Roluri
Părăsind pământul, omul nu trebuie numai să-și părăsească bunurile materiale: tot ceea ce, în domeniile inteligenței și al sensibilității, îi vine de la alte persoane, niște cărți, niște opere de artă se șterg deopotrivă, exceptând cazul când el le-a verificat, le-a experimentat, le-a trăit în profunzime. Dacă nu este cazul, când el va reveni în încarnarea următoare, el va trebui să reînvețe totul cu multă dificultate. Chiar dacă cineva poate vorbi sau scrie despre tot felul de subiecte, aceasta nu dovedește că el le cunoaște cu adevărat, și poate că va trebui să reia totul de la început, ca și cum ar fi fost ceva nou pentru el.
Iată unul dintre cele mai evidente exemple. Bărbații și femeile se căsătoresc, ei au copii, dar mulți se simt persecutați și pierduți, ca și cum ar trăi această situație pentru întâia oară. Și totuși, de câte ori nu au cunoscut-o în precedentele lor încarnări! Dar, cum ei nu au căutat niciodată să aprofundeze cu adevărat rolul și responsabilitățile lor de soț, de soție, de părinți, este ceva complet nou pentru ei, și ei comit unele greșeli, ei suferă…Așadar, fiecare rol, fiecare activitate trebuie luată în serios, pentru a nu vă găsi prea mult împovărați într-o viitoare încarnare.
Buna ziua,
Eu am niste nelamuriri legate de reincarnare. Nu vad legatura intre reincarnare si religie. Nu cred in religie, cred ca acea forta care vegheaza asupra noastra (si pe care fiecare o numeste cum vrea) nu are legatura cu ceea ce omul a unit intr-un amalgam de ritualuri numite religie. Insa reincarnarea (in care as vrea sa cred din tot sufletul pentru ca altfel nu vad sensul acestei vieti aici si acum, nu vad rostul unei vieti unice!), pe mine ma da putin peste cap. Am citit foarte multe despre reincarnare, si da, cred ca e imposibil totusi sa experimentezi doar o singura existenta, sufletul trebuie sa treaca prin mai multe stari si situatii pe care nu le poate exercita intr-o singura viata. Sunt de acord cu faptul ca trebuie sa ajungi la acel gen de intelegere care sa iti inalte sufletul si sa il aduca pe o treapta superioara de evolutie. Insa sunt putin nedumerita in legatura cu cate vieti trebuie sa traversezi pentru a-ti dezvolta sufletul…cu ce tipuri de experiente trebuie sa te intalnesti…mi-e teama de anumiti oameni pe care ii simt aproape de la prima intalnire, ma intreb cum m-am purtat cu ei intr-o viata anterioara, pentru ca insusi faptul ca ii simt aproape imi spune ca nu e prima data cand ne intalnim. Ma intreb ce am de facut acum, pentru ca e evident ca, desi nu excelez in calitatea de sotie si nici in cea de mama, lucrurile merg bine, fara sa fac nimic special in acest sens. Cu alte cuvinte…de unde stiu eu care e rolul meu in viata asta? Zi de zi ma lovesc de situatii noi, am iesit demult din zona de confort si ma lovesc de lucruri si oameni noi, insa inca nu inteleg ce am de facut…inca nu am realizat in ce directie am de lucrat mai mult…
Multumesc…orice sugestie sau informatie ma va ajuta sa merg un pic mai departe…
Multe intrebari… sa incercam sa le luam pe rand
1. Legatura intre reincarnare si religie. Aici e o intrebare care se iveste la orizont. Care religie? Unele religii accepta reincarnarea, altele o neaga, deci religia ca si concept este un termen relativ. De fapt, religia reprezinta un drum, o cale pe care o strabate omul care doreste sa ajunga la perfectiune: Nirvana, Rai etc.
2. Cate vieti trebuie sa traversezi? Aici nu exista un numar fix intrucat depinde de fiecare. Unii pricep mai greu lectiile, altii mai repede, unora le place pe Pamant, altii abia asteapta sa fuga de aici. Unii sunt „tineri”, abia sositi, altii sunt incredibili de „batrani”.
