Săracul Gură-Strâmbă
Deschid un ochi și-mi dau seama că soarele e sus pe cer. O nouă zi vine peste mine. Nu mi-e frică, nu sunt îngrozit sau înspăimântat de orele ce vor veni astăzi.
Sunt considerat cel mai sărac om din tot satul. Sunt niște proști, eu mă distrez cel mai bine. Ei se uită cu milă la mine, eu mă uit cu milă la ei.
Împing cu piciorul cutia de carton cu care m-am învelit și mă ridic. Mă duc să mă îmbăiez la râu. Am noroc că în tot satul nu avem niciun hoț. Ar fi neplăcut să-mi car cu mine toate cârpele și cutiile cu lucruri culese de prin gunoaie, până la râu și înapoi.
Preotul din sat se apropie.
– Gură-Strâmbă să treci pe la mine diseară. Am niște gunoaie în fundul curții. Dacă le iei de acolo te las să scotocești și în hambarul de pe colină.
– Voi veni, părinte, spun eu privindu-l cu adâncă compasiune.
– De ce te uiți așa la mine, vagabondule?
– Dacă privirea mea vă jignește ochii, atunci poate problema nu este la mine, spun eu surâzător.
– Parcă ți-e milă de mine, spune preotul impacientat.
Îi văd iritarea și îi înțeleg nervozitatea. E distractiv. Hohote mari de râs mă cuprind. Nu vreau ca iritarea lui să fie mai mare decât este acum. Îmi țin râsul pentru mai târziu, când voi fi singur la râu. Acum mă voi juca un pic cu el. Eu sunt pisica și el e șoarecele. Fermecător este că el nu știe că fac cu el ce vreau. Dacă vreau să râdă, râde, dacă vreau să fie nervos, îl enervez. Asta îmi place la cei mai mulți oameni din sat, sunt îngrozitor de previzibili și de plictisitori. De multe ori mă decid înainte ce să fac. Pe unul îl fac să râdă, pe altul să plângă, pe al treilea îl enervez iar pe următorul îl las gânditor pe marginea drumului. Dar, acum mă joc cu sentimentele preotului:
– Eu sunt un om sărman și mi-e milă de cei care trebuie să-și petreacă timpul organizând adevărate fortărețe pentru a-și păzi avutul?
– Eu nu sunt avut, Gură-Strâmbă, eu nu fac parte dintre cămătarii și negustorii avuți. Eu slujesc în Casa Domnului. Cred că mă confunzi cu aceștia.
– O, nu vă confund, dar sunteți mai speriat decât ei!
– Vezi că te pocnesc obraznicule.
– Iar eu o să vă întorc și celălalt obraz… ha, ha! Dar… de la distanță!
– Răstălmăcești cuvintele Domnului! Ia să văd eu dacă chiar întorci celălalt obraz.
– Stai! Nu da părinte! spun eu, îndepărtându-mă vreo 10 pași. Eu nu sunt ca tine! Eu ți-am zis acele vorbe doar ca să știi că te ascult la slujbă. Dar eu fug cu obrazul înainte.
– Nici nu ai putea să înțelegi și să faci asta pentru că nu ești un sfânt! De ce mi-ar fi frică de tine?
– De mine?
– Da, ai spus că mi-e frică.
– Nu de mine ți-e frică ci ți-e frică să nu-ți pierzi avuția.
– Ce avuție Gură-Strâmbă? Casa mică și grădina cu 12 meri? Nu mi-e frică! Le pot pierde oricând fără să clipesc. Vezi că te înșeli?
– Nu mă înșel, averea ta e alta.
– Care?
– Credința! Ce faci dacă îți pierzi credința?
Un moment de tăcere se lasă peste noi, îi văd frica din privire. Deja își imaginează cum ar fi el fără credința care să-l călăuzească în viață. Gândul este prea cumplit.
– Piei Satană! spune șoptit și pleacă grăbit.
– Vin diseară părinte! Vin la gunoaie!
Acum pot să mă dezlipesc de lângă singurul perete rămas în picioare din vechea casă boierească a Moienilor. Aici îmi fac veacul. Ultimul Moian s-a stins din viață acum mai bine de trei secole în urma unui blestem. Nimeni nu a vrut să riște să ia în stăpânire casa lor (he, he, cu pământurile e altă poveste, acolo s-au adunat ca ciorile). Casa s-a degradat, și acum, după atâta amar de vreme, doar eu sunt aici. Îmi place că e în mijlocul satului și îi văd pe toți.
Spectacolul lumii se desfășoară zilnic în fața ochilor mei. Eu am locul de onoare și nu trebuie să plătesc bilet. Mă distrez copios.
