Amânarea

Un om care a fost condamnat la moarte s-a aruncat la picioarele marelui judecator. Dar acesta nu credea in cuvintele sale si in nevinovatia sa. Judecatorul a ramas de neinduplecat. Când toate rugamintile barbatului s-au dovedit a fi inutile, barbatul a cerut sa i se indeplineasca ultima sa dorinta. Este usor, a gândit judecatorul sa arate mila unui om care se confrunta cu moartea. Si, la urma urmei, mila este cea mai buna cale de a linisti pe cineva care a gresit – asa cum toti oamenii stiu.
– Care este dorinta ta?, a intrebat judecatorul.
– Doamne, singura mea dorinta este sa mi se permita sa spun cele doua parti ale rugaciunii (Dorekaat).
Judecatorul a facut un gest de generozitate si i-a indeplinit omului dorinta. Dar omul a privit doar la judecator cu ochi tematori. Nici un cuvânt nu ii venea pe buze.Judecatorul si-a pierdut rabdarea si a intrebat brusc:
– De ce nu spui rugaciunea?
– Doamne, a replicat barbatul, nu ma simt in siguranta. Cine imi garanteaza ca oribila sabie a executorului nu imi va reteza capul inainte de a-mi termina rugaciunea?
– Bine, a replicat judecatorul in timp ce se intoarcea catre oamenii prezenti. Jur pe Allah si pe profeti ca nimic nu ti se va intâmpla, atât timp cât nu ti-ai terminat rugaciunea.
Barbatul s-a lasat in genunchi, s-a indrepatat catre est si a inceput sa se roage. Dupa prima parte, el a sarit brusc si nu si-a mai continuat rugaciunea.
– Ce inseamna asta? a intrebat judecatorul furios. Tu vrei sa simti deja taisul justitiei in ceafa ta?
– Doamne, dar ai jurat pe Dumnezeu ca pot sa spun cele doua parti ale rugaciunii inainte de executia mea. Am terminat prima parte a rugaciunii si tocmai am decis sa astept pana sa spun cea de-a doua parte inca 25 de ani de acum incolo.

Poveste persană