Simturile

 
Vederea, auzul, mirosul, gustul, pipăitul ne oferă o bună cunoaștere a realității materiale. Dar cele cinci simțuir au niște prelungiri în lumea psihică și, pentru cel care a învățat să le exerseze, ele sunt folositoare și în relațiile sale cu ceilalți. Ochii îi permit să interpreteze anumite detalii imperceptibile ale comportamentului. Urechile, dincolo chiar de cuvintele rostite, analizează intonațiile unei voci, chiar la telefon. Mirosul percepe mirosurile unor emanații psihice, iar gustul le descoperă savorile. Cât despre pipăit, este de ajuns să strâgem mâna unei persoane pentru a fi imediat informați despre caracterul ei, fiindcă într-o strângere de mână o ființă se exprimă în întregime.
Câți oameni nu regretă că nu au știut să fie ageri în fața unor persoane întâlnite! Ei le-au supraestimat pe unele, le-au subestimat pe altele…De ce? Fiindcă ei sunt mereu prea grăbiți să dea niște sentințe. Ei se pronunță după o primă impresie și uneori le este suficient. De acum înainte, trebuie să devină mai puțin grăbiți, mai prudenți, mai chibzuiți, știind că, chiar dacă este dificil să îi cunoști pe oameni, cel cinci simțuri bine exersate ne furnizează deja câteva indicații.

Omraam Mikhaël Aïvanhov