skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Casa Domnului

 

A fost odată ca niciodată o pădure în care ziua cântau păsările, iar noaptea insectele. Copacii erau plini de flori şi toate creaturile pădurii zburdau, savurându-şi libertatea.

Toţi cei care intrau în această pădure erau conduşi la Singurătate, care era căminul lui Dumnezeu, cel care locuieşte în tăcerea şi în frumuseţea Naturii.

A venit apoi Era Inconştienţei, iar oamenii şi-au construit clădiri înalte de sute de metri, distrugând apele, pădurile şi munţii într-o singură lună. Templele, bisericile si catedralele erau construite din lemnul pădurilor şi din pietrele care susţineau solul acestora. Turle şi ziduri se ridicau falnice spre cer, iar aerul s-a umplut de sunetele clopotelor, de imnuri de slavă şi rugăciuni.

Dar Dumnezeu s-a trezit fără casă…

Autor: Anthony de Mello

Comentarii (3)
  1. Dumnezeu este insasi Viata.
    Viata este acolo unde este Pace.
    Pacea este acolo unde este intelegere.
    Intelegerea este acolo unde este cunoastere.
    Cunoastere este acolo unde este vointa.
    Vointa este acolo unde este respect.
    Respectul e acolo unde este educatie.
    Educatiea este acolo unde este intelepciune.
    Intelepciunea este acolo unde este credinta.
    Credinta este acolo unde este speranta.
    Seranta este acolo unde este iubire.
    Iubirea este acolo unde este bucurie.
    Bucuria este acolo este Bunatate.

    Sa aveti buntate in fieare clipa!
    Mariana

     
  2. Dumnezeu este pretutindeni! Nu o sa fie niciodată in catedrala mântuirii neamului!
    Locatia mai sus mentionata este o constructie de prost gust!!!

     
  3. In incercarea de a ne (re)apropia de Creator, ne-am indepartat tot mai mult de El, intrucat l-am cautat in afara, in locuri si obiecte. Credinta noastra in separare, care inca creaza separare in lumea noastra, ne-a facut sa ne simtim separati de noi insine si de esenta a tot ce ne inconjoara, adica ne-a facut sa ne simtim separati de Creator. Incercarea noastra de a-l gasi pe Creator este ca lupta pentru pace :-) si apropo de padure, mi-am amintit ca am citit undeva ca nu poti gasi pacea intr-o padure tacuta, decat daca o iei cu tine… la fel si noi, nu il putem gasi pe Creator niciunde, daca nu il luam cu noi, adica daca nu lucram cu noi insine pentru a modifica tiparul de separare.

     

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Back To Top