Magicianul
Astăzi ne vom întoarce în Asia pentru a urmări o poveste populară persană. Aceasta este amuzantă și plină de tâlc. Concluzia o veți trage singuri citind-o. Sperăm să vă facă acest început de zi mai luminos și să vă aducă bucuria zâmbetelor matinale.
Un tânăr a vrut să ia niște nuci pentru soția sa, deoarece i-a promis că o să găteasca fesenjan, o mâncare preparată cu nuci. În bucuria anticiparii mâncării sale favorite, tânărul a băgat mâna într-un borcan cu nuci și a înhățat atâtea nuci câte a putut să cuprindă cu o singură mână. Când a încercat să scoată brațul din vas, era blocat. Oricât de mult l-a tras și l-a răsucit, borcanul nu a vrut să îi elibereze brațul. A plâns, a gemut, a blestemat, așa cum un credincios nu ar fi trebuit să facă. Dar nimic nu l-a ajutat. Chiar și atunci când soția sa a luat borcanul și s-a așezat pe el cu toata greutatea, nimic nu s-a întâmplat. Mâna lui a rămas blocată ăn gâtul borcanului. După multe încercări inutile, ei i-au chemat pe vecinii lor pentru ajutor. Toți au urmarit cu mult interes scena care se desfășura în fața lor. Unul din vecini a aruncat o privire și l-a întrebat pe tânăr cum s-a întâmplat acest accident. Cu o voce patetică și gemete de disperare, tânărul i-a povestit întreaga tărășenie. Vecinul său i-a spus:
– Te voi ajuta dacă vei face exact ce-ți voi spune.
– Îți promit să fac orice îmi vei cere, daca mă vei elibera din acest borcan.
– Atunci vâră-ți mâna mai adânc în borcan.
Acest lucru i-a parut ciudat tânărului; de ce ar trebui să bage mâna mai adânc în borcan, când el voia să o scoată de acolo?
Dar a facut asa cum i s-a spus.
Vecinul a continuat:
– Acum deschide mâna și lasă să cadă nucile pe care le ții în mână.
Aceasta cerere l-a supărat pe tânăr. La urma urmei, el voia nucile pentru mâncarea sa favorită, iar acum trebuia pur și simplu să le dea drumul. Șovăitor, el a urmat instrucțiunile celui care îl ajuta.
Bărbatul a spus acum:
– Strânge mâna și trage-o foarte încet din borcan.
Tânărul a făcut acest lucru, și, iată, fără vreo dificultate, el și-a tras mâna din borcan. Dar nu era pe deplin satisfăcut.
– Mâna mea este liberă acum, dar unde sunt nucile?
Atunci vecinul a luat borcanul, l-a înclinat și a lăsat să se rostogolească atâtea nuci, câte avea nevoie tânărul. Cu ochii măriți și cu gura căscată, tânărul l-a urmărit și a spus:
– Ești magician?
Poveste persană
Comentarii (10)
Lasă un răspuns
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
O povestire minunata …si plina de talc..!!! Multumim..!!!
A fost odata o nuca…
O nuca, ei bine, ca toate nucile, numai ca era mai mare si mai aratoasa… Si nuca asta creshtea, cum altfel?, intr-un nuc, ca toate nucile. Da’ nucul in care nuca noastra creshtea nu era chiar ca totzi nucii… Si stitzi de ce? Pentru ca nucul asta se pomenise crescind innn … padure! Cum si de ce ajunsese acolo, printre stejari si fagi, nimeni nu stia. Ceea ce stiu eu insa cu sigurantza este ca el traia acolo de ani si ani de zile: practic toata copilaria si viatza sa se desfashurasera numai si numai in padurea cea falnica… Si uite-asa, printre sutele de nuci pe care le făcuse, era si nuca noastra. Aia mare si aratoasa…
.
