skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

De ce râdem?

 

Ştiaţi că şansa de a râde crește de 30 de ori când sunteţi cu cineva decât dacă sunteţi singuri? Sophie Scott, cercetător neurolog, ne împărtăşeşte asta şi alte câteva adevăruri surprinzătoare despre râs, într-un discurs alert, plin de vitalitate şi, ați ghicit, amuzant despre acest subiect ştiinţific.

Bună, astăzi o să vorbesc despre râs şi mă gândesc la prima dată când am observat râsul. Aveam vreo 6 ani și i-am surprins pe părinţi făcând ceva neobişnuit: râdeau. Râdeau foarte foarte tare. Se tăvăleau pe jos de râs şi chiuiau în gura mare. Nu ştiam de ce râdeau, dar voiam şi eu. Stăteam pe margine şi îi imitam „Ha, ha!” Din întâmplare ei râdeau de un cântec de pe vremea aceea, despre semnele de la toaleta din tren care-ţi spuneau ce poţi şi ce nu poţi face în toaleta trenului. Vă amintesc că noi, englezii, avem un simţ al umorului sofisticat.

Atunci nu înţelegeam toate astea. Îmi păsa doar de râs. Ca neurolog am devenit iar interesată. Şi e un lucru ciudat. Acum vă rog să ascultaţi câteva exemple de râsete de oameni. Observaţi cât sunt de ciudate şi cât de primitive sunt. Seamănă mai mult cu strigătele animalelor decât cu vorbitul. Iată câteva exemple. Primul e chiar vesel.

Tipul care urmează are nevoie să respire. La un moment dat i-aş spune: „Respiră puţin!” pentru că parcă nu mai are aer.

Sunetele nu sunt editate: aşa râde el.

Şi în final avem un râs de femeie. Putem scoate sunete foarte ciudate când râdem. Ea spune „O, Doamne, ce-i asta?” în franceză. O înţelegem: habar n-avem nici noi.

Pentru a înţelege râsul să analizăm o anumită parte a corpului căreia psihologii şi neurologii nu-i prea dau atenţie: cutia toracică. Nu pare foarte interesantă, dar o folosim tot timpul. O folosiţi şi acum şi să nu vă opriţi: se numeşte respiraţie. Vă folosiţi muşchii intercostali – muşchii dintre coaste – să băgaţi şi să scoateţi aer din plămâni, mărind şi micşorând cutia toracică. Dacă v-aş pune o centură de respiraţie în jurul pieptului, am observa o mişcare lină, sinusoidală; asta e respiraţia. Toţi facem asta. Nu vă opriţi. Când începeţi să vorbiţi, vă folosiţi respiraţia diferit. Ce fac acum arată cam aşa: când vorbim mişcăm uşor cutia toracică să împingem aerul afară. Suntem singurele animale care fac asta. De asta putem vorbi.

Atât vorbitul cât şi respiratul au un inamic mortal, iar aceasta e râsul. Când râdeţi, aceiaşi muşchi încep să se contracte regulat – ce apare ca un de zig-zag – de fapt scoateţi aerul din voi. Asta faci când scoţi sunete. Dacă te apasă cineva pe piept, efectul e acelaşi: aerul e presat afară. Cu fiecare contracţie – Ha! – se aude un sunet. Deoarece contracţiile sunt în cascadă aveţi acele spasme care dau… , ca astea. Mă pricep la asta.

Ştiinţa râsului e relativ simplă, doar că tot ce ştim despre râs e greşit. Nu-i ciudat să auzim că noi suntem singurele animale care râd. Nietzsche credea asta. Dar râsul e şi printre mamifere. A fost descris şi observat la primate, dar a fost observat şi la şobolani şi indiferent unde îl întâlniţi, – la oameni, primate, şobolani – veţi vedea că-i asociat cu lucruri ca gâdilatul. La fel e şi la oameni. E asociat cu joaca şi toate mamiferele se joacă. Oriunde îl întâlniţi e asociat cu interacţiunea. Robert Provine, care a studiat mult râsul, a arătat că e de 30 de ori mai probabil să râzi dacă ești cu cineva decât singur. Cel mai mult râdem când interacţionăm social, cum ar fi în conversaţie. Dacă-i întrebăm pe oameni când râd, amintesc de comedii, umor şi glume. Dacă studiezi să vezi când râd, vezi că râd cu prietenii. Când râdem cu alţi oameni nu râdem de fapt atât la glume, cât pentru a le arăta că-i înţelegem, că suntem de acord cu ei, că facem parte din acelaşi grup, râdem ca să le arătăm că ne place de ei sau că-i iubim. Facem asta în timp ce vorbim cu ei, iar râsul se ocupă de partea emoţională. Asta a arătat Robert Provine şi motivul pentru care râdem, cum ați văzut la început, şi ca atunci când mi-am găsit părinţii râzând, e că râsul are un efect contagios. Vă puteţi molipsi de la ceilalţi şi mai ales de la cineva cunoscut. E modulat deci de contextul social. Originea râsului nu e în umor, ci are o componentă socială.

