Trandafirul alb
Un soldat, înainte de a pleca pe front, s-a dus la bibliotecă şi a cerut o carte. Era o carte de poezii. A citit cartea care a avut un impact foarte mare asupra sa. Dar ce l-a impresionat mai mult decât cartea erau comentariile pe care cineva le scrisese pe marginile paginilor. Cartea fusese donată bibliotecii de către persoana care scrisese comentariile. Aşa că numele şi adresa ei erau scrise pe carte. Plecat pe front, a decis să-i scrie acestei doamne. I-a spus cât de mult l-a impresionat cartea şi ce impact au avut comentariile pe care ea le scrisese pe marginile cărţii. Şi ea i-a scris înapoi. Aşa au început să corespondeze şi cu cât îşi scriau, relaţia lor devenea din ce în ce mai puternică. Într-una din scrisori, el i-a scris şi a rugat-o să-i trimită o fotografie. Ea i-a spus că dacă se simte apropiat de ea şi dacă dragostea lui este adevărată, nu va conta cum arată. Aşa că nu i-a trimis nici o fotografie…. Când s-a terminat războiul şi el s-a întors acasă şi-au dat întâlnire. Ca să se recunoască, ea l-a rugat să ţină cartea în mână, iar ea va avea un trandafir alb.
Aşa că în acea zi, într-un loc imens, un soldat venit de pe front, cu o carte în mână căuta o femeie cu un trandafir alb în mână. Vă daţi seama ce aşteptări avea? Era pe punctul de a-şi găsi sufletul pereche, femeia pe care o iubea dar pe care nu o văzuse niciodată.
Aşteptând, a văzut o fată superbă, îmbrăcată într-o rochie verde, care-l privea atent. Ea s-a îndreptat către el şi… era minunată. Era dincolo de orice imaginaţie. Iar el s-a uitat şi a văzut că ea nu avea nici un trandafir . Lângă el s-a oprit o doamnă în vârstă. Avea un trandafir alb în mână.
Vă puteţi imagina? Tânăra superbă şi doamna care nu arăta foarte bine, dar cu un trandafir în mână.
Voi ce aţi fi ales? Persoana cu trandafirul îi ştia sufletul de care se îndrăgostise. Aşa că s-a îndreptat spre doamna în vârstă cu trandafirul, în timp ce tânăra frumoasă s-a oprit la câţiva paşi de el, l-a privit şi l-a întrebat:
– Vii cu mine soldat?
Inima lui era sfâşiată. Decizii… Alegeri… S-a gândit un minut. În timp ce tânăra se îndepărta de el, lucrurile corecte l-au determinat să aleagă: şi-a continuat drumul către persoana în vârstă care ţinea trandafirul în mână, s-a apropiat de ea şi i-a zis:
– Bună ziua, şi a invitat-o la cină.
Iar aceasta i-a spus:
– Fiule, nu ştiu ce se întâmplă aici, dar tânăra îmbrăcată în verde care tocmai a trecut pe lângă tine, m-a rugat să ţin în mână acest trandafir alb şi mi-a spus că, dacă vei veni la mine, să-ţi spun că te aşteaptă la restauranul din colţ.
Întotdeauna, indiferent dacă ne convine sau nu situaţia, să alegem să fim sinceri şi corecţi pentru că numai aşa vom putea câştiga respectul şi iubirea celor din jur!
Text pus la dispoziția dumneavoastră de Editura For You
Comentarii (12)
Lasă un răspuns
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Superba aceasta poveste si plina de intelepciune. De multe ori adevarul este dureros dar respectul in primul rand pentru deciziile tale si apoi pentru ceilalti aduce numai bine. Dumnezeu ajuta pe cei care sunt corecti, cel putin asa inclin sa cred.
TE IUBESC …. …….O poezie de Alexandra Garanovschi……….Mi-a placut f mult ….Sper sa va placa si voua …. Ca un soare …
Ai aparut in viata mea
Inima a inceput sa zboare
Sa simta ce e dragostea.
Si cat de mult nu mi-as dori
Sa se inalte tot mai ,sus mai sus
Ea nu va mai putea zbura
Ca ale sale aripi nu-s.
Numai a ta privire
O poate inalta in zbor
Si clipa ce de fericire
E strapunsa de un dor .
Era o vreme buna
Soarele -n calzea
Acum e furtuna
In inima mea .
Si ploua tot mai tare
Cu stropi mascati de dor
Unde esti tu soare ?
Sa vii sa o dobori.
-S-a terminat furtuna
Sa imi spui as vrea
Si ca ve-i fi intruna
Linga inima mea.
