Când au fost creați tații…
Cand Dumnezeu i-a creat pe TATI, El a început printr-un contur prelung. Un înger, ce se tot învârtea pe-acolo, L-a întrebat:
– Ce fel de TATA mai e si asta, Doamne? Daca pe copii îi vei face de-o schioapa, de ce-i faci pe TATI atât de înalti? Nici un TATA nu va fi în stare sa se joace cu trenuletul fara sa îngenuncheze, nici sa-l înveleasca pe mezin cu plapumioara fara sa se aplece, ca sa nu mai vorbim ca va trebui de-a dreptul sa se încovoaie ca sa-l sarute de „noapte buna”.
Dumnezeu a zâmbit si a raspuns:
– Da, dar daca îl fac dupa masura unui copil, la cine vor mai putea privi în sus copiii?
Si când Dumnezeu a modelat mâinile TATALUI, le-a facut mari si late. Îngerul a dat trist din cap si a murmurat:
– Oare Te-ai gândit bine, Doamne? Îti dai seama ce faci? Mâinile mari sunt întotdeauna aspre, si nu de putine ori stângace, mai ales daca e vorba sa prinda scaiul de la pampers, sa încheie nastureii de la jacheta baietelului, sa lege funditele din coditele fetitei sau – mai rau! – sa scoata aschia ce i-a intrat mezinului în deget când îsi cioplea barcuta…
Dumnezeu a zâmbit din nou si a raspuns:
– Stiu, stiu, ai dreptate. Dar vezi tu, mâinile acestea sunt încapatoare, în ele are loc aproape orice – de la toate nimicurile din buzunarul baietelului, pâna la toate figurinele de hârtie ale fetitei, plus sfori, suruburi, cuie… În acelasi timp, însa, ele sunt suficient de primitoare, ca în causul lor sa se cuibareasca fata unui copil.
Apoi Dumnezeu a modelat picioare lungi, un bazin îngust si umeri lati si puternici. Îngerul privea aproape îngrozit la noua creatie.
– Nu, nu se poate, Doamne! Daca se aseaza si vrea sa ia copilul în brate, o sa-i cada printre picioare, ca ai uitat sa-i faci o poala!
Zâmbind, Dumnezeu a raspuns:
– MAMA, da, ea are nevoie de poala. În schimb TATAL are nevoie de umeri puternici ca sa împinga masina la nevoie, sa-si sprijine fiul în timp ce-l învata sa mearga pe bicicleta sau sa sustina un capsor adormit în drum spre casa dupa o plimbare mai lunga în racoarea serii.
Când Dumnezeu era pe punctul sa finiseze picioarele ce urmau sa intre în cei mai mari pantofi ce au existat vreodata, îngerul nu s-a putut abtine sa nu remarce chicotind:
– Nu-i drept, Doamne! Chiar crezi ca laboacele astea se vor putea coborî din pat în miez de noapte când bebelusul plânge în leagan? Si cum crezi ca va putea pasi un TATIC cu asemenea picioare printre jucariile rasfirate pe covor, fara sa zdrobeasca una sau doua sub pasul lui greu si apasat?
Dumnezeu a zâmbit din nou si a raspuns cu aceeasi rabdare si întelegere în glas:
– Se va descurca, ai sa vezi… În plus, îl va putea duce în spate pe Prâslea, care vrea sa calareasca prin gradina, sau, la o singura bataie de picior, va putea speria soriceii din casuta de vacanta… Si apoi, care copil nu se va bucura sa încerce pantofii „uriasi” ai TATALUI, anticipând nerabdator ziua când va fi si el la fel de mare ca TATA?
Dumnezeu a lucrat toata noaptea, dându-i TATALUI cuvinte putine, dar un glas ferm si plin de autoritate si doi ochi care, desi pot sa vada absolut totul, ramân blânzi si întelegatori… În cele din urma, chiar în ultima clipa a creatiei, a adaugat lacrimile. Dupa care S-a întors încet spre înger si, privindu-l cu aceeasi blândete pe care o pusese în ochii TATALUI, l-a întrebat:
– Ei, acum esti multumit? Un TATA iubeste la fel de mult ca o MAMA. Inima lui este la fel de sensibila, dragostea lui – la fel de nemarginita.