Pe mine mă interesează diferitele feluri de râs Avem dovezi neurobiologice despre cum vocalizează oamenii, iar ele sugerează că am putea avea două feluri de râs. E posibil ca neurobiologia râsului involuntar, ca cel al părinţilor mei care hohoteau la un cântec stupid, să difere de râsul politicos, social, care nu-i oribil, ci e doar felul în care cineva comunică cu tine, parte a interacţiunii dintre voi, o alegere conştientă. Evolutiv am dezvoltat două moduri de a vocaliza. Vocalizările involuntare aparţin unui sistem mai vechi decât vocalizările voluntare precum vorbitul meu de acum. Am putea să ne imaginăm că râsul are două rădăcini diferite.

Am cercetat asta în detaliu. Pentru asta am înregistrat oameni care râd şi am făcut orice ca ei să râdă. Apoi tot pe aceiaşi i-am pus să producă râsul social. Imaginaţi-vă că un prieten spune o glumă şi voi râdeţi fiindcă vă place de el şi nu neapărat gluma. Vă pun să ascultaţi câteva. Spuneţi-mi dacă credeţi că acest râs e real sau fals, involuntar sau voluntar?

Cum vă sună? Fals? Publicul: Fals. Fals. Dar acesta?

Sunt cea mai bună.

Nu chiar. E râs involuntar. De fapt ca să mă înregistreze a trebuit să mă uit la o prietenă care asculta ceva la care ştiam că va râde şi m-a pufnit râsul.

Oamenii ştiu să deosebească un râs real de unul fals. Se pare că sunt diferite pentru noi. Similar la cimpanzei: râd diferit când sunt gâdilaţi decât când se joacă unii cu alţii. Similar cu râsul involuntar, de gâdilat, diferit de râsul social. Şi acustic sunt diferite: râsetele reale sunt mai lungi, au ton mai ridicat. Când râdeţi din suflet, aerul iese cu o presiune mai mare din plămâni decât aţi putea produce voluntar. Adică n-aş scoate sunete atât de înalte când cânt. Şi aveţi aceste contracţii şi sunete fluierate. Toate astea înseamnă că râsul real e extrem de uşor şi uşor de recunoscut.

Prin comparație, râsul de complezenţă sună un pic fals. De fapt nu-i aşa. El e un indicator social important. Îl folosim des. Alegem să râdem în multe situaţii. De exemplu, îl facem nazal, – acel „ha ha ha ha ah” – pe care nu îl puteţi face când râdeţi involuntar. Pare deci că sunt două lucruri diferite.

Am folosit scanerul să vedem cum răspunde creierul când auzim râsete. Un experiment plictisitor: am pus oamenii să asculte râs real şi de complezenţă. Nu le-am spus că studiem râsul. Mai erau şi alte sunete ca să-i distragem. Ei trebuiau să stea întinşi şi să asculte sunetele. Nu aveau nimic altceva de făcut. Şi totuşi la cele două tipuri de râs, real și de complezență, creierul răspunde total diferit. Zonele albastre ale cortexului auditiv sunt ariile care răspund la râsul real. Se pare că la râsul involuntar sunt sunete pe care nu le întâlniţi în alt context, sunete lipsite de ambiguitate, care se pare că sunt asociate cu procesarea acestora la un nivel cerebral mai înalt. În schimb când auziţi că cineva râde de complezenţă se activează ariile roz, care se află în regiuni corticale responsabile de mentalizare, când ne gândim la ce se gândeşte cineva. Adică chiar dacă ţi se scanează creierul – lucru plictisitor şi neinteresant – când auzi pe cineva: „A ha ha ha ha ha”, încerci să-ţi dai seama de ce râde. Râsul înseamnă întotdeauna ceva. Mereu încercăm să-l înţelegem în context, chiar dacă în acel moment nu are de-a face cu noi, tot vrem să ştim de ce râd acei oameni.

Am studiat cum aud oamenii tipurile de râs în funcţie de vârstă. E un experiment online făcut de Societatea Regală în care am pus oamenilor două întrebări. Ascultau nişte râsete şi trebuiau să spună dacă sunt adevărate sau de complezenţă. Cele adevărate sunt roşii, iar complezentele sunt albastre. Se observă o creștere rapidă. Odată cu înaintarea în vârstă devenim mai pricepuţi în a recunoaşte râsul real. Copiii de 6 ani nu le prea deosebesc. Mai târziu, devenim mai pricepuţi, dar e interesant că nu atingem apogeul decât pe la 35–45 de ani. La atingerea pubertăţii nu interpretaţi mereu corect râsul şi nici când creierul e complet dezvoltat, adică la sfârşitul adolescenţei. Învăţaţi despre râsete în perioada maturităţii timpurii.

