skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Îngerul

 

Există undeva, foarte departe, o împărăţie minunată unde trăiesc îngerii. Aici în acest ţinut serafic, o lumină albă, blândă, strălucitoare, inundă tot locul, flori gingaşe exală miresme îmbătătoare, păsări viu colorate zboară pretutindeni, muzici suave plutesc în aer, dacă se poate numi aşa. Ingerii se mişcă peste tot cu o viteză uluitoare. Acum sunt aici şi într-o clipită dincolo. Ei pot orice şi au tot ce vor. Plutesc în lumină şi o modelează făurind diverse forme, peisaje, fiinţe, bucate, veşminte, tot, tot ce doresc. Fiecare gând al lor, în lumina din împărăţie devine realitate. Dar tot ce ei înfăptuiesc dispare cu următorul lor gând. Acum au creat un copac minunat cu flori multicolore, numaidecât se risipeşte ca ceaţa, şi din următorul gând se iveşte ca prin miracol, o cascadă învolburată cu ape limpezi ce se revarsă într-un sunet de clopoţei dulci, veseli şi zglobii. Doar că, şi aceasta se destramă ca un fum când gândul ce i-a dat viaţă este înlocuit cu altul, dezvăluind o fermecătoare pădure tropicală de un verde ireal. Dar… Da, aţi ghicit, şi aceasta dispare fără urmă. Astfel, îngeraşii în împărăţia lor miraculoasă se joacă fericiţi. Totuşi există un singur lucru pe care ei n-au îndrăznit să-l facă. Niciunul, dar niciunul, nu a depăşit vreodată graniţa împărăţiei, astfel încât nimeni nu ştie ce este dincolo. Mai mult, puţini dintre ei se aventurează atât de departe, fiind prea prinşi de magia ţinutului lor.

Dar într-o zi, un îngeraş poznaş, în joaca lui nesfârşită ajunse până la graniţa împărăţiei şi oprindu-se pentru câteva clipe, privi curios dincolo. Nu se vedea nimic. Tot ce era în afara împărăţiei părea de nepătruns. În vreme ce scruta el necuprinsul, simţi subit un sentiment nou. Un fel de dor nelămurit. Confuz însă, cedă ispitei jocului cunoscut, şi reveni la prietenii lui. Mult timp, modelă iarăşi lumina cu o bucurie nesfârşită. Cu toate acestea, ceva îl chema înapoi la graniţa împărăţiei, aşadar ca atras ajunse din nou acolo. La fel ca întâia oară privi îndelung încercând să zărească ceva, dar degeaba. Şi iarăşi avu sentimentul acela nedefinit. Era dorul de necunoscut ceea ce simţea el. Atunci şi-a dat seama că nu va mai putea fi fericit ca înainte, decât dacă va pleca să afle necunoscutul, să descopere ce este dincolo de marginea împărăţiei. Concomitent un fior, ceva neplăcut şi neştiut de el până atunci, fremătă în interiorul lui tulburându-l. Era frica de necunoscut. Ce se va întâmpla dacă va păşi? Ce-i va aduce acest tărâm ascuns? A stat un timp faţă în faţă cu teama lui, dar şi cu dorinţa de a vedea dincolo. Curiozitatea îi şoptea duios: “Mergi, mergi şi vezi ce n-ai mai vazut!”, iar frica replica tăios: “Stai în împărăţie unde ştii toate cum sunt!”. Astfel, timp după timp, a zăbovit îngeraşul la marginea împărăţiei, sfâşiat între curiozitate şi frică. Până când, deodată îi veni un gând care-l şi transformă în doi îngeraşi legaţi unul de altul printr-un fir alb strălucitor, ce se putea întinde oricât de mult. Aceasta s-a întâmplat pentru că v-am spus, acolo totul este posibil, absolut totul.

Astfel plecă în necunoscut, urmând ca firul alb strălucitor să-l călăuzească la întoarcerea în împărăţie, unde avea să regăsească jumătatea lui de acasă. Frica şi curiozitatea îngeraşului se împăcară în acest fel, poznaşul nostru îndrăznind să se arunce în necuprins. Mult timp zbură în lumină şi crezu că în afara împărăţiei este la fel ca înăuntru. Putea să se joace la fel ca acasă, doar că, toate se mişcau puţin mai lent. Această mică încetineală a gândului de a deveni realitate şi faptul că el se deplasa mai greu, nu-l împiedicară să se bucure de călătoria lui. Însă la un moment dat, lumina începu să se spargă în cioburi ce se învârteau ameţitor. Pluti o vreme într-un vârtej de lumină şi întuneric. Curiozitatea îl împinse mai departe, tot mai departe.

