skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Punctul

 

Un profesor a desenat un punct pe o coală de hârtie și a arătat-o studenților lui.
După ce s-au uitat cu toții, și foaia a trecut din mână în mână, profesorul i-a pus să spună ce au văzut.
Majoritatea studenților au spus că au văzut un punct, alții că era un punct negru, alții au zis că au văzut un punct mare.
Doar foarte puțini au folosit cuvine ca pată sau negreală pentru a descrie ce li s-a arătat.
În final, cu toții erau curioși dacă au răspuns corect la acest test.
Profesorul a luat cuvântul și le-a spus că acest test se bazează pe viață și că trebuie să ia aminte la ce se uită.
– Cu toții ați văzut un punct negru. Unii dintre voi, foarte puțini l-ați descris în cuvinte mai poetice, dar nu la asta se referea testul, ci foarte explicit la ceea ce ați văzut. Și mai ales la ceea ce nu ați văzut. Nimeni nu a observat hârtia mare de un alb imaculat. Atenția voastră a fost îndreptată doar spre pata, punctul din mijlocul ei.
Aveți grijă ca de acum înainte când priviți un om să nu-i vedeți doar defectul ci să apreciați și restul, care de multe ori este mult mai important.

Adaptare după o povestire scurtă cu autor anonim

Comentarii (2)
  1. ,, Madeleine, 26 de ani, din Suedia, este decisă să arate lumii adevărata faţă a lui Anders Breivik, cel care a ucis 77 de oameni nevinovaţi în Norvegia. Pentru ea, Breivik, 36 de ani, este primul şi singurul bărbat pe care îl iubeşte, cel care a ajutat-o să-şi depăşească timiditatea şi să accepte faptul că suferă de o tumoare pe creier“ …
    … „Îl iubesc pe Anders Breivik pentru ceea ce este, nu pentru ce a făcut. Este singura persoană pe care am iubit-o. Îl voi aştepta cât va fi nevoie“…
    „Bărbatul pe care îl iubesc este blând, răbdător, inteligent, amuzant şi mă susţine. Nu este un om violent, şi asta vreau să afle lumea“…
    ………………………….“
    fara alte comentarii !
    O zi minunata ! :)

     
  2. Consider ca aceasta privire doar a punctului , poate fi luata ca exemplu pentru ce inseamna ” focalizarea negativa a mintii ” .Privirea doar a colii albe consider ca poate fi luata ca exemplu pentru ce inseamna „focalizarea pozitiva a mintii ” .Privirea si a punctului si a colii albe consider ca pot fi luata ca exemplu ca ” focalizarea ca OBSERVATOR DETASAT a mintii ” .Va imbratisez

     

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top