Wayne McGregor: Procesul de creativitate al unui coregraf în timp real

După cum vă imaginați, sunt pasionat de dans. Sunt pasionat de coregrafie, de a privi dansul, de a-i încuraja pe alții să participe. Sunt pasionat de creativitate. Creativitatea pentru mine e ceva decisiv și cred că este ceva ce se poate învăța. Execuția creativității poate fi învățată și împărtășită. Poți descoperi lucruri despre propria semnătură fizică, propriile obiceiuri cognitive pe care le poți folosi ca punct de plecare pentru lucruri frumoase.
M-am născut în 1970 pe când John Travolta era mare, „Grease”, „Saturday Night Fever”. El a fost un model masculin deosebit, care m-a inspirat să încep să dansez. Părinții mă încurajau să risc, să încerc. Am avut o ocazie, acces la un studio local de dans și o profesoară inspirată, care-mi dădea voie să-mi inventez singur dansurile, m-a lăsat să-mi inventez dansurile de salon și latino-americane pe care să le predau la colegi. A fost prima dată când am avut ocazia să simt că puteam să-mi exprim creativitatea și asta m-a încurajat, apoi, să devin coreograf. Simt că am ceva de spus, ceva de împărtășit.
E interesant că acum sunt obsedat cu tehnologia corpului. Cred că este lucrul cel mai expresiv pe care-l avem și sunt obsedat să găsesc o cale de a-i comunica audienței, idei prin trup – idei care să-i impresioneze, să-i atingă, să-i ajute să gândească diferit.
Pentru mine, coregrafia este un proces de gândire fizică. Are loc în minte, la fel de mult ca și în trup. E un proces de colaborare. E ceva ce trebuie să fac cu alți oameni. Este un proces cognitiv distributiv, într-un fel. Lucrez adesea cu designeri și artiști vizuali și, bineînțeles, cu dansatori și alți coreografi, dar, de asemenea, tot mai mult cu economiști. antropologi, neurocercetători, psihologi cognitivi, oameni ce vin din diferite domenii de expertiză, unde-și aduc inteligența să contribuie într-un proces creativ diferit.
M-am gândit ca azi să explorăm ideea gândirii fizice. Suntem toți experți în gândire fizică. Da, toți aveți un trup, nu-i așa? Știm cum e să ai un corp în lumea fizică, iar un aspect al gândirii fizice este noțiunea de propriocepție, senzația propriului corp, în spațiul lumii reale. Toți înțelegem cum e să simți unde e capătul degetelor când ții brațul întins. Știi exact acest fapt, când apuci o cană; altfel, cana se mișcă și trebuie să renavighezi. Prin urmare suntem experți în gândire fizică. Doar că nu ne gândim la trupurile noastre, foarte mult. Ne amintim de ele, doar când ceva nu-i bine, un braț rupt, un atac de inimă – atunci devenim foarte conștienți de trupurile noastre. Dar cum începem să folosim gândirea coreografică, inteligența chinestetică incepe să îmbogățească felul cum gândim, în general. […]