Îngeraşul neglijă faptul că se îngreuna, iar zborul îi era din ce în ce mai anevoios. De asemeni nu băgă de seamă, în joaca lui, că firul argintiu începuse să se întunece. Cioburile de lumină se micşorau necontenit, întunericul creştea, până când, îngeraşul se găsi în beznă, printre mii şi mii de steluţe sclipitoare. Atât mai rămăsese din lumină. Însă el era fericit în ciuda faptului că, de acum, efortul de a înainta devenise foarte mare. Cu timpul uită şi de firul strălucitor care-l lega de împărăţie. Şi deodată, se opri. Devenise atât de greu încât nu mai putea zbura. Se zbătu o vreme încercâd să plutească iar, apoi se resemnă. Înainte nu mai putea zbura, înapoi nu-şi amintea că există. Uitase de unde plecase.

Nedumerit privi în jur şi văzu că nu este singur. Mulţi, mulţi îngeri neputincioşi ca şi el, se împotmoliseră acolo. Era un loc cum nu mai văzuse, unde zilele urmau nopţilor şi nopţile urmau zilelor, unde peisajele erau mereu la fel, unde totul părea a fi creaţia unui gând împietrit în timp. Nu mai putea să se mişte dintr-un loc în altul cu viteză uluitoare, cum făcea în împărăţia lui. Nici să se joace cu lumina şi cu gândul nu mai ştia.

Rămase în acel loc mult timp alături de ceilalţi ca el, dar începu să se simtă trist şi pe zi ce trecea, această tristeţe devenea tot mai apăsătoare. Trăi vreme îndelungată astfel, purtând în suflet un dor nedefinit. Uitase deja de ce se oprise şi nici de călătoria lui nu-şi amintea. Credea că acel loc era tot ce putea fi, nimic alceva. Seară de seară privea îndelung luminiţele ce străluceau departe pe cer, aşa denumisera ei întunericul pe care sclipeau noaptea mii şi mii de stele, cum numiseră ei cioburile de lumină. Stelele îl atrăgeau ca o amintire nedesluşită şi el petrecea ore în şir admirându-le ca vrăjit. Într-una dintre seri pe când scruta cerul senin, căutând nici el nu înţelegea ce, i se întâmplă ceva nemaivăzut în acel loc. O stea alunecă spre el din ce în ce mai aproape, până când, îl cuprinse cu lumina ei caldă şi blândă, îl îmbătă cu un parfum neobişnuit, dar parcă ştiut, îl împresură cu muzica ei bizară şi totuşi cunoscută, şi deodată se întâmplă o minune. Îşi aminti toată aventura lui şi instantaneu firul începu să strălucească intens, inundându-l cu lumina care-l făcu atât de uşor, încât putu să zbore iar.

Fericit, alergă la ceilalţi ce asemeni lui trăiau în acel loc, să le amintească despre firul lor de lumină. Iniţial nimeni nu-l crezu, însă el stărui neobosit şi astfel, încetul cu încetul, tot mai multe fire se aprinseră, până când acestea se contopiră într-o împărăţie de lumină… Da, aţi ghicit, nu era alta decât cea de unde plecase îngeraşul, odată demult, însă cu graniţele lărgite până acolo. Şi atunci îngeraşul înţelese că, poate zbura mai departe în necunoscut fără frică. De data aceasta ştia că n-o să mai uite de unde plecase, firul de lumină, lumina lui, deschizându-i drumurile şi călăuzindu-i paşii în necunoscut.

De atunci călătoreşte şi se joacă voios la marginea dintre cunoscut şi necunoscut, lărgind mereu şi mereu graniţele împărăţiei lui.

Autor text: Militaru Corina

Comentarii (7)
  1. Comentam cu ceva timp in urma despre „curiozitate” .Acest sentiment ce ne urmareste toata viata, ne face sa dorim cunoasterea a tot mai multe lucruri, fapte , evenimente, intamplari , fiinte , viata lor…Trebuie sa mergi mereu in intampinarea necunoscutului, dar mare grija sa nu uiti niciodata de unde ai plecat, de locul in care te-ai nascut, de familia ta , de prietenii tai. Altfel acest mers va devein un gol imens in urma ta si nu o sa te mei cunosti, nu o sa te mai recunosti, nu o sa te mai regasesti , nu mai poti sa regasesti originile, vei deveni un strain pentru chiar subconstientul tau ! Atunci se poate spune ca te-ai ratacit , ca te-ai pierdut si greu te vei mai regasi, greu vei mai regasi drumul de intoarcere ! Doar o steluta poate te va face sa-ti regasesti drumul in viata pe mai departe !!Ce steluta, care, de unde …numai tu vei sti asta ! Da doamne sa avem mereu parte de astfel de stelute indrumatoare, dar mai ales sa nu uitam de unde am plecat …..
    Multi oameni merg pe drumul ales si uita de unde au plecat, de unde provin, cine au fost ei , parintii lor , prietenii lor si astfel cred ca au devenit altceva, dar nu sunt decat niste parveniti ce raman singuri in lumea nou creat, fara rude, fara prieteni adevarati….niste straini , dezradacinati si asa vor pleca pe cealalta lume !
    Deci…ATENTIE ! Nu uita …..si nu desconsidera originile !!

