Povestea celor trei porți
Un rege avea un fiu deştept şi curajos. Ca să-l pregătească pentru a înfrunta viaţa, îl trimise la un bătrân înţelept.
– Luminează-mă: ce trebuie să ştiu în viaţă?
– Vorbele mele se vor pierde precum urmele paşilor tăi pe nisip, dar o să-ţi dau totuşi câteva sfaturi. În drumul tău prin viaţă, vei întâlni trei porţi. Citeşte ce scrie pe fiecare dintre ele. O dorinţă mai puternică decât tine te va împinge să le urmezi. Nu încerca să te întorci, căci vei fi condamnat să retrăieşti din nou şi din nou, ceea ce încerci să eviţi. Nu pot să-ţi spun mai mult. Tu singur trebuie să treci prin asta, cu inima şi cu trupul. Acum du-te! Urmează drumul acesta drept, din faţa ta.
Bătrânul înţelept dispăru şi tânărul porni pe drumul vieţii. Nu după mult timp, se găsi în faţa unei porţi mari, pe care se putea citi:
SCHIMBĂ LUMEA.
Asta era şi intenţia mea, gândi prinţul, căci chiar dacă sunt lucruri care îmi plac in această lume, altele nu-mi convin deloc.
Atunci începu prima sa luptă. Idealul său, abilitatea şi vigoarea sa îl împinseră să se confrunte cu lumea, să întreprindă, să cucerească, să modeleze realitatea, după dorinţa sa. El găsi plăcerea şi beţia cuceritorului – dar nu şi alinarea inimii. Reuşi să schimbe câteva lucruri, dar multe altele îi rezistară.
Anii au trecut. Într-o zi, îl întâlni din nou pe bătrânul înţelept, care-l întrebă:
– Ce-ai învăţat tu pe acest drum?
– Am învăţat să deosebesc ceea ce e în puterea mea, de ceea ce îmi scapă; ceea ce depinde de mine, de ceea ce nu depinde de mine.
– Bine, zise bătrânul. Foloseşte-ţi forţele pentru ceea ce stă în puterea ta şi uită ceea ce-ţi scapă printre degete.
Şi dispăru.
Puţin după această întâlnire, prinţul se găsi în faţa celei de-a doua porţi, pe care stătea scris:
SCHIMBĂ-I PE CEILALŢI.
Asta era şi intenţia mea, gândi el. Ceilalţi sunt sursa de plăcere, bucurii şi satisfacţii – dar şi de durere, necazuri şi frustrări.
Prin urmare. se ridică contra a tot ce-l deranja sau nu-i plăcea la cei din jurul sau. Încerca să le pătrundă în caracter şi să le extirpeze defectele. Aceasta a fost a doua luptă a sa.
Într-o zi, pe când medita asupra utilităţii tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalţi, îl întâlni din nou pe bătrânul înţelept, care-l întrebă:
– Ce ai învăţat tu, pe acest drum?
– Am învăţat că nu ceilalţi sunt cauza sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfacţiilor sau înfrângerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumină. În mine prind rădăcină toate aceste lucruri.
– Ai dreptate, spuse bătrânul. Prin ceea ce ceilalţi trezesc în tine, ei te descoperă pe tine însuţi, în faţa ta. Fii recunoscător celor care fac să vibreze în tine bucuria şi plăcerea, dar şi celor care fac să se nasca în tine suferinţa sau frustrarea, căci prin ei viaţa îţi arată ce mai ai încă de învăţat şi calea pe care trebuie s-o urmezi.
Nu după multă vreme, prinţul ajunse în faţa unei porţi pe care scria:
SCHIMBĂ-TE PE TINE ÎNSUŢI.
Dacă eu sunt cauza problemelor mele, atunci înseamnă că asta îmi rămâne de făcut, îşi zise el şi începu lupta cu el însuşi.
Caută să pătrundă în interiorul său, să-şi repare imperfecţiunile şi defectele, să schimbe tot ce nu-i plăcea în el, tot ce nu corespundea idealului său.
După câţiva ani de luptă cu el însuşi, după ce cunoscu câteva succese, dar şi eşecuri şi rezistenţă, prinţul îl întâlni iarăşi pe bătrânul înţelept, care-l întrebă:
– Ce ai învăţat tu, pe acest drum?
– Am învăţat că există în noi lucruri pe care le putem ameliora, dar şi altele care ne rezistă şi pe care nu le putem învinge.