Putem întreba și invers: nu cum ni se pare râsul, dacă e adevărat sau de complezenţă, ci cât de mult de face să râzi, cât de contagios este, vedem ceva diferit. Cu cât mai tineri, cu atât mai mult vreţi să vă alăturaţi celor care râd. Cum râdeam eu cu părinţii deşi habar n-aveam ce se-ntâmpla. Observăm, indiferent de vârstă, că râsul real e mai contagios decât cel fals, dar pe măsură ce îmbătrânim devine tot mai puţin molipsitor. Fie devenim tot mai morocănoşi sau poate pentru că înţelegem râsul mai bine şi suntem mai pricepuţi, nu mai e suficient să auziţi oamenii râzând ca să râdeți. Aveţi nevoie de partea socială.

Iată un comportament interesant despre care avem presupuneri incorecte, datorită căruia am înţeles că râsul e mai mult decât emoţie socială exprimată, pentru că oamenii atribuie râsului fenomenal de multe nuanţe. E interesant ce face Robert Levinson în laboratorul său din California: studii longitudinale cu cupluri. Aduce în laborator cupluri căsătorite, bărbaţi şi femei, şi în timp ce ei au o conversaţie stresantă îi urmăreşte la poligraf pe măsură ce se stresează. Îi pune împreună şi-i spune soţului: „Spune-mi ceva care te irită la soţia ta.” Se observă imediat – imaginaţi-vă pe voi cu partenerul – toată lumea devine puţin mai stresată, imediat. Se vede fizic că ei devin mai stresaţi. El a observat că perechile care îşi gestionează acel stres prin râs, prin emoţii pozitive ca râsul, nu doar că se destresează imediat, dar se şi simt mai bine fizic, gestionează situaţia împreună mai bine, fac parte din categoria celor cu relaţie cu nivel crescut de satisfacţie şi rămân mai mult împreună. Dacă studiaţi relaţiile apropiate, râsul e un indicator foarte util al modului în care oamenii îşi reglează emoţiile împreună. Nu facem asta doar pentru a arăta că ne plăcem reciproc, ci ca să ne simţim mai bine împreună.

Nu cred că se aplică doar la relaţiile romantice. Cred că e o caracteristică a relaţiilor de prietenie apropiate şi asta se vede în următorul clip, un video de pe YouTube al unor tineri din fosta Germanie de Est care îşi promovează formaţia heavy metal. Sunt foarte macho şi foarte serioşi şi vreau să observaţi ce rol are râsul când lucrurile o iau razna, cât de repede şi cum le schimbă dispoziţia.

Îi e frig. Urmează să se ude. Are slip, ia un prosop. Gheaţă. Ce se poate întâmpla? Începe filmarea. Dispoziţie serioasă. Prietenii lui râd deja. Râd chiar tare. El încă nu râde deloc. Începe acum. Şi acum râd cu toţii. Sunt pe jos.

Îmi place că sunt serioşi până când el sare pe gheaţă şi dacă n-a spart-o, dar nici nu-s oase şi sânge peste tot, prietenii lui încep să râdă. Imaginaţi-vă că el ar fi început să spună: „Cred că mi-am rupt ceva” nu ne-am distra privind, ar fi fost stresant. Sau dacă el ar alerga cu piciorul rupt, râzând, iar prietenii: „Heinrich, hai la spital acum!”, nici asta n-ar fi distractiv. Dar râsul a funcţionat, iar el a trecut de la o situaţie dureroasă, jenantă, grea, la una amuzantă, pe care o vedem cu plăcere. Cred că asta e o utilizare interesantă a râsului, care se-ntâmplă frecvent.

Îmi amintesc acum că ceva asemănător s-a întâmplat la înmormântarea lui tata. Nu săream în chiloți pe gheaţă. Nu suntem canadieni. Astea-s evenimente triste, aveam o rudă mai dificilă, mama era în apele ei şi îmi amintesc cum, chiar înainte să înceapă totul, povesteam ceva dintr-o comedie din anii 1970 şi mă gândeam că nu ştiu de ce fac asta, când mi-am dat seama că încerc din răsputeri s-o fac să râdă împreună cu mine. A fost o reacţie primară să găsesc un motiv să facem asta. Putem râde împreună. Putem trece de asta. Vom fi în regulă.

Şi toţi facem asta mereu. O faceţi atât de des că nici nu observaţi. Toți subestimăm cât de des râdem. De fapt, când râdeţi cu cineva, accesaţi un sistem primordial evolutiv apărut la mamifere, cu ajutorul căruia au creat și menţinut legături sociale, cu rol de control al emoţiilor, pentru ca să ne simţim bine. Nu e ceva specific oamenilor, e un comportament ancestral care ne ajută să reglăm ce simţim şi ne face să ne simţim mai bine.