Îngerului nu i-a mai ramas nimic de spus.
Pentru mine tata a fost bunicul. El era ca in povestirea de mai sus atent, cald, puternic, grijuliu. Era sprijinul si puterea familiei si cel de la care am invatat multe. Dar si cel mai bun prieten de joaca, cel mai priceput cunoscator in ale muntelui, cel mai bun povestitor, cel mai indemanatic si gospodar, cel mai priceput la altoit trandafiri si pomi fructiferi, cel mai priceput la ajutat de impodobit bradul, cel mai priceput a face daruri si …….cel mai iubit si model de viata. Dar el era asa de la sine si totul provenea din dragoste fata de femeia magica din viata lui si din asumarea responsabilitatilor ca fiind de la sine inteles. Asa mi-am dorit sa fie si primul sot si am sperat ca va fi al doilea dar …. alta materie prima. Si altele au devenit in viata lor prioritatile. E magic cand exista si se comporta cu adevarat asa un barbat care devine tata. Sau e poate doar o poveste despre ideal. Se intampla sa mai fie si astfel de oameni in viata si m-am bucurat cand am intalnit cupluri fericite cu adevarat, in care ambii parinti se priveau cu stelute in ochi si se ocupau de copii cu acelasi drag si pricepere. Am sperat ca intr-o zi si eu il voi gasi sau ma va gasi macar atat cat mai e de stat aici si de trait frumos impreuna … poate … niciodata nu este prea tarziu . Dar pana atunci continui sa cred ca exista dar inca nu ne-am intalnit si se va intampla intr-o zi. Doresc ca fiecare femeie sa traiasca bucuria si implinirea de a deveni mama impreuna cu un barbat care sa fie ca cel descris in povestirea de mai sus. Uneori prin magia sincerei iubiri povestile devin realitate. Cu respect.
Buna ziua.
Pentru mine si ceea ce am intalnit eu in viata aceasta poveste ramane doar o poveste.
Nu vreau sa jignesc pe nimeni in amorul propriu.Spun si eu ca Luiza,poate exista si astfel de barbati , dar eu nu am intalnit nici in viata mea si nici a cunoscutilor mei.In schimb am intalnit foarte des barbati – tati atat de egoisti in comportamentul lor incat toate acele manifestari dezvaluite in intentia Domnului de a crea un tata exemplu, ramaneau tot in grija mamei.
Eu am avut un tata bun,as vorbi cu pacat sa spun altceva,dar prin circumstantele vietii noastre,tata nu avea timp sa se ocupe de Praslea,care am fost eu,asa cum ar fi fost un tata exemplu.Totusi,pot afirma ca tata a manifestat pentru mine mai multa iubire decat mama,desi acum cred ca si mama a avut iubirea ei,doar ca propria-i viata nu i-a permis sa fie mai sentimentala.
In timpurile mai actuale,vad in jurul meu tot mai multi tati complet absenti din vietile copiilor lor si daca aprofundam relatie tata-copil,observam multe cazuri de indiferenta.Mama este cea vesnic prezenta….dar si aici ,vremurile actuale scot in evidenta aspecte din ce in ce mai urate.
Fie ca orice parinte,fie tata sau mama , sa-si gaseasca timp sa – si analizeze comportamentul si daca conditiile de viata nu sunt prielnice,sa gandeasca serios daca este cazul sa devina parinte.
Aceasta este problema actuala.Lasnd la o parte sentimentalismele si dorinta aberanta de a avea urmasi,datoria fiecarui eventual parinte trebuie sa aiba o imagine in perspectiva viitorului acelui copil pe care uneori il aduc pe lume fara a gandi la soarta lor de mai tarziu.
Va doresc tuturor o zi buna si ganduri pline de iubire.
” Sa prinda scaiul de pe pampers!” – wow, inca de la geneza se stia de pampers