– Aşa este, spuse bătrânul.
– Da, dar m-am săturat să lupt împotriva a tot, a toţi şi chiar împotiva mea! Oare nu se termină niciodată? Îmi vine să renunţ, să mă dau bătut şi să mă resemnez.
– Asta va fi ultima ta lecţie, dar înainte de a merge mai departe, întoarce-te şi contemplă drumul parcurs, răspunse bătrânul şi apoi dispăru.
Privind înapoi, prinţul văzu în departare spatele celei de-a treia porţi pe care stătea scris:
ACCEPTĂ-TE PE TINE ÎNSUŢI.
Prinţul se mira că n-a vazut aceste cuvinte, atunci când a pătruns prima dată prin acea poarta, dar în celălalt sens.
În luptă devenim orbi, îşi spuse el. Şi mai văzu zăcând pe jos, peste tot în jurul lui, tot ce a respins şi a învins în luptă cu el însuşi: defectele, umbrele, frica, limitările.
Le recunoscu pe toate şi învăţă să le accepte şi să le iubească. Învăţă să se iubească pe el însuşi, fără să se mai compare, să se judece, să se învinovăţească.
Îl intalni din nou pe bătrânul înţelept, care-l întrebă:
– Ce-ai învăţat în plus, pe acest drum?
– Am învăţat că a urî sau a detesta o parte din mine, înseamnă să mă condamn să nu fiu niciodată de acord cu mine însumi. Am învăţat să mă accept în totalitate, necondiţionat.
– Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie să-l uiţi în viaţă, acum poţi merge mai departe.
Prinţul zări în departare, cea de-a doua poartă, pe spatele căreia scria:
ACCEPTĂ-I PE CEILALŢI.
Şi în jurul lui recunoscu toate persoanele pe care le-a întâlnit în viaţa sa – pe cei pe care i-a iubit şi pe cei pe care i-a urât, pe cei pe care i-a ajutat şi pe cei pe care i-a înfruntat. Dar, spre surpriza sa, acum era incapabil să le vadă imperfecţiunile, defectele, lucrurile care altădata îl deranjau enorm şi impotriva cărora luptase.
Bătrânul înţelept apăru din nou şi-l întrebă:
– Ce-ai învăţat mai mult decât prima dată, pe acest drum?
– Am învăţat că, fiind în acord şi armonie cu mine însumi, nu mai am nimic de reproşat celorlaţi şi nici nu mă mai tem de ei. Am învăţat să-i accept şi să-i iubesc aşa cum sunt.
– Bine, acesta este cel de al doilea lucru pe care trebuie să-l ţii minte.
Continuând drumul, Prinţul zări prima poartă, prin care trecuse cu mult timp în urmă şi văzu ceea ce era scris pe spatele ei:
ACCEPTĂ LUMEA.
Privi în jurul său şi recunoscu acea lume pe care a dorit s-o cucerească, s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumina şi frumuseţea tuturor lucrurilor, de perfecţiunea lor.
Şi totuşi, era aceeaşi lume de altă dată. Oare lumea se schimbase, sau privirea sa? Atunci se ivi bătrânul, care-l întrebă:
– Ce-ai învăţat pe drumul acesta?
– Acum am învăţat că lumea este oglinda sufletului meu. Că eu nu văd lumea, ci mă văd în ea. Când sunt fericit, lumea mi se pare minunată; când sunt necăjit, lumea îmi pare tristă. Ea nu este nici veselă, nici tristă. Ea există, atât. Nu lumea mă necăjea, ci starea mea de spirit şi grijile pe care mi le făceam. Am învăţat să o accept fără să o judec, fara nici o condiţie.
– Acesta este cel de al treia lucru important pe care nu trebuie să-l uiţi. Acum eşti împăcat cu tine, cu ceilalţi şi cu lumea!
Eşti pregătit să porneşti spre ultima încercare: trecerea de la liniştea împlinirii, la împlinirea liniştii, spuse el şi dispăru pentru totdeauna.
“Daca vrei sa trezesti intreaga omenire, atunci trezeste-te tu pe de-a-ntregul; daca vrei sa elimini suferinta din lume, atunci elimina tot ce este intunecat si negativ in tine.
Cu adevarat, cel mai mare dar pe care il ai de oferit este propria ta transformare!”