Cu alte cuvinte, când e vorba de râs tu şi cu mine suntem simple mamifere.

Comentarii (16)
  1. Este interesant si mi-am amintit cu ocazia aceasta ca rad din ce in ce mai putin si-mi pare rau

     
    1. Sa nu va para rau, nu va intristati, mai degraba puneti mana si radeti :) Viata ne da zilnic sute de motive. Cautati parte comica in orice situatie si veti vedea ca a trai capata brusc un sens mai bogat si mai plin de seva.
      O zi plina de bucuria rasului sa aveti! (nu va doresc „o zi de tot rasul” pentru ca are alta conotatie in limba romana.
      :Overjoy:

       
  2. Postarile puse de Razvan,cu tematici diverse ,dar care toate duc spre suflet ,cam de fiecare data imi dau un moment de meditatie:
    eu unde ma situez in aceasta descriere?Multumesc.Multumesc.
    ***
    Azi a atins in mine cele doua polaritati: tristete/bucurie,pe care inca nu reusesc sa le gestionez
    Am citit aceste minunate cuvinte spuse de Sfantul Parinte Calugar Arsenie Boca si ori de cate ori simt ca tristetea ma cuprinde mi le spun:
    „Un suflet trist este un suflet cu luminile stinse”.
    Aceste cuvinte-indemn inseamna pentru mine ,o indrumare draga,un balsam al sufletului meu mult prea chinuit,care uneori nu resuseste prin forte propii sa se duca spre Lumina.
    ***
    Lumina si Iubire!.

     
    1. Va multumesc pentru apreciere, ma bucur ca reusesc sa va pun pe ganduri. Acesta e primul pas, apoi daca considerati ca aveti ceva de schimbat in dvs. nu trebuie decat sa actionati in acea directie. E minunat citatul mi-a placut mult!
      O zi plina de bucurie sa aveti!

       
  3. De ce radem….intrebarea e interesanta …Depinde de contextul in care e pusa…,,De ce razi ba’ idiotule… ?’’ se rastea un profesor de la inaltimea catedrei sale la elevul , parand ca nu astepta nici un raspuns la intrebarea lui retorica…deoarece avea si raspunsul pregatit ,,Razi ca prostul.’’….
    Dna Sophie Scott crede ca rade ca un mamifer….si o cred sincer , pe ea si pe mama ei care la moartea sotului si a tatalui…ele se hlizeau la amintirea filmelor din anii 70’….
    Am incercat sa-mi inchipui cum arata un copil care pana la varsta de sase ani nu a ras niciodata sau nu a mai vazut pe nimeni razand ..in hohote….trist …foarte trist.Probabil asta se intampla in Anglia unde sunt o groaza de cercetatori in domenii care mai de care…,,.De ce mergem pe jos si nu pe acoperisuri’’ ?…- De ce respiram.. ? De ce clipim si nu stam cu ochii holbati… ?..De ce mancam… ?….Interesante subiecte de cercetare….De ce radem… ??…Explicatiile doamnei prind la un anumit gen de public….public care are nevoie sa i-se spuna cum sa puna zahar in cafea si in ce directie se roteste lingurita in ceasca …pe ce parte se aprinde corect flacara la argaz….si multe alte chesti vitale pentru soarta lor.
    ,,Când râdem cu alţi oameni nu râdem de fapt atât la glume, cât pentru a le arăta că-i înţelegem, că suntem de acord cu ei, că facem parte din acelaşi grup, râdem ca să le arătăm că ne place de ei sau că-i iubim. Facem asta în timp ce vorbim cu ei, iar râsul se ocupă de partea emoţională. ‘’ – spune Shopie S.
    ,,De ce razi…’’ ? ma intrebat un amic , care imi povestea ca la inselat sotia si ca se gandeste sa ii mai dea o sansa ,,De prostia ta prietene ‘’…am raspuns…Iar asta infirma teoria dnei.,,cercetator in ras.’’..
    Amicul ia oferit sansa sotiei sale si ea la fel…a continuat sa ..ofere alte sanse pe unde putea si ea…rasul –plansul…pe care nu la studiat nimeni pana acum. Dar nu diperam au ei timp cercetatorii….si de asta.
    O zi buna…

     
    1. Domnule Vali, in Alexis Zorba este o scena superba si perfect umana, una care atinge cele mai intime resorturi ale fiintei noastre. Este vorba de scena telefericului care este redata si in film insa se pierde o mare profunzime fata de cea descrisa in carte. Pe scurt, doua persoane care pierd totul prin prabusirea telefericului ce ducea bustenii la baza muntelui, se privesc si trec de la emotia puternica de neputinta, de durere, abandon si furie, la… (ati ghicit) la rasul homeric, acel ras din inima descris si de cercetatoarea noastra.
      E un mecanism de aparare adanc infipt in fiinta noastra ca atunci cand esti mai disperat, deznajduit si intr-o tensiune extrema, esti de fapt la un singur pas de hohotul de ras, ca o reactie de aparare a organismului la stres.
      Referitor la ce se cerceteaza in Marea Britanie, tin sa va aduc aminte de unul care a studiat „De ce cade marul din copac?”. Astazi, invatam la scoala ce a descoperit el. :)
      O zi plina de bucurie sa aveti!

