skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro
Evolueaza! Nu Te Plafona

Evolueaza! Nu te plafona

 

Muncești din greu dar nu excelezi? Te chinui sa devii mai bun, cel mai bun si totul este degeaba? Vrei sa evoluezi, material sau spiritual si simti ca te-ai plafonat?
Nu esti singurul. Eduardo Briceño prezinta cercetarea sa si trage concluzia cum poti deveni mai bun si cum poti evolua ca om fara ca sa te simti vreodata blocat. A merge inainte este un deziderat al fiintei umane si daca te uiti la cei care sunt cei mai buni poti invata multe. Demostene era balbait, si totusi a ramas in istorie ca un orator de exceptie. Să vedem ce putem face ca sa evoluam constant, indiferent pe ce treapta a evolutiei am fi.

Mulţi dintre noi ne străduim să dăm ce avem mai bun în noi în orice facem, fie că e vorba de muncă, familie, şcoală sau orice altceva. Eu așa simt. Mă străduiesc din greu. Dar acum ceva timp, mi-am dat seama că nu deveneam mai bun la lucrurile la care țineam cel mai mult, de la a fi soț sau prieten până la a fi profesionist sau coleg, şi nu deveneam mai bun la lucrurile acestea deși petreceam mult timp muncind din greu la ele. De atunci, mi-am dat seama din conversaţii şi studii de cercetare că stagnarea aceasta, în ciuda muncii asidue, e, de fapt, destul de comună.

Deci, aş vrea să vă dezvălui câteva cauze ale acestei stagnări și ce am putea face cu toţii. Am învățat că cei mai eficienți oameni și echipe din orice domeniu fac ceva ce noi toți putem imita. Își trăiesc viața alternând în mod voit între două zone: zona învățării și zona prestației.

Ne aflăm în zona învățării când scopul nostru e optimizarea. Atunci facem activități de îmbunătățire, concentrându-ne pe ce nu stăpânim încă. Asta înseamnă că trebuie să ne așteptăm la greșeli, știind că vom învăța din ele. Asta e foarte diferit de ce facem când suntem în zona prestaţiei, adică atunci când scopul e să facem ceva cât de bine posibil, să executăm. Apoi ne concentrăm pe ce am stăpânit deja și încercăm să minimalizăm greșelile.

Ambele zone ar trebui să facă parte din vieţile noastre, dar știind exact în ce zonă ne dorim să fim, cu ce scop, viziune și așteptări, ne ajută să avem o prestație mai bună şi să ne optimizăm. Zona prestaţiei maximizează performanţa noastră imediată. Zona învățării ne maximizează creșterea și prestațiile viitoare. Mulți dintre noi nu devenim mai buni în ciuda muncii asidue fiindcă tindem să stăm aproape tot timpul în zona performanţei Asta ne afectează creşterea, şi, ironic, în timp, şi prestaţia.

Deci cum arată zona învăţării? Să-l luăm ca exemplu pe Demostene, un lider politic şi cel mai mare orator şi avocat din Grecia Antică. Pentru a excela, el nu şi-a petrecut timpul fiind doar un orator sau un avocat, adică în zona sa de prestaţie. A făcut, în schimb, activităţi specifice de optimizare. Bineînţeles, a studiat mult. A studiat drept şi filosofie, îndrumat de mentori, dar a și realizat că avocatura înseamnă convingerea altor oameni, deci a studiat discursuri puternice şi actorie. Ca să scape de obiceiul ciudat de a-şi ridica involuntar umărul, şi-a exersat discursurile în faţa unei oglinzi şi a suspendat o sabie de tavan, astfel încât dacă şi-ar fi ridicat umărul, l-ar fi durut.

Ca să vorbească mai clar în ciuda bâlbâielii, a repetat discursurile cu pietre în gură. Şi-a făcut o cameră la subsol unde putea exersa fără întreruperi şi fără să deranjeze pe alții. Şi cum tribunalele erau prea zgomotoase, exersa şi lângă ocean, proiectându-și vocea peste sunetul valurilor.

