skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Cum să faci din stres un prieten

 

Stresul. Îți face inima să bată cu putere, respirația să se precipite, iar fruntea să transpire. Dar în timp ce stresul a fost transformat într-un inamic public al sănătății, noi studii sugerează faptul că stresul poate să fie dăunător, doar dacă e perceput ca atare. Psihologul Kelly McGonigal ne îndeamnă să vedem stresul într-un mod pozitiv și ne prezintă un mecanism despre care se știu puține și care duce la reducerea stresului: comunicarea cu celălalt.

Am o mărturisire de făcut, dar mai întâi, vreau ca voi să-mi mărturisiți ceva. În ultimul an, vreau doar să ridicați mâna

dacă ați fost relativ puțin stresați. Cineva?

Ce spuneți de o cantitate moderată de stres?

Cine a fost foarte stresat? Da. Și eu.

Dar nu aceasta e mărturisirea mea. Mărturisirea mea este: sunt psiholog pe probleme de sănătate, și misiunea mea e să ajut oamenii să fie mai fericiți și mai sănătoși. Mă tem că ceva ce eu predau de 10 ani face mai mult rău decât bine și are legătură cu stresul. De ani le spun oamenilor că stresul te îmbolnăvește. Crește riscul de orice, de la o simplă răceală la boli cardiovasculare. De fapt, am transformat stresul în dușman. Dar mi-am schimbat părerea despre stres, și astăzi, vreau să o schimb pe a voastră.

O să încep cu studiul care m-a făcut să reconsider modul în care abordam stresului. Acest studiu a monitorizat 30.000 de adulți din Statele Unite, timp de opt ani. A început prin a-i întreba pe oameni „Cât de stresat ați fost în ultimul an?” „Credeți că stresul dăunează sănătății?” Apoi s-au folosit date publice despre mortalitate, pentru a afla cine a murit.

În regulă. Veştile proaste la început: oamenilor foarte stresați în anul precedent, le-a crescut riscul de moarte cu 43%. Dar asta era valabil doar pentru cei convinşi că stresul dăunează sănătății. Oamenii care au avut parte de foarte mult stres ,dar nu considerau stresul ca fiind dăunător nu erau mai expuşi. De fapt, ei aveau cel mai scăzut risc de deces dintre toţi participanţii la studiu, mai scăzut chiar decât al celor care au fost mai puţin stresaţi.

Cercetătorii au estimat că de-a lungul celor opt ani în care au urmărit decesele, 182.000 de americani au murit prematur, nu din cauza stresului, ci datorită credinței că stresul e dăunător. Asta înseamnă 20.000 morți pe an. Dacă cifra e corectă, credinţa că stresul e dăunător e a 15-a mare cauză a morții din Statele Unite din ultimul an, ucigând mai mulți oameni decât cancerul de piele, SIDA și omuciderea.

Înțelegeți de ce studiul m-a speriat. Am irosit multă energie, spunându-le oamenilor că stresul dăunează sănătății.

Studiul acesta m-a făcut să mă întreb: Poate schimbarea opticii asupra stresului, să ne facă mai sănătoși? Ştiința spune că da. Când îți schimbi părerea despre stres, poți schimba reacţia corpului la stres.

Ca să explic cum funcționează, vreau să vă prefaceți că sunteți subiecţii unui studiu proiectat să vă streseze: testul la stres social. Intraţi în laborator și vi se spune că trebuie să țineți un discurs improvizat, de cinci minute, despre propriile voastre slăbiciuni, unor experți evaluatori care stau chiar în fața voastră și, ca să se asigure că resimțiți presiunea, sunt lumini puternice și o cameră video chiar în fața voastră, cam cum e aici. Evaluatorii au fost instruiţi să vă descurajeze non-verbal, cam aşa.

Acum, că sunteți suficient de demoralizați, vine partea a doua: un test de matematică. Și, fără știința voastră, experimentatorul a fost pregătit să vă hărțuiască în tot acest timp. O să facem toate astea, împreună. O să fie distractiv. Pentru mine.

Vreau să numărați în ordine descrescătoare, de la 996, din șapte în șapte. O să faceți acest lucru cu voce tare, cât de repede puteți, începând cu 996. Start! Mai repede. Mai repede, vă rog. Numărați prea încet. Stop. Stop, stop, stop. Tipul acela a făcut o greșeală. Va trebui să o luăm de la capăt. Nu prea vă pricepeți la asta, nu-i așa? În regulă, deci ați prins ideea. Dacă ați fi cu adevărat în acest studiu, ați fi probabil puțin stresați. Inima v-ar bătea cu putere, ați respira mai repede, ați începe să transpirați. Interpretaţi aceste reacţii fizice ca anxietate sau ca semne că nu faceţi față, prea bine, presiunii.

Dar dacă le-aţi interpreta ca semne ale energizării organismului, cum că vă pregătiţi să faceți față provocării? Exact acest lucru li s-a spus participanților, într-un studiu condus la Universitatea Harvard. Înainte să facă testul stresului social, li s-a spus să considere că răspunsul la stres e folositor: că inima care bate cu putere vă pregătește pentru acțiune. Dacă respiri precipitat, nu e o problemă, ci doar creierul primește mai mult oxigen. Participanții care au învățat să vadă răspunsul la stres, ca util pentru activitatea lor, erau mai puțin stresați, mai puțin anxioși, mai încrezători, dar am găsit fascinantă modificarea reacţiei lor fizice la stres. Un răspun tipic la stres are ritm cardiac crescut și vasele de sânge se contractă, așa. Acesta e unul dintre motivele pentru care stresul cronic este asociat bolilor cardiovasculare. Nu e sănătos să fii în starea asta, tot timpul. Dar, în studiu, când participanții și-au considerat răspunsul la stres ca util, vasele lor de sânge au rămas relaxate. Inima încă le bătea cu putere, iar acesta e un profil cardiovascular mult mai sănătos. De fapt, aduce mult cu ceea ce se întâmplă în momente de bucurie sau de curaj. De-a lungul unei vieți încărcate cu experiențe stresante, această singură schimbare biologică ar putea face diferența între un atac de cord indus de stres, la vârsta de 50 de ani și a trăi bine până la 90 de ani. Asta dezvăluie noua știință a stresului: contează ce crezi despre stres.

Scopul meu ca psiholog pe probleme de sănătate s-a schimbat. Nu mai vreau să vă scap de stres. Vreau să vă fac mai buni la stres. Tocmai am făcut o mică intervenție. Dacă ați ridicat mâna și ați spus că ați fost foarte stresați în ultimul an, poate că v-am salvat viața, pentru că, din fericire, data viitoare când inima vă va bate cu putere din cauza stresului, vă veți aminti această discuție și o să gândiţi: corpul mă ajută să fac față provocării. Când percepeți stresul în acest fel, organismul vă va crede și răspunsul la stres va deveni mai sănătos.

Trebuie să răscumpăr peste 10 ani de demonizare a stresului, așa că, mai facem o intervenție. Voi vorbi despre unul dintre cele mai subapreciate efecte ale reacţiei la stres, iar ideea e că: Stresul te face sociabil.

Pentru a înțelege această latură a stresului, trebuie să vorbim despre un hormon, oxitocina, despre care se vorbeşte deja cât de mult se poate vorbi despre un hormon. Are și o poreclă drăguță, hormonul îmbrăţişării, deoarece se eliberează când îmbrățișezi pe cineva. E doar o mică parte a acţiunii oxitocinei. Oxitocina e un neurohormon. El reglează instinctele sociale ale creierului. Vă pregătește să faceți lucruri care întăresc relaţiile apropiate. Oxitocina vă face să tânjiți după contact fizic cu prietenii și familia. Vă mărește empatia. Vă face chiar mai dispuși să-i ajutați și să-i sprijiniți pe cei de care vă pasă. Unii chiar au sugerat că ar trebui să inhalăm oxitocina, ca să devenim mai înțelegători și mai afectuoși. Ce nu înţeleg mulţi despre oxitocină e că e un hormon al stresului. Glanda pituitară o produce ca parte a răspunsului la stres, în aceeași măsură în care adrenalina vă face inima să bată cu putere. Când oxitocina se eliberează la stres, vă motivează să căutați sprijin. Răspunsul vostru biologic la stres vă determină să spuneți cuiva cum vă simțiți, în loc să vă reprimați trăirile. Răspunsul vostru la stres vrea să se asigure că observați când altcineva din viața voastră se luptă, astfel încât să vă ajutați unul pe celălalt. Când viața e dificilă, răspunsul vostru la stres vrea ca voi să fiți înconjurați de oameni cărora să le pese de voi.

Cunoscând această latură a stresului, cum poţi deveni mai sănătos? Oxitocina nu acționează doar asupra creierului. Acționează și asupra organismului, unul dintre rolurile sale principale fiind să protejeze sistemul cardiovascular, de efectele stresului. E un anti-inflamator natural. Ajută și vasele sanguine să stea relaxate în timpul stresului. Dar efectul meu preferat este cel asupra inimii. Inima are receptori pentru acest hormon, iar oxitocina ajută celulele inimii să se regenereze și să se vindece de orice afecțiune provocată de stres. Acest hormon vă face inima mai puternică și toate aceste beneficii fizice datorate oxitocinei sunt intensificate de contactul social și de sprijinul social – așadar, când încercați să comunicați cu alții care sunt stresați, fie pentru a cere ajutor, fie pentru a ajuta pe altcineva, eliberați mai mult din acest hormon, răspunsul vostru la stres devine mai sănătos și, de fapt, vă reveniți mai repede de pe urma stresului. Găsesc uimitor că reacţia la stres are un mecanism încorporat pentru revenire din stres – iar acel mecanism este contactul uman.

Vreau să închei prin a vă spune despre încă un studiu. Şi atenție, acest studiu ar putea salva o viață. S-au urmărit 1.000 de adulți din SUA, cu vârsta între 34 și 93 de ani, începând cu întrebarea: „Cât de stresați ați fost, în ultimul an?” Au mai întrebat: „Cât timp ați petrecut ajutându-vă prietenii, vecinii, oamenii din comunitatea voastră?” Apoi au folosit date publice pentru următorii cinci ani, pentru a afla cine a murit.

Veştile proaste la început: Pentru fiecare experiență de viață stresantă majoră – cum ar fi dificultățile financiare sau situație de criză în familie – riscul de a muri creștea cu 30%. Dar – și sper că așteptați un „dar” – nu a fost valabil pentru toată lumea. Oamenii care și-au petrecut timpul, având grijă de alții, nu au arătat nicio creștere a riscului de a muri din cauza stresului. Zero. A-ți păsa de cineva a creat antidotul. Așa că vedem, încă o dată, că efectele dăunătoare ale stresului asupra sănătății nu sunt inevitabile. Modul în care gândiți și acționați poate schimba experiența stresului. Când alegeți să percepeți răspunsul vostru la stres, ca fiind folositor, creați biologia curajului. Când alegeți să comunicați în condiții de stres, vă creşteţi capacitatea de adaptare. Nu aș cere neapărat mai mult stres în viața mea, dar această știință mi-a oferit o nouă părere despre stres. Stresul ne oferă acces la inimile noastre. Inima înțelegătoare, care găseşte bucurie și sens în comunicarea cu alții și inima fizică, ce bate cu putere, lucrând din greu să vă dea putere și energie, iar când priviţi astfel stresul, nu doar vă descurcaţi mai bine la stres, ci faceți o declarație profundă: afirmaţi că puteți avea încredere în voi ca să faceți față provocărilor și vă amintiți că nu trebuie să faceți asta ,de unul singur.

Mulțumesc.

Chris Anderson: Ceea ce ne spuneți e uimitor. Mi se pare uimitor că o convingere despre stres schimbă atât de mult speranţa de viaţă a cuiva. Cum ar putea acest lucru să devină sfat, dacă cineva ar avea de ales între o slujbă stresantă și una nestresantă? Contează ce stil de viaţă alege? E la fel de înțelept să alegi slujba stresantă, cât timp crezi că poți să-i faci față?

Kelly McGonigal: Da, și știm cu siguranță că e mai bine pentru sănătate, să faci ceva semnificativ, decât să încerci să eviți discomfortul. Aș spune că ăsta e cel mai bun mod de a lua decizii – să urmezi ceea ce e important pentru tine și apoi să ai încredere că faci față stresului care urmează.

CA: Îți mulțumesc mult, Kelly. E grozav.
KM: Mulțumesc.

Comentarii (8)
  1. Bunicii spuneau ca oricat ai fi de daramat de o situatie – cat timp respiri inseamna ca sunt solutii. Daca esti calm si stapan pe tine si stii ce vrei sigur vei reusi , este o chestiune de timp. Inteligenta corpului tau te va ridica si iti vei depasi limitele fizice sau cele crezute de altii care nu te cunosc.De multe ori si tu fata in fata cu tine esti uimit de ceea ce faci in anumite situatii tensionate in care iti pastrezi luciditatea mentala. Bunicii spuneau ca daca inveti sa te cunosti pe tine si sa te stapanesti pe tine – orice devine posibil. Cel mai mare dusman/prieten al tau esti tu insuti. Imaginatia ta te poate ajuta sau distruge , de asemenea convingerile – sunt reale ?sunt utile ?pe cine ajuta de fapt ? te automanipulezi sau esti manipulat ?ce vrei de fapt ? Avem instincte si culmea este ca sunt foarte bune – de multe ori mai adevarate si mai corecte decat logica, ne avertizeaza in timp util. Putini insa le ascultam dar ele de fapt ne salveaza viata, mintea, moralul. Instinctiv nu ne plac anumiti oameni si peste timp aflam ca vai si amar de cei in raza cui au actionat, asta nu inseamna ca noi nu ne pacalim singuri cand nu ne ascultam instinctele. Ne pacalesc imaginile si credintele noastre ca poate nu e adevarat, poate noua nu ni se intampla. Viata este o frumoasa lectie pana in ultima clipa si de noi depinde cum ne-o facem si cum ne asumam responsabiliatea deciziilor sau indeciziilor noastre in realitate. Oricat fug unii in virtual sau in religie sau in meditatie – viata se traieste in realitate, exact asa cum e conform legilor vietii. Si necunoastrea legii nu inseamna ca nu isi produce efectele sau ca te scuteste de consecinte. Exista si expresia „eu te iert dar viata nu te iarta si orice gresesti platesti tu sau copii tai”. Va asigur ca functioneaza – am vazut de prea multe ori ca sa pun la indoiala. Platesti cand nu te astepti si mai dai si dobanda. Pot sa va povestesc sute de cazuri. Nu e vorba de bani – e vorba despre fapte.Si iertarea nu se cumpara dar se plateste. Si „orice fapta are si rasplata”. Batranii nostrii erau foarte intelepti, ei traind in ritm cu anotimpurile anului si ale vietii. Noi le redescoperim. Cu drag.