       
      1. Eeei bine, fratele meu, azi cred ca-i … sarbatoare cu nartificii in Bucurestiul tineretzii mele:
        Razvan Serbu a facut o … malitzie, o ironie ba as zice ca kiar (ca sa nu para … kakofonie) o gluma tipic englezeasca! Si inca una de buna calitate…
        Bravos!
        Felicitari si la mai mare!…
        Vezi domnule ca se poate si cuuu … elegantza si inteligentza?!?
        …Da’ tu o tzii mai mereu, una si buna, ca vrei sa fii cel care are ultimul cuvint in ‘apararea’ propriilor pareri. De parca nu stiu cine tzi le-ar … ataca in vreun fel!
        Bref, vrei musai sa fii … motz. Da’ nu din ala din Abrud si Cimpeni (sic!), ci unu’ de peee … Calea Grivitzei!
        Eu zic ca ai mai mult talent si farmec cu umorul englezesc si taman d-asta cred c-ar fi mai mai bine s-o tzii pe calea asta atunci cind mai comentezi. Lasa-ne pe noi sa fim … certaretzi, ignorantzi, argumentativi, ironici, sferto-doctzi, self-suficientzi sau chiar…
        …LUMINOSHI!
        Tu potzi sa stai si sa ne privesti. In fond ai … locul de onoare, nuuu ?!?
        .
        Hai, pa! si sa ai ooo …. Ptiu drace, eram cit pe ce sa ma molipsesc si eu de … chestia ‘aia’ de-o avetzi asa de multzi!
        :Overjoy:
        Vroiam sa spun hai, pa! si sanatate si no offence, prietene…

         
  4. Intro…
    .
    A ride de prostia cuiva este in fond o declaratzie asupra propriei conditzii umane. Sarace si triste… Caci de la ironie la batjocura … nu-i decit un pas!
    Cind certam cu multa asprime sau ridem batjocoritor de un semen de-al nostru, inima si mintea noastra se razvrateshte impotriva creatziei, a absolutului. Si cum imaginea intrinseca acestei creatzii este insushi Dumnezeu, pe El il acuzam in fapt si-L facem raspunzator! Chiar si pentru greshelile, eshecurile sau doar parerile contrare noua a celor de linga noi. Da’ lucrul asta nu l-am recunoshte niciodata…
    .
    Razvratirea, ura, invidia ca si batjocura sau nesimtzirea sint bine ascunse in inimile noastre. Si pt. ca avem ‘grija’ prin vorbe, atitudini si fapte mincinoase si ipocrite sa le tzinem departe de modul cum ne privesc ceilaltzi, nu facem prin asta decit sa ne aratam latura noastra egotica proasta, superficiala si neziditoare…
    Nu facem, in fapt, decit sa ne aratam a fi … LASHI.
    Lipsitzi de carater.
    Fara destin, vorba marelui Nietzsche…
    .
    Iar cind auzi de ex. ca o geanta roz, marca Hermes, din piele de crocodil s-a vindut la o licitazie a Casei Christie’s cuuu … 220. 000 de dolari, cred ca majoritatzi dintre noi ii cam piere cheful de de ris!…
    :Mad:

     
    1. Apropos de geanta respectiva si de pretul ei aberant. Exista o vorba romaneasca referitoare la acest lucru: „nu e prost cel care cere, ci mai degraba cel care da.”
      Lasand gluma la o parte, am avut ocazia sa vorbesc cu cineva care lucra intr-n asemenea domeniu, unde totul are un pret aberant. Explicatia lui a fost urmatoarea: „Pretul obiectului nu este dat de costul producerii lui, de materiale sau de mana de lucru. Pretul este dictat de un singur element – cat de tare si-l doresc cei care sunt intr-adevar bogati.” Pentru a ajunge la o valoare cat mai mare, trebuie ca nivelul dorintei de a-l detine sa fie la cele mai inalte cote.
      O zi plina de bucurie sa ai!

