skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Savana prieteniei

 

M-am născut pe ploaie. Mama mă linge și mă ajută blând. Îi aud glasul plin de iubire: „Micuță impala, ridică-te și aleargă”.

După doar câteva minute, m-am ridicat din iarbă. Privesc lumea pentru prima dată.

Mă uit la mama. E minunată. Atât de grațioasă, suplă și puternică și… e mare. E mult mai mare decât mine.

Aud un strigăt puternic, în depărtare. E tata care-si cheamă întreaga ceată de femele, lângă el. Mama îl privește cu multă dragoste. O simt că vrea să ajungă acolo, dar îmi aruncă o privire și vede că nu sunt suficient de puternic, renunță. Începe să-mi spună că, într-o zi voi fi și eu ca tata, voi fi puternic și voi avea un teritoriu al meu și voi avea… dar nu mai termină. Ochii i se umezesc.

O întreb ce voi avea, sunt curios. Mama zâmbește și-mi spune că va trece mult până atunci, mai multe anotimpuri, așa că trebuie să învăț să alerg, să știu ce să mănânc, cum să mă comport și multe altele.

Așa a venit seara și au trecut zilele în zbor. Eu am crescut, am văzut ploaia, m-am minunat de soarele în amurg, am privit nemărginirea orizontului și, nu în ultimul rând, am învățat să sar.

Tata m-a învățat multe. Mi-a explicat cum trebuie să sar. Mi-a arătat cum să-i amețesc pe urmăritori, atunci când suntem atacați.

Vânătorii sunt o problemă mare. Toți se tem de ei, chiar și tata. Eu i-am văzut până acum doar o singură dată atacând. Au prins-o pe o surioară. De atunci n-a mai apărut printre noi.

Mama m-a ținut departe și n-am zărit nimic.

În ziua aceea am avut prima discuție din viața mea, care m-a făcut să plâng. Mi-a spus de lei, de tigri și gheparzi. Mi-a spus să fiu atent, că vin pe nesimțite lângă noi și, când atacă, trebuie să fug spre grup și să sar cum m-a învățat tata.

Sunt doar un pui, așa că am plâns… și am uitat, fiind tot timpul în siguranța turmei, în mijlocul alor mei.

Dar a venit o zi plină de soare, când toți stăteau liniștiți. O pasăre plana încet pe cer, cu grație. Câțiva copaci dădeau un pic de umbră, unui mic izvor.

Eu mă bucur de viață, de iarba nouă, iar lăstarii par că sunt mai gustoși acum. Mi-e sete și pășesc încet, spre apa din izvor. Nu doresc să stau mult în soare. Un pic de umbră îmi oferă mirajul și răcoarea frunzelor gingașe.

Of ce bine e! Aș sta la umbră, ziua întreagă… Dar, ce se aude?

Auzul meu fin a dat alarma. Îmi ridic capul, privesc printre crengi și văd. Îi zăresc tolăniți la umbră. O familie de lei!

Am încurcat-o, sunt prea mic, să scap cu fuga. Trebuie să mă strecor pe unde am venit și să sper că nu voi fi observat. Mă întorc și inima mi se oprește-n piept. Un ghepard mă privește în ochi. Nu am cum să scap. Sunt la mijloc. În față ghepardul, în spate leii. Mă uit cu atenție, și-mi dau seama că ghepardul este încă pui, ca vârstă e mai mare decât mine, dar încă nu-i adult. Pe adulți mi i-a arătat mama în depărtare și i-am văzut odată și la apa mare, curgătoare.

Ne privim în ochi, nu facem nicio mișcare. Prin minte îmi trec mii de gânduri. Să fug e cel mai important instinct, dar știu că e degeaba. Clipa se lungește mult, infernal de mult. Îl văd cum se pregătește să atace, să sară, se ghemuiște și mușchii îi răsar pe sub blana mătăsoasă. Eu sunt atent, mă uit fix în ochii lui, mă pregătesc să sar și eu, exact când sare el. Eu voi zbura spre vale, sper ca acolo să-mi fie mai ușor să scap. Știu că nu am șanse, dar în mintea-mi îngrozită se coboară fantasme. Parcă mă văd ascuns în râpa ce o cunosc prea bine și văd ghepardul trecând de mine. Parcă e o viziune ce se petrece aievea în fața mea. Știu că nu o să ajung până acolo, e prea departe și ghepardul este rapid.

Brusc, se aude un răget din spate. N-aveam nicio șansă în fața ghepardului, dar ce mă fac și cu leul? Nu vreau să-mi întorc capul, știu că voi fi atacat exact în acea clipă. Totuși, instinctul nu mă lasă și mă răsucesc să văd leul ce rage.

Nu îl zăresc, răsuflu ușurat, poate nu m-a văzut nici el. Dar… dintr-o dată, mii de clopoței de alarmă îmi sună în minte.  GHEPARDUL!

