Evident ca ‘rationamentul’ asta e perfect fals, da’ biata faptura – newtoniana si total … non-nietzsche-niana care e bipedul numit emfatic om – nu poate trece nici cu ochii mintii de fruntariile cunosterii obiective, recte acea cunoastere oferita de ceea ce noi, inca destul de aproximativ, numim stiinta.
Doar imaginatia, ideatia si aspiratia nu au absolut nici o relevanta in punerea OBIECTIVA in reprezentare a unui asa-zis … Adevar Suprem!
Nici macar … revelatia nu poate fi capabila sa ne puna in conexiune directa reala cu … propriile noastre plasmuri despre ceea ce credem noi c-ar fi in esenta adevarul/adevarurile…
Pe scurt, nu exista pe fond un Adevar Suprem, tot asa cum nu exista doar un Dumnezeu de la care pornesc/deriva/genereaza tot cea ce cunoasatem noi ca realitati fizice sau ceea ce exista chiar dincolo de capacitatile noastre cognitive sau intuitive!
Altminteri ar insemna (intr-o analogie care-mi apartine) ca admitind ca Dumnezeu e chiar TOTUL si ca dincolo de El (sau mai ales INAINTE de El) n-ar mai exista nimic altceva, atunci am fi ‘constrinsi’ sa admitem logico-rational ca pina si arhi-cunoscutul prezumat Big Bang … nu ar fi avut loc!
Interesant si bulversant, nu-i asa?
Sa mai pun la socoteala ca pina si geniile lumii noastre nu au fost capabile sa expliciteze – pe intelesul nu doar al oamenilor simpli ci pina si al celor mai inteligenti dintre semenii nostri – cam ce-ar fi cu … infinitul ala?
Adica cum … infinit de vreme ce totul, spatiu si timp, au existat la un moment intr-un singur punct, cam cit un atom de mic (sic!), numit … singularitate initiala?!?
In principiu mintea extrem de limitata a oamenilor nu poate/nu vrea sa ‘priceapa’ ce e dincolo de singularitatea aia atita timp cit dupa Big Bang intregul Univers a avut din ce in ce mai mult loc … sa se expandeze.
Sa se intinda, sa se intinda, da’ de unde anume atita spatiu daca totul a fost cindva … doar un simplu punct, nu-i asa?!?
Iar aici nu mai avem cum sa-l facem pe insusi Dumnezeu … responsabil de Big Bang!
Revenind la ‘oile’ noastre (de fapt mai mult ale mele), sper ca e evident faptul ca nu exista nici o cauzalitate obiectiva care sa ne faca sa spunem (si sa intelegem) cam ce-ar fi … Adevarul ala Suprem.
Si asta pt. ca in esenta, NU FIINTEAZA nici un fel de … Adevar Suprem, Razvane!
Ceea ce exista insa in tot Universul, de la prima scinteie si pina acum, sint doar realitati pur obiective, guvernate eminamente de legi precum matematica, fizica, chimia, etc. si, probabil, multe altele de care nici macar nu avem habar inca!…
Toate astea le-am detaliat aici, f. pe scurt si minim lamuritor, ca sa intelegi si tu, si noi toti dimpreuna, ca Dumnezeul nostru nu are cum sa fie ‘detinatorul’ asa-zisului Adevar Suprem.
Tocmai pt. ca nu exista asa ceva si pt. ca insusi Dumnezeu e mult mai tinar decit fenomenele cu adevarat primordiale de dinaintea aparitiei Universului asa cum il prezumam noi c-ar fi avut loc…
P.S ‘Nadajduiesc’ ca ti-am facut capu’ destul de ‘mare’ pt. intreg weekend-ul care urmeaza.
Si sper ca pe majoritatea celorlalti obisnuiti useri (care inteleg formatul „File de Lumina” doar intr-un singur, simplu si simplificator sens) i-am trimis deja mult mai devreme … la nanica!
Oricum, no offence si pace tuturor!
Si ideatie, creatie si aspiratie numai cu … multa logica in relatie!
:Woodstock:
he he… e amuzant.
In primul rand, nu suntem singuri pe aici, asa ca uneori e bine sa fiu un pic mai „scolastic” în speranța ca nu deranjez prea mult punctul de discuție primordial. Apoi, ceea ce am spus se baza pe ceva eminamente logic si ma așteptam ca sa faci legătura si sa nu cazi in capcana amăgirilor. Diferența dintre adevăr si Adevărul Suprem este intenționată si are un scop bine definit. Adică, dacă noi oamenii ajungem la contradicții logice în definirea și recepționarea adevărului, Iar acesta este doar una dintre infinitele fațete ale Adevărului Suprem, atunci cum am putea spune ca avem posibilitatea de a avea acces la acesta din urma.
Asadar, acea discutie „oarecare” despre adevar avea un sens bine determinat. Pe de alta parte, hotararea cu care sustii ca Adevarul Suprem nu exista ma mira, intrucat, dupa cum demonstrasem si eu anterior, Adevarul Suprem nu poate fi cunoscut sau receptat de om. Dar, este o diferenta intre a intelege, respectiv a cunoaste ceva si daca acel lucru ființează efectiv.