Lao Tzu
Sursa text: Editura For You
Autor text: Charles Brulhart
Comentarii (13)
Dă-i un răspuns lui Lumi Anulează răspunsul
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Nu putem înţelege fără acceptare
Nedumerire
Soarele,deasupra parcului, se furisa prin colturi neumblate, trimitand umbre misterioase.
Prin frunzele copacilor, pasarile deabia trezite sporovaiau vrute si nevrute.
Era o galagie si-o veselie prin iarba, ca greu rezistai tentatiei de-a te abandona pe o banca
uitand de toate cele plictisitoare.
In cea mai mica miscare simteai viata pulsand nestingherita. Bratele ei racoroase te invitau
sa gusti cu bucurie din prima zi de vara.
O femeie grabita se indrepta spre parc; pe acolo trecea zilnic catre serviciu.
Era una din placerile pe care viata i le oferea gratuit..In parc, de cum pasea,
parca i se deschidea poarta unei lumi in care se simtea mai aproape de Dumnezeu;
si chiar daca facea aceasta in fiecare zi, gasea mereu ceva nou de care sa se minuneze…
Plimbarea zilnica prin natura o schimbase:o facuse mai atenta , mai buna.
„Ce diferenta, gandea adesea, intre lumea parcului si cea de dincolo de parc..!”.
Tocmai cand cobora scarile spre parc, la intrare, incremenita in fata unui copac,o alta femeie
astepta parca ceva…
Fata-i emana o lumina nepamanteana in contrast cu hainele saracacioase, ponosite , ce acopereau trupul firav.
Usor aplecata , ca-ntr-o plecaciune,,cu ochii inchisi si mainile impreunate a ruga, femeia umplea spatiul de jur
imprejur cu. linistea si pacea ce izvorau din interiorul fiintei..
Neclintirea ei luminoasa o facu pe femeia grabita sa se opresca in loc.
„Sa-i dau niste bani, fu primul gand ”
Scoase din poseta 5 lei si atingand usor umarul femeii ,spuse:
-„Uite, ia-i… pentru tine..”
Femeia luminoasa, nedeschizand ochii, deabia sopti:
-„De ce m-ai deranjat?! Ma rugam….Da banii saracilor”..
„Dar si tu esti saraca, o fulgera gandul pe femeia grabita”.
-„Da banii saracilor, repeta cuvintele femeia luminoasa”, intuind nedumerirea celeilalte…
Muta de mirare,neintelegand refuzul, femeia grabita isi puse banii la loc in poseta
si pleca mai departe in drumul ei.
Cuvintele femeii luminoase o urmarira zile si zile de-a randul, an dupa an…
Femeia grabita uitase intamplarea, pana cand pasii sai o facura sa calce pamantul unde cersetorii
sunt intelepti iar „saracii” sunt bogati. Acolo, in caldura Indiei,a inteles cealalta fata a lucrurilor…
a inteles sfintenia clipei cand un om se roaga, mediteaza sau vorbeste cu sine;si ca a deranja acel moment
este ca si cum ai intra cu forta in intimitatea fiintei lui., fara sa bati la usa…
Acolo a inteles vorbele femeii luminoase: ‘Da banii tai saracilor”…care saraci?
Celor „saraci” in simtirea Lui.Banul e necesar traiului zilnic, asa cum este rugaciunea pentru sufletul curat. Intelepciunea, linistea mintii le primesti ca dar din trairea zilnica a lui Dumnezeu..De aceea femeia luminoasa refuzase banii…hrana ei era meditatia de la rasaritul soarelui in templul naturii….
Toti cersetorii acelor meleaguri aveau fata radioasa, luminoasa , ca a femeii din parc, pentru ca , ei, ca si ea, traiau in si cu
intelepciune Legea.
„Cat de bogati sunt „saracii” care-l traiesc pe Dumnezeu, caci ei au lumina lumii!”. a gandit femeia care traversa , in fiecare dimineata, parcul,
pasind incet ca-ntr-o biserica.
Si-a mai inteles ceva: sa dai atunci cand ti se cere…
De atunci, femeia a oferit bani acelora care-i cereau ,pentru ca, numai aceia aveau nevoie de ei..
Daca iti place iti mai trimit
cu drag mihaela
Este foarte frumoasa.
Este scrisa de dumneavoastra?
Puteti trimite povesti, povestiri, articole la: redactia@filedelumina.ro
Acceptarea este intelegere, ce am primit in dar sa sporim.