Mă întorc și-l văd cum fuge. Nu stau să-l urmăresc cu privirea, fug și eu în vale spre râpa cunoscută. Ajung cu greu, inima-mi bate să-mi spargă pieptul și mă ascund în râpă. Peste puțin timp, aud pașii tânărului ghepard care fuge de urgie. E urmat îndeaproape de întreaga familie de lei. S-a speriat, atunci când a auzit răgetul și apoi i-a stârnit. S-a oprit la doar câțiva pași și caută o salvare miraculoasă. Îi zăresc în privire, deznădejdea și spaima. El nu mă vede, iarba înaltă maschează râpa.

Nu pot să-l las și-l strig să vină lângă mine. Din două salturi a intrat. Iar ne privim intens. Auzim leii cum îl caută. Nu știam că și gheparzii sunt o pradă. Dar el e încă pui, așa că e vânat, sau poate s-au certat familiile de vânători. Oricum, acum suntem împreună, plini de spaimă să nu fim dibuiți. Aud niște pași care se apropie. E aproape, foarte aproape. Nu îndrăznim nici măcar să respirăm. Și totuși, ne uităm unul la altul.

Din fericire, pașii se îndepărtează. Nu ne-au prins, am scăpat de data asta. Dar, ce mă fac acum? Ce a fost în capul meu, să salvez ghepardul? Mă poate prinde foarte ușor. Mă privește lung, îmi zâmbește și într-un final, se întoarce și pleacă, fără să-mi facă nimic. Stau multe minute să realizez că am scăpat. Mă clatin când scot capul speriat și privesc în jur – nu este nimeni. O iau la fugă,  fug și fug, cu toată disperarea care zace în mine. Alerg spre mama și spre tata.

Atunci ne-am întâlnit prima dată. După aceea, l-am mai văzut de multe ori pe puiul de ghepard. Chiar dacă ne-am mai privit, niciodată n-am mai stat aproape unul de altul.

Aventuri, aventuri periculoase, pentru un mic pui de impala. Tata s-a minunat când i-am povestit. Mi-a zis că ce-am pățit eu, nu s-a întâmplat niciodată până acum. Totuși, văd privirile dezaprobatoare ale tuturor celorlalți din grup. Toți mă cred un mare mincinos. Doar mama mă aprobă și mă protejează, cu dragostea-i nețărmurită.

Și așa au trecut mai multe săptămâni. Leii și gheparzii au lipsit destul de mult. Dar… inevitabilul s-a produs. Grupul nostru de iezi a fost atacat de gheparzi. Am sărit așa cum m-a învățat tata, am fugit cât am putut. Ne-am risipit cu toții, apoi ne-am adunat și, în final,… cu norocul meu incredibil, doar eu m-am depărtat de turmă.

Am alergat destul de mult, până când o labă grea m-a lovit puternic. Am căzut și m-am rostogolit prin iarbă. Am încercat să mă ridic, dar o nouă lovitură m-a amețit și mi-a arătat că nu mai am scăpare. M-au prins, este sfârșitul meu.

Sau … poate nu. Îl zăresc pe tânărul ghepard cum mă privește. Se apropie mândru de mine, e același ghepard lângă care am stat în râpă. Eu sunt căzut, el vine… și mă mângâie. Le spune celorlalți să mă lase în pace. Îmi pune labuța pufoasă pe față, mă ajută să mă ridic și mă linge acolo unde frații lui m-au lovit, când m-au doborât. Plin de dragoste și recunoștință, îl împing ușor cu capul.

– Prieteni? întreb eu.

– Prieteni, șoptește el, zâmbind.

 

Notă: Fotograful Michel Denis-Huot a făcut aceste minunate poze în Kenya la Masai Mara în luna octombrie.

Autor text: Răzvan

Comentarii (18)
  1. O poveste foarte frumoasa si de o sensibilitate deosebita.Un exemplu foarte bun pentru oameni sa fim mai buni intre noi.

     
  2. Superba poveste! Dragostea pentru aproapele nostru si bunatatea sunt calitati rar intalnite la oameni dar la animale! O lectie bune pentru semenii nostrii care nu nu vor sau nu stiu ca am putea trai in liniste si armonie toate sufletele, exista loc pentru toti!

     
    1. Din suflet trebuie sa oferim prietenie si dragoste. Atunci iubirea si Lumina se intoarce inmiit prin zambetele celorlalti.
      O zi plina de bucurie sa aveti!

       
  3. Inca o dovada ca in unele imprejurari animalele ne pot fi superioare. Sunt convins ca nu e o povestioara oarecare,ci o intamplare uluitoare,dar petrecuta aevea.

     
    1. Ce pot sa va raspund?
      Aveti un suflet extrem de sensibil.
      Un sfarsit de saptamna plin de magie si de Lumina va doresc!