       
  5. …Putzina istorie estetica si sociala…
    .
    Un punct central in definirea comicului, ca fenomen antropologic si estetic totodata, il detzine risul. Iar in acest intzeles general, comicul exprima ambivalentza conditziei umane.
    …Astfel se constata cu ushurintza ca, pe de o parte, comicul implica solidaritate – ‘se ride cu’ -, dar si, pe de alta parte, excluziune – ‘se ride de’. In orice caz, exista un etos al risului si, in acest sens, se vorbeshte in mod curent de „risul plin de inima” intzelegator, blind si generos, dar si de risul nemilos, exprimind ura, dispretz, invidie, resentiment. Exista astfel un ris de acceptare care celebreaza unitatea unui grup si care face posibila refacerea unitatzii acestuia prin admiterea de noi membri, dupa cum exista si risul de excludere care reface si el unitatea unui grup, dar prin excludere, prin sanctzionarea unora dintre membrii sai, uneori numai printr-un simplu suris dispretzuitor, sau printr-o tacere ,’plina de intzeles’. Oricum, in ceea ce priveshte definirea comicului ca fenomen, risul si etosul asociat acestuia ridica citeva probleme. Astfel, in primul rind, exista o multiplicitate a formelor risului si, simultan, o dificultate de-a stabili distinctzii intre, de pilda:
    a) risetele de bucurie, de placere, de excitatzie generala;
    b) risetele suscitate de amuzament – ‘reactzie de umor’;
    c) risetele provocate printr-o inventzie poznazha si relevind precis comicul – ‘creatzie de umor’.
    Inseamna ca nu orice ris este semnalizator al comicului, pentru ca sint si expresii si modalitatzi de realizare ale comicului care nu implica in mod obligatoriu prezentza risului, in componenta sa fiziologica si/sau psihologica. In acest sens, merita amintita propunerea facuta de profesorul si scriitorul Jean-Marc Defays in cartea sa Comicul care considera ca intre ris (euforic sau non-euforic) si comic (ca fenomen estetic in care exista intentzionalitate si perceptzie conshtienta) este util sa se stabileasca un nivel intermediar, rizibilul, definit ca fiind ,”totalitatea stimulilor intelectuali care pot provoca risul, daca exista conditzii favorabile”. La rindul lui, rizibilul este involuntar – ‘comicul de situatzie’ – si voluntar – ‘comicul propriu-zis’.
    De ex. Jean Fourastié(expert economic francez de talie mondiala!, creator al Teoriei celor Trei Sectoare) – in cartea sa Le Rire (1983) – sustzine ca rizibilul va fi, impreuna cu doleantza, ratzionamentul si constatarea, „unul dintre cele patru moduri fundamentale ale gindirii”.
    .
    Comicul presupune de foarte multe ori un etos special al risului, dar el nu depinde numai de valori morale prezente in sanctzionarea prin ris sau rizibil.
    …Nicolai Hartmann (principal reprezentant al filosofiei idealiste germane si intemeietor al ‘ontologiei critice’) este primul care aduce argumente logice, shtiintzifice pentru urmatoarele consideratzii critice si estetice asupra comicului:
    a) in fenomenul comic este vorba si de o valoare estetica, de o ‘gustare’ a frumosului care este in fond tot un fenomen estetic;
    b) comicul se realizeaza numai in masura in care el pare si apare pentru un subiect, apt, capabil sa-l recepteze ca atare, printr-o suspendare a legaturilor obishnuite;
    c) ‘momentul etic’ reprezentat prin „etosul special al risului”, este un fundament pentru valoarea estetica a comicului, in sensul in care, in genere, valorile etice sunt fundament pentru valori estetice; valoarea estetică a comicului depinde insa nu de substantza, esentza, sau morala valorilor, adica de mila, sau ura, sau bunavointza sau dispretz, ci de modul in care acestea apar si par sau sint raporturi de aparitzii in si pentru conshtiintza care valorizeaza;
    d) comicul si umorul sunt fenomene strins legate intre ele, dar „acestea nu stau nici macar formal in paralela unul in altul”; in timp ce comicul tzine de obiect, este calitatea acestuia, umorul tzine de cel care contempla sau de cel care creeaza (poet, actor, scriitor).
    …Comicul si umorul sint in viziunea hartmann-iana tot atit de deosebite, precum muzica de muzicalitate, pictura deee … industria colorantzilor sau legitatea numerelor de simplul mesteshug al calculului.
    Hartmann afirma ca umorul nu este singura forma de valorificare a comicului si el gaseshte cel putzin patru asemenea feluri diferite:
    – simplul amuzament in fatza comicului;
    – gluma, adica folosirea comicului ca poantă;
    – ironia;
    – sarcasmul.
    .
    Scurtă incursiune asupra esentzei comicului…
    .