…Eeei, si intr-o buna zi de de inceput de toamna, veni un urs mare, o ditamai namila de urs carpatin ce se intinse sub nuc ca sa traga un pui strashnic de somn, taman la umbra cea mare si racoroasa a acestuia:
– Aaaaah, ce bine o sa dorm!, spuse ursul si se si puse cu burta in sus, cu labele pe dupa ceafa si incepu de indata sa sforaie strashnic: Sfirrrr-mirrr… Sfirrr-mirrr…
Tocmai atunci, cind ursul incepu sa sforaie, creanga pe care statea ‘spinzurata’ taman nuca noastra, anuntza vesela:
– Eeei, nuca-nucushoara!… Gata, tzi-a sosit si tzie vremea, potzi sa-tzi dai drumul in jos ca esti numai bine coapta…
Fireshte ca, asa cum sta in firea nucilor toate, nuca noastra nu ashtepta sa i se spuna de doua ori si isi dadu drumul cu bucurie si cu emotzia inceputului de nou drum de pe creanga ei, fara … umbrela sau parashuta, si se arunca vitejeshte asa cum se arunca de obicei nucile si ateriza, stitzi unde?, drept pe nasul ursului ce dormea dedesubt!!!
– Valeu!, racni ursul deshteptat fara veste. Nepricepind ce-l izbise asa de tare in nas – care e tocmai partea lui cea mai simtzitoare -, se ridica degraba si-o lua repede la sanatoasa…
– Eee-hei, atzi vazut cine sint eu?, striga atunci tinara, aratoasa da’ ne-dusa prin lume nuca. Sint pesemne nespus de puternica daca pina si ursul se teme atit de tare de mine!
…Iepurele, care vazuse fara sa vrea tot ce se petrecuse, se apropie atunci de nuca tremurind amarnic pt. viatza sa si, cu glas stins, o ruga pe aceasta:
– Ooo, puternica nuca, milostiveshte-te de un biet iepure!… Sa nu ma maninci, rogu-te!
– Biiine, bine mai iepurila, ii raspunse nuca. De data asta te iert sa stii, da’ vezi ai grija sa nu care cumva sa ma superi prea tare si sa nu-mi mai ieshi in cale, ca de nuuu, nu stiu, zau, ce-o sa patzeshti!…
…Veveritza cea roshcata trecind si ea pe-acolo se ruga, si ea, plingind amarnic:
– Ooo-of si iarashi ooof, prea puternica nuca: Indura-te de o biata si fara aparare veveritza. Nu ma minca nici pe mine!
– Ia ascultatzi, fapturi neroade! – se supara pe data nuca -, ce vretzi, sa ma lasatzi sa mor de foame? Ca, mine-poimiine, o sa vina lupul sa ma roage sa-l crutz, apoi mistretzul, apoi cine mai stie care alt neispravit al padurii… Si eu?!?… V-atzi gindit ca si eu trebuie sa ma hranesc cumva??? Doar sint o nuca adevărata, in toata puterea cuvintului, o nuca tare si viguroasa, o nucaaaaa… Eee-hei, ce stitzi voi!…
…Vazind toate astea, iepurele si veveritza o luara repede la fuga si vestira inspaimintatzi ca gata!, s-a sfirshit cu pacea obishnuita a padurii. S-a ivit, nu se stie de unde, o cumplita dihanie, una care desi pare mica si neinsemnata, stirneshte deja groaza prin padure caci l-a pus pe fuga pe atot-puternicul urs si e gata sa manince tot ce-i iese in cale ca si cum ar inghitzi nishte fire de iarba: lupi, mistretzi, cerbi, capre negre si chiar si pe vicleana vulpe!…
La auzul acestei teribile veshti, toate salbaticiunile se zavorira in vizuinile lor, aşteptind cu inima strinsa ca dihania cea cumplita sa li se iveasca inaintea ushilor…
:Amazed:
In toata padurea se lasase o tacere grea si apasatoare de nici macar pasarile cerului nu se mai incumetau sa cinte, nu care cumva sa enerveze groaznica faptura! Doar din cind in cind, tacerea cea deplina era sfishiata de nishte tzipete grozave:
– Unde-s lupii, urshii si mistretzii cei coltzoshi?… Unde-s leii-paraleii, zmeii, balaurii si capcaunii ?!?… Tare vreau sa le trag o mama de bataie si sa-i inghit pe nemestecate!…
…Asa striga cu apriga voce nuca cea mare si aratoasa abia aterizata din nuc, de rasuna padurea si muntzii din vecinatate de nici lupii, urshii sau mistretzii, ba nici chiar leii-paraleii, zmeii, balaurii si chiar capcaunii cei mincacioshi nu mai cutezau nici macar sa cricneasca…
Si uite-asa, din una-n-alta, dintr-o vorba spusa la mare frica de nishte animale sperioase tare, linishtea padurii parea ca pierise pe vecie, fara sperantza ca regulile ei binecunoscute sa-si ia din nou locul…
.
