Miracolele ascunse ale naturii
Ce au în comun tehnologia, arta și știința? Curiozitate și încântare pentru că acestea ne fac să explorăm, pentru că suntem înconjurați de lucruri pe care nu le putem vedea. Îmi place să folosesc filmul ca să mergem într-o călătorie prin portaluri de timp și spațiu, să invizibilul vizibil, pentru că acest lucru lărgește orizonturile, transformă percepția, deschide mintea și ne atinge sufletul. Aici sunt câteva scene din filmul meu 3D IMAX. „Misterele lumii nevăzute”.
Există mișcare prea lentă pentru a fi detectată de ochii noștri și încetinitorul ne face să o descoperim lărgindu-ne perspectiva despre viață. Putem vedea cum apar și se dezvoltă organismele, cum supraviețuiește o liană târându-se de pe la solul pădurii pentru a vedea lumina soarelui. La scară mare, încetinitorul ne permite să ne vedem planeta în mișcare. Putem vedea nu doar vastitatea naturii, ci și mișcarea neobosită a umanității. Fiecare punct ce lasă dâră reprezintă un avion de pasageri și, transformând datele traficului aerian în imagini date cu încetinitorul, putem vedea ceva care e de-asupra noastră tot timpul, dar este invizibil: rețeaua vastă a călătoriilor aeriene de-asupra SUA. Putem face același lucru cu vapoarele de pe mări. Putem transforma datele într-o vedere cu încetinitorul a economiei globale în mișcare. Și datele luate de-a lungul deceniilor ne conferă priveliștea întregii planete ca fiind un singur organism susținut de curente ce circulă prin oceane și de nori ce se-nvolbură prin atmosferă, pulsând de fulgere, purtând coroana aurorei boreale. Asta poate fi cea mai importantă imagine cu încetinitorul: anatomia Pământului adusă la viață.
La cealaltă extremă, există lucruri care se mișcă prea repede pentru ochii noștri, dar dispunem de tehnologia pentru a putea vedea și această lume. Cu ajutorul camerelor de înaltă viteză, putem face opusul încetinirii. Putem filma imagini de sute de ori mai rapid decât vederea noastră. Putem vedea cum funcționează structurile ingenioase ale naturii și poate le putem chiar imita. Poate nici nu observați când trece o libelulă în zbor, dar ea este cea mai dibace zburătoare a naturii. Poate sta în aer, să zboare înapoi și chiar cu capul în jos. Punând markeride poziție pe aripile insectei, putem vizualiza curenții de aer ce se produc. Nimeni nu știa secretul, dar filmul de mare viteză arată că libelula își poate mișca în direcții diferite toate cele patru aripi în același timp. Ce am aflat ne poate duce la tipuri noi de aparate zburătoare robot ce ne pot lărgi orizontul prin descoperirea unor tărâmuri îndepărtate și importante.
Suntem niște giganți inconștienți de lucrurile prea mici pentru a le vedea. Microscopul electronic emite electroni ce creează imagini ce pot mări până la un milion de ori. Un ou de fluture. Și există creaturi invizibile ce trăiesc peste tot în corp, inclusiv viermi ce-și petrec toată viața locuind în genele voastre, ieșind pe piele pe timp de noapte. Ghiciți ce e asta? Piele de rechin. Gura unei omizi. Ochiul unei musculițe de oțet. Coajă de ou. Un purice. Limba unui melc. Noi zicem că știm cele mei multe animale, dar ar putea exista milioane de specii minuscule care așteaptă să fie descoperite.
Și un păianjen deține mari secrete pentru că firul pânzei de păianjen e mai tare decât oțelul, dar complet elastic. Această călătorie ne va duce tot mai mult în lumea nano. Firul e de 100 de ori mai subțire decât firul de păr uman. Acolo pe el e o bacterie și lângă bacterie, de 10 ori mai mic, un virus. În interior lui, de 10 ori mai mic, trei șiruri de ADN, iar aproape de limita celor mai puternice microscoape, atomi de carbon izolați.
Cu ajutorul unui microscop puternic, am putea mișca atomii și să începem să creăm nano aparatură. Ea ar putea într-o zi să ne patruleze prin corp căutându-ne de boli și să ne curețe arterele înfundate pe drumul lor. Micuțele mașini chimice ale viitorului ar putea repara într-o zi ADN-ul. Suntem pe calea de a avansa extraordinar, ce s-a născut din năzuința noastră de a dezvălui misterele vieții.