Sa ma ncalzesti cu a ta iubire
Si eu cu a mea sa te alin
Ca sa plutim in fericire
Sa nu avem suspin.
Sa nu traiesti numai in visul meu
Si nici in al meu gand
Sa nu tresar mereu
Cu ochii nlacrimand.
Caci visul este trecator
Isi are al sau zbor .
Sa zbori cu visul nu-as vrea
Eu doresc sa fii alaturea.
Ai aparut ca un sioare
In inima mea
Ea acum ma doare
Vrea iubirea ta.
Aceste cuuvinte n sirate pe foie
Poate le vei citi candva
Aceste cuvinte n sirate pe foaie
Sunt cuvinte din inima mea.
Aceste cuvinte le-am scris pentru tine
Caci tacerea sfirsit are.
Zi de zi pentru mine
A mea speranta moare
Speranta ca te voi revedea,
Privind in ochi imi vei zimbi
Speranta ca in inima mea
Ploaia se va opri. Aceasta poveste de iubire ….m-a facut sa plang….Numai tu …vei sti … DE CE …Daca as putea ….as inchide toate ferestrele Lumii…si m-as refugia …Vreau putina intimitate … …Va doresc la toti….FRUMUSETE SUFLETEASCA ….MULTUMESC ca EXISTATI !
Buna , Rosa de pe ce site ai luat poezia ?
Emotionanta naratiune!
…aseara am trecut in „caietel ” urmatoarele „Vorbe „:
” Pentru Cel ce Si-a Cucerit Mintea ,
Ea ii Devine Cel mai Bun Prieten ;
Pentru cel n-a facut-o , insa ,
Mintea Ramane Cel mai Cumplit Dusman „…………asa ca e posibil ca soldatul , avand in fata ,in fiece clipa Secventa Plecarii de pe Pamant , sa fi reusit ,sa nu mai fie Dominat de Mintea Proprie , si in acest fel „nemaiauzind continuu ” „Sporovaiala” mintii ,a reusit sa asculte Soapta Inimii Sale si …sa o urmeze…..ramanandu-Si Onest in Simtaminte . Va imbratisez.
superb ! fara comentarii ! dar cati dintre noi ,alegem cu inima si nu cu mintea ? acest articol este plin de invataminte , pentru cei care sunt tentati sa creada ca tot ce straluceste este aur ! sa ramanem credinciosi cuvantului dat si sa ne incredem intotdeauna in Dumnezeu .
Am trait aceasta poveste… 6 luni de corespondenta de la suflet la suflet, fara sa ne cunoastem… un sodatel a trimis prima scrisoare pe adresa mea, dar la destinatar era altcineva. Dupa 6 luni am aranjat intalnirea… au venit 2 la intalnire… atunci mi-am dat seama ce incurcate sunt ,,caile”. N-am ales nimic cand am constatat ca mintea imi joaca feste
A fost o lectie de sinceritate fata de mine insami si prima lectie despre cum se buluceste mintea peste inima. Ea, mintea, castiga ori de cate ori faci compromisul de a-i asculta ,,cantecul de lebada”. Ulise si insula sirenelor 
Ii imbratisez pe toti cei care imi permit asta 
Mi-am facut un obicei ca,de fiecare data cand gasesc o poveste deosebita sa o citesc „bobocilor” mei din clasa a IX-a , clasa la care sunt diriginta. Ma privesc indelung, sunt ochi si urechi, si, …. cum imi spunea cu multa placere una din eleve ” mereu ne dati cate ceva la care sa ne gandim”. Sunt copii deosebiti, copii care vin , adesea, cu diverse romane la ei si , in pauza, citesc. Recunosc, divinitatea a fost alaturi de mine oferindu-mi prilejul sa fiu alaturi de astfel de copii! Maine, ora de dirigentie va incepe cu aceasta poveste. Va multumesc pentru aceste lucruri minunate care, in acest moment, ma ajuta sa „cresc” 31 de suflete.
Mi-as fi dorit ca si copiii mei sa se bucure de o astfel de diriginta … e minunat cum procedati …
Ce poveste frumoasa!… Dar… Realitatea… Oricum, sfatul, indemnul de la finalul textului este cel putin mobilizator…
Multumesc pentru povestea frumoasa, eu intotdeauna citesc povestile parca ar fi adevarate si ma bucura deznodamantul cu adevarat….
~Mormantul clipelor de ieri ~
Timpul trece,florile de-acum
Se vor transforma in umbre,ceata,fum ..
Pastrate intr-o carte veche la presat
Pe raftul cel de sus de mult uitat ,
Pe-ntaia fila a oracolului pustiit
Al stapanului nume zace iscalit
Si-alaturi anul in care gandul l-a purtat ..