Trecura asa multe zile si noptzi pina cind, intr-o buna zi de toamna tirzie, se auzi in departarea viioagelor nesfirshite … un glas! Un glas cristalin, de care se temeau fara a sti de unde anume le vine frica asta, absolut toate vietzuitoarele padurii, pina si cei mai batrini stejari, fagi sau brazi…
…Vocea se apropie din ce in ce mai mult pina ajunse in preajma nucului ratacit printre fagi, stejari si brazi: Era baietzelul care si anul trecuse prin preajma lor si care parca mai crescuse nitzel, daca te uitai dupa locul pina unde ajungea acesta cu capul cind se strecura pe sub crengile copacilor… Nu mai trecuse niciodata exact pe aici, iar acesta ramase mut de uimire cind vazu mindretzea de nuc rasarind asa de falnic in mijlocul padurii! Se apropie incintat sa regaseasca unul din vechii sai … prieteni ce creshteau si in gradina bunicilor, de mai la vale. Dadu roata maiestuosului copac si observa ca la poalele sale erau, neculese de nimeni, sumedenie de nuci numai bune de pus intre merele, gutuile si mushcatele dintre geamuri, ale bunicii…
Ce il uimi insa peste masura era faptul ca intr-o parte, fara alte nuci cazute alaturi, fara ca macar iarba sau gizele pamintului sa fie prezente, zacea o nuca mult mai mare decit toate celelalte pe care le vazuse pina atunci: era stinghera, parea ca se mishca si parca scotea nishte sunete abia auzibile!…
Se indrepta imediat uimit spre aceasta, se apleca, o lua in mina, o intoarse pe toate fetzele curios peste poate, si se gindi ca pe aceasta, atit de frumoasa si mare cum nu mai vazuse, nu avea s-o mai duca pina acasa…
…Se asheza pe vine, scoase din buzunare o unealta misterioasa din fier, puse nuca intre falcile acesteia, apasa cu putere siii … sparse coaja cea groasa a acesteia!…
Imediat avu senzatzia ca aude un plinset ciudat, un vaiet aproape omenesc, un strigat trist, ca de durere. Se ciupi cu putere de coapsa si incepu pe loc sa rida cu glas tare: mintea lui de copil, cu imaginatzia bogata si frumos plinita de poveshtile bunicului din serile lungi de iarna, ii juca iar un renghi, asa cum se intimpla de fiecare data cind umbla singur prin padure…
…Baga miejii nucii repede in gura si, coborind in graba cu desaga plina de nucile rasfirate generos la poalele ciudatului nuc, mesteca cu uimire si placere ceva al carui gust nu-l mai simtzise pina atunci. Si se simtzi tare ciudat, ca si cum abia se sculase fericit din somn… Sau la fel ca atunci cind i se urca si cobora pieptul cind o vedea, peste drum, pe Irinuca, fata de-o seama cu el a vecinilor bunicilor sai…
:Overjoy:
…Pe neshtiute, pe ne-simtzite si ne-auzite, copilaria da semne ca se duce… Undeva, nu se stie unde, intr-un loc numai de ea stiut…
Si pare ca se transforma, in ceva … mai mare, mai plinit, mai falnic, mai aratos si chiar mai … guraliv si plin de el!… Si, in mod tare ciudat, cu un nemaipomenit gust … de nuci!
.
Chiar din ziua aceea, padurea si vietzuitoarele ei isi recapatara linishtea si-si reluara bucuroase, rasuflind ushurate, milenare lor obiceiuri…
Iar baietzelul, cu tuleiele-i incepind sa mijeasca a viitor barbat, cine stie de va mai avea vreodata atita timp cit sa le mai cutreiere coclaurile, sa le trezeasca la viatza cu glasul lui cristalin, sa le culeaga minunatele flori salbatice si fructele cu gust si miros de inceputuri si sa le chiuie cintece si alte povestiri.