Acceptarea este” piatra vfilozofala” despre care multi cautatori au vorbit si…pe care multi au ravnit-o,cautat-o,dorit-o,crezand-o ceva material.Numai cei ce au trait-o, o pot cunoaste si aprecia ,fara a o putea …”povesti”.Cuvantul e fad;traire-ai graitoare.
Am fost invatati de mici ca trebuie sa ascultam apoi sa ne shimbam si etc. cel mai important in evolutia mea a fost atunci cand am inteles sa ma accept.Astazi mi-a facut bine sa recitesc aceasta minunata parabola.Multumesc! Sa fiti iubiti!
cata intelepciune ,dar cata munca ne trebuie sa ajungem la aceasta intelepciune
Si sa nu uitam Maria…..ca a fost sfatuit de un intelept…si a avut nevoie sa treaca prin toate acele porti. Adica tot procesul este important. Ce bine ar fi sa existe scurtaturi…dar nu exista.
Multumesc pentru aceasta reamintire. Mereu ma pune in acord cu mine si cu viata mea.
A IERTA
Bert Hellinger, intemeietorul constelatiilor familiale
(Systemic Solutions Bulletin 3/2002)
Iertarea care uneste este ascunsa si linistita. Nu se vorbeste despre ea ci este doar pusa in act. In esenta, nu este nimic mai mult decat toleranta. Inseamna sa treci cu vederea o greseala, o nedreptate sau vina cuiva si sa uiti despre asta. In acest fel relatia este salvata iar greseala, nedreptatea si datoria nu au consecinte negative pentru relatie; dimpotriva, datorita pedepsei mai usoare decat ar fi putut fi, relatia are o sansa sa se aprofundeze. Increderea in relatie creste din nou, in special pentru persoanele care au experimentat toleranta. Mai mult decat atat, atunci cand greseala, nedreptatea sau datoria de orice fel ale celuilalt, sunt trecute cu vederea, acesta, la randul sau, poate fi mult mai inclinat sa practice si el toleranta de asemenea.
Este cu totul altceva atunci cand o persoana spune:”Te iert!”. Cand aceste cuvinte sunt spuse sau gandite, atunci, cu aceeasi respiratie, este emisa o acuzatie de vinovatie, iar persoana care o spune îl diminueaza pe celalalt si se inflationeaza pe sine. Aceasta distruge egalitatea in relatie. Pune in pericol relatia, mai degraba decat sa o salveze.
Ce se intampla cand cineva ne cere iertare? Cand o asemenea cerere vine din durerea pe care persoana o simte ca urmare a faptului de a ne fi suparat sau ranit, atunci ajuta la alinarea, la diminuarea greselii, a nedreptatii sau vinovatiei si o face mai usor de uitat. Aceasta este valabil, in special atunci cand avem si noi o vina in relatia cu cealalta persoana. Atunci ambele parti pot accepta un nou inceput fara sa se intoarca la ce s-a intamplat in trecut. Acesta este un mod foarte uman de a ierta: ambii isi mentin propria lor demnitate si nu se simt superiori unul altuia.
Totusi, exista situatii cand toleranta nu este potrivita deoarece vina este prea mare. Nu poate fi decat recunoscuta de cel vinovat si indurata de catre victima. Exemplul extrem al unei asemenea situatii este crima, deoarece nu se poate schimba nimic, nu se poate imbunatati nimic. In acest caz criminalul trebuie sa ramana cu vinovatia sa si cu consecintele acesteia fara sa astepte iertare. Iar victima nu poate sa fie intr-o postura in care sa fie capabila, sau sa permita, abslovirea criminalului.
Ce se intampla in sufletul criminalului atunci cand el se asteapta, sau pledeaza pentru iertare dupa o asemenea distrugere? El pierde din vedere victimele pe care le-a afectat intr-un mod iremediabil. El nu poate sa tina doliu dupa ele. In loc de acest lucru el cauta sa evite consecintele vinovatiei sale plasand povara asupra altora si responsabilitatea pe umerii lor. Poate chiar sa devina furios pe acestia, ca si cum i-ar datora iertarea. Procedand astfel el isi pierde demnitatea si taria. Oricine îl iarta îi rapeste demnitatea si taria. Mai mult decat toate acestea, îi rapeste taria pe care ar fi castigat-o asumandu-si propria vinovatie si consecintele acesteia. Totusi, cand cineva utilizeaza aceasta tarie speciala, care provine din asumare, pentru a face ceva pentru altii- spre exemplu îsi ia o slujba periculoasa, cum ar fi cea de cautator de mine, sau face ceva in serviciul umanitatii- atunci acesta are sansa sa-si recastige demnitatea sa de om si, poate, chiar locul intre semenii sai.
