Broasca ţestoasă
Micuţul a fost distrus când şi-a găsit broasca ţestoasă întinsă pe spate, nemişcată şi moartă, lângă lac.
Tatăl său a făcut tot ce i-a stat în puteri ca să-l consoleze:
– Nu plânge, fiule. Îi vom face o înmormântare frumoasă doamnei Broaşte Ţestoase. Îi vom face un sicriu frumos, pe care îl vom îmbrăca în mătase, după care îl vom ruga pe gropar să îi facă o piatră funerară, pe care să scrie doamna Broască Ţestoasă. Vom aduce apoi în fiecare zi flori proaspete la mormânt, şi vom face un mic gărduleţ în jurul lui..
Micuţul s-a şters la ochi şi a ascultat cu entuziasm noul proiect. Când toate pregătirile au fost gata, s-a format cortegiul funerar, alcătuit din tată, mama, servitoarea casei şi copilul. Cei patru s-au pus în mişcare solemn, îndreptându-se către lac, pentru a aduce corpul. Între timp însă, broasca a dispărut.
Subit, aceasta a apărut la suprafaţa lacului, înotând veselă. Micuţul s-a uitat la ea, dezamăgit, după care a spus:
– Haideţi s-o omorâm!
Nu de tine îmi pasă mie,
Ci de fiorul pe care mi-l dă faptul că te iubesc.
Autor text: Anthony de Mello
Comentarii (2)
Lasă un răspuns
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Interesanta parabola care deschide multe teme care au putea fi comentate. Una dintre ele este educatia pe care o dam copiilor, prin care ei invata sa relationeaze cu natura, in acest caz cu un animal cumparat pentru bucuria copilului. Copilul a inteles ca este a lui, s-a bucurat de ea si apoi s-a intamplat un fenomen posibil decesul, pe care pentru a ii tempera suferinta sau pentru a ii proteja sentimentele tatal a luat o decizie ce in lumea oamenilor , a societatii in care isi desfasoara viata este firesca ca o forma de respect si un omagiu adus celui plecat. Copilul a inteles ineditul situatiei la care poate, pana atunci nu a fost participant si a vrut sa traiasca acel moment de „maturizare” si solemnitate a evenimentului. Dar, viata are alte surprize si copilul obisnuit sa i se indeplinesca toate promisiunile parintelui, s-a trezit ca nu se va intampla acel eveniment – deci – hai sa il facem posibil – conta mai mult bucuria noului eveniment decat bucuria ca fiinta pe care a crezut ca o iubeste, de fapt e vie si isi urmeaza viata. Cine a spus ca este usor sa fii parinte si sa iti ajuti copilul sa se maturizeze, cautand sa il protejezi de durere ? Oare ca parinti ne putem respecta toate promisiunile pe care le facem de dragul copilului ? Oare cum sa il invatam responsabilitatea fata de sine si fata de altii si limitele pana la care putem interfera in viata celorlalti ? Cum il invatam sistemul de valori umane si de relationare cu alte fiinte cu care convietuim ? Stim oare sa fim modele comportamentale prin ceea ce facem zilnic , constienti ca copii nostrii fac ce facem noi, nu ceea ce zicem ? Sau ca ceea ce zicem trebuie sa fie in acord cu propriile fapte si decizii ? Care sunt limitele intre iubire si rasfat excesiv ? Ne asumam cu adevarat responsabilitatea de a creste oameni, minti, suflete si trupuri care sa fie constienti de valorile lor, drepturile si obligatiile fata de sine si societate cat si de natura inconjuratoare ? Sau luam doar ce este modern azi ca fiind valabil si tehnologic ignorandu-ne calitatile umane si abilitatile native cat si limitele reale ? Cat avem dreptul sa interferam in viata altora care nu se pot apara de noi ? Oare tot ceea ce facem este bine ? Chiar trebuie sa distrugem masiv natura pentru a ne manifesta forta si a creea dezastru ecologic doar pentru unele „resurse” finite ? Oare credintele noastre intr-o divinitate ne justifica intoleranta umana fata de altii oameni cu alta credinta si comportamentele atroce ? Care este diferenta intre un sarac si un om inarmat fata de specia umana ? Poate este mai mult decat o povestire – este un mod de a ne gandi la cine suntem de fapt si ce ramane dupa noi generatiilor pe care noi spunem ca le educam pentru viata ? – Care viata inseamna modern ce, ca valoare ? Viata nu o cumperi, nu o vinzi, nu o aduci inapoi cand ai distrus-o – raspunde altor legi decat celor umane si sunt legile vietii universal valabile la toate fiintele – .Viata este conditionata de pamant si calitatea acestuia pentru a ne sustine si de a rodii, de existenta si calitatea apei, a aerului, a tuturor vietuitoarelor care fac ca si viata umana sa fie posibila, fara ele nu avem nimic nici macar nu existam – tehnologia nu poate inlocuii vreodata viata naturala in esenta ei de manifestare si nici banii sub nici o forma ( ei reprezinta doar un miljoc arbitrar de schimb de material – valabil doar pentru oameni). E doar o parere . Cu drag.
Poate nu e locul potrivit sa scriu un banc , dar e in legatura cu cele de mai sus :o femeie isi cauta disperata sotul pierdut pe plaja. Intreaba plangand peste tot de el si cand il gaseste langa o blonda tanara, frumoasa, ii striga „Te distrug, te omor!” inca suntem copii…Trebuie sa trecem de faza „e al meu”…