3. Exista un motiv foarte bun pentru care se asterne valul uitarii intre vieti, fara acesta experientele tale din aceasta viata nu sunt posibile. Foarte bine ca ii simti pe oameni apropiati si este foarte probabil sa nu te fi intalnit cu ei pentru prima data, dar menirea ta este sa iti parcurgi drumul de aici si de acum. Trebuie sa o traiesti aceasta viata cat de bine poti si sa asimilezi tot ce poti acum si aici. Intotdeauna vei simti ce ai de facut si inima iti va spune in ce directie trebuie sa insisti. Nu uita ca inima singura nu realizeaza nimic, la fel cum nici ratiunea pura nu ajuta. Omul are atat sentimente cat si ratiune si acestea trebuie sa mearga impreuna daca vrei sa ajungi undeva.
Cand esti pierduta, debusolata, si nu stii ce sa faci, priveste in interior si acolo vei avea raspunsul. Ti se va releva ce esti si ce trebuie sa faci.
Rugaciunea si meditatia ajuta.
O zi minunata sa ai !
Intr-adevar, depinde mult de religie. Unele religii accepta reincarnarea, altele o neaga, insa eu ma refeream la religiile crestine, care nu o accepta ba unele chiar infiereaza discutiile despre acest sau aspect sau insasi ideea aceasta. De aici si nedumerirea mea. In fine, misterul asta l-am dezlegat mai demult atunci cand am reusit sa il despart pe Dumnezeu de religie si am inteles ca drumul pe care pot ajunge la el este simplu si ca nu am nevoie de un intermediar (gen preot).
Insa…cum se intampla de multe ori, o intrebare care primeste raspuns naste, la randul ei, alte intrebari, raspunsurile dumneavoastra au nascut in mine alte derivate ale intrebarilor adresate initial. Puteti sa imi dati niste titluri care ar putea sa ma lamureasca? Pentru ca inca sunt in deriva. Imi amintesc ca prin facultate am citit ceva literatura de genul asta, nu imi amintesc titlurile, insa stiu ca m-au debusolat si mai tare. Apoi am ajuns la cartile editate de cei de la editura „For you”, care, la fel, au lamurit unele aspecte legate de acest subiect, iar pe altele le-au adancit si mai mult. Mai nou, un prieten mi-a recomandat Osho. Citisem si prin facultate cate ceva din cele spuse de el, insa vag, nu prea m-a incantat la vremea respectiva. Acum insa il regasesc diferit (ce-i drept au trecut vreo 15 ani de atunci!). De aceea, revin…imi puteti sugera niste autori sau titluri care ar putea sa ma scoata la lumina?
Multumesc,
O zi buna
Simona draga, carti de spiritualitate gasesti cu sutele si miile, dar daca vrei sa te apropii de subiect trebuie mai intai sa te lamuresti tu ce fel de abordare ai, adica daca aspectul tau feminin primeaza sau aspectul masculin. Care aspect primeaza nu tine de sexul persoanei ci te modul cum priveste viata, adica mai cu emisfera stanga sau cu cea dreapta, asta numai tu poti stii despre tine. Daca imi spui ce aspect primeaza la tine pot sa-ti fac niste recomandari in acest sens.
Separat de asta mai conteaza cat de mult accepti „schimbarea”, caci unii sunt mai rigizi iar altii foarte deschisi. De exemplu vei gasi multi „spirituali” care fac un ghiveci intre reiki si crestinism de exemplu, caci le este teama in fond sa se abandoneze unei singure cai. Nu-i duce departe dar in schimb le da comfort mental … Altii in schimb abandoneaza total religia si se dedica unei scoli si merg cu ea cat de departe pot.
Vezi tu, in sine religia nu este rea caci ea a predat clasele I si II de spiritualitate umanitatii primitive cu lectii de genul „nu ucide”, nu fura”, „nu judeca” ” ai frica de Dzeu care-i cu ochii pe tine” etc. Daca insa cineva vrea sa treaca mai sus de primele 2 clase trebuie sa apuce alta cale.