Îmi iau săpunul cu mine și mă duc să fac o baie la râu. Dimineața este minunată, admir Muntele Negru care se vede clar la orizont. O să fie cald astăzi îmi spun eu, nu este niciun nor pe cer.
O iau pe uliță spre capătul sudic al satului. O zăresc pe văduva lui Ion. Frumoasă femeie, dar e atît de rea, are vorba neagră precum penele corbului.
– Astăzi sunteți frumoasă ca luna! spun eu când mă apropii.
Din ochii ei negri nu sare decât disprețul. Ha, ha, mă voi distra astăzi.
– Mi-a zis Ion să vă spun că vă trimite salutări.
– Cine? Ion? Ion a murit dobitocule!
– Știu, am fost și eu la înmormântare, și totuși, a venit la mine azi-noapte.
– Cum așa?
– M-am minunat și eu domniță. Asta l-am întrebat și eu, cum se poate să vină la mine când e mort?
Îi văd ochii cum sticlesc de spaimă. Aha, te-am prins, înseamnă că zvonurile cu Vasile sunt adevărate.
– Si? Ce a zis? spune ea cu o voce pierdută.
– Mi-a spus că nu vrea să-mi explice, că mintea mea proastă nu va înțelege.
– Da… avea dreptate.
– Dar v-a trimis salutări.
– Spune-mi exact cum a fost.
– V-aș spune, dar mi-e foame.
– Lasă că-ți trece, zice ea întinzându-mi doi bănuți.
– Cum să încep… Era îmbrăcat cu geaca lui albă.
– Cu geacă? Pe căldura asta?
– Da, m-am mirat și eu, avea pe cap căciula cu dungi, fularul roșu și mănușile albastre.
– Sunt hainele lui. De ce era îmbrăcat așa?
– Eu l-am întrebat, dar, iar mi-a spus că nu vrea să-mi explice, că mintea mea proastă nu va înțelege.
– Normal, are dreptate. Și, mai departe? spune ea curioasă.
– Apoi mi-a zis așa „Gură-Strâmbă, să-i spui femeii mele că Vasile e un dobitoc și să-l lase în pace, că vin peste ea și o ciomăgesc de nu se vede”.
– A zis el așa ceva?
– Da, cuvânt cu cuvânt… apoi a zis „Salutări!” și a dispărut. Eu nu am înțeles prea bine dacă mi-a zis mie sau dumneavoastră „Salutări!”. Vi le donez, în cazul în care au fost pentru mine, că nu am ce face cu ele. Dar văd că v-a trecut bronzul. Sunteți din nou albă și frumoasă la față ca iarna. Să aveți o zi frumoasă! spun eu îndepărtându-mă.
Pe drum o văd pe Maria. Are o gospodărie grea, cinci copii și un bărbat bolnav.
– Bună ziua, Gură-Strâmbă.
– Bună ziua, Marie. Iaca doi bănuți de la văduva lui Ion.
– Pentru mine? De la scorpia aia?
– Da, m-am mirat și eu, dar… o avea suflet bun, cine știe…
– O fi bolnavă, că asta nu dă nimic la nimeni.
– O fi, că era cam albă la față, zic eu luându-mi la revedere de la Maria.
Pe uliță nu a mai apărut nimeni, așa că-mi văd de drum. Odată ajuns pe malul râului, acolo unde doar tufele dese, cu ale lor rădăcini, țin solul nisiopos să nu se prăbușească în albie, mă dezbrac și mă arunc în apele răcoroase. E bine, e plăcut.
După baie stau la soare, e locul meu preferat. Câțiva copaci îmi asigură intimitatea și iarba înaltă îmi mângâie trupul ca într-o îmbrățișare.
Aud zgomot, aud voci. Oare cine vine?
Curios, mă echipez și mă apropii de drum. Îl văd pe Anastasie cel Sfânt înconjurat de șapte călugări. Se îndreaptă spre sat.
Preotul Anastasie cel Sfânt este bătrân. Nu credeam să-l mai văd vreodată, iată că m-am înșelat. El călătorește rar, este o știre importantă.
O iau la fugă înaintea lor și intru în sat strigând.
– Vine sfântul, vine sfântul! Vine Anastasie!
Toți ies la porți. Anastasie cel Sfânt este deosebit de stimat și de prețuit de toată lumea.