    Este unanim considerat faptul ca Aristotel a fost primul care a sesizat ceva intr-adevar esentzial pentru fenomenul comic in genere, pentru dimensiunea estetica a comicului, in chip particular. Astfel, Stagiritul considera ca comicul consta intr-un ‘defect’ sau o ‘uritzenie’, cu precizarea ca aceste insuficientze si slutzenii – ce contrariaza idealul ordinii si armoniei – trebuie sa fie ‘fara durere’ si ‘fara parere de rau’. Comicul fiind reprezentarea a ceea ce este mai slab in om; el inceteaza insa TOTAL acolo unde incepe suferintza serioasa si durerea amara! Aristotel aminteshte si o alta conditzie esentziala comicului: slăbiciunea. Care in cazul comicului, nu duce la pieire…. In acest fel apare si o importanta deosebire intre comic si tragic. Se observa oricum ca in definirea antica a comicului lipseshte destul de semnificativ reversul subiectiv al comicului, adica rolul subiectului care resimte comicul si comicitatea situatziilor. Odata cu Renashterea apare tot mai pregnant gindul ca in comic se afla ‘ceva ascuns’, ca el, comicul, ‘ne insheala’ oarecum, pentru ca apoi sa se dezvaluie inshelaciunea, tocmai acolo unde ne ashteptam cel mai putzin; aidoma pieselor de teatru din Commedia dell’arte…
    .
    In epoca moderna, infinit mai egotica, se adauga o alta caracteristica esentziala a comicului: „aparitzia a ceva neashteptat”. Aceasta ‘aparitzie’ e legata mai ales insa de sentimentul … propriei noastre superioritatzi! In ceea ce priveshte definitzia adeseori paradigmatica data comicului este de amintit celebra formula kantiana:
    „Risul este un afect izvorit din brusca prefacere a unei ashteptari incordate, nu in opusul ei care este ashteptarea comuna -, ci chiar in … NIMIC ! „.
    …Tot Kant observa ca in tot ceea ce urmeaza sa trezeasca un ris viu, zguduitor, trebuie sa se afle ceva ABSURD, in care indeobshte intelectul nu poate gasi placere in sine. Oricum, absurdul nu vizeaza doar domeniul moral, iar nenumarate situatzii comice arata ca exista comic ai fara slabiciune morala, mai ales atunci cind intervine … neprevăzutul.
    .
    Freud a evidentziat in volumul Cuvintul de spirit şi comicul atit componenta psihologica a comicului si a unei forme de valorificare a acestuia, cuvintul de spirit (witz), cit si dimensiunea estetica propriu-zisa a celor doua. Ipoteza lansata de Freud spune ca tehnicile cuvintului de spirit coincid cu tehnicile elaborarii visului. Asa cum stim in viziunea freud-iana visul este:
    – asocial;
    – reprezinta o dorintza refulata;
    – functzia lui principala este placerea.
    Iar cuvântul de spirit este:
    – social;
    – este un joc comprehensibil;
    – realizeaza obtzinerea unei placeri prin activitatea dezinteresata a aparatului psihic.
    La Freud, tehnicile cuvintului de spirit (condensarea, repetitzia, dublul sens, calamburul, deplasarea, unificarea si gresheala de ratzionament) sint aceleashi, dar placerea pe care unele sau altele o procura este diferita in functzie de ‘dispozitziile’ lor, adica de intentziile pe care le arata. Insushi Freud recunoashte doua intentzii: tendintza obscena (‘vorba care dezbracă’) si tendintza ostila (‘vorba care ataca ori care apara). In cele doua cazuri, umorul aduna doar mijloacele pt. a scapa de ceva suparator, iar risul pe care il declansheaza provine din … „economia de energie consacrata unei inhibitzii”!
    .
    Cam dificil de intzeles, nuu?!?…
    .
    In fine, Freud descrie si cuvintul de spirit inofensiv, fantezist, care provoaca risul, fara ca acesta sa incalce insa tabu-urile, si care ne elibereaza totodata de constringerile gindirii ratzionale.
    …Jean Cohen arata ca „dintre toate categoriile estetice, singur comicul are privilegiul de a induce o reactzie psihologica specifica care se poate recunoashte ushor, RISUL”….
    …Profesorul si scriitorul Jean-Marc Defays observa ca „comicul se sprijina, in mod aparent paradoxal, pe mijloace estetice absolute, recognoscibile”.
    Astfel, o forma a comicului, grotescul, este in fapt o mijlocire intre Frumos si Urit. De asemenea, umorul, inclusiv umorul negru nu este in ultima instantza decit un mijlocitor intre Bine si Rau. Si in fine, ironia, este ea insashi posibila, ca mijlocire intre Adevar ai Fals…
    Formula aceasta, „comicul se sprijină pe mijlocire”, evidentziaza faptul ca comicul erodeaza si desfiintzeaza ceea ce indeobshte este considerat absolut, canonic, regula fixa. In acest sens se poate spune ca, prin insashi natura-i interna, specifica, comicul oscileaza fara incetare intre abatere de la regula si reglementare, se mishca imprevizibil intre recunoashtere si discreditare, baleiaza aleatoriu intre excludere si integrare.
    .
    In fond, comicul este mai obiectiv decit alte categorii si calitatzi estetice pentru ca el este o categorie de ‘mijlocitor ultim’: el este in postura de-a schimba orice, de-a demonetiza orice, de-a vedea absolutul nostru in frumos si urit, in sublim si ridicol, in gratzios si penibil, in meretzie si josnicie, etc., etc., etc. …
    :Approve:

