Lucianne Walkowicz este astronom și TED Senior Fellow. Ea lucrează în misiunea Kepler a NASA, de căutare a locurilor în Univers care ar putea fi locuibile. Deci merită ascultată când ne cere să ne gândim mai bine la Marte. În această scurtă prezentare, ea sugerează să nu mai visăm la Marte ca locul unde ne vom putea muta după ce distrugem Pământul; în schimb, să considerăm explorarea planetelor și protejarea Pământului două aspecte ale aceluiași scop. După cum spune ea: „Cu cât căutăm planete mai asemănătoare cu Pământul, cu atât mai mult apreciem planeta noastră.”
Suntem într-un punct critic al istoriei, suspendați între cucerirea stelelor și pierderea planetei care ne e casă.
În ultimii ani ne-am extins enorm cunoștințele despre poziția Pământului în Univers. Misiunea Kepler a NASA a descoperit mii de planete cu potențial în jurul altor stele, indicând faptul că Pământul e doar una din miliardele de planete din galaxie. Kepler e un telescop spațial care măsoară întunecarea stelelor când planetele trec prin fața lor, blocându-le puțin lumina care ajunge la noi. Datele adunate de Kepler dau dimensiunile planetelor și distanța lor față de steaua-părinte. Asta ne ajută să aflăm dacă planetele sunt mici și stâncoase ca planetele terestre din sistemul nostru solar și, totodată, câtă lumină primesc de la Soarele lor. Asta ne indică dacă planetele pe care le descoperim ar putea fi locuite.
Din păcate, în momentul în care descoperim această comoară de lumi posibile de locuit, planeta noastră e copleșită de povara umanității. 2014 a fost cel mai fierbinte an consemnat. Ghețari și gheața marină care există de mii de ani vor dispărea în câteva decenii. Aceste schimbări de mediu planetare pe care le-am pus în mișcare ne depășesc rapid capacitatea de a le schimba cursul.
Dar eu nu sunt climatolog, sunt astronom. Studiez caracterul locuibil al planetelor pe baza influenței stelelor și sper să găsesc locuri în Univers unde am putea descoperi viață în afara planetei noastre. Se poate spune că eu caut bunuri imobiliare extraterestre.
Fiind foarte pasionată de căutarea formelor de viață în Univers, vă pot spune că, cu cât căutăm mai mult planete ca Pământul, cu atât mai mult ne apreciem planeta. Fiecare lume nouă ne invită la comparații între planeta nou-descoperită și planetele cunoscute de noi, cele din sistemul nostru solar.
De exemplu, vecina noastră, Marte. Marte e mică și stâncoasă și, deși destul de departe de Soare, ar fi considerată ca fiind o lume potențial locuibilă dacă ar fi descoperită de ceva de genul Kepler. Într-adevăr, e posibil ca Marte să fi fost locuibilă în trecut, e chiar un motiv pentru care o studiem așa mult. Roverele noastre, precum Curiosity, îi scormonesc suprafața după urme de viață primordială, așa cum o știm noi. Sonde spațiale ca misiunea MAVEN explorează atmosfera marțiană, căutând să înțeleagă de ce Marte nu mai e locuibilă. Companii private de zbor spațial oferă nu doar voiajuri scurte în spațiu, ci și posibilitatea halucinantă de a locui pe Marte.
Dar deși peisajele marțiene seamănă cu deșerturile de pe Pământ, locuri pe care le asociem cu pionierat și frontiere, în comparație cu Pământul, Marte e un loc groaznic de locuit. Gândiți-vă că întinderile deșertice necolonizate de pe Pământ sunt luxoase în comparație cu Marte. Chiar și în cele mai uscate și înalte locuri de pe Pământ aerul e proaspăt și bogat în oxigen emis de pădurile noastre tropicale de la mii de km depărtare.
Mă tem că interesul de a coloniza Marte și alte planete are o umbră lungă și grea: asumpția unora că Marte va fi acolo să ne salveze de autodistrugerea singurei planete locuibile pe care o știm: Pământul. Pe cât de mult iubesc explorarea interplanetară, nu sunt deloc de acord cu ideea asta. Sunt multe motive excelente de a merge pe Marte, dar să spună cineva că Marte e soluția de rezervă pentru Pământ e ca și cum căpitanul Titanicului ar spune că petrecerea adevărată va fi mai târziu, pe bărcile de salvare.
Mulțumesc.
Scopurile explorării interplanetare și cele ale protejării Pământului nu sunt opuse. De fapt sunt două aspecte ale aceluiași scop: înțelegerea, protejarea și îmbunătățirea vieții în viitor. Mediile extreme din lumea noastră sunt peisaje extraterestre. Doar că sunt mai aproape de casă. Dacă înțelegem cum să creăm și să menținem zone locuibile în locurile ostile de pe Pământ, poate vom reuși atât să ne protejăm mediul înconjurător, cât și să trecem dincolo de el.
Vă las cu un experiment de gândire: paradoxul lui Fermi. Acum mulți ani, fizicianul Enrico Fermi a pus problema că din moment ce Universul nostru există de foarte mult timp și credem că există multe planete în el, ar fi trebuit să găsim viață extraterestră până acum. Deci unde e? O soluție posibilă a paradoxului lui Fermi e că atunci când civilizațiile devin atât de avansate tehnologic încât să ia în calcul traiul printre stele, ele pierd din vedere cât e de important să protejeze lumile de „acasă” care au făcut posibil progresul. E arogant să credem că simpla colonizare interplanetară ne va salva de noi înșine, dar protejarea planetară și explorarea interplanetară pot merge împreună.
Dacă chiar credem că avem puterea de a modela mediul ostil de pe Marte pentru viața umană, atunci ar trebui să putem surmonta cu ușurință sarcina, mult mai ușoară, de a asigura ca Pământul să fie locuibil.
