Povestea tristetii si a sperantei
A fost odata o femeie delicata, mica de statura, care isi croia drum prin pulberea unei carari uitate. Desi era trecuta bine de prima tinerete, pasul ii era vioi iar zambetul avea stralucirea unei fete neprihanite.
La un moment, fara sa se fi asteptat, zari intinsa la pamant o faptura facuta ghemotoc. Surprinsa, dar si marinimoasa, micuta femeie se opri si, aplecandu-se, intreba firavul corp:
– Cine esti tu?
Doi ochi incetosati si obositi se deschisera incet.
– Eu? Eu sunt Tristetea, se auzi cu greu suierul unei voci tremurande si fibrile.
– Aha, Tristetea!, reactiona plina de veselie femeia pribeaga, ca si cand ar fi intalnit o veche cunostinta.
Neincrezatoare, faptura intinsa la pamant intreba mirata:
– Ma cunosti?
– Bineinteles!, continua delicata babuta. Din cand in cand m-ai insotit o vreme pe parcursul calatoriei mele.
– Si, atunci de ce nu esti inspaimantata?, se mira Tristetea.
– Nu iti este teama de mine?
– De ce sa ma infricosezi, draga mea? Chiar daca as incerca sa fug de tine, tot m-ai ajunge din urma, nu?! Dar, altceva doream eu sa te intreb: de ce pari asa napastuita?, reactiona micuta femeie.
– Eu, eu sunt trista, raspunse faptura intinata cu o voce tremuranda.
Babuta se aseza langa cea suferinda.
– Esti trista, asadar, spuse ea, afisand o privire plina de compasiune. Hai, impartaseste-mi ce te apasa atat de greu.
Dupa un prelung oftat, Tristetea se intreba daca oare de aceasta data o va asculta cineva? Caci, de nenumarate ori simtise aceasta nevoie, insa nimeni nu era dispus sa ii acorde vreo atentie. Astfel, usor spasita si plina de placuta uimire, ea incepu sa-si verse amarul:
– Stii, cel mai mult ma doare faptul ca nimeni nu ma place, nimanui nu ii sunt draga. Dar, menirea mea este tocmai sa ma alatur, pentru o perioada mai scurta sau mai lunga, de oameni. Insa, de fiecare data cand acestia ma simt in preajma, se cutremura si incearca sa scape de mine. Le este teama de mine si ma trateaza cu dusmanie.
Tristetea ofta din nou si isi continua supararea:
– Oamenii au inventat tot felul de apelative si replici prin care ma jignesc continuu. In prezenta mea mimeaza zambete amare, simt dureri in stomac si raman panicati, fara de respir. Chiar si inima lor bate ca un vulcan inainte de a erupe. Apoi sunt coplesiti de siroiul lacrimilor ce nu se mai opresc. Uneori, unii incearca sa uite de mine apelind la alcool sau droguri.
– Da, ai dreptate, confirma delicata babuta, si eu am intalnit adeseori asemenea oameni.
Auzind acestea, Tristetea cazu mai adanc in durerea ei, afirmand ca, de fapt:
– Nu doresc decat sa ajut oamenii. Atunci cand sunt in preajma lor, acestia se regasesc pe sine insusi. Incerc sa ii sprijin oblojind ranile lor. Un om trist este deosebit de sensibil si trebuie sa isi redobandeasca taria. Pe un teren precar, pe o durere necicatrizata, suferinta isi gaseste usor culcus si se reinstaleaza amplificand amaraciunea omului. Astfel, doar cei care ma simt si care isi dau frau liber lacrimilor nevarsate, pot sa vindece cu adevarat aceste rani. In ciuda acestei terapii, oamenii se feresc de mine, nu vor sa recunoasca ca le sunt alaturi, si se afunda in durerea lor. Prefera sa afiseze o masca falsa, fortandu-se sa arate un zambet deloc natural. Sau, isi pun armura tacerii si a glacialitatii.
Incheindu-si vorbele, Tristetea incepu sa verse cateva lacrimi plapande la inceput. Apoi, in tacere, acestea au invadat obrajii ei, pentru ca in final sa planga in hohote, plina de disperare.
Fragila babuta apuca mainile si o imbratisa strans pe cea indurerata. Simtind, in mod surpinzator, pielea catifelata si moale a Tristetii, o sustinea soptindu-i delicat:
– Plangi, draga mea, descarca-ti lacrimile triste! Astfel vei reusi sa te eliberezi si sa prinzi noi puteri. De azi inainte nu vei mai hoinari singura prin lume. Voi fi alaturi de tine, pentru a nu te mai lasa coplesita de lipsa curajului.
Incet-incet, tristetea isi opri sirul lacrimilor, se imbujora, ochii incepura sa-i sclipeasca si, intremata, intreba foarte curioasa pe consoarta sa:
– Tu, cine, tu cine esti de fapt?
– Eu?, reactiona delicata femeie cu zambet de domnisoara, eu sunt Speranta.
Autor: necunoscut
Comentarii (5)
Lasă un răspuns
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Eu sunt speranta ,,,
Pentru multi ,acesta virtute este salvatoare in momente ,,extrem de delicate ,,,
Multumesc Razvan
,,,acum ,in aceste momente ale vietii mele ,chiar m-a ajutat acest articol,,,
Foarte frumos !
– Lasa-L pe Dumnezeu sa te indrume , sa te invete , sa te mustre si sa iti arate cat te iubeste . Sa fii deschis la provacari !