Daca vorbim de destin si rostul tau in viata este alta discutie mai ampla, suficient este sa spun ca intr-o viata un om obisnuit nu scapa de a experimenta temele principale pentru care a venit aici gen gelozie, invidie, control asupra celorlalti, etc, si Creatia ii va crea circumstantele sa experimenteze aceste scenarii / lectii de viata. Cum le va experimenta, cum va reactiona la ele insa o va face utlizand liberul arbitru si va trebui sa-si asume responsabilitatea consecintelor, este foarte simplu. Astfel unele lectii le va promova iar altele nu dar nu-i nimic, va reveni in alta viata sa o ia de la capat.
Deci raspunde-mi daca vrei la aspectele de mai sus si iti fac recomandari pe tipul tau de abordare.
Am vazut ca ti-a raspuns Claudiu, asa ca te las pe mana lui. ????
O singura observatie am de facut referitor la Osho. Ar fi preferabil sa-l lasi la urma pe acesta intrucat chiar daca este extrem de facil, sistemul lui este un adevarat haos si are extrem de multe contradictii. E bine ca sa-ti formezi propriul tau sistem de valori si de intelegere a Universului, a Creatiei, a omului si al tau in particular. Apoi, dupa ce intrebarile incep sa se clarifice poti citi scrierile lui Osho. Abia atunci vei putea sa apreciezi ce are el bun si sa te distantezi de ceea ce nu rezoneaza cu tine.
O zi minunata sa ai!
Buna, Claudiu,
E clar ca in ceea ce ma priveste primeaza aspectul feminin, desi, in general, imi place sa privesc lucrurile si din partea cealalta a baricadei, ca sa zic asa, adica sa incerc sa vad lucrurile si din alt punct de vedere. Problema e, si nu stiu cat de bine am reusit sa scot in evidenta asta in mesajele anterioare, ca acum am ajuns intr-un punct al existentei mele in care am senzatia ca m-am blocat. Adica parca totul stagneaza, nu avansez in nicio directie, stiu ca ar trebui sa fac ceva sa ies din marasmul asta al cotidianului si sa incerc sa imi gasesc calea…dar nu mai stiu cum. Stiu ca exista o multitudine de carti legate de spiritualitate, dar fiecare abordeaza lucrurile din punctul de vedere al autorului, rar am gasit subiecte comune in mai multe carti, desi, in esenta, cam toate raspund la aceleasi tipuri de intrebari. Pe de o parte, stiu ca in final asta e treaba mea, si daca in aceasta existenta va trebui sa incerc sa imi dau seama care este rolul meu in lume, asta voi face. Pe de alta parte, nu ar fi rau daca as si descoperi raspunsul la cautarile mele.
Oricum, multumesc de ajutor.
O zi buna
… daca primeaza aspectul feminin la tine atunci iti recomand lucrarile urmatorilor ghizi spirituali:
1. Eckhart Tolle: maestru spiritual german, suflet de vibratie 7D dupa evaluarea mea deci pe acelasi nivel cu Christos, activ de vreo 30 ani in domeniu si foarte reputat, mai ales in USA. Desi barbat are un aspect feminin pronuntat in modul cum priveste Creatia dar si in predare. Este mult tradus si in romana, iti recomand sa incepi cu cartea sa fundamentala „Puterea Prezentului” pe care o gasesti si in librariile noastre.
2. Inelia Benz – ascension101.com. Maestru spiritual american de origina chiliana, cu suflet de 8D dupa mine. Siteul ei este ascension101.com unde gasesti atat un blog cu articole f. interesante, ea avand realmente activate abilitatile (siddhis) de clarmental si de claviziune, precum si cateva carti unele traduse si in romana chiar. Webmasterul site-urile ei este un roman numit Ilie care ii mai si traduce in romana unele carti. Important este ca ea este un suflet f. puternic si dedicat, dar are si un aspect feminin de care te poti simti apropiata.
3. St Germain de la Crimson Circle, ce este transmis de catre channelul Geoffrey Hoppe. Fata de cei de sus care vorbesc ei insisi din propriul suflet, acesta este un channel de la un binecunoscut maestru ascensionat numit St Germain. Sunt mai multe canale ale lui St Germain dar acesta este de departe cel mai bun, celelalte sunt destul de distorsionate; siteul este http://www.crimsoncircle.com. St Germain este un suflet de 7D cu multe incarnari pe Terra, desi ca suflet mai masculin in general prin acest canal se manifesta feminin de-a dreptul. Are transmisii periodice (shoud-uri) traduse si in romana si gratuite, dar si o serie de carti cum o sa vezi pe site.