Prin urmare, daca noi nu avem acces la Adevarul Suprem, in mod logic, acesta este dincolo de sfera capacitatilor noastre cognitive si nu putem spune despre el nimic. El poate exista bine-mersi si noi nu-l vom afla niciodata.
Pe de alta parte, infinitul… e discutabil incat noi nu putem avea o viziune decat pana la o distanta echivalenta cu durata de viata a Universului. Oricum, Big-Bangul se refera la Univerul fizic, pe care-l stim noi, cu legile fizicii, chimiei, matematicii etc. Referitor la Dumnezeu, tu spui ca e mai tanar…
Daca e mai batran si acesta e al 1000-lea Big Bang pe care chiar el il declanseaza?
Nu stim…
No comments!
Nu ca nu as avea, da’ prefer sa le pastrez pt. alta ocazie caci acum am spus destule pt. oricine care chiar ar avea suficienta vointa si rabdare ca sa si patrunda dincolo de simplul inteles al vorbelor…
Si oricum, raman la ultima afirmatie:
„Ideatie, creatie si aspiratie numai cu … multa logica in relatie!”
Altminteri nu facem decit exercitii inutile de vorbire referitoare la lucruri despre care chiar ca nu stim absolut nimic!
:Approve:
Bref, nu exista nici un Adevar Suprem, exista doar adevaruri concrete izvorite din realitatea materiala a Universului si a legilor imuabile ale acestuia.
Si nu exista nici un Dumnezeu la modul cum ni-l inchipuim noi, de fapt la modul cum ne-a fost … formatat vreme indelungata sa ni-l imaginam!
Nu de alta, da’ un Tata universal benevolent, ocrotitor si pilduitor… nu-si chinuie proprii ‘copii’ sau macar nu-i lasa sa se chinuie singuri.
Iar un ‘tata’ autocrat, neiertator si vindicativ, da’ cit de cit rational, ori nu si-ar fi facut copii ori nu i-ar folosi pt. … un ‘plan’ numai de el stiut…
Razvane, din pacate oamenii sint inca mult prea scelerati ca sa aiba acces la un Dumnezeu in acceptiunea macar nietzsche-niana a conceptului, asa ca trist, tragic si inevitabil deocamdata sintem cantonati la aproximari, preconceptii si frici care ne tin prizonieri ai propriilor metehne existentialiste…
:Woodstock:
Stimate Tata Mare,desi capacitatea mea in exprimarea punctelor de vedere este, sa zic asa, ca un tantar pe langa un elefant,comparativ cu elocinta expozeului dvs.(o spun sincer),am curjul sa va inoportunez in legatura cu unele aspecte (la inceput cateva pentru a va sonda reactia),mai mult de natura tehnicista,ca sa zic asa:
-Spuneti:”Pe scurt, nu exista pe fond un Adevar Suprem, tot asa cum nu exista doar un Dumnezeu de la care pornesc/deriva/genereaza tot cea ce cunoasatem noi ca realitati fizice sau ceea ce exista chiar dincolo de capacitatile noastre cognitive sau intuitive!”. Eu cred ca afirmatia nu este corecta,intrucat:
-Dumnezeu Este Unul singur,ceilalti avand alte denumiri.Cei care cred in El Il considera VESNIC,deci fara inceput si sfarsit,In conluzie in mod logic el este TOTUL;
-El fiind TOTUL,este iar logic (logica umana),ca El si numai El sa detina Adevarul Suprem.
Daca nu admitem ca Dumnezeu este TOUL,o logica simpla (iaras umana) obliga sa-I atribuim UN INCEPUT si ca oricarui inceput ,UN SFARSIT.
Logca dvs. ca daca admitem ca DUMNEZEU este TOTUL ne „constrange” sa aditm ca ratiunea Big-Bang NU ar mai fi avut loc,este ilogica.Tocmai DUMNEZEU – TOTUL legifereaza Big-Bangul,asa cum din pacate nu o face stiinta.
Ma opresc aici,pentru a nu risca sa primesc un raspuns simlar cu problema „liberului-arbitru”.
Va multumesc anticipat pentru rabdarea de a ma urmarii
He he he nu toata lumea doarme, mai sunt unii care digera molcom inexistenta adevarului suprem
Simplitatea este atributul Creatiei.Cat de greu este sa fii simplu.Adevarul suprem este.Ceea ce noi trebuie sa facem este sa-l acceptam , nu sa-l intelegem.Pentru ca el se manifesta in tot se traim. Noi exprimam Adevarul suprem , prin ceea ce suntem.
De ce n-ar fi asa? Ce poate fi mai adevarat decat ceea ce traiesc acum? Cu fiecare privire, cu fiecare simtire, cu fiecare atingere, traiesc Adevarul suprem.Atat de simplu.Dar pentru majoritatea – PREA SIMPLU.