Despre ego – Eckhart Tolle
Mintea caută neîncetat nu doar hrana pentru gândire, ci şi hrană pentru a-şi confirma identitatea, pentru sentimentul de sine. În acest fel ia naştere egoul, care se recreează în mod constant.
Atunci când gândeşti sau vorbesti despre tine însuţi, când spui „Eu”, te referi de obicei la „Eu şi povestea mea”. Acesta este „Eul” lucrurilor care îţi plac şi al lucrurilor care nu îţi plac, al temerilor şi dorinţelor, „Eul” care niciodată nu rămâne satisfăcut. Este un simţ creat de minte, care îţi creează identitatea, condiţionat de trecut şi care caută să-şi împlinească menirea în viitor.
Poţi vedea cum acest „Eu” trece fugitiv, o formaţiune temporară, ca valurile pe suprafaţa apei?
Cine este cel care vede acest lucru? Cine este conştient de natura temporară a formei tale fizice şi psihologice?
Eu sunt. Acesta este „Eul” profund care nu are legătură cu trecutul şi viitorul. Ce va mai rămâne din toate fricile şi dorinţele asociate cu situaţiile problematice din viaţa ta, cele care zi de zi îţi răpesc cea mai mare parte a atenţiei? O linie, de câţiva centimetri, între data naşterii tale şi data de pe piatra funerară.
Pentru eul egotic, acesta este un gând deprimant. Pentru tine, este eliberator.
Atunci când fiecare gând îţi absoarbe complet atenţia, te identifici cu vocea din capul tău. Gândirea capătă un simţ al sinelui. Acesta este egoul, un „eu” creat de minte.
Acest sine creat mental se simte incomplet şi precar. De aceea, fricile şi dorinţele constituie emoţiile predominante şi forţele care îl motivează.
Când realizezi că în capul tău există o voce care pretinde că eşti tu şi nu se opreşte niciodată, te trezeşti din identificarea inconştientă cu fluxul gândirii. Când remarci acea voce, îţi dai seama că vocea nu reprezintă ceea ce eşti – cel care gândeşte – ci doar cel care o conştientizează.
Să conştientizezi că eşti conştiinţa din spatele vocii înseamnă să fii liber.
Eul egotic este într-o permanentă căutare. El caută un lucru sau altul pe care să şi-l adauge, pentru a deveni complet. Aceasta explică preocuparea compulsivă a egoului asupra viitorului.
Ori de câte ori devii conştient de faptul că „trăieşti pentru clipa care vine”, deja ai păşit dincolo de şablonul minţii egotice, iar posibilitatea de a alege să-ţi aloci întreaga atenţie acestui moment apare simultan.
Acordând acestui moment întreaga ta atenţie, în viaţa ta vei descoperi o inteligenţă mult mai mare decât cea a minţii egotice.
Atunci când trăieşti prin ego, reduci întotdeauna momentul prezent la un mijloc de a atinge un ţel. Trăieşti pentru viitor, şi când îţi împlineşti ţelul, el nu te satisface, sau cel puţin nu pentru mult timp.
Atunci când acorzi mai multă atenţie lucrului pe care îl faci decât rezultatului la care vrei să ajungi prin lucrul respectiv, îţi rupi lanţurile condiţionării egotice. În acest fel nu numai că devii mult mai eficient, dar ceea ce faci îţi va aduce infinit mai multă bucurie şi satisfacţie.
Aproape toate egourile conţin cel puţin un element din ceea ce am putea numi „identitate de victimă”. Unii oameni îşi construiesc o imagine de victimă, încât aceasta devine esenţa egoului lor. Resentimentul şi reproşul formează o parte importantă a modului în care se percep.
Chiar dacă reproşul tău este complet „justificat”, ţi-ai construit o identitate care este o adevărată închisoare şi ale cărei gratii sunt făcute din forme ale gândului. Vezi ce îţi faci singur, sau mai exact ce îţi face propria-ţi minte. Simte ataşamentul emoţional pe care îl ai faţă de povestea ta în care eşti victimă şi devii conştient de nevoia imbatabilă de a te gândi sau a vorbi despre ea. Fii acolo pe post de prezenţă-martor a stării tale interioare.
Nu trebuie să faci nimic. Odată cu conştiinţa vin şi transformarea şi libertatea.
Reproşurile şi reactivitatea sunt şabloane preferate ale minţii prin care egoul se întăreşte. Pentru mulţi oameni, o mare parte a activităţii lor mental-emoţionale constă în reproşuri şi reacţii împotriva oricărui lucru. Acţionând aşa, îi faci pe ceilalţi, sau o situaţie, să se situeze în „greşeală”, iar tu să „ai dreptate”. Prin faptul că eşti „corect”,te simţi superior, iar prin intermediul faptului că te simţi superior, îţi întăreşti eul. În realitate însă, bineînţeles, întăreşti doar iluzia egoului.
Sinele egotic are nevoie de conflict, pentru că sentimentul său de identitate separată se întăreşte prin lupta împotriva unui lucru şi prin demonstraţia că acest lucru „sunt eu” şi acel lucru nu „sunt eu”.
Egoul are nevoie să fie în conflict cu ceva sau cu cineva.
Acesta este motivul pentru care cauţi mereu împăcarea, bucuria şi iubirea, însă nu le poţi suporta prea mult timp. Susţii că vrei să fii fericit, dar eşti dependent de nefericire. În fond, nefericirea ta nu se naşte din circumstanţele vieţii tale, ci din condiţionarea minţii.
De-a lungul istoriei, oamenii şi-au făcut mult rău unii altora, au fost cruzi şi violenţi unii cu alţii şi mai fac aceste lucruri şi în ziua de azi. Ar trebui să fie condamnaţi pentru aceasta? Sunt cu toţii vinovaţi? Sau aceste acte sunt pur şi simplu expresii ale inconştientului, o treaptă a evoluţiei pe care tocmai o depăşim acum?
Cuvintele lui Iisus: „Iartă-i, că nu ştiu ce fac” sunt valabile şi pentru tine.
Multumim razvan pentru acest paragraf. Un mod interesant si util de a-ti incepe ziua. Zi buna tie si celorlalti
multumesc
La intrebarea din finalul expunerii a „Profetului Prezentului ” , caruia ii trimit un gand plin de Recunostinta , pentru faptul ca m-a ajutat prin mesajele sale , sa constientizez ce inseamna sa” traiesti in prezent ” , consider ca fiecare Om este in stare sa Constientizeze ca unul din Scopurile venirii noastre pe Pamant este acela de a Evolua……insa de la a fi in Stare si pana la a Reusi sa Constientizezi aceasta , este o Cale atat de lunga…..uneori , incat majoritatea oamenilor se ratacesc ,nereusind chiar intr-o viata de zeci de decenii , sa o regaseasca . De ce ? ……Consider ca exista multe explicatii , ce pot fi gasite intr-o multitudine de manifestari , si in primul rand in noi insine.