4. Sal Rachele – Maestru spiritual cu suflet de 8D, de cativa ani vine in fiecare toamna si in Romania si tine workshopuri, la unele am asistat si eu. El ii transmite si pe Fondatori ce sunt entitati de 12D, si a publicat mai multe carti traduse si in romana. El este un suflet mai masculin putin, dar nu atat cat sa-ti devina dificil sa-l asculti. Iti recomand sa incepi cu cartea tradusa si in romana numita „Viata la frontiera cunoasterii” care iti va explica simplu si clar ce este un suflet, ce este Creatia, dimensiunile, vibratia sufletelor, rolul si destinul unui suflet pe o planeta, etc. In acest sens este cea mai buna lucrare pe care o cunosc care sa-ti descrie structura Creatiei. Ceilalti maestri sau ghizi acopera de obicei cate un aspect sau altul, dar nu au vedere de ansamblu de detaliu asupra acestui univers, sau este cu lipsuri….
Mai important decat sa citim este insa sa avem o practica regulata de spiritualitate, gen meditatie, altfel devenim toba de carte, foarte „informati” ca sa zic asa, dar fara sa fi progresat personal niciun pic chiar daca am citit 10 ani zilnic asemenea carti … Cartile sunt o sursa de info fara discutie, dar nu pot inlocui practica.
Sper sa te ajute ce ti-am scris ….
Multumesc. Dintre scriitorii enumerati de tine doar pe Eckhart Tolle l-am citit, insa acum mai multi ani si cred ca ar trebui sa-l reiau. Cat despre ceilalti autori, nu i-am citit, insa ma uitam la descrierea pe care ai facut-o in mare cartilor sau site-urilor, cred ca Sal Rachele ar putea sa ma lamureasca. Stiu ca practica regulata de spiritualitate ne ajuta sa ajungem la un grad de intelegere si dezvoltare care sa ne inalte, dar aveam nevoie sa stiu cum sa fac asta.
Cat despre Osho, asa cum spunea si Razvan, da, am observat ca se contrazice in multe. Am vazut un filmulet in care spunea clar si raspicat ca nu exista Dumnezeu, pe de alta parte in cartile lui ne spune cum lucreaza acesta. Si asta e doar un aspect.
Multumesc,
O zi minunata
… Osho spune bine ce spune, dar:
1. Vorbeste despre un acelasi subiect in momente diferite dar din puncte de vedere corespunzatoare unor dimensiuni complet diferite. De exemplu cand vorbesti despre „razboi” dpdv 3D, deci uman obisnuit, lucrurile se vad destul de sumbru, cand vorbesti din 5D insa se vad mai altfel, din 7D de pe nivelul sufletului lui Osho si mai altfel. El nu anunta niciodata asta si trebuie auditoriul sa se prinda din context … asta daca auditoriul ar avea suflete mai elevate, ceea ce de cele mai multe ori evident ca nu-i adevarat.
2. Lui Osho i-a placut intotdeauna sa socheze ca sa scoata auditoriul din confortul mental cotidian, sa-i mai „scuture” din tiparele lor mentale 3D, si a facut-o cu succes.Aceste tipare mentale 3D care ne conduc viata si ne-au fost bagate in noi de familie, scoala si societate sunt cele tin umanitatea in 3D, acestea trebuie sparte.
Nu te repezi sa-l judeci pe Osho … Daca ti se par unele chesti contradictorii la el nu insemna neaparat ca greseste el, ci ca poate nu intelegi tu … Ai rabdare si in timp, daca mai evoluezi, poate o sa-l intelegi altfel.
Părerea mea despre Osho este diferita si nu consider ca incongruentele lui, destul de numeroase de altfel, se refera la raportarea diferita fata de subiect. Oricum, tu il vezi pe el ridicat într-o sfera foarte înaltă in schimb eu îl vad mut mai aproape de pământ.