…Numai bune de trecut frica aceea nedeslushita ce ne cuprinde uneori, pe totzi…
:Heart:
‘Retro-versiune’ … frei_herr-iana dupa „Povestea nucii laudaroase” a lui Vladimir Colin (1921-1991)
Genele avarismului din noi care ne fac sa actionam fara incetare doar intr-o directie: cat de mult si cu orice pret!
In India se foloseste aceasta metoda pentru a prinde maimute!
Se scobeste o nuca de cocos sau un butuc de lemn in care se face o gaura att de mare cat sa incapa mana maimutei!
Butucul sau nuca de cocos se leaga de un copac cu o funie. In interior se pune o portocala sau un fruct ispititor drept momeala.
Restul e cunoscut!
Cauzele sunt interesante…!
In Africa aceasta metoda este folosita tot pentru prinderea maiutelor, dar se face o gaura intr-o movila de pamant. Interesant este ca dupa ce i se pune latul, maimuta elibereaza instant nuca sau alimentul respectiv si se elibereaza singura. Probabil din cauza spaimei.
Evident autorului metoda ii era cunoscuta si a extrapolat-o la oameni pentru a transmite un mesaj, un talc.
Noi trebuie sa ne deschidem ochii si mintea pentru a vedea ce putem invata din aceasta lectie.
O seara minunata!
Din cate am citit eu…in perioada persana nu existau borcane…acestea au aparut mult mai tarziu …dar las ..si altora aceasta bucurie de a scrie despre…Eu m-am amuzat ca intradevar cine se aseamana se aduna…si el si sotia au acelasi nivel de inteligenta….cu pumnul si cu partea dorsala…totul se rezolva, mult sa fie….categoric nu sunt persani…dar sa zicem ca erau oameni de …rand si aveau vecini buni cu simtul umorului. Daca asa a aparut si credinta in/si miracole…atunci e credibil ca doar atat am evoluat. Si un om mai rasarit a devenit…guru. Dar…asta am intalnit si in Bucuresti in zilele noastre…la unele familii cu pretentii ca de …oamenii „are” bani. Uneori …nimic nu ma mira dar cu siguranta ma distreaza…mai ales cand este o chestiune spirituala considerata. Asta vorbind despre nuci si despre….magie.
Borcan poate nu cu aceasta denumire , care a fost folosita de traducator pentru a intelege toata …”lumea”!!! Dar in descoperirile arheologice s-au gasit ( si reconstruit) vase de ceramica care au forma borcanelor moderne, de asemenea au fost vase sub forma unor amfore mai scunde si cu deschizatura mai larga , folosite la depozitarea cerealelor si poate chiar a nucilor ! SIC! Dar nu se putea altfel, ca stimata noastra prietena
Luiza sa nu lovesca , asa usor, la glezna! In rest numai de bine . NAMASTE!!!
‘:Wink:’ ‘:Tears:’
Mai, Luiza, – ‘stimata nostra prietena’ carevasazica – :Wink: , mi-am reamintit rafinatele intelectualisme verbale … scrise(sic!) de curind de catre unul dintre inega-labilii noshtri … corifei ‘metempsihotici’ a-gliali si a-acetilcolinici din putz. Putzul gindirii, fireshte… :
.
***Ca oricare alt site, are si unele posibilitati , in cazul in care te gasesti intr-un loc care nu-ti mai place, nu te mai satisface(wow!) intelectual, spiritual…si atunci poti sa aplici : dezabonarea, DELETE, si evident cautarea altui site care sa corespunda inaltului tau nivel intelectual, spiritual, ….si alte…tuale(?)!!!! Iar dialogul intre astfel de excelente n-ar mai polua vazul(?!?) si spiritul(?!?!?) unor mai putin dedicati acestor inalte sfere de cultura “shi itzelegere(!)” ***
Aaaaa, iar era sa uit, fir-ar sa fie:
…”NAMASTE!!!!”, of course…
:Overjoy:
Agramatismele, incongruentza exprimarii cit si sintaxa (cu topica aferenta) data cu … capu’ de peretzii lingvisticii apartzin – no offence! – ‘genialului’ autor. Sau, cu alte cuvinte spus, cum sa sa-tzi ‘potriveshti’ vorbele caaa … nuca-n perete, nu-n borcan!