       
  4. Buna ziua cu tot ca am vrut ieri sa va scriu nu am facut-o dar astazi vreau sa va impartasesc ceva dupa ce am citit articolul ”de ce tipam” m-am gandit mult la mine ,la familia mea si la cei din jurul meu. Din intamplare ieri seara am sustinut un worshop intr-o scoala din capitala pe tema armonizarea relatiei parinte -copil si nu va spun ca si in timpul in care vorbeam cu cei prezenti acel articol nu-mi iesea din minte drept care am rectionat intreband participantii daca sant zile in care tipa, sau au tipat, cand ,unde, de ce, la cine, ect si nu va spun ce a iesit si cat am fost de multumita ca am putut impartasi aceasta imformatie care i-au ajutat sa inteleaga ce inseamna a tipa mai ales la cine tipi sa lasat cu lacrimi si cu bucurii au plecat putini mai intelepti si eu am avut un somn linistitor. Va multumesc ca existati, va urmaresc tot timpul sunt articole care ma ajutat foarte mult. Cu profund respect Coca.

     
    1. Multumim pentru marturisire este impresionant.
      Ne bucuram sa fim de ajutor unor persoane sensibile si pline de afectiune ca dumneavoastra.
      Suntem convinsi ca toti cititorii nostri merita mai mult decat putem noi oferi, si chiar daca gresim uneori speram sa aibe intelepciunea si puterea de a ne intelege.
      Sa aveti o zi minunata!

       
  5. Cu adevarat , minunate imagini ! Iar textul inspirat care le insoteste este pe masura .
    Felicitari !

     
    1. Multumim ca ne sunteti alaturi. Vom incerca in continuare sa va oferim lucruri minunate.
      Sa aveti o zi plina de iubire!

       
  6. O povestire cu talc ,din care emana PUTEREA si BENEFICITATEA RECUNOSTINTEI , conform zicalei din batrani : „BINE FACI BINE GASESTI ” …. care si la noi oamenii este valabila ……..(consider) cu o mica adaugire : nu este obligatoriu ca cel caruia i-ai facut un bine iti va raspunde cu bine. Important este ca TU SA-L FI FACUT DIN SUFLET (DIN INIMA). Recompensa vine repejor ,uneori de unde nu te astepti. Cu ani in urma cineva , mi-a recomandat un „vaccin” contra dezamagirilor datorate oamenilor. : ” SA NU-TI FACI ILUZII, CA SA NU AI DEZILUZII !”. Dupa ceva vreme am intalnit aceeasi recomandare a lui Osho : „SA NU AI ASTEPTARI DE LA OAMENI !”. Aceste „vaccinuri” mi-au prins tare bine si le recomand tuturor asigurandu-i ca nu au „contraindicatii” . Pozele pline de tandrete , arata o chestiune pe care noi de multe ori o ignoram : SUNTEM CU TOTII , FIINTE PE ACEST PAMANT .Pozele m-au impresionat tare mult .Va multumesc. Pace si bucurie.

     
    1. Aveti dreptate, rareori binele se intoarce de la cel caruia i l-ai facut. De obicei, se intoarce inmiit din alte parti.
      Multumesc pentru gandurile dvs. pe care ni le transmiteti in comentariile inspirate.
      Sa aveti o zi plina de iubire si pacea sufletului sa va fie ghid!

       
  7. Daca si aceste specii si-au putut depasi instinctele, noi, oamenii ce ne lipseste din moment ce suntem din aceeasi specie?

     
    1. Avem tot ce ne trebuie pentru a putea sa ne iubim sa ne respectam si sa traim in armonie unii cu altii. Si avem chiar si mai mult. Avem o ratiune, avem ganduri si avem puterea de a-i privi pe ceilalti si de a-i judeca. Ne gandim ca x a facut cutare lucru, deci…
      De fapt, nu conteaza. Trebuie sa ne gandim la noi, sa ne gandim ca inima noastra este un soare ce radiaza iubire si bucurie fara sa tinem cont de altceva. Doar asa vom putea sa ne bucuram cu adevarat de fiecare clipa.
      Sa aveti o zi plina de iubire si Lumina!

       
  8. Aceasta poveste impresionant de sensibila si frumoasa in acelasi timp, care are un final fericit si nu unul tragic cum ma asteptam la inceput, imi aminteste de spusele Mantuitorului, va veni o vreme cand oaia va sta alaturi de lup, intelesuri profunde ale cuvintelor lui, dar sper si sunt sigura ca acele vremuri nu sunt departe, vor veni in curand, IUBIRE SI SPERANTA! O seara minunata alaturi de cei dragi!

     
  9. Multumesc , multumesc mult pentru toate articolele pe care le-am primit . Draga Razvan , ai un real talent de povestitor , plin de sensibilitate si caldura. Toate scrierile tale prezentate aici sunt deosebit de placute , si in timp ce le citesc ma fac curioasa , nerabdatoare sa le gasesc tilcul , iar dupa ce le-am citit ma umplu de bucurie si pace interioara . Multumesc inca o data…….

     
    1. Eu va multumesc pentru ca urmariti aceste mici povestiri. Mai exista si alte povestiri asemanatoare scrise de mine in cartea Trepte spre Cer. Acolo, in afara de cele puse pe site, sunt si unele putin mai lungi, dar la fel de minunate. :)
      O zi plina de bucurie sa aveti!

       

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top