Emily Levine: O teorie despre tot ce există

Astăzi vă prezint un mod amuzant de a exprima idei filozofice profunde. Poți urmări acest discurs cu zâmbetul pe buze, și din când în când să realizezi că oratoarea s-a apropiat extrem de mult de adevărurile fundamentale ale vieții. Nu trebuie să fii de acord cu ea, nu trebuie să o combați ci doar să înțelegi că cineva poate privi lumea în care trăiește în acest mod. Datorită veseliei debordante și inteligenței ascuțite, Emily Levine reușește să ne captiveze. După vizionarea acestui clip ajungi inevitabil la concluzia că viața este minunată și diversitatea de păreri și de opinii ne îmbogățește pe toți.

 
Voi vorbi despre mine, lucru pe care îl fac rar pentru că în primul rând prefer să vorbesc despre lucruri despre care nu ştiu nimic. Și în al doilea rând sunt o narcisista în recuperare. Defapt nu am ştiut că sunt o narcisista. Credeam ca narcisismul înseamnă să te iubeşti pe tine. Și apoi cineva mi-a spus că mai există o față a monedei. Defapt este mai trist decât iubirea de sine. Este iubire de sine neîmpărtășită. Simt că nu îmi pot permite să recidivez.
Dar totuşi vreau să explic cum am ajuns să dezvolt propriul meu brand de comedie pentru că am trecut prin atâtea forme diferite ale comediei. Am început prin a improviza. Într-o anumită formă a improvizației numită jocuri teatrale, care au o regulă, despre care întotdeauna am crezut că e o regulă foarte bună pentru o etică a unei societăți. Și această regulă era că nu puteai nega realitatea celeilalte persoane, puteai doar să construieşti pe ea.
Și desigur trăim într-o societate care se bazează pe contrazicerea realitatii altor oameni. Este vorba numai despre contradicție, care cred că este motivul pentru care sunt aşa sensibilă la contradicție în general. O văd peste tot. De exemplu scrutinele. Știți, e întotdeauna ciudat pentru mine cum în scrutine de opinie publică procentajul americanilor care nu ştiu răspunsul la o întrebare pusă este întotdeauna doi la sută 75 la sută dintre americani cred că Alaska face parte din Canada. Dar doar doi la sută nu ştiu efectul pe care dezastrul din Argentina îl va avea asupra politicii monetare a IMF-ului – pare o contradicție. Sau această reclamă pe care am citit-o în New York Times: „Să porți un ceas care arată bine spune ceva despre locul tău în societate. Să îl cumperi de la noi strigă bun gust.” Sau asta este ce am găsit într-o revistă numită Avocatul Californian, într-un articol care sigur este destinat avocaților de la Enron. „Supraviețuitul în pârnaie: ce să faci și ce să nu” „Nu folosiți cuvinte mari.” „Învățați lingua franca.” Mda. Lingua asta Frankie.
Și presupun că e o contradicție că vorbesc despre ştiință având în vedere că nu ştiu matematică. Știți, pentru că – și apropo i-am fost atât de recunoscătoare lui Dean Kamen pentru că a scos în evidență că unul dintre motivele, că există motive culturale pentru faptul că femeile și minoritățile nu intră în câmpul știiței și al tehnologiei – pentru că de exemplu, motivul pentru care eu nu fac matematică este că am învățat să fac matematică și să citesc în același timp. Deci ai șase ani și citești Albă Ca Zăpada și cei Șapte Pitici. Devine repede evident că există doar două feluri de bărbați în lume, pitici și prinți din poveste. Și șansele sunt șapte la unu împotriva ta să găsești prințul. De asta fetițele nu fac matematică. Este prea deprimant.
Bineînțeles, vorbind despre știință, s-ar putea să, așa cum am făcut acum câteva seri, stârnesc furia mai multor oameni de știință care erau foarte supărați pe mine. Am folosit cuvântul postmodern ca și cum ar fi ok. Și ei s-au supărat foarte tare. Unul dintre ei, în apărarea lui, cred că a vrut doar să mă implice într-o discuție serioasă. Dar eu nu mă implic în discuții serioase. Nu sunt de acord cu ele pentru că discuțiile, bineînțeles, sunt în totalitate despre contradicții. Și sunt profilate după valori.