Ca sa n-adormi, desigur…
.
Morala?
…Oamenii inteligentzi converseaza despre idei fundamentale, valori spirituale, proiecte de viitor, idealuri aspiratzionale umane…
Oamenii obisnhuitzi discuta despre fapte si intimplari cotidiene, despre lucrurile normale, fireshti vietzii lor de zi cu zi…
Despre tot ceea ce vorbesc totzi aceshtia la un loc, birfesc insa doar…
…IDIOTZII !
:Ssshh:
Textul a fost scris in mod intentionat in acel fel! Daca asta ai inteles stimate doctor in ale lingvisticii, e baiul matale.A trebuit sa treaca ceva timp pentru replica dumitale plina de ironi si cuvinte jignitoare. Asta poti ,asta esti. In rest ….ramane praful pe ce scoti dumneata pe ecran….
Te rog sa nu ma iei in seama …nu pot sa ma ridic la nivelul dumitale de cultura , de scriere arhaica, de ironie „inteligenta(?!)”, de……
Si totusi exista DELETE si chiar am sa o folosesc in ceeace te priveste! Fara NAMASTE ca nu-i de unde!
‘:Wink:’
A ride de presupusa prostie a cuiva ori doar a face ‘mishto’ de inadecvarile acelei persoane este, in fond, o declaratzie asupra propriei conditzii umane.
Sarace si triste…
Caci de la ironie la batjocura … nu-i decit un pas!
Cind certam cu multa asprime sau ridem batjocoritor de un semen de-al nostru, inima si mintea noastra se razvrateshte impotriva creatziei, a absolutului. Si cum imaginea intrinseca acestei creatzii este insushi Dumnezeu, pe El il acuzam in fapt si-L facem raspunzator. Chiar si pentru greshelile, eshecurile sau doar parerile contrare noua a celor de linga noi. Da’ lucrul asta nu l-am recunoshte niciodata!…
:Thinking:
Razvratirea, ura, invidia ca si batjocura sau nesimtzirea sint bine ascunse in inimile noastre. Si pt. ca avem ‘grija’ prin vorbe, atitudini si fapte mincinoase si ipocrite sa le tzinem departe de modul cum ne privesc ceilaltzi, nu facem prin asta decit sa ne aratam latura noastra egotica proasta, superficiala si neziditoare…
Nu facem, in fapt, decit sa ne aratam a fi … MICI SI LASHI.
Adica lipsitzi de caracter.
…Fara destin, vorba marelui Nietzsche…
:Sad:
Ce mai … berbantzi sintem noi atunci cind facem mishto sau jignim impardonabil de-a dreptul o femeie! Mai ales in mod repetat…
Si ce reconfortant trebuie ca ne simtzim in prostia si nemernicia noastra cazona cind punem la punct o … muiere care nu-si vede lungul nasului si ne ofuscheaza permanent cu inteligentza, cu firescul si naivitatzile scrisului, cu experientza de viatza, cu simtzul, onestitatea si chiar exacerbarea trairilor puse pe tava idiotzilor a-cognitivi trufashi si ignobili ai lumii, da’ mai ales ne exaspereaza cu – helas! – mult prea lungile, obositoarele si deprimantele ei comentarii…
…Nu-i asa, excelentza?!?
:Tired:
Ironia a fost creata si fiintzeaza numai pt. si intre oamenii inteligentzi, nu si pt. majoritatea djuvariana, serenisime!…
Grosimea ‘prafului’ fiecaruia e data taman de suma grosimilor prafului de pe cartzile bibliotecilor citite si intzeleptzite intr-o viatza de om, eminentza…
Iar ‘telecomanda’, ‘delete’-ul sau simpla trecere cu vederea sint … balauri cu mai multe capete si functzioneaza intotdeauna in ambele sensuri, ‘maestre’!…
‘:Who-s-the-man:’
Autoironie? Autoflagelare?
Ce spirit autocritic „Seniore”!?