Sa isi insire-n gol intregu’ visului curtat
De foile vaduve ce il induiosau sa se picteze-ntr-un fantastic
Halucinant de-adevarat , inconjurat de un parfum dulceag ,
De trandafiri,petale si colturi nenotate pe fila de toiag
Si de nectar de crini , imprastiat pe portativul vietii in ritm drastic ;
Cand cartea se inchide si luna eclipseaza dorinta de uitare
Batrana mama-si cheama fii sa lumineze-n veci
Peste mormantul tatalui rapus la ale sale poale involburate de culoare
Caci fii lor,ziua..petale fine , noaptea in semn de reculegere-s faclii reci
Iubeste-ti mama , tatal , copiii si frati
La fel cum luna isi iubeste soarele si astrii
Vegheaza-le mormantul s-atunci cand sunt in viata .
Caci s-ar putea sa nu mai fie acolo dis de dimineata !
Am sa imi amintesc de tine asa cum ai fost
Trecator intr-o lupta fara rost ,
Orgolios pana la cer si inapoi , pana-n adancuri
Sub paturi de petale scuturate de pe mormantul tau cu flori ,
Nu conteaza daca traiesti sau mori , am invatat
Ca-i o lupta , e de-ajuns ca ai luptat
Moartea nu ne pune capac , dupa moarte
Prietene o sa-ti facem loc de cinste si parte !
ღ ღ ღ ღ ღ ღ ღ ღ ღ ღ ღ ღ ღ ღ ღ ღ ღ ღ
~Aurora marina~
Prin cetele de stanci se napusteste-n valuri
Corabia spre lungi si ne-alinate faruri ,
E greu sa fi o umbra intre umbre si luna printre stele
Luceafar drag te-ascunzi dupa perdele ?
Pe panza inca zvelta se vede o scanteie ;
Lumina Nordului si nodul ce o-ncheie
Cu pata de culoare imprastiata-n stropi
E un apus de stele prelins pe flori de plopi .
Parfumul nestematei ce arede ne-ncetat
Vesteste-abisul mortii si tarmu-nvolburat ..
Sunt rasaritul tanar ce s-a-necat in valuri si-a iubit
Si mai apoi a-mbatranit lucid in purul asfintit .
ღ ღ ღ ღ ღ ღ ღ ღ ღ ღ ღ ღ ღ ღ ღ ღ ღ ღ
~Treptat~
Usa veche se deschide cu dor
Aud o voce blanda ce-mi spune „somn-usor”
Apoi , un scartait ingandurat si lent
Ce-l simtim amandoi in ritm atent…
O lacrima fierbinte
Pe obrazul ei cuminte
Si un sarut rece …
Off,timpul trece !
Te adancesti in noapte ca pentru prima oara
Si cum e o incumetare in necunoscut sigur o sa doara ;
Ticaitul se inteteste , il simt treptat
Are-o nuanta de dulce-amar , te-avanti ingandurat
Lasi visul sa se strecoare de la sine
Totul se petrece atat de calm alaturi de tine ,
Calmul asta zvarcolit si sufocant ..
Simt ca pot sa las in urma trecutul arogant .
Ai inteles abisul si-l vrei doar pentru tine
Vad cum zambesti , in tihna-ti simt genele fine .
Esti pesimist nu stii ce s-ar putea intampla
De n-ai avea indrazneala de-a continua ;
Fiorul se resimte-n incapere
Nu totul se rezuma la barbatie si putere ,
Si totusi la un moment dat
Ai lasat calmul si-ai cedat
Leganatul s-a derulat mult mai apasator
Dar visul ramanea placut,tic-ul se mentinea increzator !
Asa ne-am pierdut in continuare
In dulcele-ntunericului ce-acum prindea culoare
Intelegeam ca s-a-ntamplat
Ca inca mai resimt ce-a fost uitat ,
Intelegeam ca a fost un vis adevarat in doi
Acum trecutul mai poate fii spalat doar de ploi .
Nu neg nimic –
Ma bucur ca mi-am revenit !
Obisnuiam sa neg
C-am avut puterea s-aleg .
Ramane o amintire
Din copilarie
Un tablou ceruit
Nu pot uita ce am trait .
ღ ღ ღ ღ ღ ღ ღ ღ ღ ღ ღ ღ ღ ღ ღ ღ ღ ღ
Multumesc !
ஐ ஐ ஐ ஐ ஐ ஐ ஐ ஐ ஐ ஐ ஐ
P.S. -> Am un prieten care are o dorinta nebuna , aceea de a pleca in Afganistan
pe pagina pe care postez eu poezii posteaza si el , sunt sigura ca-l va incanta „Trandafirul Alb” 