Activităţile lui din zona învăţării erau foarte diferite de activităţile din tribunal din zona prestaţiei lui. În zona învăţării, făcea ceea ce Dr. Anders Ericsson numește practică voită. Asta implică separarea abilităţilor în componente, știind exact la care dintre ele lucrăm pentru optimizare, cum ar fi menținerea poziției umerilor, concentrarea deplină într-o provocare mare din afara zonei noastre de confort. chiar peste ce putem face actualmente, folosind feedback frecvent cu repetiții şi ajustări, și, în mod ideal, sub îndrumarea unui antrenor fiindcă activitățile de optimizare sunt specifice fiecărui domeniu, iar profesorii şi antrenorii buni știu exact care sunt acestea și ne pot da feedback profesionist. Tocmai genul acesta de practică din zona învățării duce la ameliorări substanțiale, nu e vorba doar de timpul dedicat prestării unei sarcini. De exemplu, studiile de cercetare arată că după primii ani de lucru într-o profesie, performanța, de regulă, stagnează. Acest lucru s-a dovedit în învăţământ, în medicina generală, asistență medicală și alte domenii, Stagnarea apare când credem că am devenit destul de buni, apți, atunci nu mai petrecem timp în zona învățării. Ne concentrăm tot timpul să ne facem treaba, să prestăm, ceea ce nu pare să fie calea ideală de optimizare. Oamenii care continuă să petreacă timp în zona învăţării chiar continuă mereu să se îmbunătățescă. Cei mai buni oameni de vânzări fac măcar săptămânal activităţi cu scopul de a se optimiza. Citesc ca să se cultive, consultă colegi sau experţi în domeniu, testează noi strategii, cer feedback şi reflectează. Cei mai buni jucători de şah petrec mult timp nejucând şah, adică în afara zonei prestaţiei, încercând să anticipeze mişcările marilor maeştri şi să le analizeze. Fiecare dintre noi petrecem probabil multe, multe, multe ore tastând la un calculator fără a deveni mai rapizi, dar dacă am petrece 10-20 de minute zilnic concentrându-ne să tastăm cu 10-20% mai repede decât viteza noastră actuală, am deveni mai rapizi, mai ales dacă am afla şi ce greşeli facem şi am exersa tastând acele cuvinte. Asta e practica voită.

În ce alte părţi ale vieţii noastre de care ne pasă poate mai mult muncim din greu, dar fără a excela pentru că suntem mereu în zona prestaţiei? Nu spun că zona prestaţiei e fără valoare. Dimpotrivă. Când mă operau la genunchi, nu i-am zis chirurgului: „Scormonește pe ici pe acolo şi concentrează-te pe ce nu ştii.”

„Vom învăţa din greşelile tale”. Am căutat un chirurg care am simţit că o să facă o treabă bună, şi am vrut ca ea să presteze bine. Statul în zona prestaţiei ne permite să acţionăm cât de bine putem. Poate fi şi motivant. şi ne indică pe ce să ne concentrăm mai târziu, când ne întoarcem în zona învăţării. Deci calea spre performanţa înaltă e să alternezi între cele 2 zone, clădind în mod voit abilităţi în zona învăţării, aplicându-le apoi în zona prestaţiei.

Când Beyoncé e în turneu, în timpul concertului e în zona prestaţiei dar în fiecare noapte, când se întoarce la hotel, revine exact în zona învăţării. Vede un clip al concertului abia încheiat. Identifică oportunităţi de îmbunătăţire, pentru ea însăşi, dansatori şi cameramani. Şi în dimineaţa următoare, toţi primesc pagini de notiţe cu ce să ajusteze, urmând să fie puse în practică în acea zi, înainte de următorul spectacol. E o spirală a capabilităţilor mereu crescânde, dar trebuie să ştim când căutăm să învăţăm şi când căutăm să prestăm. Deşi vrem să le facem pe ambele, cu cât mai mult timp stăm în zona învăţării, cu atât ne vom îmbunătăți.