Am întrebări referitoare la valorile științei newtoniene. Ca si rationalitatea, trebuie să fi rațional într-o discuție. Ei bine, raționalitatea este construită pe ceea ce vorbea Christie Hefner astăzi, sciziunea minte-corp. Știți? Capul este bun, corpul este rău. Capul este ego, corpul id. Când spunem „eu” – după cum a spus Rene Descartes, „Gândesc, deci exist.” ne referim la cap. Și după cum cânta David Lee Roth în „Just a Gigolo” „I ain’t got no body.” (Nu am corp.) Așa se înțelege raționalitatea. Și din acest motiv așa mult umor se găsește în revendicarea corpului împotriva capului. De asta există umorul de toaletă și umorul sexual. De asta există Frații Raspyni care-l pocnesc pe Richard în zona genitală. Și radem de două ori atunci pentru că el este corpul, dar este și –
voce din culise: Richard,
Emily Levine: Richard. Ce am spus? Richard. Da, dar este și capul, capul conferinței.
Acesta este celălalt tip de umor – ca atunci când Art Buchwald ataca șefii statului. Nici nu face la fel de mulți bani ca umorul corpului, sunt sigură – dar oricum, e ceea ce ne face să te prețuim și să te adorăm.
Există totuși și o contradicție în raționalitate în țara asta, anume că oricât ne-am onora capetele suntem foarte anti-intelectuali. Știu asta pentru că am citit în New York Times că fundația Ayn Rand a publicat o reclamă de o pagină după 11 septembrie în care spun: „Problema nu este Irac sau Iran, ci problema în această țară, referitoare la această țară sunt profesorii universitari și progeniturile lor.” Deci m-am întors să recitesc „The Fountainhead”. Nu știu cați dintre voi au citit-o. Și nu sunt o expertă in sadomasochism. Dar dați-mi voie să vă citesc niște pasaje la întamplare de la pagina 217.
„Actul unui stăpân luând posesie asupra ei în mod dureros, disprețuitor era felul de extaz pe care îl vroia. Când stăteau împreună în pat era cum trebuia să fie, cum cerea natura actului, un act de violență. Era un act al dinților încleștați și al urei. Era insuportabil. Nu o mângâiere, dar un act al durerii. Agonia ca un act al pasiunii.”
Deci puteți să vă imaginați surprinderea mea când am citit în The New Yorker că Alan Greenspan, directorul Rezervelor de Stat, o numește pe Ayn Rand mentorul său intelectual. Este ca și cum ai descoperi ca dădaca ta este o dominatrix. Rău destul că a trebuit să îl vedem pe J. Edgar Hoover în rochie. Acum trebuie să ni-l închipuim pe Alan Greenspan într-un corset din piele neagră cu un tatuaj pe fund care zice: „Ștergeți inflația acum.”
Și Ayn Rand bineînțeles, Ayn Rand este cunoscută pentru o filozofie numită obiectivism, care reflectă o altă valoare a fizicii newtoniene care este obiectivitatea. Obiectivitatea în mare este construită după același principiu de S și M. Este subiectul care subjugă obiectul. Așa te impui. Te faci vocea activă. Și obiectul este non-vocea pasivă .
Am fost fascinată de acea reclamă Oxygen. Nu știu dacă știți asta – poate s-a schimbat între timp, sau poate faceati o declaratie, dar în multe creșe de spital din întreaga țară cel puțin până recent, conform unei cărți de Jessica Benjamin, semnele deasupra patuțurilor băiețeilor ziceau „Sunt băiat.” Și deasupra pătuțurilor fetelor ziceau „Este o fată.” O, da. Deci pasivitatea a fost cultural proiectata asupra fetițelor.