-„Nu este rușine să nu știi, ci să nu vrei să afli”- Ileana Vulpescu
,, Cine vorbeste in mine ? ,,- Freud ………. Speranta ? 
……………………………………
Fiecare dintre noi doreste sa dobandeasca , sa gaseasca un sens al vietii , care sa nu se reduca numai la acea bucurie , bucuria de a poseda , lucruri materiale si placerile primare …
… Putem avea o viata banala sau o viata in care fiecare zi poate deveni magica ! Viata , este suma , suma alegerilor facute de noi , de-a lungul ei
– Fericirea se afla intotdeauna la poarta celui care stie sa o primeasca ! – Francois de la Rochefoucauld
…………………………………
Suferinta si anii , sunt incercari limita in care te intalnesti cu tine si reusesti sa te cunosti mai bine .
…… Comentariile facute in ultimii ani pe cateva site-uri de socializare , m-au ajutat sa ma debarasez de ,, balastul ,, mintii , acumulat de-a lungul existentei … Sa-mi gasesc un control spiritual si mental , o vindecare a gandirii prin gandire … Sunt intr-o cautare continuua a identitatii si simt o mare nevoie de a intelege ceva despre mine si ceilalti…
… Incet incet , am inteles , ca , esentialul este Totul …Este Unitatea , Unul … cercul sau centrul cercului .. Fac tot posibilul sa raman infipta adanc in acel punct magic .. Asa am reusit sa nu ma mai implic emotional la fiecare aspect din viata , prin detasare , desprinderea , renuntarea la tot ceea ce ma tulbura , chinuia ..
………………………………..
Suntem Creatori a Vointei de depasire permanenta , in cautarea unei noi intelegeri si a unei noi trairi ale Eului si a Lumii ….
…………………….
Acum este momentul ! Alta Cale nu exista !
Structura Mintii Umane are nevoie de Schimbare ! Ne confruntam cu o Alegere Totala, sa Evoluam sau sa pierim …. sa ne rupem de vechile tipare ale Mintii Egocentrice si manifestarea unei noi Dimensiuni a Constiintei … !
… Sa ne ridicam deasupra gandurilor de a realiza in noi insine o Dimensiune infinit mai vasta decat cea reprezentata de gandire ! …
…………………………………..
………………………………………..
Tu , esti la fel !
Postat Maria
Imi vine, sa ma iau in brate si sa ma tin strans,sa nu ma sparg in mii de bucati stralucitoare care sa se imprastie ,si sa creeze un nou Univers.
Si as putea sa stau asa cu Mine,sa ma tin in brate si doar sa ma respir,adanc,in timp ce tac si ma privesc.
Sunt asa cum Sunt.
Sunt cine sunt.
Nu e nimic de spus despre asta.
Nu e nimic de experimentat,pentru ca e dincolo de tot ce e cunoscut.
Sunt aici si stiu ca nu puteam fi in alta parte si nu puteam sa simt altceva, pentru ca, in orice moment plutesc intr-o perfectiune greu de descris.
Imi stiu stralucirea,o simt.
Am mai stat cu ea ,asa,de cateva ori,apoi,a parut ca se micsoreaza,ca se prafuieste.
Dar acum,Sunt aici !
Nu trebuie sa fiu in vreun fel anume.Dar ma las sa Fiu cum sunt eu.Fara efort.Pur si simplu.
Respir.Ma respir.
Ma tin stras in brate,si totusi,printre degetele apasate cu iubire,ocrotind Comoara,tasneste Lumina.
Chiar aici.
Chiar acum.
Iar Tu ,Esti la fel!
http://eulinterior.blogspot.ro/2015/12/tu-esti-la-fel.html
……………………………..
Traiesc intr-o Lume care este construita cu alte elemente decat cele materiale …In lumea mea este Totul invaluit in Lumina ..Multa Lumina …Iubire ..Muzica …Dans …Culoare … si
…Suntem cu totii , doar Iubire pur și simplu !
Singura putere adevarata este cunoasterea de sine si iubirea care se manifesta prin omul care se cunoaste pe sine …
Sa fim cu totii binecuvantati!
Ce este tristetea?
Tristetea este o stare de spirit. Ea vine din inima noastra . Ea vine in viata noastra asemenea celorlalte stari , ori de cate ori Universul vrea sa ne atraga atentia . Numai asa putem primi lectii .Este singura modalitate in care Universul poate comunica cu noi in aceasta lume materiala .Doar asa ne poate arata Calea.
Dincolo de gand este ceea ce simtim.Starile noastre determina gandurile noastre , invaluindu-ne cu parfumul lor , cu caldura sau raceala. Starile , sunt barometrul sufletului nostru si al evolutiei lui.Suntem prizonierii lor pana in momentul in care intelegem ca avem puterea de a ramane in permanenta iubirii.Atunci cand vom invata ca putem ALEGE sa renuntam la ele , vom fi liberi. Vom fi liberi sa iubim TOTUL.
Si totusi ….ca si Carmen, consider ca Tristetea este doar un GAND al nostru focalizat pe CEVA sau CINEVA . Cata PUTERE si CAT TIMP ii acordam noi acestui GAND , depine numai de noi . Oricum , CONSECINTELE efectului Tristetii le RESIMTIM …tot noi .Poate merita sa ne intrebam : oare care este MOTIVUL ADEVARAT al Tristetii mele ? S-ar putea ca raspunsul SINCER sa ne indrepte privirea spre …EGO -ul nostru netemperat. Va imbratisez.