skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro
Scurte Povestiri Zen

Scurte povestiri Zen

 

Într-o seara de toamna, ceata groasa invaluia aproape in intregime râul. Un calugar si un tanar novice se pregateau sa-l traverseze cu o barca usoara. Valurile erau galbene si tumultoase si incepuse sa bata un vant puternic.
– Maestre, n-ar fi mai prudent sa amanam vizita pe maine? Am putea manca o mana de orez si am dormi in ramurisul acela inalt pe care il zaresc acolo.
Maestrul pastra tacerea. Atunci ucenicul s-a resemnat, a urcat in barca si a inceput sa vasleasca in tacere, cu inima ingrijorata. Au trecut zece minute care i-au parut o ora.
– Maestre! Maestre! Priveste acea barca ivindu-se din ceata! Vine direct spre noi! Ne va ciocni, ne va sparge barca si ne vom duce direct la fund! Luntrasul asasin doarme nepasator! Daca as pune mana pe el i-as trage una cu bastonul…
In momentul ciocnirii, un val salvator sau o miscare abila a calugarului a indepartat pericolul si cele doua barci si-au continuat neatinse drumul.
– Ai vazut ce era in barca, Kasuko? a intrebat calugarul zen.
– Da, maestre, forma care mi se paruse a fi un om era un sac cu grane.
– Spune-mi, Kasuko, impotriva cui te-ai maniat?

Cuvantul „apa” nu potoleste setea.
-Rostirea numelui ascunde natura obiectului.
-Un singur lucru este cert: totul trece. Un singur lucru este constant: schimbarea. Un singur lucru exista: clipa de fata.

Un maestru zen se plimba pe strada, cand un om a iesit brusc dintr-un gang si cei doi s-au izbit puternic unul de celalalt. Strainul si-a iesit din minti de furie. Maestrul a facut o mica plecaciune, a zambit amabil si i-a spus:
– Prietene, nu stiu care dintre noi este raspunzator de aceasta intalnire brusca. Nu am intentia sa-mi pierd timpul facand investigatii in aceasta directie. Daca a fost vina mea, imi cer iertare. Daca a fost vina ta, considera-te iertat.
Dupa care a zambit din nou si si-a vazut de drum.

Înainte de iluminare: gateste mancare, spala vasele. Dupa iluminare: gateste mancare, spala vasele.

Am cautat toata ziua, dar nu am gasit nici o dovada ca va exista o zi de maine.

Acum pare sa fie o perioada la fel de buna ca oricare alta.

Cine rade de propria sa prostie are o sursa constanta si vesnic noua de amuzament.

Ridica-ti mana si ciocaneste usor in cerul noptii. Apoi asculta!

Viitorul care abia a sosit a avut o scurta intalnire cu trecutul din care a rezultat un moment prezent efemer.

Nu are nici un rost sa te uiti catre sud, daca gandurile tale sunt orientate catre nord.

Daca iti doresti reintoarcerea aceluiasi vis, nu mai lasi loc pentru un alt vis.

Iubirea trecuta: doar amintiri. Iubirea viitoare: doar fantezii. Iubirea adevarata: doar ACUM.

Un cuplu de tineri casatoriti a intrebat: „Ce sa facem ca dragostea noastra sa dureze?”
„Iubiti impreuna alte lucruri.”

Un vizitator dezamagit l-a intrebat pe Maestru: „De ce sederea mea aici nu a avut nici un rod?”
„Poate ca ti-a lipsit curajul sa scuturi copacul!”

Un calator ostenit s-a asezat la umbra unui copac fara sa stie ca acesta era un copac fermecat, care putea indeplini orice dorinta.
Cum statea el asa pe pamantul tare s-a gandit cat de placut ar fi sa se odihneasca intr-un pat moale. Pe data patul a rasarit alaturi.
Uluit, omul s-a intins in pat, spunandu-si ca s-ar simti in culmea fericirii daca o tanara i-ar masa picioarele intepenite. Pe data o fata a aparut si a inceput sa ii maseze picioarele intr-un chip nespus de placut.
„Mi-e foame, si-a spus omul si ar fi strasnic sa mananc ceva chiar acum.” A aparut pe data o masa incarcata cu tot soiul de bunatati si calatorul s-a ospatat pe saturate. I se inchideau ochii de vin si de oboseala. S-a lungit, asadar, pe pat, gandindu-se la minunatele intamplari din ziua aceea.
„Am sa dorm un ceas – doua. Numai sa nu treaca pe aici vreun tigru, in timp ce dorm.”
Tigrul a iesit ca din pamant si l-a sfartecat.

Comentarii (8)
  1. Gandul devine realitate!
    Ai grija ce-ti doresti ca se poate implini!
    Si-apoi sa vezi cum esti luat din pat pe nepregatite!

     

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top