Cu siguranță a fost un înțelept însă a avut o bătălie pierduta cu logica. A preluat multe concepte străvechi, le-a metamorfozat într-o mare salata, dar pe care a prezentat-o în cuvinte simple si pline de viata.
Problema este ca atunci când ai o salata nu prea știi ce o sa primești la următoarea înghițitură, sa fie morcovi? sa fie, roșii? brânza o fi pus? si dacă sunt alergic la un ingredient anume ce ma fac?
Consider ca Osho trebuie savurat cu moderație mai ales atunci când se refera la teme complexe si trebuie trecut cu mare atenție prin filtrul propriei rațiuni. Osho – filozoful fără o filozofie – este asa nu pentru ca se raportează pe diferite nivele de înțelegere la același subiect ci pur și simplu pentru ca nu poate mai mult, nu este capabil sa ofere ceva unitar cu cap și coada pana la sfârșit. Exista parți întregi din discursurile lui care nu au nimic comun cu realitatea și are niște expuneri de preșcolar. Evident acestea nu-i fac cinste, dar asta este situația. Pe de alta parte, atinge anumite teme foarte dificile, pe care le expune într-un mod incredibil de simplu, scoțând la iveală esența, ca un adevărat maestru.
Razvane, este bine ca ai o parere dupa cum vad bine stabilita despre Osho …. dupa cum o am si eu despre el si care este cam complet diferita de a ta, dar nu-i bai, este loc sub soare pentru amandoi Uite, daca ai vreodata un exemplu concret despre ce a spus Osho si tie ti se pare aiurea trimite-mi exemplul si ma voi stradui sa-ti explic dupa puterile mele ce vroia sa spuna. Imi trebuie insa nu numai citatul ci si contextul: cand a spus, carei audiente, in ce context, etc
Trecand cu vederea ce se intampla prin ashram-urile lui si crearea unei societati sclavagiste in toata puterea cuvantului, in care El Lider Maximus detinea 100 de Rolls Royce-uri iar oamenii traiau sub imperiul fricii, ma mir ca nu ai gasit numeroasele lui fracturi de logica. Nu e cazul sa le expun aici si sa facem analiza pe text. Nu trebuie sa imi explice nimeni, pot vedea si singur unde sunt. Chiar si exemplul oferit de Simona este relevant – adica exista un nivel la care Dumnezeu nu exista, iar la alt nivel El exista?
Sunt nenumarati intelepti si maestri care sunt impecabili in tot ceea ce sustin, dar sunt si unii haotici care uneori au probleme in a rationa concepte filozofice. Cel mai bizar dintre acestia mi se pare astazi Mojo.
Corect…Multumesc
Zile senine iti doresc
Cand polemizati asa, in direct, induceti cititorul in eroare
Dupa cum spuneam mai devreme atat eu cat si Claudiu, incearca sa-l tii pe Osho pt la sfarsit. Incepe cu altii, iar Claudiu ti-a oferit cateva sugestii. Acum, discrepanta viziunilor dintre mine si Claudiu nu trebuie sa te afecteze intrucat discutia noastra se refera la un subiect pe care ti-l recomandam pentru mai tarziu.
Oricum, important este ca tot ceea ce citesti, indiferent cine a spus, sa analizezi cu atentie si sa treci totul prin filtrul ratiunii tale. Pot fi unele lucruri care chiar daca sunt adevarate nu ti se potrivesc.
O zi minunata sa ai!
Cititorii – oricare cititori – nu pot fi indusi in eroare decit daca obisnuinta lor de zi cu zi e sa gindeasca cu altceva decit cu … propriul lor cap!
:Conceited:
:Disapproval:
Ceea ce, din nefericire, nu se intimpla chiar asa de rar…
:Sick:
:I-Wish:
Tata Mare, comentariul meu vis-a-vis de inducerea in eroare a cititorilor se voia a fi o gluma. In final discutia oricum s-a dovedit a fi constructiva atata timp cat s-a ajuns la un numitor comun.
Razvan si Claudiu, va multumesc pentru sugestii.
Zile minunate tuturor!
Gluma sau nu comentariul tau, afirmatia mea ramine perfect valabila, neavind cum sa fie contrazisa.
:Geek:
Din pacate, nici macar in gluma!…
:Devilish: