Sufletul zborului – Constantin Brancusi
Dumnezeirea este pretutindeni; şi când uiţi cu desăvârşire de tine însuţi, şi când te simţi umil, şi când te dăruieşti.
Divinitatea rămâne în opera ta; ea este magică…
Ei bine, o doamnă de la New York, care a simţit într-adevăr acest lucru, a plâns şi a îngenuncheat în faţa uneia dintre Măiestrele mele.
Frumosul este echibrul absolut, coloana infinitului.
Arta nu face decat sa inceapa continuu.
Arta – poate cea mai desavarsita a fost conceputa in timpul copilariei umanitatii, caci omul primitiv uita de grijile cele domestice si lucra cu multa voiosie.
Copiii poseda aceasta bucurie primordiala. Eu as vrea sa re-destept sentimentul acesta in sculpturile mele. Cand nu mai suntem copii, suntem deja morti.
Voim intotdeauna sa intelegem ceva, insa nu este nimic de inteles. Tot ceea ce puteti contempla aici, in Atelier, are un singur merit: ca este trait…
Nu cautati formule obscure, sau mistere. Caci ceea ce va daruiesc eu este bucurie curata. Contemplati lucrarile mele pana cand le vedeti.
Cei aproape de Dumnezeu le-au vazut. In arta, ceea ce este important este bucuria.
Arta trebuie sa apropie, nu sa departeze, sa umple, nu sa sape prapastii in bietele noastre spirite si asa indestul de rascolite de intrebari.
Nu uita niciodata ca esti artist. Nu iti pierde curajul, si nu iti fie teama de nimic caci vei ajunge la tel.
As vrea ca lucrarile mele sa se ridice in parcuri si gradini publice, sa se joace copiii peste ele, cum s-ar fi jucat peste pietre si monumente nascute din pamant, nimeni sa nu stie ce sunt si cine le-a facut dar toata lumea sa simta necesitatea si prietenia lor, ca ceva ce face parte din sufletul Naturii…
In arta nu trebuie sa existe straini.
Lucrarile nu sunt greu de facut, ce este greu este sa ne punem in starea de a le face.
Ratiunea de a fi a artistilor este aceea de a revela frumusetile lumii.
Nu cred in suferinta creatoare.
In sufletul meu nu a fost niciodata loc pentru invidie, nici pentru ura, ci numai pentru acea bucurie, pe care o poti culege de oriunde si oricand.
Consider ca ceea ce ne face sa traim cu adevarat este sentimentul permanentei noastre copilarii in viata. Placerea cu care lucreaza artistul este insasi inima artei sale.
Fara inima nu exista arta! si cea dintai conditie este sa iti placa tie, sa indragesti si sa iubesti fierbinte ceea ce faci. Sa fie bucuria ta, iar prin bucuria ta sa oferi bucurie si celorlalti.
A vedea in departare este ceva, insa a ajunge acolo, este cu totul altceva.
Simplitatea nu este un scop in arta, insa ajungi la simplitate fara de voia ta, apropiindu-te de sensul cel real al lucrurilor.
Copil fiind, am visat totdeauna că aş fi vroit să zbor printre arbori, spre ceruri.
De 45 de ani port nostalgia visului acestuia şi continuu să creez Păsări măiestre.
Eu nu doresc să reprezint o pasăre, ci să exprim însuşirea în sine, spiritul ei: zborul, elanul…
Nu cred că voi putea izbuti vreodată…
Clip: Patrocle3000
Nu ne dam seama ,ce minune reprezinta viata.
E o minune faptul ca suntem purtati pe un imens glob,care se invarsteste de veacuri prin haos ,,,,
Existenta insasi e plina de atatea minuni ,,,,floricele ,copaci ,,,frunze,,,,
Ce bucurie sa traiesti !!!!!!
CONSTANTIN BRANCUSI ,,,
Comentariile sunt de prisos ,,,,,
O zi binecuvantata sa aveti ,,,
Maria
MInunat… cum se simte in fiecare secunda a acestui filmulet bucuria de a fi pe Pamant! E o bucurie care umple sufletul, ajutandu-l sa zboare. Caci sufletele oricum nu ne apartin… Putem spune mai degraba ca noi le apartinem… S-au intrupat in noi, scriind si traind o poveste, o experienta.
Daca cuvintele din videoclip sunt vorbele lui Brancusi, atunci inseamna ca a fost un artist complet, care a inteles arta ca manifestare a divinului din noi (a unora dintre noi).
Pacat ca atelierul sau realizat de catre francezi la Paris dupa modelul atelierului casei sale demolate (din ratiuni de sistematizare a orasului) nu prea este cunoscut, nefiind promovat de institutiile franceze si de turismul francez deloc. Si imi pare ca nici agentiile de turism romanesti au aceeasi atitudine. Desi lucrarile sale sunt cotate fantastic de mult pe piata lucrarior de arta… Pacat… Turistii merg la Muzeul Rodin si nu li se spune- pe niciun ghid- despre micul muzeu-atelier al discipolului lui Rodin, devenit cetatean francez- Constantin Brancusi. Atelierul sau a fost creat alaturi de un mare centru comercial- Centrul George Pompidou- loc destinat celor iubitori de comert si superficialitate, nu celor iubitori de arta. Pacat… Mi-as dori mult sa se realizeze in Romania un muzeu Brancusi… Romanii si-ar arata consideratia fata de artistul lor…
Ii doresc spiritului lui Brancusi sa zboare etern printre stele… si sunt sigura ca asta se intampla deja..
Nu reiese din articol sursa utilizată!
Intrucat sunt citate, sursa este chiar Brancusi. Citatele au fost luate din mai multe site-uri de pe Internet.
O seara minunata!
O „mandala” de un tip aparte!
Cu un efect deosebit de linistitor!
http://www.livebiz.ro/video/maiestrie-artistica-pe-roata/