În mai puțin de un ceas, Anastasie împreună cu tovarășii de drum se opresc pe pajiștea de la răscruce. Tot satul este acolo. Fiecare vrea să audă ce are de spus sfântul. Toți vor să-l vadă. S-au strâns ca la urs. Anastasie vorbește cu fiecare în parte, are o voce blândă. Dă oricui sfaturi și îndrumări. Când vine rândul meu, îmi zâmbește și-mi spune că e fericit că mă vede. Fericirea este reciprocă. El mă înțelege și mă prețuiește mai mult decât oricine altcineva. O știu, o simt.
La sfârșit sosesc personalitățile satului. Învățătorul, primarul și ceilalți oameni de vază. Se așează în jurul lui Anastasie. Vorbesc mult. Eu sunt mai departe, nu-i aud prea bine. Totuși, îl văd pe Anastasie că scoate o cruciuliță dintr-un buzunar.
– Vreau să dau această cruciuliță unui om vrednic din acest sat. E o cruciuliță sfântă, am purtat-o cu mine peste 30 de ani. E un dar al meu, un cadou pe care în fac din inimă, spune Anastasie cu acea mică cruciuliță în palmă.
Ha, ha! Acum să văd cine o va lua.
Un moment de stânjeneală se pogoară peste toți. Nimeni dintre cei mai avuți sau mai importanți oameni din sat nu are curaj. Toți o vor, dar dacă o vor lua ei toată lumea din sat va spune că sunt fuduli. Apoi, ceilalți oameni care și-o doresc, cum ar fi primarul, învățătorul sau ceilalți oameni avuți, le-ar deveni brusc dușmani. Nimeni nu poate trăi așa.
– Cum? Nu e nimeni căruia să-i dau această cruciuliță? Nu o vrea nimeni?
Ha, ha, Anastasie înțelege prea bine ce e în sufletul și în mintea tuturor. Am priceput și eu acum. El se distrează, așa ca mine. Traiește în bucurie.
Mă apropii de el și spun cu glas puternic:
– Gură-Strâmbă acceptă cadoul.
Un murmur se aude până departe. Toți sunt șocați, dar nimeni nu îndrăznește să spună ceva cu glas tare. Toți se uită la sfânt să vadă dacă îmi va da mie cruciulița.
– Vino, fiule! Vino și ia-ți cadoul!
Mă apropii, el mă sărută pe frunte și mi-o pune în jurul gâtului. Are o bucurie mare și sinceră în privire. Îmi șoptește:
– Continuă să faci ce faci acum, satul are nevoie de tine!
– Mulțumesc, părinte! spun eu cu lacrimile în ochi.
La scurt timp Anastasie cel Sfânt își ia colegii și pleacă din sat. Știu că e ultima dată când îl voi vedea. Mă uit cu dragoste și recunoștință după el până când este înghițit de colbul drumului.
– Gură-Strâmbă!
Mă întorc și îi văd pe toți oamenii de vază cum mă înconjoară.
– Gură-Strâmbă, te crezi mai bun decât noi?
– Nu!
– Atunci de ce ai luat tu cruciulița?
– Ca să-i fac un cadou sfântului.
– Ce cadou? Iar vorbești în dodii?
– Ați văzut cât de mare era bucuria lui de a dărui? N-am vrut să-l întristez refuzându-i bucuria de a-mi dărui această cruciuliță. Voi cum vă simțiți când îmi dați mie un bănuț sau o bucată de pâine?
Autor text: Răzvan
De același autor: Vise de Înger, File de Lumină, Trepte spre Cer
Comentarii (20)
Dă-i un răspuns lui Daniela Anulează răspunsul
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Buna tema. Cine ste saracul si cine este bogatul ? Cine este frumosul si cine este uratul ? Cine este credinciosul si cine este spiritualul ? Cine este dreptul si cine este strambul ? Cine este liber si cine este sclavul propriei averi ? Cine este bunul si cine este raul ? Cine este fericit si cine si de ce temator? Si doar o pilda, si doar o ora si doar tot satul. Micul univers din marele univers si fiecare cu universul lui. Si toti au loc, si un loc al lor in propriul sat si propria viata. Succes maxim in continuare, poate vei povesti aceste pilde in direct la scoli si in licee. Este o foarte buna metoda educativa. Si avem mare nevoie ca tinerii sa gandeasca, sa rectioneze si la intamplari din viata povestite pentru a invata cum sa traiasca in propria viata – sa simta ca exista si alte pareri si sa se poata descurca oriunde si oricand cu ceea ce viata le pune la dipozitie. Sa invete care ii sunt valorile in viata si sa gandeasca cu propria minte asumandu-si responsabilitatile si consecintele. Succes si prosperitate.
Multumesc pentru cuvintele frumoase.
Nu pot sa spun eu pildele si povestile in direct la scoli. Nu am timp pentru asta. Exista profesori si invatatori ce au aceasta menire.