Și asta continuă după cum cred că v-am zis anul trecut. Este un sondaj care dovedește – era un sondaj făcut de revista Time în care numai bărbații au fost întrebați: – Ați făcut vreodată sex cu o femeie care v-a displăcut în mod activ? Și ei bine, da. Ei bine, 58% au spus da, ceea ce totuși cred că este umflat pentru că așa de mulți bărbați răspund doar dacă spui „Ați făcut vreodată sex … ” „Da!” Nici măcar nu așteaptă restul. Și bineînțeles doi la sută nu au știut dacă au făcut sau nu – Aceasta este prima referință din tentativa mea de cvadruplu.
Deci acest subiect-obiect lucru este parte din ceva de care sunt foarte interesată pentru că, sincer, asta este de ce cred în corectitudine politică. Chiar cred. Cred că poate merge prea departe. Cred că Frații Ringling s-ar putea să fi mers prea departe cu un anunț pe care l-au publicat în New York Times Magazine. „Avem o datorie emoțională și financiară pe viață față de partnerii noștri elefanți asiatici.” Poate prea de tot. Dar știți – eu nu cred că o persoană de culoare care râde de oamenii albi este același lucru ca o persoană albă care râde de cei de culoare. Sau femei care râd de bărbați nu sunt la fel ca bărbați care râd de… Sau oameni săraci care râd de oameni bogați, același lucru cu oameni bogați.
Cred că poți să râzi de cei care au, dar nu și de ce-i care n-au care este motivul pentru care nu mă vedeți râzând de Kenneth Lay și soția lui încântătoare. Ce-i de râs în a te limita la patru case? Și chiar am învățat lecția asta în timpul scandalurilor sexuale ale administrației Clinton. Sau cum le numesc eu, vremurile bune de odinioară. Când oameni pe care îi știam, știți, oameni care se consideră liberali și toate cele, râdeau de Jennifer Flowers și Paula Jones. În principiu pentru că râdeau de ele că erau gunoi de rulotă sau gunoi alb. ‘Se pare, presupun, ca este un prejudiciu inofensiv și ca nu chiar jignești pe cineva. Până când citești, cum am făcut eu, o reclamă în Los Angeles Times. „De vânzare: compresor pentru gunoi alb.”
Deci toată chestia asta cu subiect-obiect este astfel relevantă în ce privește umorul. Am citit o carte scrisă de o femeie pe nume Amy Richlin care este directorul departamentului de clasicism de la USC. Și cartea se numește „Grădina lui Priapus”. Și ea spune că umorul roman oglindește construcția societății romane. Așadar societatea romană era foarte de sus în jos la fel cum este și a noastră într-o anumită măsură. Și la fel era umorul. Mergea întotdeauna sub centură. Deci era întotdeauna satiristul, cum erau Juvenal sau Marshall, care reprezenta audiența și râdea de cei dinafară, de persoanele care nu împărtășeau același statut al subiectului.
Și în stand-up bineînțeles, comicul stand-up trebuie să domine audiența. Multă sâcâială este tensiunea de a încerca să te asiguri că acest comic va fi capabil să domine și să depașească momentul în care este întrerupt. Și devenisem bună la asta când făceam stand up. Dar am urât treaba asta întotdeauna pentru că întotdeauna dictau termenii interacțiunii. În același mod în care participarea la o discuție serioasă determină într-o anumită măsură conținutul subiectului dezbătut. Și căutam o formă care să nu aibă asta. Și astfel căutam ceva mai interactiv. Știu că acest cuvânt este atât de corupt acum fiind folosit de televânzătorii de pe internet.
Chiar îmi e dor de televânzătorii de mai demult, vă spun asta. Îmi este. Pentru că măcar aveai o șansă. Știți? Eu obișnuiam să le închid telefonul. Dar apoi am citit în Dragă Abby că așa ceva este nepoliticos. Deci data următoare când a sunat unul l-am lăsat să ajungă la jumătatea drumului și apoi am spus: – Aveți o voce sexy. Mi-a închis!
