Eliberați-vă de teamă
1. Faceţi chiar lucrul de care vă este teamă cel mai mult. Frica va dispărea instantaneu. Spuneţi-vă mereu: “Îmi stăpânesc perfect teama.”
2. Frica reprezintă un gând negativ, care apare în minte când imaginaţia scapă de sub control. Înlocuiţi acest gând prin idei realiste şi constructive. Teama a ucis milioane de oameni. Faceţi astfel încât credinţa să devină mai puternică decât teama.
3. Frica este cel mai mare inamic; ea stă la originea eşecurilor, a bolilor şi a relaţiilor nearmonioase între oameni, dar poate fi învinsă prin iubire, căci iubirea ne pune în rezonanţă cu energiile sublime ale universului.
4. Neutralizaţi sugestiile de teamă, adoptând idei opuse lor: “Sunt curajos, echilibrat, senin şi calm”. Veţi observa apariţia unor efecte minunate.
5. Tracul se află la originea amneziei în cazul examenelor. Ca să nu vă mai confruntaţi cu el, sugestionaţi-vă astfel: “Am o memorie perfectă şi-mi amintesc tot ce am învăţat”; sau, tot aşa de bine, puteţi să vă imaginaţi că un coleg vine să vă felicite pentru notele de 10 luate la examene. Perseveraţi şi veţi reuşi!
6. Dacă aveţi teama de apă, învăţaţi să înotaţi. Imaginaţi-vă că apa vă înconjoară cu prospeţimea şi răcoarea ei. Va fi mult mai uşor să învăţaţi să o stăpâniţi şi să vă bucuraţi de ea. Aceasta este legea subconştientului.
7. Dacă aveţi oroare de locuri închise: ascensor, săli de conferinţă, etc, închipuiţi-vă că sunteţi într-un ascensor, care vă duce în mod rapid şi silenţios acolo unde doriţi să ajungeţi. Gândiţi-vă în ce stare de oboseală aţi fi după ce aţi urca în fugă 5 etaje şi cât de liniştit şi calm coborâţi din lift. Veţi fi uimiţi de cât de repede vă biruiţi teama.
8. Nu ne naştem decât cu două feluri de frică: aceea de înălţime (frica de cădere) şi frica de zgomot. Toate celelalte sunt dobândite în timpul vieţii, mai ales în copilărie. Debarasaţi-vă repede şi complet de ele.
9. Frica normală face parte din instinctul de conservare. Frica patologică este, în schimb, foarte periculoasă şi reprezintă rezultatul gândurilor negre, a oboselii şi a imaginaţiei necontrolate.
10. Acum, când ştiţi că subconştientul reacţionează prompt la orice sugestie şi vă poate împlini orice dorinţă, puteţi elimina orice fel de angoasă şi obsesie, cultivând cu fervoare, exact opusul ei. Iubirea alungă întotdeauna teama.
11. Dacă vă temeţi de eşec, concentraţi-vă asupra ideii de reuşită. Dacă vă temeţi de boală, orientaţi-vă mintea spre sănătate. În orice pericol v-aţi afla, invocaţi protecţia divină. Dacă sunteţi terifiaţi de ideea morţii, meditaţi asupra faptului că Viaţa este eternă. Dumnezeu este Viaţă, iar Viaţa vă aparţine chiar din acest moment.
12. Pentru orice frică este valabilă legea substituţiei. Iată ce se petrece: când vă temeţi de un anumit lucru, atunci apare şi dorinţa de a obţine exact opusul său. Dacă sunteţi bolnav, doriţi sănătate; dacă sunteţi închis, doriţi libertatea. Fiţi optimişti, concentraţi-vă asupra dorinţei, căci subconştientul o va împlini.
13. Viitorul există în stare potenţială, în mintea voastră. Gândurile sunt creatoare, deci ceea ce doriţi cu putere vi se va întâmpla. Gândiţi binele şi veţi avea parte de bine.
14. Priviţi-vă frica în faţă, puneţi-o în lumina raţiunii. Învăţaţi să râdeţi de spaimele voastre. Acesta este tratamentul cel mai bun.
15. Nimic din exterior nu vă poate perturba, dacă nu-i permiteţi acest lucru. Sugestiile, minciunile şi aluziile celorlalţi nu pot avea putere asupra voastră, dacă vă orientaţi permanent către ceea ce este bun şi divin. Nu există decât o singură Putere Creatoare, de aceea orice contradicţie sau conflict nu pot fi decât false.
Adevărul stă în Armonie şi în Iubire. De aceea, orice gând bun este inspirat şi însufleţit mereu de Puterea divină.
Pare atat de simplu, dar… Multumesc, oricum!…
Cu placere.
Sa aveti o zi minunata!