     
    1. Multumim pentru trecerea in revista a acestei teme din punct de vedere filozofic.
      Poate gasim pe cineva dispus sa incheie cercul deschis de tine, prin prezentarea conceptiilor referitoare la ras din punct de vedere al spiritualitatii.
      :Approve:

       
      1. Filozofic?!?
        Nu, prietene! Nu numai, adica…
        Exegeza asta istorico filologica mi-a ‘luat’ cam … 6(shase) ore de re-documentare puse ‘gramada’ peste greu incercata mea cultura generala! Si asta numai si numai pt. tine, din amicitzie: ca sa vezi si tu cum se ‘lucreaza’ la un comentariu pt. site-ul tau…
        In general e – vorba unui bun ‘prieten’ de-al meu de pe-aici – deee … copy/paste din marii oameni care-au avut ceva (inteligent) de spus despre subiectul propus de tine si mult mai mult … indigo (carbon-copy adica) din … creierashii mei proprii si personali. Sper sa nu ofensez vreun suflet ales in felul asta amatoricesc in care imi fac eu zi de zi … ‘lectziile’!
        .
        In esentza eu as zice ca e vb. de cam 20% concepte filozofice, 40% estetice si inca 40% psihologice si sociologice. Aproximativ…
        In ceea ce priveshte insa spiritualitatea la care faci tu referire cred ca nu mai e mai nimic de adaugat si nici ceva de ‘ashteptat’ din alta parte. Si asta pt. simplul motiv ca filozofia, estetica, psihologia si sociologia sint si reprezinta…
        …100% spiritualitate!
        Parol!…
        :Wink:

         
  6. Sincer cuvintele doamnei Sophie Scott nu mi-au inspirat nimic…dar comentariile fac toti banii. Nu am mai ras de mult cu atat pofta de atata inversunare de a „avea dreptate”, singura, unica si cea mai adevarata dreptate ca fiind indubitabil cel mai coplesitor si mai complet adevar care exista …dar…desi argumentatia este de adult …batalia este ca intre adolescenti ceea ce e de-a dreptul minunat. Asta da Fila de lumina. Va multumesc tuturor celor ce ati comentat cu toata panoplia de argumente. Sunt atatea subiecte…ca se pot face nenumarate dezbateri ceea ce este cu adevarat incitant. Felicitari. Intradevar 100% spiritualitate.

     
  7. Intr-adevar,comentarii excelente! E o placere sa asisti la o asemenea….”batalie” data intre oameni cu adevarat inteligenti !Super,chiar mi-ati bucurat ochii si sufletul .Multumesc !

     
  8. Doamna Dana adevarata spiritualitate este sa te „bati” cu argumente nu like si don-t like asta o face orice ….sau oricine cunoaste semnele dar nu intelege textul. Spritualitatea accepta toate parerile si le dezbate, nu exista castigator sau perdant… exista pareri. Dar acesta este un site liber..la care are acces toata lumea…si sub aspectul anonimatului…macar atat pot face unii care vor sa dovedeasca astfel ca au activitate…daca ar avea pareri le-ar expune si bineinteles s-ar expune…deci…Personal pe mine ma distreaza cand sunt impotriva a ceva ce este direct si personal adresat sau urari..deci …mare e gradina… si multi au sarit gardul cand poarta era descuiata si larg deschisa…..dar e specific natiei…si deci nimic nou….toate ca in viata reala. Avem de ce rade chiar cand sunt subiecte serioase vazand aprecierile, in special al celor negative. Pe unii comentatori ii deranjeaza, pe mine ma distreaza, e chestiunea de optica. Si mai ales ca ….garantat sunt foarte religiosi si … „toleranti”… ca buni crestini. Noi ca tara nu avem nevoie de dusmani ca stim sa fim singuri cand unul construieste, trei darama… unul poate construi dar mult mai multi stiu sa darame…. si traim actuala realitate in toate planurile…..pana se va inversa…mai avem….deci sa radem – manifestam cu credinta energie pozitiva…restul …..in viata viitoare…unde curge lapte si miere si totul se primeste daca nu faci nimic, doar te rogi, nu gandesti. Cu drag si simtul umorului.

     

Lasă un răspuns la Violeta-Georgeta Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top