     
  2. Multe multumiri pentru acest mesaj.Este chiar istoria devenirii fiecaruia dintre noi.Se vede ca autoarea STIE cum s-a petrecut totul.Prin cei cutezatori,taranul Luminii s-a largit,s-a expansionat si acum „locuieste” pretutindeni.Pentru aceasta nebuneasca indrazneala izvorata din curiozitatea de a cunoaste,de a face necunoscutul cunoscut,SUNTEM EXTREM DE IUBITI.Imaginati-va ca din miliardele si miliardele de suflete numai cativa (sapte miliarde acum pe pamant plus alte cateva miliarde care acum sunt trecuti dincolo,dar au locuit aici,e un nr.infim fata de „locuitorii” intregii Creatii)au avut curajul de a se aventura in necunoscut si asta dintr-o iubire nemasurata pentru Creatie,pentru Divinitate,pentru completarea Cunoasterii.Asa ca,orice om,indiferent de cum e considerat el din punct de vedere omenesc (rau,bun,urat,frumos,sarac,bogat,inteligent ,nedotat,mic,mare,imparat,sclav etc.) este un merituos cutezator fiindca a avut curajul sa iasa de ACASA si sa se aventureze in necunoscut.Nu toti au facut-o si majoritatea n-a facut-o pentru ca a ezitat.Cu experienta de a fi om,de a trai in materie,de a crea in felul limitat conditionat de lentoarea cu care se misca energia in dimensiunea fizicalitatii,cu totii am contribuit la acumularea in Constiinta Universala a cunoasterii prin experienta a ce inseamna a trai in fizicalitate,in limitare.uitand cine esti.Ingerimea care n-a avut curajul sa participe la aceasta experienta pana acum se pregateste sa ia drumul catre Pamant pentru a-si completa cunoasterea.Nimeni din toata Creatia nu va mai putea sa se considere COMPLET ,fara a fi trait si experienta Pamant.Asa ca,nici pe departe nu suntem de nici un fel pacatosi,nevolnici,neansemnati,nu suntem demni de a fi repudiati si condamnati pentru asa-zisele pacate,sau greseli.TOTUL ESTE DOAR EXPERIENTA SI DIVINUL ISI „FREACA MAINILE” DE INCANTARE VAZAND CATE NE-AM PUTUT OFERI,CATE AM PUTUT CREA GHIDATI DOAR DE O INFIMA UNEALTA:MINTEA LIMITATA,CUM AM PUTUT REZISTA UITAND CINE SUNTEM.De aceea suntem ajutati sa ne reamintim Cine Suntem.Am deschis calea si am luminat-o pentru cei care urmeaza sa vina pentru a nu mai trai nemarginita suferinta (asa cum am facut-o noi, ca suntem in stare s-o traim si sa-i gasim si rezolvarea).
    SUNTEM CEI MAI DESAVARSITI CREATORI ! CERURILE NE APLAUDA !

     
  3. Foarte frumoasa „istoria” de astazi !! Multumesc celor ce au postat-o …SI FIE CA TOTI sa isi reaminteasca cat mai repede ,sa isi „ia”puterea inapoi si sa participe la crearea unei lumi pline de Lumina,sau sa creeze vise frumoase.Multumesc,
    CGB

     
  4. M-am simtit de 5 ani cand am citit-o…. Istorioara asta ca stil, limbaj si „profunzime”, este numai buna pentru pustiul meu i-o dau sa citeasca! Este adevarat ca nu se prea uita pe siteuri de genul acesta, dar las ca i-o da tati lui ca-i numai buna, caci este cu ingerasi pufosi, imparatii, zane si de din astea :)
    Multumesc pentru ea

     
  5. Multumesc din Inima ,celei ce ne-a trimis acest Mesaj al Divinitatii , pentru Tot si Toate cele aflate in cuvinte si in „spatele ” lor .Recunostinta si Apreciere,

     

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top