skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Darul

 

Potrivit legendei, un tânăr rătăcit în deşert şi însetat din cale afară a dat peste un izvor cu o apă delicioasă, limpede ca un cristal. Apa era atât de dulce, încât şi-a umplut cu ea plosca din piele pentru a i-o aduce bătrânului înţelept căruia îi era învăţăcel. După o călătorie de 4 zile, tânărul a ajuns în sfârşit în faţa învăţătorului său şi i-a dăruit apa, lăudându-i din cale afară gustul minunat. Bătrânul a sorbit cu poftă din ploscă, a zâmbit încântat şi i-a mulţumit ucenicului său pentru dar. Apoi tânărul s-a îndreptat fericit către casa lui.
Ceva mai târziu, bătrânul înţelept i-a înmânat plosca unui alt învăţăcel, cerându-i să îşi spună părerea. Ucenicul a dat să guste din apă, dar a scuipat-o imediat, dezgustat. Se pare că apa devenise stătută din cauza învelişului de piele al ploscăi. Nedumerit, învăţăcelul şi-a întrebat maestrul:
-Învăţătorule, apa asta este groaznică! De ce te-ai prefăcut că îţi place?
Bătrânul i-a răspuns cu un surâs pe faţă:
-Tu ai gustat numai apa. Eu am gustat darul.

Autor: necunoscut

Comentarii (5)
  1. Buna ziua.
    Ei,ce frumos ar fi daca am sti sa apreciem mereu darurile primite si daruite cu dragoste.
    Din pacate se intampla prea des ca la primirea unui dar sa nu apreciezi gestul ci doar gandesti cu ceea ce ai in minte,sau dintr-un interes egoist.
    O zi buna tuturor.

     
  2. Și noi suntem chiar Darul. Dacă nu ne apreciem pe noi înșine și judecăm darul, la fel vom face cu tot ce ni se dăruiește.

     
  3. Când dai, la început dai din ceea ce ai, apoi, de la un moment dat, dai din ceea ce eşti. :)
    – Arsenie Boca –

     
  4. Consider ca inteleptul a simtit in primul rand cu INIMA , apreciind dorinta si stradania ucenicului de a-i darui CEVA ce lui ii facuse placere . Ce se intamplase efectiv cu DARUL , nu mai avea vreo importanta ,Importanta pentru el a ramas INTENTIA ucenicului. Consider ca celalalt ucenic a primit o minunata lectie de INTELEPCIUNE.

     

Lasă un răspuns la Batranul Dan Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top