Lenea

Ca de obicei, la șapte sună ceasul ca să mă alunge din patul cald și primitor. Uff, mi-e tare somn și nimic nu m-ar face mai fericit decât o zi liberă, dar azi e luni. Săptămâna e la început ca un balaur ce vrea să mă mănânce, ochii lui de foc îmi dau fiori și nu vreau să mă lupt, mi-e mult prea somn.
Sunt doborât, mă simt sfârșit și încă sunt întins în pat. Mai stau un pic, o clipă doar, că nu arde biroul. Șeful o să enerveze iar, dar somnul e prea dulce.
Pleoapele mi se lipesc și Ene cel bătrân vine să mă fure iar și în regatul visului alunec ca într-un paradis pierdut și regăsit. Abia ajung la poarta lui și ceasul sună iar.
Doamne, Tu milă n-ai! Te rog, fii bun și înalță până la cerul tău unealta de tortură, apoi o poți lăsa să cadă-n bătătură, doar să dispară criminalul strigăt al deșteptării mele.
Cu ce-am greșit de e luni iar?
Și visul mi se face-acum un chinuitor coșmar. De cavaleri sunt prins, sunt atacat de lume. Eu vreau să șed să mă odihnesc dar văd că pe lăncile lor sunt nume. Încep a le citi cu greu: Gelozia, Furia, Ranchiuna, Lăcomia, Orgoliul, și Mândria mă țintuiesc de-o stâncă. Sunt rele – știu – dar ce au azi cu mine? Nu vreau să lupt, nu sunt erou, ci doar un suflet plin de… somn.
Lăsați-mă voi cavaleri nătângi, ce vă astăzi vă schimbați în inamici hulpavi. Nu am nimic cu voi, nu vă iubesc și știu că sunteți răi, nu vă doresc, lăsați-mă să dorm…
În somn, Voința n-are forță, nu mă poate ridica, nu-mi dă tărie în lupta mea. O caut și o văd firavă într-un colț în timp ce cavalerii mă rănesc și bat la mine rând pe rând, iar visul meu într-un coșmar se schimbă. Voință dragă, ești singura-mi speranță. O chem, o strig și văd că vrea să-mi vină-n ajutor, dar nu poate săraca. Este legată de un picior.
Nu mai rezist și fug spre ea, cerul se-ntunecă, trompetele Apocalipsului îmi sună-n tâmple, am transpirat și gem, mă chinui și mă zbat, ajung la ea, să o salvez – să mă scap și eu. Abia atunci pot să pricep că lanțul ce o leagă și nu o lasă să m-ajute în luptă este de fapt doar LENEA.
O dau deoparte, o gonesc și cu vigoare nouă Voința mi se așează-n suflet, iar cavalerii se topesc pentru că… ceasul sună!

Articol de: Răzvan