Prin nesfârșita ploaie de praf cosmic aerul e plin de polen, micro-diamante și nestemate de pe alte planete și explozii de supernove. Omul își duce viața înconjurat de nevăzut. Știind că sunt atât de multe în jurul nostru, pe care le vedem, schimbă pentru totdeauna înțelegerea lumii, iar uitându-ne la lumile invizibile, ne dăm seama că ne ducem existența într-un univers viu și această perspectivă ne minunează și ne inspiră să devenim exploratori în propria noastră ogradă.
Cine știe ce ne mai așteaptă și ce alte minunății ne vor transforma viața.
Trebuie doar să le vedem.
Daca cercetarile ar fi predominat pro – viata, intelegere si respect ale manifestarilor vietii pe pamant, s-ar eradica saracia, bolile si am gasi mii de alte metode a ne hrani si de a nu mai teroriza cu razboaie, foamete, distrugeri, forari si experimente chimice de tot felul planeta. Viata pe planeta va continua cu si fara om – cand inteligenta se transforma in obsesie si nebunia puterii prin forta …… consecintele …..Viata este frumoasa in fiecare zi si avem loc toti pe acesta frumoasa planeta pe care inca nu o cunoastem dar ne-am grabit sa o distrugem. Poate ca prin tehnologiile moderne vom invata mai mult sa ne cunoastem si sa ne apreciem cat mai suntem, pentru ca si viata dupa noi sa continue sanatos pentru generatiile ce vor veni. Educatie aplicata, educatie, etica, educatie, etica ……..Cu drag si cu respect.
Am citit mult, am ascultat si vizionat filme, am privit multe fotografii, toate cu date despre NATURA…despre viata pe aceasta minunata planeta TERRA, despre viata pe pamant, viata de la cele mai mici forme pana la cea mai evoluata –OMUL. Am acumulat multe (putine?) cunostinte despre toate acestea. Dar trebuie sa recunosc ca nu stiu prea multe. Tot timpul aflu alte si alte lucruri, fenomene, vietati si modul lor de viata si cred ca nu voi reusi , chiar daca as avea 7 vieti ( precum pisica…)…. tot nu as ajunge la un final!
Un exemplu bun este si acest filmulet si cele spuse de Loui Schwartzberg…, care prezinta lucruri fenomenale ce nu au putut sa fie vazute pana acum , sau nu au fost descoperite pana acum. Si cate or mai fi necunoscute inca de om…..
Natura , creatia divina , are multe necunoscute si puterile omenesti sunt inca insuficiente de a le descoperi. De aici vine si maretia ei, si rolul omului in cadrul acestor fenomene …
In toate aceste fapte si lucruri, un singur mod de actiune nu este luat in seama ( suficient de bine…) :…respectul fata de Natura, protejarea ei in fata multitudinii de incercari nefaste de a o distruge si mai ales refacerea ei acolo unde “omul” a distrus…..
Din pacate este cunoscuta aceasta actiune criminala , dar nu se face suficent de mult si de bine pentru a remedia, pentru a opri distrugerea ei. Cata inconstienta…de parca cei ce distrug nu traiesc si ei, si neamurile lor pe aceasta planeta!!!!Cand ne vom trezi? Poate o sa fie prea tarziu? Multi dintre noi avem linistea ca nu vom ajunge sa cunoastem acest final , dar urmasii nostri ce vor face????
Da-le Doamne …minte si trezeste-i la realitate !!!!
‘:Tears:’
Buna dimineata.Nici nu stiti de cate ori am vazut si re-vazut acest documentar.Cred ca numai asa putem iesi din cochilia propriului EGO.Mereu raportandu-ne la altceva,uimindu-ne mereu cat de straina e lumea de langa noi si cea din noi,mereu gasind motive de cearta cu semenii nostri,dar nestiind ca problema este tocmai in corpul nostru.Ramai interzis vazand cata stiinta se afla in aripile libelulei.Atata munca de inovatie depune omul pentru ceea ce deja ni s-a dat pe tava.Tot asa ne-am putea raporta la relatiile tot mai incordate dintre oameni. Daca si numai daca am copia modelele gata fabricate din insasi natura noastra nu ar mai exista frica,foame,lipsuri……..DUMNEZEUL MEU,OMULE ,PERFECTIUNEA COROANEI IN CREATIA DE PE ACEST PAMANT,TU STI PE CE TE-A LASAT STAPAN DUMNEZEUL TAU ???———SI DACA NU STI ,DE CE DISTRUGI CEEA CE NU STI ???
Minunat, multumesc si mai doresc!
Unde se poate viziona online filmul documentar? sau de unde pot sa download-ez torrentul? Multumesc
Stimata doamna Roxana,
Ne pare rau, dar nu avem aceasta informatie.