Ce se intampla in sufletele celor care ofera iertarea intr-o asemenea situatie? Si ei, de asemenea, pierd capacitatea de a privi victimele si de a tine doliu pentru ele. Dar, dincolo de toate, ei se ridica pe sine deasupra criminalului si-l diminueaza pe acesta la o marime insignifianta. Mai mult decat atat, trezesc furia celui vinovat deoarece nu-l iau in serios, nici pe el si nici ceea ce a facut. Atunci iertarea lor hraneste raul si-i da o noua putere, in loc sa-i puna capat.
Oricine simte ca are puterea sa ierte se amesteca in ceva care priveste o forta mai inalta, o forta care se afirma pe sine mai presus atat decat agresorul si decat victima. Oricine care pretinde ca are dreptul de a ierta refuza sa recunoasca si sa onoreze forta mai inalta, si se plaseaza pe sine la acelasi nivel ca si aceasta, sau deasupra sa.
Cand atat agresorul cat si victima recunosc faptul ca nu pot schimba consecintele celor intamplate, deoarece ei accepta ca sunt impreuna in acelasi vartej de necontrolat al vietii, atunci ei isi vor admite propria neputinta. Singurul lucru care le ramane de facut este sa se incline in fata destinului lor. Aceasta-i uneste intr-un mod profund uman, si in fata unei asemenea fatalitati, le deschide calea catre reconciliere.
Cum ar putea ceilalti sa actioneze intr-un mod profund uman in fata agresorilor si victimelor acestora? Raspunsul smerit este – sa actioneze cu compasiune. Aceasta este o atitudine venita din inima si o miscare de la o fiinta umana catre alta fiinta umana, dar de asemenea poate fi si de la o fiinta umana catre un animal sau oricare alta fiinta. Simtim asa in fata suferintei care nu poate avea sfarsit sau in fata unei vinovatii care nu mai poate fi reparata niciodata, in nici un fel. Incercam sa o alinam prin cu compasiunea noastra, dar suntem neputinciosi in fata unei asemenea suferinte si vinovatii.
Si cum putem trezi in noi compasiunea? O putem trezi atunci cand realizam, in fata propriei noastre nevointe, in fata propriilor noastre vinovatii si dileme nerezolvabile, ca suntem de asemenea dependenti de compasiunea si toleranta celorlalti. In acest mod, prin compasiune, impartasim aceeasi neputinta ca si cel vinovat, ca si cel inocent, ca si victima si agresorul. Din acest loc interior nimeni nu judeca si nici nu iarta. Suntem smeriti si ne predam. Acest fel de compasiune este linistita.
In acest fel, vorbesc de asemenea despre iubirea care reconciliaza, un fel particular de iubire, deasupra si dincolo de toti ceilalti, care cauta ceva mai mult. Iubirea, in acest sens, inseamna sa recunoastem ca suntem egali in fata unei forte mai inalte. Acelasi lucru se aplica smereniei, iertarii si uitarii.
Propriile noastre neputinte sunt chiar limitele pe care ni le impunem noi insine in permanenta.
Ai incredere ca esti acolo unde este locul tau,si mai ales unde este nevoie de tine.
Aceasta se numeste… acceptare.
O zi buna!
Emotionanta naratiuneUn mesaj filozofic util si necesar.
Cata dreptate aveai Razvan cand mi-ai raspuns la primul meu comentariu si mi-ai spus ca voi gasi multe alte articole interesante !
Mi-a placut foarte mult acesta, exprima esenta fericirii, a implinirii sufletesti data de perceptia pe care o avem asupra evenimentelor si fiintelor la care ne raportam permanent.
Felicitari din toata inima!
Esti abia la inceput mai cauta si vei mai gasi multe articole frumoase. 10.000 de metri, povestea elefantului, omule drag, omul sfant si hotul…. sunt multe articole minunate, eu am dat doar cateva exemple. Sunt si cateva articole combinate cu imagini si muzica. Cauta si ve gasi. Arhiva este pe prima bara de sus.
Multumim si sper sa-ti placa si celelalte.