„Invata sa razi de tine” este indemnul-medicament recomandat din vechime de maestri.
este un remediu excelent, dar in alt context Cand ai un atac de panica, cel mult poti rade DUPA ce trece
Articolul este util in oarecare masura. De multe ori frica este confundata cu anxietatea. Dar sunt lucruri diferite. Frica este, de obicei , directionata spre un obiect sau o situatie concreta, externa. Iar frica generata de o situatie viitoare, de senzatia de nesiguranta, boala, grija, stare subiectiva, neliniste, este anxietate. Aceasta devine anxietate FOBICA in momentul in care incepem sa EVITAM situatiile care genereaza frica respectiva. Pe de alta parte, cauzele fricii care creeaza anxietatea, sunt multiple. Si exact asta vroiam sa amintesc : cauzele neurobiologice. Articolul este util in masura in care avem o anxietate USOARA (de tot). Pentru ca daca exista cauze neurobiologice ( dezechilibre ale anumitor neurotransmitatori – serotonina, norepinefrina si GABA) , atunci anxietatea poate fi medie sau severa si poate necesita SI tratament medicamentos. In articol spune ” Faceţi chiar lucrul de care vă este teamă cel mai mult. Frica va dispărea instantaneu. Spuneţi-vă mereu: “Îmi stăpânesc perfect teama.” Da, da…. putin probabil sa dispara „instantaneu” o senzatie dominanta. Nu este recomandat sa insistam in a ne confrunta cu fricile noastre, doar in masura in care ne simtim capabili sa le controlam. Adica… teama de a merge cu liftul; mergeti cu liftul, confruntati-va frica, DAR… lasati-va insotit de un prieten si luati-va telefonul mobil. Cand simtiti ca nu mai aveti control asupra reactiilor fiziologice (ritm cardiac accelerat, palpitatii, greata, tensiune musculara, transpiratie, uscaciune a gurii), comportamentale(blocaje verbale, tremor, dorinta de a vorbii mult sau a tipa) sau psihologice(frica extrema) , intrerupeti experimentul, pentru a nu agrava situatia. Nu este cazul liftului in care se sta maxim 2 minute.
Intr-adevar, sunt extrem de eficiente doar tratamentele naturale (excluzand anxietatea medie spre severa si severa), de genul exercitiilor constante de relaxare musculara, respiratie abdominala si relaxare mentala (pentru gandirea distorsionata). Dar infruntarea fricilor si mai ales a fobiilor, se face sub supraveghere atenta, prin diverse terapii de expunere si desensibilizare sistematica pentru infruntarea mentala.
Una pusa peste alta, Razvan, este un articol util in prevenirea unei agravari a starii de frica usoara. Eu iti multumesc pentru postare, pentru ca starile acestea le avem cu totii in anumite momente ale vietii, iar stapanirea si controlarea lor este foarte importanta pentru a nu degenera in scenarii neplacute. Si trebuie sa recunoastem ca indiferent daca este vorba de „frica normala” ,anxietate cotidiana sau tulburari anxioase (panica, agorafobie, fobia specifica, tulburarea obsesiv-compulsiva etc), nu exista o cauza singulara care, daca este eliminata, ar rezolva problema. Exista o serie de factori care opereaza la nivele multiple: ereditatea, mediul familial, anturajul, educatia, constrangerile, credintele, stresul, xperientele marcante si…. altele.
pentru cei care ati citit ceea ce am scris, va multumesc pentru rabdare
Namaste
Tinand cont de faptul ca FRICA ESTE UN GAND creat de minte , datorita „EGO-ului. a patimilor ,a mandriei , a dorintelor.a posesiunii ,a atasamentului, a comparatiei , pentru a reusi sa „anihilam ” crearea acestui gand trebuie sa ajungem la o stare de ARMONIE INTRE MINTE ,TRUP SI SUFLET pe care nimeni si nimic nu o poate perturba. Frica nu trebuie confundata cu PRUDENTA care este una din manifestarile de baza a INTELEPCIUNII. Una din CHEILE FERICIRII este aceea de a FI NEINFRICAT ! Multumesc pentru cele 15 „Pastile antidot ” pentru frica. Pace si bucurie
Liviana ai dreptate. Este mult de scris si de vorbit despre toate tipurile si manifestarile de frici/temeri. Joseph Murphi are un stil ordonat practic si facil de citit si de inteles.Cu drag si cu respect
Da a fost benefic ce scrii ,neajuti sa ne controlam frica si asta este mare lucru .Multumesc !
Este simplu ,dar cand frica vine…..esti blocat …acum cred ca am invatat sa o simt si sa o resping ,ca am inteles ca ascunde tot ce-i frumos in mine …odata ca sa o observ ca exista, sa-i vad cauza….a doua ca ifruntand-o capeti putere si mai mult ,,,m-am schimbat eu si cei din jur…ca am explicat iar fiecare a ales ce sa faca….Multumesc mult ca existati