     
  2. 1- „A iubi înseamnă să iubești ce e de neiubit.
    A ierta înseamnă să ierți ce e de neiertat.
    A crede înseamnă să crezi ce e de necrezut.
    A spera înseamnă să speri când totul este fără speranță.”
    Gilbert K. Chesterton ………
    2- ” Iubeste-ma cand merit mai putin sa fiu iubita, pentru ca atunci am cea mai mare nevoie de iubire”
    Alina Hornea
    Concetrati-va pe iubire ,schimbati-va pe voi insiva si astfel veti reusi sa Schimbati lumea ! Permiteti iubirii sa va ghideze si viata voastra va deveni Magica ! Sunt ,cateva lucruri …pe care experientele vietii m-au ajutat sa scap de Stres…Subiectul de astazi …este atat de interesant ,incat fiecare dintre noi ar trebui sa-i dam atentia cuvenita …Multumesc !pentru fiecare Oportunitate ivita …Multumesc ! ca sunt AICI…in aceasta clipa ,alaturi de voi ! Iubiti ,Fiti fericiti ! Nu exista Bucurie mai mare : Sa poti fi Fericit ,de Fericirea altuia ! Sunt ,Iubire …sunt ceea ce gandesc ! :)

     
  3. foarte frumos si interesant materialul. Multumim Razvan
    nu intentionez sa intru in polemica cu nimeni, dar…si povestea cu iubirea are ascunzisurile ei. Prea multa iubire vine la pachet si cu multa ura sau cu multa durere……..se vede cu ochiul liber, din povestile anterioare. E mult, mult de povestit, si fiecare dintre noi alege ce poate in viata.Si iubeste cum poate- nu poti fi altfel decat esti- este doar o teorie. Este prea rafinat si delicat subiectul ca sa poata fi analizat superficial.
    Multumesc inca o data,

     
    1. De asemenea fara vreo intentie spre polemica, as spune ca doar ceea ce pare, a fi iubire, vine cu ceva la pachet. Iubirea adevarata, doar dizolva, purifica, indiferent ce pachet. Prea adesea, sentimentele siropoase, se confunda cu Iubirea. Prea adesea. Avem o lipsa crasa, de educatie in ceea ce priveste Iubirea. De-aici, si multitudinea de interpretari.
      Nu avem alt etalon in materie de Iubire, decat D-zeu. El, este un etalon mistic, abstract, ca si Iubirea. Daca infinita Iubire a lui D-zeu, .care totodata Este D-zeu, ar aduce ceva la pachet, indiferent cata ura si durere…atunci de bunavoie ma supun continutului oricarui pachet. Insa aleg sa iubesc precum D-zeu.

       
  4. Dar oare Stresul nu este cumva un „Ceva ” , pe care tare ne place sa-l Invinuim ca ar fi Cauza multora din Problemele Create chiar de Mintea Noastra , in acest fel nemaiasumandu-ne Responsabilitatea Gandurilor noastre , ale Actiunilor noastre si Acceptarea Rezultatului lor ?….pentru ca este Stresul de Vina perntru Tot si Toate……… Consider ca seamana cu acea scuza foarte des folosita cu : „Nu am avut Timp , pentru …” in loc sa ne asumam Responsabilitatea si sa spunem : ” Nu mi-am facut Timp , pentru …” Consider ca atunci cand reusim sa ne Gestionam Viata exact cum un Bun Manager isi Gestioneaza firma , si cand suntem Continuu Vigilenti la felul cum Reactionam la orice Chestiune aparuta in Viata noastra , cand avem Capacitatea sa ne mai si Oprim din Mers, atunci cand Inima ne spune sa facem asta ,chiar daca in „spatele nostru ” multe voci ne striga : Nu te opri !!! ,Sa avem curajul sa mai spunem si Nu !!! ,cand Simtim asta, neavand Frica de ce se poate intampla apoi . Consider ca atunci cand Reusim sa procedam asa , „Tapul Ispasitor ” -Stresul nu mai exista . Cum se pot realiza toate astea ? Consider ca in primul rand avand o Prietenie cu Divinitatea din noi , in al doilea rand ascultandu-ne Inima si in al treilea rand Iubindu-ne pe noi Insine….sau toate trei la un loc : A Ne Regasi Puritatea Sinelui Propriu …neinfluentata de „invataturi ” , dogme , orgolii , lacomii , mandrii , frici sa. E usor ? ….e greu ?….consider ca depinde de „stilul ” fiecaruia de a Alege si a Decide ce Doreste de la Aceasta Efemera Trecere ……..

     

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top