Ei ar trebui sa propuna teme de discutie in clasa, sa prezinte si sa extraga invatamintele.
O zi minunata!
Off topic…
La multi ani tuturor copiilor,si tuturor cu suflet de copil!
O zi minunata dragii mei!
Minunat off topic…
E minunat ca astazi sa ne amintim de cele mai frumoase flori din viata noastra, de copii.
La multi ani tuturor copiilor!
O zi plina de bucurie si de zambete de copii!
Toti vorbim despre credinta/spiritualitate, insa cu cine este Gratia Iubirii? Intotdeauna ,,saracul” are sacul gol de ale lumii, de aceea are unde sa incapa darurile de sus. Dar sunt si saraci printre saraci. Eu vorbesc despre ,,saracul” fericit in starea lui doar de a exista, si da, te distrezi cand privesti spectacolul marionetelor. Nici nu trebuie sa faci ceva si se vor lovi toti de tine: de ce te uiti cum te uiti? (frica ca ti-am descoperit cine stie ce secret), cum de indraznesti sa primesti daruri? te crezi mai bun? … da, e vorba despre mila. Iar cu datul… dai cu adevarat atunci cand nu judeci cui dai… darul nu mai are astfel nicio valoare. Aici sfantul simte bucuria de a darui, ceilalti se simt pagubiti pentru ca tot ce au e al lor… am mai spus, totul iti poate fi luat intr-o clipita, numai ce ai in inima adanc statornicit nu va cunoaste nici hotia, nici rugina, nici molia… Multumesc, Razvan!
Multumesc.
Eu cred ca nu conteaza bogatia materiala. Prin urmare, si bogatii pot fi fericiti si plini de credinta/spiritualitate.
Nu numai ce ai in inima nu poate fi luat. Bogatia este si cea din minte. Cunostintele si invataturile sunt la fel de valoroase.
O zi minunata!
Frumoasa povestire !
Har are autorul !
Chiar as dori sa traiesc asa ca si Gura-stramba, dar legaturile sociale in care sunt prins, sunt foarte puternice….Si. sigur ca e f.f. greu sa iesi, de buna voie din zona de confort, pe care te-ai straduit atat sa o ai….Este ca un salt in gol….Ti se spune : ai in spate o parasuta care te va salva, poti sa sari, si sa italnesti FERICIREA ETERNA si NEMURIREA, sau poti sa te intorci pe pamant, la familia ta, la viata ta, la boala ta, la suferinta ta, la moartea ta…Daca ai CREDINTA ca ceea ce ti s-a spus e adevarat, SARI ,si vei constata ca parasuta aceea e DUMNEZEU, care te va prinde in zbor si iti va darui NEMURIREA si FERICIREA .
Greseala cea mare este ca multa lume considera ca trebuie sa renunte la ceva pentru a trai in fericire, in bucurie interioara. Nu trebuie sa iesi din zona de confort.
Pur si simplu trebuie sa traiesti! Gandeste ca Gura-Stramba si chiar daca ai chimirul plin, vei fi la fel de fericit.
O seara minunata!
Și fericirea va fi mare când vei sesiza că…din chimirul tău va primi cineva un cadou.
Gandesc ca starea de confort nu depinde de cantitatea de posesiuni.,, Nu-mi ajunge” poate spune si bogatul si mai putin bogatul. Nu numai ca nu trebuie sa renunt la nimic, ci sa ma rog sa am sa-ti dau si tie. Daca masa bogatului nu ar fi plina, cainele de sub ea nu s-ar bucura si el de bucatele aruncate. Consider ca unii oameni experimenteaza bogatia materiala (ex. Bill Gates) si sper sa fie fericit in interior, insa nu as schimba viata mea cu al lui doar pentru ca de la mine el pare a nu a avea griji. Eu experimentez viata mea si cred cu toata fiinta ca nu mi se va da mai mult decat pot sa duc. Asta e intrebarea: cat pot sa duc? Frumos… file de introspectie.
Referitor la Bill Gates iti pot spune multe. In primul rand, are o avere estimata la 53 miliarde dolari. Totusi, in jurul anului 2000 el depasise 100 miliarde. Oricum, marea diferenta se datoreaza in primul rand operatiunilor caritabile. El a facut impreuna cu sotia sa Melinda o fundatie umanitara. Acestei fundatii i-a donat aproape 30 de miliarde de dolari, transformand acea fundatie in cea mai bogata fundatie din lume.
