Potrivit legendei, un tânăr rătăcit în deşert şi însetat din cale afară a dat peste un izvor cu o apă delicioasă, limpede ca un cristal. Apa era atât de dulce, încât şi-a umplut cu ea plosca din piele pentru a i-o aduce bătrânului înţelept căruia îi era învăţăcel. După o călătorie de 4 zile, tânărul a ajuns în sfârşit în faţa învăţătorului său şi i-a dăruit apa, lăudându-i din cale afară gustul minunat. Bătrânul a sorbit cu poftă din ploscă, a zâmbit încântat şi i-a mulţumit ucenicului său pentru dar. Apoi tânărul s-a îndreptat fericit către casa lui.
Ceva mai târziu, bătrânul înţelept i-a înmânat plosca unui alt învăţăcel, cerându-i să îşi spună părerea. Ucenicul a dat să guste din apă, dar a scuipat-o imediat, dezgustat. Se pare că apa devenise stătută din cauza învelişului de piele al ploscăi. Nedumerit, învăţăcelul şi-a întrebat maestrul:
-Învăţătorule, apa asta este groaznică! De ce te-ai prefăcut că îţi place?
Bătrânul i-a răspuns cu un surâs pe faţă:
-Tu ai gustat numai apa. Eu am gustat darul.
Lucrătorii din azile, oamenii care au grijă de noi la sfârşitul vieţii noastre, au eliberat…
Comentarii (5)
Buna ziua.
Ei,ce frumos ar fi daca am sti sa apreciem mereu darurile primite si daruite cu dragoste.
Din pacate se intampla prea des ca la primirea unui dar sa nu apreciezi gestul ci doar gandesti cu ceea ce ai in minte,sau dintr-un interes egoist.
O zi buna tuturor.
Consider ca inteleptul a simtit in primul rand cu INIMA , apreciind dorinta si stradania ucenicului de a-i darui CEVA ce lui ii facuse placere . Ce se intamplase efectiv cu DARUL , nu mai avea vreo importanta ,Importanta pentru el a ramas INTENTIA ucenicului. Consider ca celalalt ucenic a primit o minunata lectie de INTELEPCIUNE.
Având în vedere noile reglementări cu privire la protecția datelor cu caracter personal, introduse prin Regulamentul UE 2016/679, ce reprezintă baza legislației privind prelucrarea datelor cu caracter personal și a protecției acestor date, pentru statele membre UE și care sunt aplicabile începând cu 25 mai 2018, dorim să reconfirmăm angajamentul nostru pentru transparența și legalitatea cu care operăm datele personale ce ni le încredințezi.
Acest lucru înseamna că, pentru a vizita site-ul nostru, trebuie să avem acordul tău explicit.
În acest scop, apăsând butonul de mai jos vei găsi elementele principale pe care considerăm că este util să le cunoști pe această temă, în calitate de „persoană vizată”.
Informarea completă privind prelucrarea datelor cu caracter personal
În informare vei găsi răspunsuri la întrebările:
1. Ce înseamnă prelucrarea datelor?
2. Ce date cu caracter personal prelucrăm?
3. În ce scopuri prelucram datele personale?
4. Ce se întamplă dacă nu dorești ca datele cu caracter personal să fie prelucrate?
5. Către cine pot fi transmise datele cu caracter personal?
6. Se pot transmite datele în afara țării?
7. Care sunt drepturile tale privind protecția datelor personale?
8. Cât timp sunt prelucrate datele personale de către Mediafax Group?
Pentru orice cerere, solicitare de informare sau sesizare cu privire la exercitarea drepturilor tale, inclusiv în eventualitatea în care dorești să îți retragi acordul cu privire la prelucrarea datelor în scop de marketing sau cu privire la interogarea bazei de date, poți să ne contactezi folosind următoarele metode de comunicare:
Menționăm ca informațiile prezentate mai sus vor fi permanent la dispozitia ta, în format actualizat, pe website-ul filedelumina.ro.
Echipa File de Lumina
NOTE: These settings will only apply to the browser and device you are currently using.
Acest site utilizează cookie-uri
Folosim cookie-uri doar pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră, pentru a analiza traficul și pentru a evita atacurile informatice.
Nu oferim nici partenerilor noștri, nici altor rețele de socializare datele dumneavoastră cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.
De asemenea, newsletterul nostru se bazeaza pe grupul Yahoo File de Lumina. Abonarea, dezabonarea sau modificarea datelor dumneavoastra pot fi gestionate de dumneavoastra direct din cadrul Grupului. Va rugam sa va conectati la Grupul Yahoo FileDeLumina pentru cazul in care doriti sa va stergeti din lista celor care primesc Newsletterul.
Buna ziua.
Ei,ce frumos ar fi daca am sti sa apreciem mereu darurile primite si daruite cu dragoste.
Din pacate se intampla prea des ca la primirea unui dar sa nu apreciezi gestul ci doar gandesti cu ceea ce ai in minte,sau dintr-un interes egoist.
O zi buna tuturor.
…sau dupa cum spunea Maica Tereza : „Nu contează cât dăruiești, ci cât de multă dragoste pui în ceea ce dăruiești.”
Și noi suntem chiar Darul. Dacă nu ne apreciem pe noi înșine și judecăm darul, la fel vom face cu tot ce ni se dăruiește.
Când dai, la început dai din ceea ce ai, apoi, de la un moment dat, dai din ceea ce eşti.
– Arsenie Boca –
Consider ca inteleptul a simtit in primul rand cu INIMA , apreciind dorinta si stradania ucenicului de a-i darui CEVA ce lui ii facuse placere . Ce se intamplase efectiv cu DARUL , nu mai avea vreo importanta ,Importanta pentru el a ramas INTENTIA ucenicului. Consider ca celalalt ucenic a primit o minunata lectie de INTELEPCIUNE.