Dar interactivitatea îi permite audienței să influențeze atât de mult ce o să faci pe cât influențezi tu percepția lor asupra lumii. Și asta este ce caut eu defapt. Și căutam, când am început să analizez ce exact este ce fac eu. Am citit o carte numită „Șmecherii fac lumea asta” de Lewis Hyde. Și era ca și cum aș fi fost psihoanalizată. Ceea ce zic este că a redat tot. Și când am venit la această conferință am realizat că aproape toată lumea de aici are acele calități pentru că un șmecher este defapt un agent al schimbării. Șmecherul este un agent al schimbării. Și calitățile pe care urmează să le descriu sunt calitățile care fac posibil ca schimbarea să aibă loc. Și una dintre acestea este depășirea limitelor. Cred că asta este defapt ce i-a înfuriat pe oamenii de știință. Dar mie îmi place să depășesc limitele. Îmi place, după cum am spus, să vorbesc despre lucruri despre care nu știu nimic.
(sună telefonul)
Sper că este impresarul meu, pentru că voi nu mă plătiți.
Și cred că este bine să vorbesc despre lucruri despre care nu știu nimic pentru că aduc în discuție un punct de vedere nou, știți ce zic? Eu văd contradicția pe care voi poate nu o puteți vedea. Ca de exemplu un mim o dată – sau miiiim după cum își spune el. Era un mim foarte egoist. Și mi-a spus că trebuie să îi acord mai mult respect pentru că a durat 18 ani să-nvețe să mimeze corect. Și eu am spus: – Așa știi că numai proștii se ocupă de așa ceva. Durează doi ani să înveți să vorbești.
Și știți, aceasta este problema cu deschis citatul, obiectivism, închis citatul. Când ești înconjurat numai de oameni care folosesc același vocabular ca tine sau împărtășesc aceleași presupuneri cu tine, începi să crezi că asta-i realitatea. Ca economiștii, știți, definiția lor a raționalului, că noi toți acționăm datorită propriului nostru interes economic. Ei bine, să ne uităm la Michael Hawley sau la Dean Kamen sau să ne uităm la bunica mea.
Bunica mea întotdeauna a reprezentat interesul altor oameni indiferent dacă ei au vrut ca ea să facă asta sau nu. Dacă ar fi existat jocurile olimpice la martirism bunica mea ar fi pierdut intenționat. – Nu, ia tu premiul. Tu ești tânăr. Eu sunt bătrână. Cine o să vadă? Încotro mă-ndrept? O să mor în curând.
Deci asa – acest depășit limitele, acest treci-printre care – Fritz Lanting, este numele său, defapt a spus că este un treci-printre. Uite o calitate propriuzisă a unui șmecher. Și alta este strategia de a nu se opune. Și asta este în locul contradicției. Unde contrazici realitatea celeilalte persoane, acolo ai un paradox, unde permiți mai multor realități să coexiste,
Cred că mai este o construcție filozofică. Dar nu știu sigur cum se numește. Dar exemplul meu referitor la ea este un semn pe care l-am văzut într-un magazin de bijuterii. Spunea: „Urechile găurite cât așteptați.” Aici alternativa oprește imaginația. „O, nu. Mulțumesc totuși, o să le las acolo. Mulțumesc mult.” Am niște treabă. O să mă întorc să le ridic pe la cinci, dacă e ok cu voi. Poftim? Ce? Nu pot să vă aud.”
Și o altă caracteristică a unui șmecher este norocul deștept. Acele accidente, pe care Louis Kahn, care vorbește despre accidente, aceasta este o altă calitate a unui șmecher. Un șmecher are o minte pregătită pentru neașteptat. Aceasta, și întotdeauna le voi spune asta oamenilor de știință, că șmecherul are abilitatea să își țină ideile puține așa încât să aibă loc pentru idei noi sau să vadă contradicțiile sau problemele ascunse cu ideile sale. Nu am nicio glumă referitor la asta. Vroiam numai să pun oamenii de știință la locul lor.
Dar aici vine cum mi-ar plăcea mie să fac schimbarea și asta este prin a face conexiuni. Asta este ce tind să văd chiar mai mult decât contradicții. Ca de exemplu, cum se numesc degetele de la picioarele gecko-ului? Știți, degetele de la picioarele gecko-ului, îmbârligându-se și dezbârligându-se ca degetele lui Micheal Moschen. Îmi plac conexiunile.