Deci cum petrecem mai mult timp în zona învăţării? Mai întâi, trebuie să credem şi să înţelegem că putem îmbunătăți ceea ce numim mentalitatea de creştere. În al doilea rând, trebuie să vrem să optimizăm acea abilitate. Trebuie să fie un scop de care ne pasă, pentru că necesită timp şi efort. În al treilea rând, trebuie să avem o idee despre cum să optimizăm, ce putem face să optimizăm, nu așa cum obişnuiam să exersez la chitară în adolescenţă, repetând aceleaşi melodii, ci prin exersare deliberată. În al patrulea rând, trebuie să fim într-o situaţie cu mize mici, pentru că dacă ne aşteptăm la greşeli, atunci consecinţele comiterii lor nu pot fi catastrofale, nici măcar semnificative. Un acrobat pe sârmă nu încearcă exerciţii noi fără plasă de siguranţă şi un atlet nu ar face o mişcare nouă pentru prima dată în timpul campionatului.

Un motiv pentru care de-a lungul vieții petrecem aşa mult timp în zona prestaţiei e faptul că mediile noastre adesea conțin, fără a fi necesar, mize mari. Creăm riscuri sociale unul celuilalt, chiar şi în şcoli unde ar trebui doar să se învețe, şi nu mă refer la testele standardizate. Vreau să spun că în fiecare minut din zi, mulţi elevi din şcoala primară până la universitate cred că dacă fac o greşeală, ceilalţi îi vor desconsidera. Nu e de mirare că sunt mereu stresaţi şi că nu îşi asumă riscurile necesare învăţării.

În schimb, învaţă că greşelile sunt de nedorit fără să-și dea seama, când profesorii sau părinţii vor să audă doar răspunsuri corecte, şi refuză greşelile în loc să le accepte, să le examineze, și să înveţe din ele, Sau când vrem răspunsuri uşoare fără a încuraja o gândire exploratorie din care am putea învăţa. Când orice temă şi lucrare e notată şi asta contribuie la nota finală, în loc să fie folosite pentru practică, greşeli, feedback şi revizii, sugerăm că şcoala e o zonă a performanţei.

Acelaşi lucru e valabil la locul de muncă. Firmele cu care lucrez au o cultură a executării pe care liderii o ocrotesc ca să încurajeze munca. Dar asta opreşte angajaţii din a încerca lucruri noi, iar firmele vor să inoveze dar rămân în urmă. Putem crea mai multe spaţii de creştere începând conversaţii între noi despre când vrem să fim în fiecare zonă.

La ce vrem să devenim mai buni şi cum? Şi când vrem să executăm şi să minimizăm greşeli? Astfel, ne e mai clar ce e succesul, unde şi cum să ne ajutăm între noi. Dar dacă ne aflăm într-o situaţie cu miză uriaşă şi simţim că nu putem începe acele discuţii încă?

Iată 3 lucruri pe care le putem face ca indivizi.

Întâi creăm insule cu mize reduse în marea de mize uriaşe Acestea sunt spaţii unde greşelile au consecinţe minime. De exemplu, putem găsi mentori sau colegi de încredere cu care să schimbăm idei, să vorbim sau chiar să facem schimb de roluri. Am putea cere feedback pe măsură ce proiectele progresează. Sau să ne facem timp pentru citit. Sau să facem cursuri online. Sunt doar câteva exemple.

Doi, putem executa şi performa după aşteptări, dar reflectând la ce am putea face mai bine, cum face Beyoncé şi putem observa şi imita experţii. Observarea, gândirea, ajustarea se găsesc în zona de învăţare.

În ultimul rând, putem conduce şi reduce mizele altora, vorbind despre ce vrem să îmbunătățim, punând întrebări despre ce nu ştim, cerând feedback, discutând greşeli şi ce am învăţat din ele, ca ceilalţi să se simtă încrezători să facă la fel. Încrederea reală e despre modelarea învăţării constante.

Ce-ar fi dacă în loc să facem, facem, facem, sau să prestăm, prestăm, prestăm, am petrece timpul explorând. punând întrebări, ascultând, experimentând, reflectând, străduindu-ne şi devenind? Ce-ar fi dacă fiecare am avea un lucru la care am lucra pentru a-l optimiza? Ce ar fi dacă am crea mai multe insule cu mize joase şi ape? Şi dacă ne-am clarifica, nouă înşine şi între colegi, când să căutăm să învăţăm, şi când să căutăm să prestăm, pentru ca eforturile noastre să devină mai semnificative, evoluţia noastră să progreseze continuu şi ce avem mai bun în noi să devină și mai bun?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Back To Top