Preocuparile sunt multiple, printre care si refolosirea deseurilor nucleare in reactoare de tip nou. In acest fel se poate scapa odata pentru totdeauna de problema acestor deseuri. Apoi, a semnat un acord cu Warren Buffet si Mark Zuckerberg (inventatorul si actionarul cel mai important de la Facebook) in care cei trei au promis ca vor dona mai mult decat jumatate din averea lor in scopuri caritabile.
Nu glumesc cand iti dezvalui ca dupa ce am auzit ca toti top nu-stiu-cati miliardari ai lumii (inclusiv Bill G.) dau 10% din profit altora, m-am dus si eu cu 5% din retributia mea lunara. In sacul plin nu mai intra nimic, de aceea se da altuia 10 % sau cat vrei.
Multumesc pt, raspuns!
de multe ori pentru a fi fericit trebuie sa renunti la ceva, trebuie sa iesi din zona de confort. Facand acelasi lucru intotdeauna nu trebuie sa te astepti la rezultate diferite. Ori sa fi fericit, sa inveti ce inseamna fericirea, trebuie uneori sa arzi ce-i vechi, sa uiti, sa inveti sa fi nou, sa treci in alta zona de confort. Nu-i usoara mutarea, nici cand te muti dintr-o casa in alta, da’ cand te muti dintr-o stare in alta.
Cu confortul te inveti rapid. Asa si cu fericirea si traiul in bucurie, asa cum zice sfantul din povestea de mai sus. Dar daca in momentul actual nu-l poti obtine, atunci, da, trebuie sa iesi in ceea ce acum numesti zona de confort. Cuvintele sunt putine si e greu sa exprimi toate nuantele…
Consider ca una din Lectiile de Viata ce se desprinde din aceasta Povestire cu talcurj , este prezentarea uneia din Misiunile noastre pe acest Pamat : Sa Fim o Parte din aceasta Lume dar …..in acelasi timp sa nu facem Parte din Ea . Cum reuseste Gura Stramba asta ? Prin a Iubi Tot si Toate , prin Detasare , prin A Nu Face Compromisuri , prin A Spune ceeaa ce Simte , prin Asumarea Responsabilitatii Vorbelor si Faptelor sale ,prin Altruism , prin Credinta , prin A Se Iubi Pe El Insusi si in acest fel Traind Liber . Recunostinta si apreciere draga Razvan . Pace ,armonie si echilibru in Tot si Toate.
Mai este o expresie asemanatoare : A Fi in Lume dar …..A Nu Fi al (a ) Ei …..Cine doreste , poate incerca …..insa trebuie niscaiva Curaj …..iar Curajul nu se cumpara …
Foarte corect!
Totusi, pentru ca astazi este o zi speciala putem spune ca Gura-Stramba vede viata cu ochi de copil.
O seara minunata!
Nu-i aminti lumii ca sufera, aminteste-i ca e Libera!
Frumos spus, si foarte adevarat.
O seara minunata!
Bine gandit si bine zis . Consider ca mai ramane Ceva de Infaptuit .Ca Lumea sa fie Dispusa sa Asculte …..nu numai sa Auda . Si asta …Este Alegerea Ei …..
Buna ziua…dragul meu copil,Razvan…..povestirea ta,de mai sus…m-a impresionat, pana la lacrimi…sufletul tau atat de curat,bun si iubitor ,ies in evidenta,prin scrierile tale si sunt sigura ca vei ajunge departe ..din t.p.d.v…Ferice de mama care ti-a dat viata si care te-a educat,modelandu-ti sufletul si mintea,asa cum ne-am dori sa fie toti coppamantului…OAMENI…astazi din pacate…pt.lume..primeaza BANUL,..LACOMIA…indiferent de varsta.Din cei pe care i-am cunoscut in viata,copii,rude,priet.cunostinte,nu-ti intind un pahar cu apa,sau un cuvant cald,fara sa primeasca ceva….material..bani…Asa ca…ALTRUISMUL,AFECTIUNEA,CREDINTA,IUBIREA DE APROAPELE…sunt FLORI RARE SI PE CALE DE DISPARITIE….cand ai bani….ai si prieteni..si inca multi….cand iti este greu si ai nevoie de un sfat..de sprijin…nu mai ai pe nimeni..doar pe bunul Dzeu.daca raman unul sau doi ,prieteni,este ff.suficient…desi trebuie si pt ei,sa-ti deschizi buzunarul si sufletul-numai asa ,ii poti pastra …si iarasi ii multum. lui Dzeu ,ca exista,in viata si-n sufl. meu..destul de ranit si obosit….Multum. Razvan,ca ne aduci „hrana sufletului”..in fiecare zi….Sanatate, la minte,trup si suflet..tuturor..!