De exemplu citesc că unul din cele două atribute ale materiei în universul newtonian – există două atribute ale materiei în universul newtonian – una este ocuparea spațiului. Materia ocupă spațiu. Cu cât ești mai material, cât ocupi mai mult spațiu care explică întregul fenomen SUV. Și cealaltă este impenetrabilitatea.
Ei bine, în Roma antică, impenetrabilitatea era criteriul masculinității. Masculinitatea depindea de să fii tu pentratorul activ. Și apoi în economie exista un producător activ și un consumator pasiv ceea ce explică de ce afacerile trebuie întotdeauna să penetreze piețe noi. Ei bine da, mă refer la de ce am forțat China să își deschidă piața. Și nu ne-a făcut asta să ne simțim bine? Și acum suntem penetrați. Știți ca defapt companiile biotehnologice intră în noi și își postează stegulețele pe genele noastre. Știți că suntem penetrați. Și eu suspectez că de cineva care ne displace în mod activ. Aceasta este a doua din cvadruplu. Da, bineînțeles că ați prins asta. Vă mulțumesc foarte mult. Încă mai am.
Și ce încerc să fac când fac aceste conexiuni este să scurt circuitez gândirea oamenilor. Știți, să vă fac să nu urmați obișnuitul mod de a face asocieri dar să re-legați. La propriu – când oamenii vorbesc despre șocul recunoașterii, este la propriu re-cunoaștere, re-legarea modului în care gândești – Aveam un banc care mergea cu asta, dar l-am uitat. Îmi pare atât de rău. Devin ca femeia în bancul despre – ați auzit vreodata bancul cu femeia care era în mașină cu mama ei? Și mama este mai în vârstă. Și mama trece pe roșu. Și fiica nu vrea să zică nimic. Nu vrea să sune ca: – Ești prea bătrână ca să conduci. Și mama trece a doua oară pe roșu. Și fiica spune cu atâta diplomație pe cât posibil – Mamă, știi că tocmai ai trecut de două ori pe roșu? Și mama spune: – Vai! Eu conduc?
Și ăsta este șocul recunoașterii în timpul șocului recunoașterii. Asta întregește cvadruplul.
Vreau să mai spun încă două lucruri. Unul este o altă caracteristică a șmecherului, anume că șmecherul trebuie să meargă pe această linie fină. Trebuie să aibă ținută. Și știți cea mai mare povară pentru mine, în a face ceea ce fac, este să-mi construiesc spectacolul așa încât să fie pregătit și nepregătit. Să găsești echilibrul între aceste lucruri este întotdeauna periculos pentru că s-ar putea să cazi prea tare în nepregătit. Dar să fi prea pregătit nu lasă loc pentru accidente.
Mă gândeam la ce a spus Moshe Safdie ieri despre frumusețe pentru că în cartea lui, Hyde spune că uneori un șmecher poate da în frumos. Dar ca să faci asta trebuie să pierzi toate celelalte calități pentru că o dată intrat în frumos ești într-un lucru complet. Ești în ceva ce ocupă spațiu și populează timp. Este un lucru propriuzis. Și este întotdeauna extraordinar să vezi un lucru frumos. Dar dacă nu faci asta, dacă le permiți accidentelor să se tot întâmple, ai posibilitatea să ajungi pe o lungime de undă. Îmi place să mă gândesc la ce fac ca la o undă de probabilitate. Când dai în frumos unda de probabilitate face colaps într-o singură posibilitate. Și mie îmi place să explorez toate posibilitățile în speranța că o să fiu pe aceeași lungime de undă cu audiența.
Și ultima calitate a unui șmecher despre care mai vreau să vorbesc este că nu are un cămin. Este tot timpul pe drumuri. Vreau să spun despre Richard, ca încheiere, ca în TED a creat un cămin. Și îi mulțumesc pentru că m-ai invitat în el. Vă mulțumesc foarte mult.

Comandă Vise de Înger și File de Lumină la prețul special de 39 de lei.