skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Proiecția omului

 

„Pentru a ieși din limitele conștiinței sale, discipolul Științei Inițiatice trebuie să învețe să se proiecteze foarte sus, până la Ființa Sublimă care îmbrățișează și hrănește toate creaturile: el se întreabă cum vede această Ființă viitorul omenirii, ce proiecte există pentru ea, pentru evoluția ei, nu numai evoluția ei într-un viitor apropiat, dar mai ales într-unul îndepărtat. Și fiindcă el încearcă să se apropie din ce în ce mai mult de această Ființă imens de mare, de luminoasă și perfectă, el reușește, încet-încet, să se smulgă din sine. O lucrare se înfăptuiește în interiorul său, în subconștientul său, în conștiința sa, în supraconștiința sa, iar ceea ce trăiește atunci ca senzații și experiențe este inexprimabil.
Această practică este una dintre cele mai salutare pentru discipol; dedicându-se ei zilnic, el se îndepărtează de eul său limitat pentru a se topi în oceanul luminii care este Dumnezeu. Acolo, el primește adevărata cunoaștere și descoperă libertatea.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Comentarii (2)
  1. Nici nu-mi mai aduc aminte ultima data cand am gasit ceva care sa nu-mi placa.Demult n-am mai privit ceva urat.
    Cea care ma umple este acceptarea.Si am inteles ca atunci cand eu accept , cand eu te accept pe tine asa cum esti , tu ai libertate totala.Nu te mai poti impiedica de mine si eu, te pot privi cat vreau , fara sa-mi fie teama de privirea ta.Poti sa fii deacord cu mine sau nu.Nu este ca nu-mi pasa, este insasi faptul ca eu accept si acordul tau si dezacordul tau.Acceptandu-te nu te mai judec si pot vedea astfel dincolo de judecata ta.Te pot privi PE TINE , dezbracat de acordurile sau dezacordurile tale si pot vedea cum stralucesti.Ne leaga lumina ta . Faptul ca te pot privi astfel este o uimire nesfarsita si n-am sa pierd bucuria acestei simtiri.

     
    1. Asa este, si atunci nici nu mai poti fi ranit/ranita iar iertarea este ceva desuet, inoportun si total inutil, esti dincolo de ea.
      O seara minunata!

       

Dă-i un răspuns lui carmen Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top